ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5288/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.10.2015 sub nr. x/2015, inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal iar apoi, ca efect al declinării competenței, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia "Sfântul Gheorghe Vechi", în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 3503/24.08.2015 emise de pârât.

Reclamanta a depus la termenul din data de 22.06.2016, în fața curții de apel, cerere completatoare, prin care a solicitat și constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului compus din teren în suprafață de 1031 mp și construcție, situat în București, Calea x, și obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, retrimiterea dosarului către pârât, în vederea reanalizării acestuia.

Prin sentința civilă nr. 389 din 8 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția tardivității cererii completatoare.

A fost respinsă cererea completatoare, ca tardiv formulată.

A fost respinsă contestația formulată de reclamanta Parohia Sfantul Gheorghe Vechi, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Cu privire la excepția tardivității cererii completatoare, s-a susținut că aceasta a fost depusă legal, la primul termen la care părțile erau legal citate în fața instanței competente din punct de vedere material.

De asemenea, s-a arătat că excepția tardivității este o excepție relativă, în raport de dispozițiile art. 246 din C. proc. civ., partea adversă putând ratifica depășirea termenului.

Cum intimata a invocat excepția la al patrulea termen de la modificarea cererii, au fost încălțate dispozițiile art. 247 din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că procesul-verbal nr. x/1940 nu a fost semnat de reprezentantul parohiei, astfel că nu se află în posesia recurentei - reclamante, iar, mai mult, la dosarul administrativ se află depus în copie certificată, permisă de dispozițiile pct. 14 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 94/2000.

În aceste condiții, s-a arătat că instanța de fond trebuia să dispună trimiterea dosarului către pârâtă spre reanalizare.

Referitor la istoricul de rol fiscal, s-a arătat că au fost întreprinse demersuri de Arhiepiscopia Bucureștilor, solicitarea pârâtei nefiind adresată reclamantei, pe de o parte, iar pe de altă parte, că nu se poate imputa recurentei - reclamante refuzul DITL Sector 3 de a emite istoricul de rol fiscal.

În condițiile în care pârâta Comisia specială de retrocedare a bunurilor care au aparținut cultelor religioase din România nu a analizat în fapt și în drept solicitarea, s-a apreciat că se impune, ținându-se cont și de aspectele invocate în cererea completatoare, obligarea pârâtei la reanalizarea cererii.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea contestației formulate împotriva deciziei nr. 3503/24.08.2015 cu consecința constatării dreptului de proprietate asupra imobilului, restituirii în natură a imobilului, iar în subsidiar, trimiterea dosarului pârâtei în vederea reanalizării.

In subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

In drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.,

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează strict în ipoteza cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susținut intimata - pârâtă că prima instanță a soluționat corect excepția tardivității completării acțiunii, întrucât a fost depășit momentul primului termen de judecată, iar potrivit art. 204 alin. (3) din C. proc. civ., posibilitatea modificării acțiunii este condiționată de acordul pârților.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanța a analizat exhaustiv și a aplicat corect condițiile O.U.G. nr. 94/2000, recurenta reclamantă nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat și nici dovada preluării abuzive a imobilului de la reclamantă de către statul român în perioada de referință a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

S-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Obiectul prezentei acțiuni îl constituie contestația formulată de reclamanta Parohia "Sfântul Gheorghe Vechi" împotriva Deciziei nr. 3503/24.08.2015 emise de Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România,

Prin Decizia nr. 3503/24.08.2015 emisă de Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a fost respinsă cererea de retrocedare a imobilului, construcție și teren în suprafață de 1031 mp, situat în București, Calea x, cerere formulată de reclamanta Parohia "Sfântul Gheorghe Vechi".

S-a reținut prin actul administrativ contestat, că prin adresa nr. x/16.03.2015 Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat reclamantei, în vederea finalizării procedurii administrative, să depună la dosar următoarele date și documente:

Având în vedere împrejurarea că solicitanta nu a transmis niciun răspuns la adresa menționată, cererea de retrocedare a fost respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Potrivit art. 1 alin. (9) teza finală din acest act normativ, actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie.

De asemenea, conform Normelor de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, pct. 13 și 14 corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate); d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios); e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale. De asemenea, se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de cult religios îndreptățit la retrocedare.

Inalta Curte, analizând motivele de recurs, reține cu privire la soluția dată asupra cererii de completare a acțiunii, că soluția primei instanțe este rezultatul unei corecte interpretări a dispozițiilor art. 204 din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții, (1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

În acord cu soluția primei instanțe, se reține că în această ipoteză, raportat la specificul speței, primul termen de judecată avut în vedere de legiuitor, este primul termen în fața primei instanțe învestite, chiar dacă aceasta și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei.

In acest sens, apreciază Înalta Curte că principiului soluționării cu celeritate al cauzelor consacrat de art. 6 din C. proc. civ., element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, nu permite modificarea cererii de chemare în judecată după stabilirea instanței competente, în condițiile în care în C. proc. civ. este reglementată expres procedura prealabilă a verificării și a regularizării cererii de chemare în judecată, reclamantul având timp suficient pentru modificarea cererii de chemare în judecată și pentru propunerea de dovezi.

Astfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. a reținut că, întrucât drepturile procesuale recunoscute de lege părților au caracter legitim numai în măsura în care sunt exercitate cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, stabilirea de către legiuitor a unor limite prin intermediul textelor de lege criticate nu aduce nicio îngrădire drepturilor în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării lor în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept.

Cu privire la caracterul relativ al excepției, invocat de recurentă, constată Înalta Curte că, împrejurarea că modificarea cererii de judecată formulate ulterior primului termen de judecată, este condiționată de acceptul celorlalte părți, nu-i conferă un astfel de caracter, formularea alin. (3) al art. 204 din C. proc. civ., fiind neechivocă - doar prin acordul expres al tuturor părților - nestabilind un termen limită de exprimare a acestui acord.

În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte reține că recurenta- reclamantă, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocă nelegalitatea Deciziei nr. 3503/24.08.2015, apreciind că autoritatea pârâtă a nesocotit dispozițiile pct. 14 din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, care prevăd posibilitatea depunerii actelor în copii certificate, cu referire la procesul-verbal nr. x/1940.

In condițiile în care, decizia atacată nu privește fondul pretenției reclamantei cu privire la constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului și împrejurarea preluării abuzive în perioada de referință, Înalta Curte constată că analiza actului atacat se realizează prin prisma verificării refuzului nejustificat explicit de rezolvare a cererii și a excesului de putere.

In aceste repere, soluția primei instanțe este ferită de critici, curtea de apel realizând o corectă aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) și alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, anterior redate. Așa cum s-a arătat în expunerea situației de fapt, conform acestor dispoziții autoritatea pârâtă a solicitat completarea dosarului în sensul depunerii procesului-verbal nr. x/1940 și a certificatului de carte funciară, în copie legalizată, istoricului de arteră și de număr poștal începând cu anul 1941, istoricul de rol fiscal și acte care să facă dovada preluării abuzive a imobilului.

Or recurenta - reclamantă nu neagă împrejurarea că nu s-a conformat acestei obligații, în fapt, că nu a făcut dovada cu înscrisuri că sunt îndeplinite condițiile restituirii imobilului prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, ci invocă împrejurarea că procesul-verbal putea fi depus și în copie certificată, precum și faptul că nu a fost în măsură să obțină informațiile solicitate.

Cu toate acestea, instanța de fond a reținut că intimata - pârâtă a inițiat ea însăși demersuri în vederea obținerii situației juridice a imobilului, în timp ce reclamanta a solicitat aceste probe ulterior emiterii deciziei atacate și chiar formulării acțiunii în instanță.

Reține Înalta Curte că cerința din Adresa nr. x/16.03.2015 a Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, trebuie îndeplinită în integralitate, nefiind suficientă depunerea doar a unora dintre înscrisuri.

Totodată, instanța observă că nu s-a depus niciun înscris în dovedirea preluării abuzive a imobilului de la reclamantă de către statul român în perioada de referință a legii, cu atât mai mult, cu cât prin procesul-verbal nr. x din data de 10 octombrie 1940, redactat de judecătorul delegat cu întocmirea lucrărilor de înființare a cărților funciare, a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului al Ministerului Educației Naționale, ca efect al posesiunii de minim 30 de ani.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Parohia Sfântul Gheorghe Vechi împotriva sentinței civile nr. 389 din 8 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.