ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3211/2015

Decizia nr. 3211/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 215 C. proc. fisc., suspendarea executării actelor administrative fiscale reprezentate de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-BC130 din 21 februarie 2014 și de Decizia privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 11831 din 21 februarie 2014.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 51 din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere F-BC130 din 21 februarie 2014 și a deciziei privind măsurile stabilite de organul de inspecție fiscală nr. 11831 din 21 februarie 2014 până la pronunțarea instanței de fond.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 51 din 17 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, solicitând casarea acesteia și respingerea cererii de suspendare formulată de către reclamanta SC A. SRL, ca nefondată, argumentând că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut că motivarea instanței de fond cu privire la lipsa demersurilor întreprinse de organele de control în stabilirea situației de fapt fiscale este nefondată, iar recurenta nu a demonstrat nici existența cazului bine justificat, nici paguba iminentă.

1.4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic și nelegal, și menținerea hotărârii recurate.

A argumentat lipsa recurentei de diligență în verificarea și probarea celor reținute în actul administrativ-fiscal și aspecte de nelegalitate în ceea ce privește actele administrative, care ar conține erori grave și încălcări flagrante ale dispozițiilor legale, precum și faptul că în mod corect a reținut prima instanță îndeplinirea condiției pagubei iminente.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Intimata SC A. SRL a depus punct de vedere și înscrisuri cu referire la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 9 iunie 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Conform celor expuse anterior, reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-BC130 din 21 februarie 2014 și a Deciziei privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 11831 din 21 februarie 2014, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sarcina reclamantei.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege, anume cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În speță, instanța de fond a apreciat că aceste două condiții sunt îndeplinite, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Se reține că decizia de impunere nr. F-BC130 din 21 februarie 2014 și dispoziția nr. 11831 din 21 februarie 2013, a căror suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, au fost emise în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-BC130 din 21 februarie 2014, prin care au fost reținute în sarcina intimatei cheltuieli nedeductibile reprezentând: consumuri de materii prime și materiale pentru care nu s-au încheiat contracte de asigurare (materiale degradate ca urmare a inundațiilor și înghețului); consumuri de materii prime și materiale aferente unui an fiscal și înregistrate în luna ianuarie a anului următor; cheltuieli aferente achizițiilor de materii prime și materiale de la parteneri care nu declară livrări sau declară livrări mai mici, de la societăți declarate inactive sau radiate, cu privire la care sunt suspiciuni privind proveniența legală a bunurilor achiziționate și realitatea tranzacțiilor.

În raport de stabilirea caracterului nedeductibil al cheltuielilor mai sus menționate organul fiscal a stabilit un impozit pe profit suplimentar de 159.734 lei și accesorii în sumă de 51.660 lei.

Organul fiscal a mai reținut că suma de 948.740 lei, reprezentând TVA aferent achizițiilor cu privire la care există suspiciuni privind proveniența legală a bunurilor și realitatea tranzacțiilor, nu este deductibilă fiscal, iar după compensarea TVA colectată cu TVA deductibilă, a stabilit TVA suplimentar de plată în sumă de 975.762 lei și accesorii în sumă de 353.552 lei.

Examinând actele sus menționate, Înalta Curte constată că o parte din obligațiile suplimentare au fost dispuse în temeiul unor suspiciuni ale organelor fiscale cu privire la realitatea formalităților, întemeiate pe adrese emise de alte organe fiscale care au efectuat controale încrucișate la partenerii reclamantei, fără ca organul emitent să solicite intimatei, pe parcursul controlului fiscal, lămuriri sau explicații cu privire la tranzacțiile apreciate ca nereale, și fără a administra propriile probe obiective din care să rezulte faptul că intimata știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea pentru care și-a exercitat dreptul de deducere era în legătură cu o fraudă.

Aceste aspecte constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia este, la rândul său, îndeplinită, în contextul în care, așa cum a reținut și instanța de fond, recurenta a emis decizia de instituire a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor imobile și mobile proprietatea intimatei, urmând a proceda la executarea silită a acestora, iar prin executarea silită chiar a unuia singur dintre bunurile imobile, hale de producție, ce fac parte dintr-un ansamblu funcțional aparținând intimatei, ar fi blocat întregul flux tehnologic și ar fi afectată întreaga activitate a acesteia.

De altfel, recurenta nici nu a formulat critici cu privire la acest aspect, astfel încât considerentele instanței de fond referitoare la existența prejudiciului material viitor și previzibil beneficiază de autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării Deciziei de impunere F-BC130 din 21 februarie 2014 și a deciziei privind măsurile stabilite de organul de inspecție fiscală nr. 11831 din 21 februarie 2014, corect dispusă de către instanța de fond.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței civile nr. 51 din 17 aprilie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2015.