ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3669/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. și D.G.A.M.C., anularea actelor administrativ-fiscale, respectiv Decizia nr. D2 din 29 august 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., în urma soluționării contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. D1 din 30 mai 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. R1 din 30 mai 2012, acte emise de D.G.A.M.C. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contestația administrativă înregistrată la A.N.A.F.

- D.G.S.C. a invocat faptul că actele administrativ-fiscale atacate au fost încheiate de către organele de inspecție fiscală prin interpretarea eronată a actelor normative specifice în vigoare, lezându-i astfel drepturile sale patrimoniale prin stabilirea unor sume considerabile suplimentare de plată la bugetul de stat. Față de această situație, în conformitate cu dispozițiile art. 205 și art. 207 C. proc. fisc. a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. D1 din 30 mai 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și anularea constatărilor din Raportul de inspecție fiscală nr. R1 din 30 mai 2012 stabilite la Capitolul III - Taxa pe valoarea adăugată dedusă de societate și Cap.VI - Sinteza constatărilor fiscale și, pe cale de consecință, exonerarea SC A. SRL Bacău de la plata debitului suplimentar de 2.683.824 RON.

Soluționând contestația, prin Decizia nr. D2 din 29 septembrie 2012, D.G.S.C. a respins-o ca neîntemeiată, menținând ca temeinic și legal punctul de vedere al organului fiscal de control. Prin Sentința nr. 103 din 18 iunie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. - D.G.S.C. și D.G.A.M.C. A anulat Decizia de impunere nr. D1 din 30 mai 2012 și Raportul de inspecție fiscală nr. R1 din 30 mai 2012 emise de pârâta D.G.A.M.C. A exonerat reclamanta de plata sumei totale de 2.683.824 RON. A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 4.010 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției, instanța de fond și-a însușit concluziile raportului de expertiză fiscală judiciară și analizând constatările organelor de inspecție fiscală reținute în Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. D1 din 30 mai 2012 și în Raportul de inspecție fiscală nr. R1 din 30 mai 2012, prin prisma dispozițiilor legale incidente speței, a reținut că întreaga operațiune de stornare a facturii nr. F1 din 31 ianuarie 2012 și de deducere a TVA în sumă de 1.558.551 RON este una perfect legală, care nu a prejudiciat cu nimic bugetul de stat și care a fost menită să asigure neutralitatea TVA față de reclamanta SC A. SRL precum și a regulii că pentru o achiziție se plătește TVA o singură dată, ținând cont de circumstanțele specifice date de amendamentul la contract.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă susține, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 134 2 din C. fisc., dezvoltând acest motiv de recurs prin reiterarea apărărilor de fond formulate în fața primei instanțe și arătând că, aspectele reținute de organul de soluționare a contestației administrativ-fiscale sunt corecte și legale. Recursul este întemeiat. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente speței, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru următoarele considerente.

Prin demersul judiciar introductiv de instanță, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. și D.G.A.M.C., anularea Deciziei nr. D2 din 29 august 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., în urma soluționării contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. D1 din 30 mai 2012 și a Raportului de inspecție fiscală nr. R1 din 30 mai 2012, acte emise de D.G.A.M.C. Prin sentința recurată, Curtea de Apel Bacău, admițând acțiunea, a dispus anularea deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală, fără a se pronunța asupra cererii de anulare a Deciziei nr. D2 din 29 august 2012, prin care s-a soluționat de către A.N.A.F. contestația administrativă, astfel cum reclamanta a solicitat prin acțiunea formulată.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale procedurale incidente speței. Potrivit Titlului IX, art. 205 - 218 C. proc. fisc., a fost reglementată o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative fiscale, procedură care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, care poate fi atacată în contencios administrativ, conform dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, din economia dispozițiilor legale menționate rezultă că decizia de impunere reprezintă un titlu de creanță împotriva reclamantei, care poate fi contestat pe cale administrativă, potrivit procedurii speciale instituite de C. proc.

fisc., iar după finalizarea acestei proceduri, numai decizia de soluționare a contestației poate fi atacată de contestatar la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că societatea reclamantă s-a conformat dispozițiilor legale mai sus-menționate și a urmat procedura administrativă obligatorie care s-a finalizat prin emiterea Deciziei nr. D2 din 29 august 2012 de către A.N.A.F. - D.G.S.C. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ, solicitând anularea pentru nelegalitate și netemeinicie, însă judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra cererii care a învestit instanța, ci a analizat doar actele administrativ-fiscale primare (decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală) care, potrivit dispozițiilor art. 218 C. proc.

fisc., nu puteau fi atacate, singure, la instanța de contencios administrativ. În aceste condiții, instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, întrucât nu a cercetat legalitatea și temeinicia cererilor formulate de reclamantă, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, context în care nu se poate exercita controlul judiciar. Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat". Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică în sarcina instanței obligația de a face o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, dând astfel posibilitatea și instanței de control judiciar de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârii de primă instanță.

În speță judecătorul fondului nu a analizat, în mod efectiv, argumentele reclamantei aduse în susținerea nelegalității Deciziei de soluționare a contestației nr. D2 din 29 august 2012 și nici nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat, în mod explicit, a apărărilor formulate de pârâta A.N.A.F. în afirmarea legalității și temeiniciei aceleiași Decizii nr. D2 din 29 august 2012, care formează obiectul prezentei acțiuni în contencios administrativ. Or, prin omisiunea primei instanțe de a analiza și cerceta, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin acțiunea în contencios administrativ cu privire la Decizia nr. D2 din 29 august 2012 și contra-argumentele autorității pârâte, precum și omisiunea de a se pronunța asupra acestui capăt principal de cerere, a fost lipsită de eficacitate juridică hotărârea judecătorească pronunțată.

Astfel, scopul efectiv urmărit de reclamantă nu a fost atins, deoarece, anularea celor două acte fiscale emise de organul de control fiscal, fără a fi analizat și actul administrativ fiscal emis de organul ierarhic superior în exercitarea controlului administrativ de legalitate și căruia C. proc. fisc. i-a conferit efecte juridice de sine-stătătoare pentru a putea fi atacat în instanța de contencios administrativ, nu are nicio relevanță pe planul satisfacerii interesului judiciar atât al reclamantei, cât și al autorității pârâte. Fiind nesocotite dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea și de a respecta el însuși toate principiile fundamentale care guvernează procesul civil, dar și cele ale art. 261 alin. (1) punctul 5 C. proc.

civ., a fost încălcat astfel dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. Instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va judeca din nou litigiul pentru a efectua cercetarea judecătorească în limitele învestirii sale, potrivit cererii de chemare în judecată, ținând seama de toate motivele și apărările invocate de reclamantă prin acțiune, de pârâtă prin întâmpinare și de celelalte critici de care s-a prevalat recurenta, întemeiate pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc.

civ. și a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluția dispusă prin prezenta decizie, de casare a hotărârii. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al prevederilor art. 312 alin. (1) - (3) și art. 313 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.F., împotriva Sentinței nr. 103 din 18 iunie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2014. Procesat de GGC - MI