ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 617/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. prin administrator judiciar a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, anularea Deciziei de impunere nr. F-BC 118 din 27 februarie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27 februarie 2013 și în consecință absolvirea societății de plata debitelor reținute prin aceste acte administrativ fiscale.

Prin precizarea ulterioară de acțiune, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 4608 din 29 octombrie 2013 a D.G.R.F.P. Iași prin care s-a respins contestația îndreptată împotriva actelor administrativ fiscale sus menționate.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 64/F din 14 aprilie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea promovată și precizată de către reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B. SPRL și a obligat pârâta D.G.R.F.P. Iași să soluționeze pe fond contestația administrativă formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. F-BC-118/27 februarie 2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-BC 109 din 27 februarie 2013 emise de A.J.F.P. Bacău, respingând restul pretențiilor.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței 64/F din 14 aprilie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, solicitând casarea acesteia și respingerea contestației reclamantei, ca nefondată.

În motivarea cererii, recurenta a susținut că instanța de fond a reținut greșit că cererea de modificare a acțiunii, formulată de reclamantă în data de 10 martie 2014, este formulată în termen.

Față de întâmpinarea depusă de pârâta-recurentă la dosarul cauzei, instanța a solicitat ca aceasta să depună, pentru termenul din 13 februarie 2014, actele menționate prin întâmpinare, respectiv Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 4608 din 29 octombrie 2013 precum și dovada comunicării acesteia către reclamantă.

Deși la termenul din 10 aprilie 2014 recurenta a solicitat instanței să stabilească cadrul procesual, aceasta nu a făcut nici o mențiune despre repunerea reclamantei în termenul de modificare a acțiunii, respectiv nu menționează incidența prevederilor art. 186 C. proc. civ. și nici nu reține tardivitatea excepției invocată de recurentă privind tardivitatea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de modificare a acțiunii.

A mai arătat că Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 4608 din 29 octombrie 2013 a fost comunicată reclamantei la sediul acesteia în data de 5 noiembrie 2013, returnată pentru neprimirea de către destinatar, motiv pentru care la data de 13 decembrie 2013 a fost emis un anunț colectiv cu respectarea art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Recurenta a mai argumentat că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, în condițiile în care reclamanta nu a cerut obligarea pârâtei DGRFP Iași să soluționeze pe fond contestația administrativă, precum și principiul contradictorialității, pentru că a pus în discuția părților doar cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de modificare a contestației, neacordând cuvântul părților în ceea ce privește contestarea Deciziei nr. 4608 din 29 octombrie 2013 pe fondul acesteia.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata SC A. SA prin administrator judiciar B. SPRL Brașov a formulat întâmpinare, prin care a invocat, mai întâi, excepția nulității recursului, argumentând nerespectarea dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. a), d) și e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A argumentat că în mod corect a reținut prima instanță că intimata, din cauza atitudinii culpabile a recurentei, nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință de existența și conținutul deciziei de soluționare a plângerii administrative decât în cursul procesului, când aceasta decizie i-a fost comunicată după primul termen de judecată.

Abia la data de 27 februarie 2014 a fost depusă la dosarul cauzei, integral, decizia de soluționare a contestației, astfel încât cererea de modificare a acțiunii a fost făcută cu respectarea art. 186 C. proc. civ.

Judecătorul fondului a apreciat că motive temeinice au împiedicat recurenta să modifice cererea până la primul termen de judecată, trecând la următorul pas procedural, respectiv la soluționarea cererii astfel modificate și, apreciind că excepția tardivității și excepția lipsei calității procesuale de a contesta au fost greșit admise de intimate, a dispus obligarea acestora la soluționarea pe fond a contestației administrative.

2.1 Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 octombrie 2016, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău îndeplinește condițiile de admisibilitate, a respins excepția nulității recursului invocată de intimata SC A. SA prin administrator judiciar B. SPRL Brașov, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința atacată strict prin prisma motivelor de casare invocate de recurentă, precum și raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speță, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC A. prin administrator judiciar a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva refuzului nejustificat al pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău de a soluționa contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F-BC 118 din 27 februarie 2013 și Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27 februarie 2013, solicitând în principal obligarea intimatelor la soluționarea contestației administrative formulate, iar în subsidiar la desființarea actelor administrative fiscale ca nelegale și exonerarea reclamantei de la plata obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa.

Prin întâmpinarea depusă în data de 9 decembrie 2013, pârâta AJFP Bacău a arătat că în data de 29 octombrie 2013 a fost emisă Decizia nr. 4608/2013 prin care s-a reținut ca tardivă contestația formulată în cadrul procedurii prealabile și de asemenea că a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală.

La termenul din 16 ianuarie 2014, instanța de judecată a pus în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei Decizia nr. 4608 din 29 octombrie 2013 și să facă dovada comunicării acesteia către reclamantă.

În data de 13 februarie 2014, pârâta a depus un set de înscrisuri, printre care prima și ultima pagină a Deciziei nr. 4608/2013, precum și dovada comunicării acesteia prin procedura prevăzută de art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Decizia nr. 4608/2013 a fost depusă, în integralitate, la dosarul cauzei, în data de 27 februarie 2014, iar în data de 10 martie 2014 reclamanta a depus cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat desființarea Deciziei nr. 4608/2013, precum și desființarea Deciziei de impunere nr. F-BC 118 din 27 februarie 2013 și Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27 februarie 2013.

La termenul din 10 aprilie 2014, după ascultarea părților, instanța a constatat că reclamanta se află în termenul de contestare a Deciziei nr. 4608/2013 și, în consecință, a dat cuvântul părților pe petitul privind desființarea acesteia și a actelor administrativ-fiscale contestate.

Ulterior, prin hotărârea pronunțată în cauză, instanța de fond a apreciat că respingerea contestației ca nedepusă în termen și ca depusă de o persoană fără calitatea de a o contesta nu este legală, organul fiscal urmând a fi obligat să soluționeze pe fond această contestație.

A mai apreciat că solicitarea reclamantei de anulare pe fond a deciziei de impunere F-BC 118 din 27 februarie 2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-BC 109 din 27 februarie 2013 este însă prematură, în condițiile în care în cadrul procedurii administrative prealabile organul fiscal nu a soluționat pe fond contestația sa administrativă.

În recursul cu care a învestit Înalta Curte, recurenta-pârâtă a criticat conduita procesuală a instanței de fond, susținând că aceasta nu s-a pronunțat cu privire la cererea reclamantei-intimate de repunere în termenul de modificare a acțiunii, că acest termen ar fi fost depășit și că instanța de fond, la termenul la care s-a dat cuvântul pe fondul cauzei, nu a respectat principiul disponibilității și principiul contradictorialității.

Aceste critici nu sunt întemeiate.

Dând efect cererii de modificare a acțiunii, după ascultarea concluziilor părților, prima instanță s-a raportat corect la dispozițiile art. 218 din C. proc. fisc. și ale Legii nr. 554/2004, constatând că reclamanta se află înăuntrul termenului de contestare a Deciziei nr. 4608/2013.

Așa cum rezultă din înscrisurile cauzei, nu se poate aprecia că intimata a avut posibilitatea de a lua efectiv cunoștință de conținutul actului administrativ-fiscal contestat anterior datei de 27 februarie 2014, în condițiile în care autoritatea recurentă a procedat la comunicarea Deciziei nr. 4608/2013 la un sediu la care intimata nu mai funcționa.

Comunicarea prin publicitate, prevăzută de dispozițiile art. 44 alin. (3) din C. proc. fisc. reprezintă o modalitate de comunicare ultimă și subsidiară, admisibilă doar ca urmare a imposibilității obiective a realizării procedurii de comunicare prin celelalte modalități, în ordinea în care acestea sunt enumerate la art. 44 alin. (2) lit. a)-c), ipoteză care, în speță, nu este realizată, întrucât intimata indicase o adresă pentru comunicare în chiar contestația formulată, adresă care nu a fost, însă, valorificată de autoritatea pârâtă.

Examinând celelalte critici aduse de recurentă, Înalta Curte reține că principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății, iar principiul disponibilității impune judecătorului cauzei să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamant.

În speță, din înscrisurile cauzei rezultă cu evidență faptul că instanța de fond a acționat în cadrul limitelor sus menționate, punând în discuția părților toate chestiunile de fapt și de drept relevante, care au determinat soluția adoptată, și pronunțându-se strict asupra petitelor deduse judecății de reclamant, admițând primul petit, care privea desființarea Deciziei nr. 4608/2013, și respingându-l pe cel de-al doilea, care avea ca obiect desființarea Deciziei de impunere nr. F-BC 118 din 27 februarie 2013 și Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27 februarie 2013, apreciat ca prematur, în acord cu înseși concluziile pârâtei, consemnate în încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2014.

Procedând astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect că, întrucât soluția dată de organul fiscal contestației reclamantei a fost desființată, pentru a nu se eluda procedura prealabilă instituită de art. 205 - 214, obligatorie și care dă posibilitatea organului fiscal de a reexamina măsurile dispuse, se impune obligarea acestuia la reluarea procedurii, în sensul soluționării pe fond a contestației reclamantei-intimate.

În consecință, reținându-se că nu există motive de reformare a hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău împotriva Sentinței nr. 64/F din 14 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM