ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3412/2015

Decizia nr. 3412/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 33 din 13 martie 2014 a admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost formulată și completată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, a anulat decizia nr. 353 din 29 noiembrie 2013 emisă de pârâtă și a respins, ca fiind prematur formulate, capetele de cerere privind anularea deciziei de impunere din 09 mai 2013 și a raportului de inspecție fiscală din 05 mai 2013.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 33 din 13 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a declarat recurs.

În motivarea căii de atac au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

În cauză s-a solicitat instanței anularea deciziei de impunere din 09 mai 2013, respectiv a raportului de inspecție fiscală din 05 mai 2013 , acțiune ce a fost completată cu capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 353 din 29 noiembrie 2013 de soluționare a contestației administrative, promovată de contestatoare, act administrativ emis de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționate a Contestațiilor București.

Față de cererea astfel formulată s-a invocat excepția lipsei procedurii de citare a organului emitent a deciziei contestate, decizia nr. 353/2013 fiind încheiată de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Astfel, prin neintroducerea în cauză a organului emitent al actului contestat, respectiv emitentul deciziei nr. 353/2013 instanța a pronunțat o soluție care nu poate fi opozabilă părții emitente, respectiv nu a fost pronunțată în contradictoriu cu A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București.

Având în vedere cele precizate recurenta a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea pronunțării unei soluții în contradictoriu cu emitentul actului contestat.

De asemenea, au fost formulate critici și pe fondul cauzei.

Apărările formulate în cauză

Intimatul A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.

Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2015, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond a soluționat cauza fără ca emitentul actului să fi fost citat și fără ca această cerere să fie comunicată pârâtului împreună cu înscrisurile depuse de reclamantă și pusă în discuția părților, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces și la comunicarea actelor de procedură.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „La primirea cererii, instanța dispune citarea părților și poate cere autorității al cărei act este atacat să îi comunice de urgență acel act, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei”.

Necesitatea citării emitentului actului rezultă din redactarea art. 153 C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 154 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. (4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia”.

Astfel, realizarea citării și comunicării actelor de procedură conform dispozițiilor legale reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de citare.

Nu în ultimul rând, citarea și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Emitentul actului administrativ atacat, respectiv decizia nr. 353/2013 este Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză și emitentul actului a cărui nelegalitate este invocată, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București.

În consecință, Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței civile nr. 33 din 13 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2015.