ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2979/2016

Decizia nr. 2979/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B. SPRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, anularea deciziei nr. 390 din 20 decembrie 2013 emisă de A.N.A.F. prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. F-BC 124 din 30 septembrie 2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-BC 68 din 30 septembrie 2013.

1.2. Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 148 din 13 noiembrie 2014, a admis acțiunea formulă de reclamantă, dispunând anularea deciziei nr. 390 din 20 decembrie 2013 emisă de pârâta A.N.A.F.

2.1. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală precum și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău.

În motivarea căii de atac, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, apreciind astfel în mod greșit că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., în sensul neîndeplinirii condiției privind sesizarea organelor de urmărire penală referitor la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni de către reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, criticând sentința atacată pentru nelegalitate, a invocat critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, susținând că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

2.2. Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 8 aprilie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru, prin Încheierea de ședință din 16 iunie 2016, a admis în principiu recursurile formulate și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședința din data de 20 octombrie 2016, dispunând citarea părților.

3.1. Recursurile formulate în cauză sunt nefondate, fiind respinse pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

3.2. Într-adevăr, așa cum s-a menționat la pct. 1.2. al prezentei decizii, instanța de fond, pronunțând sentința nr. 148 din 13 noiembrie 2014, a admis acțiunea formulată de societatea reclamantă și a anulat decizia nr. 390 din 20 decembrie 2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția generală de soluționare a contestațiilor, prin care se dispusese suspendarea procedurii de soluționare a contestației formulate de societatea reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. F-BC 124 din 30 septembrie 2013 prin care fuseseră stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă de 43.012.059 lei.

3.3. În recursurile declarate, cele două autorități fiscale au formulat critici circumscrise motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, o hotărâre poate fi casată atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., potrivit cărora: „organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.

3.4. Prin plângerea penală nr. 21418 din 7 octombrie 2013 organele de inspecție fiscală au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute la art. 8 și art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În procesul-verbal nr. 21169 din 27 septembrie 2013, organele de inspecție au constatat că societatea înregistrase în evidența contabilă operațiuni efectuate în vederea diminuării artificiale a obligațiilor de plată la bugetul de stat ce au avut ca rezultat solicitarea nelegală la rambursare TVA în sumă de 3.501.856 lei.

Instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că, din suma totală a obligațiilor fiscale suplimentare de 43.012.059 lei, suma de 36.133.298 lei reprezintă TVA, în timp ce pretinsele fapte infracționale au fost raportate la suma de 3.501.856 lei ca fiind solicitată la rambursare nelegal.

De asemenea, instanța de fond a observat în mod corect că de la data de 7 octombrie 2013 și până la data pronunțării sentinței, cercetările procurorului nu depășiseră faza actelor premergătoare, fază nedepășită nici la data pronunțării prezentei decizii.

Deci, cu alte cuvinte, rezultă că de peste trei ani de zile, de când au fost sesizate organele de urmărire penală, nu a fost depășită faza actelor premergătoare.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod justificat că nu se mai justifică suspendarea soluționării contestației fiscale, dispusă în baza art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., din moment ce timp de trei ani de zile nu s-au concretizat în nici un fel pretinsele indicii ale săvârșirii unei infracțiuni, de către societate sau reprezentanții acesteia, care să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluționării contestației fiscale.

Curtea Constituțională, în considerentele Deciziei nr. 449/2004, referindu-se la măsura suspendării soluționării contestației fiscale administrative a stabilit/apreciat că scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenței sau a inexistenței infracțiunii cu privire la care instanța are unele „indicii”, însă, atâta timp cât suspendarea se prelungește o perioadă destul de îndelungată de timp, iar cercetările penale nu au depășit faza actelor premergătoare, nefiind stabilită săvârșirea unor fapte penale, este afectat dreptul la un proces echitabil, încălcându-se termenul rezonabil de soluționare a contestației fiscale, măsura suspendării căpătând un caracter excesiv, disproporționat față de societate, prin majorarea accesoriilor și incertitudinea situației fiscale.

De altfel, este și în interesul organelor fiscale de a clarifica dacă și ce sume datorează intimata bugetului de stat, cu atât mai mult cu cât această societate se află în procedura de insolvență.

Astfel fiind, recursurile formulate sunt nefondate, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 148 din 13 noiembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2016.