ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3614/2018

Asupra cauzei de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta Parohia Runcu a chemat în judecată Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, Primăria com. Țibana, Inspectoratul Școlar al Județului Iași, Școala Generală Runcu, Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 și Comisia județeană de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 și a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 3412 din 24 iunie 2015 emisă de Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând totodată și constatarea nulității absolute parțiale în limita suprafeței de 1 ha a titlului de proprietate x din 20 august 2002, emis de Comisia județeană de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Prin Sentința nr. 27 din 18 februarie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Runcu, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, având ca obiect contestație împotriva Deciziei nr. 3412 din 24 iunie 2015 emisă de pârât.

Împotriva Sentinței nr. 27 din 18 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia Runcu a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat a arătat următoarele:

Din formularea cererii rezultă că contestatoarea a indicat date din care rezultă identificarea imobilului, respectiv faptul că imobilul se află lângă Școala Generală cu clasele I - VIII Runcu și, prin urmare, pârâta a deținut elementele de identificare a imobilului și nici nu a contestat faptul că acesta se află în intravilan și intră sub incidența O.U.G nr. 94/2000.

Din înscrisul intitulat "Situația juridică și locativă, rezultă că imobilul este situat în intravilan, atât în prezent cât și la data preluării, și se învecinează cu: N - A.; S - DS372; E - B.; V - A.

Tot din acest înscris rezultă că imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu deoarece la rubrica "Imobil preluat de către stat prin" apare o liniuță.

Cum în acest înscris nu este menționat actul normativ sau administrativ în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului este cert că imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului și intră sub incidența O.U.G nr. 94/2000, act normativ care se referă atât la imobilele preluate de către stat cu titlu, cât și la imobilele preluate de către stat fără titlu.

În cererea pe care pârâta o adresează Centrului eparhial - Mitropolia Moldovei și Bucovinei, aceasta solicită precizarea exactă a obiectului cererii de retrocedare; acte care să facă dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, în perioada de referință a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; situația juridică și locativă actuală a imobilului solicitat potrivit modelului cuprins în anexă; alte precizări.

Solicitările pârâtei prin adresa mai sus menționate sunt cuprinse în cererea nr. x din 13 ianuarie 2006 adresată de către contestatoare Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România; în înscrisul intitulat "Situația juridică și locativă - model", astfel încât motivația instanței că contestatoarea nu a răspuns la adresa pârâtei în termen de 120 zile, termen de decădere prevăzut de Legea nr. 165/2013, este nereală.

Mai mult decât atât, adresa Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România către Centrul Eparhial - Mitropolia Moldovei și Bucovinei a fost înaintată în anul 2006, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și, prin urmare, în speța dedusă judecății nu este aplicabil termenul de 120 zile prevăzut de Legea nr. 165/2013.

În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate contestatoarea a invocat înscrisul intitulat "Chestionar" din care rezultă că a deținut în proprietate suprafața de 1 ha unde se află "casa parohială"

Este adevărat că pe chestionar apare Parohia Palanca din județul Vaslui, însă în cererea nr. x din 13 ianuarie 2006 contestatoarea a invocat faptul că până în anul 1955 Parohia Runcu a aparținut de Parohia_Palanca.

În fine, recurenta a susținut că în cauză există suficiente probe, respectiv înscrisuri, din care rezultă atât dreptul său de proprietate cu privire la imobilul solicitat cât și preluarea de către stat a imobilului fără titlu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 5 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., dar și de apărările intimatului-pârât, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Reclamanta Parohia Runcu a solicitat anularea Deciziei nr. 3412 din 24 iunie 2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și emiterea unei noi decizii prin care să îi fie admisă cererea de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006, cu privire la imobilul fostă casă parohială și terenul aferent de 10.000 mp din jud. Iași, având în vedere că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și dovada preluării abuzive a acestuia în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, soluție împărtășită de Înalta Curte.

Într-o primă critică, recurenta a susținut că pârâta-intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a avut toate elementele pentru a dispune retrocedarea imobilului și că în cauză nu se aplică termenul de 120 de zile prevăzut de Legea nr. 165/2013.

Prin cea de -a doua critică, recurenta a susține că Parohia Runcu a produs suficiente probe din care rezultă atât dreptul său de proprietate asupra imobilului, cât și preluarea de către stat a imobilului fără titlu.

Înalta Curte, pentru a răspunde acestor critici, constată din actele aflate la dosar că recurenta-reclamantă a depus în dovedire în faza administrativă un chestionar nr. x/1948 întocmit de preotul din Parohia Palanca, jud. Vaslui, adresele prin care a solicitat primarului comunei emiterea de titluri de proprietate pentru imobilele la care se considera îndreptățită reclamanta, un istoric al bisericii, un proces-verbal de inventariere din 3 noiembrie 1967 și o situație juridică a imobilului emisă de primăria com. Țibana. Reclamanta a depus la dosar și declarații olografe din iunie 2006 ale unor enoriași(C., D., B. A.).

Prin Decizia nr. 3412 din 24 iunie 2015, pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare nr. x din 19 ianuarie 2006, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat (fosta casă parohială și terenul aferent de 10.000 mp) și nici dovada preluării abuzive a acestuia în perioada de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Instanța de control judiciar reține că potrivit pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, prin sintagma acte doveditoare se înțelege:

a) orice înscrisuri care atesta dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existentei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciara, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referința, care atesta direct sau indirect faptul ca bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovada scrisa, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale.

Din textele menționate, rezultă că solicitanții cererilor de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 au obligația de a proba îndeplinirea cerințelor de retrocedare a imobilelor, anume împrejurarea că au deținut imobilele în proprietate și că imobile au fost preluate abuziv. Probatoriile sunt prezentate atât de O.U.G. nr. 94/2000, cât și de Normele de aplicare a legii, H.G. nr. 1164/2002, instituindu-se pentru facilitarea probațiunii și prezumții relative, cum sunt cele de la art. 4 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, neaplicabile cauzei de față întrucât presupun existența unui înscris de preluare a imobilului.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că solicitanta a depus cu privire la dovada dreptului de proprietate un "chestionar " din 1948, întocmit de preotul Parohiei Palanca, Vaslui, în care se arată la pct. 25 că biserica parohială are 1 ha loc unde se află casa parohială, iar la pct. 36 poartă mențiunea "Casa parohială este construită de enoriași în 1936 - 1937". Însă înscrisul respectiv nu menționează locația imobilului, nici măcar satul, în contextul în care Parohia Palanca era formată din 6 sate și deținea mai multe biserici.

Prin urmare, se constată că acest înscris, nefiind un act de proprietate, este un început de dovadă scrisă, care trebuie coroborat cu alte mijloace de probă. Reclamanta însă nu a depus alte probatorii în susținere, nici măcar după ce acest lucru i s-a solicitat de mai multe ori, ultima dată în aplicarea art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit art. 32 din Legea nr. 165/2013, s-a instituit ca măsură privind urgentarea soluționării cererilor de retrocedare un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale. Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității investite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioada de 60 de zile, în situația în care persoana care se considera îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții. Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

Din actele aflate la dosar, rezultă că prin adresa din 28 august 2014, secretariatul tehnic al comisiei a solicitat reclamantei precizarea numărului poștal al imobilului, acte juridice care să ateste deținerea proprietății la momentul preluării abuzive, acte cu care să facă dovada preluării abuzive a imobilului, note de reconstituire a vechiului amplasament al imobilului, lucrare întocmită de un expert.

Astfel se constată că reclamanta a avut posibilitatea, ca în termenul de decădere prevăzut de dispozițiile art. 32 din Legea nr. 165/2013, să administreze în fața Comisiei probele prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 și H.G. nr. 1164/2002, însă nu a înțeles să facă acest lucru.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute de prima instanță, constată că instanța de judecată este ținută să verifice soluția dată de autoritatea publică competentă cu privire la cererea de retrocedare potrivit documentației existente la momentul emiterii actului administrativ contestat, în procedura contencioasă în fața instanței putând fi administrate doar acele probe care pot lămuri împrejurările cauzei, fără însă a se încălca termenul de decădere prevăzut de lege pentru completarea cererilor de retrocedare.

Instanța de control judiciar constată, contrar celor susținute de recurentă, că în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, declarațiile olografe prezentate de reclamantă nefiind autentificate, potrivit cerințelor O.U.G. nr. 94/2000, astfel că nu au valoare probatorie.

În fine, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului constată că emiterea titlului de proprietate pe denumirea Școlii Generale Runcu nu poate constitui un început de probă, astfel că în mod just Comisia de retrocedare a considerat că această împrejurare esențială care atrage aplicabilitatea O.U.G. nr. 94/2000 nu a fost probată.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că prima instanță a aplicat în mod corect normele de drept material, nu poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi reținut în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta Parohia Runcu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Parohia Runcu împotriva Sentinței nr. 27 din 18 februarie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM