Decizia nr. 1022/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.J.F.P. Bacău prin Biroul de Soluționare a Contestațiilor și A.J.F.P. Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău suspendarea și anularea Deciziei de impunere din 14 decembrie 2012 și a Deciziei de soluționare a contestației administrative din 27 martie 2013 emisă de D.G.F.P. Bacău - Biroul de Soluționare Contestații, precum și a Raportului de Inspecție Fiscală din 14 decembrie 2013. 1.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 83 din 17 iunie 2014 a admis în parte acțiunea formulată de contestatoare, a stabilit că reclamanta are de plată la bugetul de stat suma totală de 1.451.420,63 RON, a respins cererea de anulare a deciziilor din 27 martie 2013, din 14 decembrie 2012 și a R.I.F. din 14 decembrie 2013, privind restul obligațiilor de plată. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs A.J.F.P. Bacău, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat și SC A. SRL invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. 2.2. Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 martie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. 2.

Prin Încheierea de ședință din data de 4 octombrie 2016, completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond la data de 16 martie 2017. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți, potrivit prevederilor art. 498 - 499 C. proc. civ., republicat 3.1. Recursurile formulate sunt nefondate, fiind respinse potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare. 3.2. Așa cum s-a menționat la pct. 1.2. al prezentei decizii, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de societatea reclamantă și a stabilit că aceasta are obligații fiscale la bugetul de stat în sumă de 1.451.420,63 RON, respingând acțiunea pentru restul obligațiilor fiscale, în privința cărora a păstrat actele fiscale atacate. 3.3. În recursul formulat și precizat de A.J.F.P. Bacău, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat. În motivarea cererii de recurs, autoritatea recurentă a susținut că instanța de fond a avut "în vedere considerente străine de natura pricinii" și, pe de altă parte, urmare efectuării raportului de expertiză contabilă, au fost diminuate în mod nejustificat obligațiile de plată ale societății de la suma de 1.560.983 RON, la suma de 1.451.420,63 RON. A mai susținut că expertiza efectuată în cauză nu îndeplinește cerințele unei expertize fiscale, potrivit art. 3 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 71/ 2001, solicitând înlăturarea acesteia ca mijloc de probă. În concluzie, a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii. 3.

În recursul formulat și precizat de SC A. SRL Onești a fost invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, societatea susținând că nu este de acord cu argumentarea instanței de fond potrivit căreia "sancțiunea nulității se aplică conform principiului anulării parțiale a actului juridic, numai în limitele în care se constată că acesta este nelegal și netemeinic, deci numai în limitele în care se constată de instanța de judecată că efectele actului a cărui anulare se solicită contravin finalității legii, în prezent anularea parțială fiind regula, iar anularea totală constituind excepția". De asemenea, a mai susținut că "interpretarea în sensul anulării parțiale a actelor fiscale contestate echivalează cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil", fiind necesară anularea totală a actelor fiscale. 3.

Referitor la recursul formulat de A.J.F.P. Bacău, instanța de recurs a constatat că este nefondat, fiind respins ca atare. În cererea de recurs, autoritatea fiscală a susținut că "la pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond având în vedere considerente străine de natura pricinii", susținere pe care a încadrat-o ulterior la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat. În urma analizei considerentelor sentinței recurate, instanța de recurs a constatat că motivele/considerentele sunt formulate și raportate la actele administrative fiscale atacate, la susținerile și apărările părților, precum și la probele administrate în cauză, ceea ce este în concordanță cu prevederile art. 425 C. proc. civ., republicat. A mai susținut autoritatea recurentă și faptul că instanța de fond a pus temei în mod greșit pe expertiza efectuată în cauză, care încalcă prevederile art. 3 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 71/2001, expertul neavând calitatea de consultant fiscal, ceea ce atrage nulitatea expertizei, critici apreciate ca fiind neîntemeiate de instanța de recurs. Într-adevăr, potrivit art. 3 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 71/2001, realizarea unei expertize fiscale judiciare la solicitarea organelor judecătorești sau de cercetare penală se face/se realizează în cadrul unei activități de consultanță fiscală. Instanța de recurs, analizând obiecțiunile formulate cu privire la concluziile raportului de expertiză efectuată la instanța de fond, a constatat că organul fiscal nu a formulat asemenea critici la prima instanță. Totodată, instanța de recurs a constatat că expertiza efectuată în cauză a fost dispusă și realizată ca expertiză contabilă, expertul desfășurând preponderent o activitate de refacere și recalculare a bazei impozabile, în conformitate cu prevederile art. 6 lit. d) din O.G. nr. 65/1994, republicată. În ceea ce privește obiecțiunile formulate la instanța de fond, s-a constatat că expertul contabil a răspuns punctual susținerilor organului fiscal și a explicat, în mod convingător în ce constă diferența de 109.562,40 RON, între suma de 1.560.983 RON stabilită de organul fiscal și suma de 1.451.420,63 RON calculată în cadrul expertizei judiciare, astfel că organele fiscale nu au cerut efectuarea unei alte expertize contabile și nici nu s-au mai prezentat la ședința din data de 17 iunie 2014 când a avut loc dezbaterea pe fond a cauzei. Pe cale de consecință, instanța de recurs a constatat ca fiind neîntemeiată susținerea/critica autorității fiscale că obligațiile fiscale ale societății ar fi fost diminuate în mod nejustificat, afirmația din cererea de recurs rămânând o simplă alegație neargumentată. 3.

Referitor la recursul formulat de SC A. SRL Onești, instanța de recurs a constatat că este nefondat fiind respins ca atare. În esență, societatea recurentă a susținut că, din moment ce instanța de fond a însușit parțial susținerile/apărările, care au fost confirmate parțial și prin expertiza judiciară, actele administrative fiscale au fost afectate în integralitatea lor de viciul nelegalității, ceea ce se constituie într-o susținere lipsită de temei legal. Astfel, potrivit art. 18 - Soluțiile pe care le poate da instanța, din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ atacat.", de unde rezultă că atunci când actul administrativ nu este afectat integral de un viciu de nelegalitate, va fi păstrat în partea neafectată, cum în mod judicios a procedat și a argumentat și instanța de fond. 3.

În raport cu cele prezentate mai sus, Înalta Curte a reținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursurile formulate în cauză fiind nefondate.