Decizia nr. 4471/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul x pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta S.C. A. S.R.L. Dărmănești a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.F.P.- Activitatea de inspecție fiscală, respectiv Administrația Finanțelor Publice Moinești anularea următoarelor acte administrativ-fiscale: decizia de impunere nr. x/21.05.2013, R.I.F. nr. F-BC x/21.05.2013, decizia de impunere nr. x/29.05.2013, R.I.F. nr. F-BC x/29.05.2013 și procesul-verbal nr. x/15.05.2013, solicitând și suspendarea efectelor acestora până la soluționarea irevocabilă a cererii în anulare. Prin sentința civilă nr. 216 din 15 noiembrie 2013, pronunțată în cadrul acestui dosar, s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii de suspendare executare acte administrative fiscale, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., sentință rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 4743/10.12.2014 a ICCJ, pronunțată în dosarul nr. x/2013. La termenul de judecată din 10.01.2014 reclamanta a depus completare la acțiune și documentația care a stat la baza actelor contestate. Astfel, prin cererea completatoare, s-a solicitat a se dispune anularea și a deciziei nr. 4670/29.11.2013, emisă de către D.G.R.F.P. Iași, prin care a fost soluționată contestația administrativă. Prin încheierea din 07.02.2014, la cererea reclamantei, s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ. suspendarea judecății capătului de cerere vizând anularea celor două decizii de impunere nr. x/21.05.2013 și nr. y/29.05.2013, precum și actelor premergătoare, respectiv Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/21.05.2013 și Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/29.05.2013. Prin aceeași încheiere, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere vizând cererea de anulare a deciziei nr. 4670/2013 cu care a rămas învestită în continuare. Prin sentința civilă nr. 37/14 martie 2014, pronunțată în acest dosar, a fost admisă acțiunea completatoare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași (subrogată în drepturile și obligațiile D.G.F.P. Bacău) și s-a dispus anularea deciziei nr. 4670/29.11.2013, emisă de către D.G.R.F.P. Iași, organul de soluționare al contestației urmând a soluționa contestația pe fond. În executarea sentinței civile anterior menționate, organul de soluționare a contestației a emis Decizia nr. 7736/29.12.2014, prin care s-a admis contestația administrativă privind obligațiile stabilite prin decizia de impunere nr. x/29.05.2013, dispunându-se anularea respectivei decizii de impunere pentru TVA în sumă de 1.061.207 RON. În raport cu această situație, la termenul de judecată din 20.03.2015 reclamanta a depus o nouă precizare la acțiune, în sensul că înțelege să conteste numai decizia de impunere nr. x din 21.05.2015, raportul de inspecție fiscală nr. F.BC x/21.05.2013 și cele două procese-verbale aferente, nr. x/15.05.2013 și nr. y/21.05.2013. Totodată, a arătat că înțelege să conteste în parte și decizia de soluționare a contestației nr. 7736/29.2014.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 28 din 31 martie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității acțiunii. A respins, ca nefondată, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând ca temei în drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză După comunicarea cererii de recurs, intimata-pârâtă a depus întâmpinare la data de 25.08.2016. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare în data de 07.09.2016.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție În cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului după comunicarea cererii de recurs către intimat și după primirea întâmpinării formulate de acesta. Raportul realizat în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. II.Analiza cererii de recurs 1. Motivele de fapt și de drept relevante Recurenta critică soluția instanței de fond conform cărora ar fi înregistrat în mod nelegal în evidența contabilă cheltuieli cu servicii inexistente respectiv lucrări ce nu au fost executate în realitate. Argumentul invocat este același, respectiv că existența lucrărilor rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, coroborat cu concluziile acestui raport de expertiză, cu cele din în cadrul dosarului penal nr. x/2013 care a cercetat aceleași fapte, și unde s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică în construcții, dublat de raportul de constatare ce formează opinia specialiștilor antifraudă detașați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. În realitate Ordonanța de clasare la care face trimitere recurenta menționează în mod expres faptul că în cauză s-a dispus efectuarea unui raportul de expertiză tehnică în construcții, prin care s-a concluzionat faptul că între situația fizică a lucrărilor din teren și cele menționate în devizele/situațiile de lucrări întocmite în cadrul relației comerciale în cauză au rezultat diferențe în principal cu privire la suprafețele/volumul lucrărilor, că valoarea facturii emise de către S.C. B. S.R.L. nu corespunde cantitativ și valoric cu informațiile furnizate de expertiza tehnică și că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 394.459,67 RON (fila x, vol. II). Întrucât fată de concluziile raportului de expertiză au fost exprimate opinii divergente, în cauză a fost solicitată opinia specialiștilor antifraudă detașați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. Din concluziile raportului de constatare (f. x.12 - 116, vol. III) a rezultat stabilirea unui prejudiciu la bugetul de stat în sumă de 61.416 RON reprezentând impozit pe profit, exprimând totodată necesitatea efectuării unor cercetări cu privire la plățile între societăți și respectiv activitatea societății prestatoare. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că pentru plata facturii a fost încheiat la data de 29.10.2012, contractul de cesiune de creanță nr. x prin care se cesiona o creanță a S.C. C. S.R.L. în valoare de 5.764.461 RON (fila x, vol. I). De asemenea, prin adresa nr. x/09.12.2013, suspecta persoană juridică a arătat că, prin Decizia de eșalonare nr. 59819/28.10.2013 modificată prin Decizia de modificare a deciziei de eșalonare la plată nr. x/13.03.2014, organele fiscale au aprobat un grafic de eșalonare a obligațiilor fiscale stabilite suplimentar de către organele de control fiscal, din care S.C. A. S.R.L. a achitat suma de 219.301 RON (fila x, rol. II). Astfel s-a constatat că în cauză prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei este achitat, iar raportat la momentul săvârșirii faptei, că legea penală mai favorabilă era cea în vigoare la momentul comiterii activității infracționale, fiind incidentă o cauză de nepedepsire (cea aplicabilă ca urmare a achitării prejudiciului cauzat), față de care s-a dispus clasarea cauzei. Or, singura expertiză în construcții efectuată, întrucât cea tehnică nu putea evidenția situația reală din teren relevă existența unui prejudiciu. Mai mult, motivul clasării l-a constituit recunoașterea existenței faptei și a prejudiciului în sumă de 219.301 RON precum și plata acestuia ce s-a constituit de altfel, într-o cauză de nepedepsire. Totodată, dosarul penal a vizat doar aspectele infracționale ale faptelor imputate neexistând o similitudine între cele două aspecte. Așa fiind, cum recurenta în cauza penală, necontestând ordonanța de clasare, a recunoscut reținerile în legătură cu prejudiciul creat, existența faptei nu are a fi analizată. Aspectele reținute de către instanța de fond referitoare la lipsa de capacitate a societății emitente a facturii de prestări servicii, de a executa lucrările nu au fost în mod valabil criticate prin recursul în analiză. Fiind astfel dovedit caracterul nereal al operațiunii din perspectiva realizării construcțiilor facturate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală atât în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor, dreptul de deducere a TVA, cât și de plata a accesoriilor. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs În raport de motivele invocate, cum recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.