ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1615/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2015 reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Primăria comunei Ciohorani solicitând anularea Deciziei nr. 3415/24.06.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care sa decidă retrocedarea în natură a imobilului solicitat (1,5 ha teren) sau să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

Prin Sentința civilă nr. 121/2016 din 21.06.2016, instanța de fond Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria comunei Ciohorani, județul Iași, invocată din oficiu și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu aceasta pârâtă pentru lipsă calitate procesual-pasivă.

Totodată, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva Sentinței civile nr. 121/2016 din data de 21 iunie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, în esență, reclamanta a arătat următoarele:

Arată reclamanta că este incontestabil faptul că pentru A. s-a emis titlul de proprietate nr. x/27.05.2002 pentru suprafața de 5 ha din care 3 ha și 2000 mp în intravilanul comunei Miroslovești, sat Ciohorani, însă din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că există identitate între terenul intravilan reconstituit reclamantei prin titlul de proprietate și terenul de 1,5 ha solicitat prin cererea nr. x/19.01.2006 Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Că nu există identitate între terenul menționat în titlul de proprietate și cel solicitat spre retrocedare rezultă din Raportul de expertiză tehnică topo-cadastrală, extrajudiciar, probă administrată în primă instanță și cu privire la care prima instanță nu s-a pronunțat.

De asemenea, în funcție de concluziile acestui raport de expertiză, reclamanta, prin reprezentant convențional, pentru termenul din 18.04.2016 a depus o cerere prin care a învederat primei instanțe că terenul solicitat spre retrocedare este ocupat în totalitate de persoane fizice care dețin titluri de proprietate și, în consecință, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G nr. 94/2000 ("În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent") se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Conform art. 1 alin. (6) din O.U.G 94/2000, "Pentru situațiile prevăzute la alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor.

Prin concluziile scrise a invocat nulitatea Deciziei nr. 3415/24.06.2015 întrucât aceasta nu este motivată. Comisia specială de retrocedare face referire la înscrisuri, nu motivează, în fapt și în drept, respingerea cererii de retrocedare.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept care, pe de o parte, să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile și efectele deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat în jurisprudența sa că obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiție de formă, ci ca o condiție de legalitate ce vizează fondul actului administrativ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță, pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate. O motivare corecta presupune: răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, a argumentelor și raționamentelor juridice, a principiilor și a regulilor de drept substanțial și procesual; referirea la realitatea faptelor și judecăți verificate în concret în speța respectivă, prin evitarea motivărilor sprijinite pe formulări generale, abstracte; consecvența și principialitatea, care exclud existența considerentelor contradictorii; respectarea strictă a soluției din minută.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ. se poate cere casarea unei hotărâri când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Așadar, hotărârile nemotivate ori care conțin considerente contradictorii sau străine de natura pricinii sunt susceptibile de a fi desființate în căile de atac pe care legea le prevede împotriva lor.

De asemenea, se învederează faptul că pronunțarea a fost amânată la data de 21.06.2016, din lipsă de timp pentru deliberare, iar încheierea din 13.06.2016 de amânare a pronunțării nu este semnată de judecător.

Lipsa încheierii de dezbateri atrage nulitatea hotărârii ca, de altfel, și nesemnarea ei de către judecători, deoarece face imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la compunerea instanței, prezența părților, susținerile lor etc.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare la cererea de recurs, invocând excepția nulității acesteia pentru că nu s-au indicat normele de drept material încălcate de prima instanță, iar în subsidiar respingerea cererii de recurs ca nefondată reiterând apărările de la instanța de fond.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Înalta Curte se va pronunța în mod prioritar asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinarea intimatei și o va respinge ca nefondată, considerând că motivele invocate în cererea de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ. [art. 486 alin. (3) C. proc. civ.].

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sentința de fond a respectat exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) astfel că aceasta cuprinde împrejurările de fapt și motivele de drept care au format convingerea instanței, a răspuns argumentelor invocate de părți. De fapt, nemulțumirea recurentei vizează soluția pronunțată de instanța de fond, apreciind că a interpretat greșit normele legale incidente, acest motiv fiind încadrat în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Încheierea din 13 iunie 2016, de amânare a pronunțării este semnată de judecător, precum și sentința civilă recurată .

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că actele depuse de recurenta-reclamantă nu atestă deținerea proprietății la momentul preluării abuzive, nu s-au depus copii legalizate ale înscrisurilor depuse care să ateste determinarea exactă a terenului ce se vrea retrocedat și nici ale vecinătăților acestuia.

Corect a reținut instanța de fond și împrejurarea că reclamantei i s-a restituit conform prevederilor Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren în intravilanul satului Ciohorani - 3,20 ha pe alte amplasamente cu acceptul reclamantei, terenurile inițiale neputând fi restituite în natură.

Față de această împrejurare, recurenta nu este îndreptățită la retrocedarea imobilului "teren intravilan în satul Ciohorani" - de 1,5 ha sau măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât deja întreaga suprafață deținută în intravilan a fost deja restituită reclamantei prin Titlul de proprietate nr. x/27.05.2002 .

Însăși recurenta-reclamantă a recunoscut că terenul de 2.248 m.p. grădina Casei parohiale a fost retrocedat conform Titlului de proprietate nr. x/27.05.2002 .

Susținerile recurentei privind dovada preluării abuzive a imobilului care face obiectul cererii de retrocedare - preluat abuziv chiar și fără titlu - nu poate fi valorificată cu succes, în condițiile în care din actele depuse s-a făcut dovada că deja i s-a reconstituit terenul și nu mai este îndreptățită la retrocedare sau măsuri reparatorii [art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, nu îi sunt aplicabile].

Astfel potrivit art. 1 din O.U.G 94/2000 "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Regimul juridic al imobilelor care au destinația de lăcaș de cult va fi reglementat prin lege specială. (3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Potrivit H.G. nr. 1164/2002, pct. 13, prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, se înțelege:

a) orice înscrisuri care atesta dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciara, act sub semnătura privata etc.);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuziva, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existentei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciara, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referința, care atesta direct sau indirect faptul ca bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovada scrisa, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege sa se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege sa le folosească în dovedirea cererii sale.

Normele metodologice mai prevăd că: "Dacă odată cu cererea de retrocedare s-au depus acte doveditoare și solicitantul precizează în mod expres faptul ca nu mai are alte probe de administrat, Comisia speciala de retrocedare sau unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, va dispune prin decizie motivată asupra cererii solicitantului, în termen de 60 de zile de la data depunerii acesteia.

În cazul în care se apreciază ca documentația este incompleta și este necesara completarea acesteia, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii actelor suplimentare solicitate de către Comisia speciala de retrocedare ori de către unitatea deținătoare prevăzuta la art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, republicata, sau, după caz, de la data la care solicitantul precizează în mod expres faptul ca nu mai are alte probe de administrat."

De asemenea, Normele stipulează și că cererea de retrocedare trebuie să cuprindă cel puțin, printre altele, datele de identificare a imobilului solicitat la retrocedare (construcția și terenul aferent, iar pentru stabilirea dreptului de proprietate, depunerea unui singur act (declarație de martori, expertiza extrajudiciara) nu este suficientă pentru întemeierea prezumției existentei dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului, la data preluării abuzive, fiind necesara coroborarea mai multor dovezi în acest sens.

- Prin Decizia nr. 3415/24.06.2015 a Comisiei speciale de Retrocedare, constatând că reclamanta nu a depus actele solicitate în vederea soluționării cererii, s-a respins cererea de retrocedare în consecință. Acest lucru nu echivalează cu o nemotivare a deciziei ca act administrativ de autoritate, deoarece se arată clar că reclamanta nu a transmis niciun răspuns la adresele trimise de Secretariatul tehnic al Comisiei Speciale de retrocedare .

- În ceea ce privește nepronunțarea instanței de fond pe expertiza topo extrajudiciară

Se reține că aceasta a fost menționată în decizia de respingere a retrocedării imobilului în cauză, iar instanța de fond a analizat implicit și această probă raportat la celelalte considerente reținute în sensul că reclamanta nu mai are dreptul la retrocedare sau măsuri reparatorii, acest element nu prezintă deci relevanță.

Potrivit pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, domeniul de reglementare al ordonanței are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă și acele terenuri aflate în intravilanul localităților atât la data preluării abuzive, cât și la data adoptării Legii nr. 247/2005 și care nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite. De asemenea, sintagma terenurile (...) nerestituite prevăzută la art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, vizează și situațiile în care persoanele solicitante au beneficiat de prevederile actelor normative reparatorii speciale anterioare (reconstituirea dreptului de proprietate pe alte amplasamente). În aceste cazuri persoanele solicitante care au beneficiat de o reparație potrivit acestor acte normative nu mai beneficiază de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată. în aceste situații persoana îndreptățită va depune o declarație pe propria răspundere dată în formă autentică, din care să reiasă că nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de actele normative reparatorii speciale anterioare.

Prin adresa nr. x/25.04.2013, Comisia specială de retrocedare a solicitat Primăriei comunei Ciohorani comunicarea situației juridice și locative a imobilului, teren intravilan în suprafață de 1,5 ha, imobil ce face obiectul cererii de retrocedare nr. x/19.01.2006.

Din informațiile transmise de Primăria comunei Ciohorani prin adresa nr. x/03.06.2013 a reieșit faptul că terenul intravilan de 1,5 ha a fost solicitat și în temeiul legilor fondului funciar și s-a emis un titlu de proprietate în favoarea A. în anul 2002.

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că recurentei-reclamante nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (4) și (6) din O.U.G. nr. 94/2000 - privind acordarea de măsuri reparatorii potrivit legii speciale.

Temeiul legal al soluției adoptat de instanța de recurs

Se va respinge excepția nulității în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., precum și recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 121 din 21 iunie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2019.

GGC - GV