ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5376/2019

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Patriarhia Română a chemat în judecată pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România solicitând anularea Deciziei nr. 6421/17.11.2016 emisă de pârâtă și constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită și pe cale de consecință obligarea pârâtei la soluționarea cererii de retrocedare prin emiterea unei decizii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, atât pentru imobilul teren cât și pentru construcțiile care nu mai pot fi restituite în natură.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1987 din 29 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Patriarhia Română ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1987 din data de 30.05.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal recurenta-reclamantă Patriarhia Română a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Susține recurenta că în adresa nr. x, a făcut vorbire doar de imobil și de terenul aferent acestui imobil, nicidecum nu a făcut referire la contrucțiile de pe acest teren, demolate după expropiere.

Considerentele pentru care prima instanță a apreciat că recurenta nu se mai află în termen pentru a-și preciza, prin adresa nr. x/10.10.2016 obiectul cererii inițiale înregistrată la intimat sub nr. x/01.11.2005 sunt neîntemeiate.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recusul este nefondat, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează ipoteza când " hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", invocat de asemenea de către recurenta- reclamantă, Înalta Curte analizând cererea de recurs nu a putut decela critici care să corespundă acestui motiv de casare, apreciind astfel că a fost invocat doar formal de către parte, motiv pentru care hotărârea de fond nu va fi analizată și din această perspectivă.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta este neîntemeiat, în considerarea următoarelor argumente.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea cererii de retrocedare prin emiterea unei decizii de acordare de măsuri reparatorii - despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât pentru teren cât și pentru construcțiile care nu mai pot fi restituite în natură.

Din cuprinsul cererii ce face obiectul prezentului litigiu, rezultă că nu au fost invocate motive legate de soluția de respingere a cererii nr. x/1.11.2005 pentru construcțiile care nu mai pot fi restituite în natură.

Prin Decizia contestată s-a respins propunerea acordării de măsuri compensatorii, aceasta nefiind posibilă deoarece, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat,construcțiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

În acest context, corect a fost soluționată cererea în raport de limitele învestirii acesteia, întrucât actul de învestire a comisiei este cererea adresată acesteia, în care este menționat obiectul acesteia, iar nu corespondența transmisă de comisie.

Prin urmare, în ceea ce privește obiectul cererii de retrocedare, cererea de despăgubire putea fi modificată sau completată doar în intervalul de timp prevăzut de lege pentru depunerea cererii, interval care era împlinit la data depunerii precizărilor de către recurenta-reclamantă.

Astfel, prin Decizia nr. 6421/17.11.2016 a fost soluționată cererea de retrocedare nr. x/1.11.2005, având în vedere obiectul acesteia. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul de față va fi respins ca nefondat, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de Patriarhia Română împotriva sentinței nr. 1987 din 29 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2019.