ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5041/2020

Ședința publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.04.2016 pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2016 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (în continuare "O.U.G nr. 94/2000"), a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 5325/19.02.2016 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România solicitând admiterea contestației, anularea deciziei contestate și în principal să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din București, Bd. x nr. 33 (fost nr. 39), fosta proprietate comunitara evreiasca preluata abuziv de către Statul Roman și să se dispună restituirea in natura către reclamanta a acestui imobil.

Prin sentința civilă nr. 5016 din data de 19 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 5016 din data de 19 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că, astfel cum reiese din cuprinsul Deciziei nr. 5325/19.02.2016, Comisia specială de retrocedare a înțeles să respingă cererea reclamantei reținând faptul că, la dosarul de retrocedare nu ar fi fost depuse înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat sau dovada deținerii proprietății la momentul preluării.

Cu toate acestea, prima instanță a înțeles să analizeze cu totul alte aspecte decât cele cu care a fost în mod neechivoc învestită și să pronunțe soluția de respingere a acțiunii în raport de acestea.

Cele două motive reținute de Comisia specială sunt lipsa dovezii preluării abuzive și dovada proprietății la momentul preluării și nu lipsa calității de persoană îndreptățită a A., așa cum a reținut prima instanță.

Recurenta a susținut că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, în condițiile în care, aceasta a înțeles să se pronunțe asupra unor aspecte care nu fac obiectul cererii de chemare în judecată.

De asemenea, prima instanță a încălcat, atât principiul disponibilității, cât și principiul dreptului la apărare, în condițiile în care, motivele în raport de care a înțeles să soluționeze acțiunea nu au fost niciun moment puse în discuția părților.

Recurenta a mai arătat că, în raport de prevederile legale și actele de înființare ce-i reglementează activitatea, A. are calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, fiind continuatoare a Comunității Evreilor din București.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Comisia Specială de retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, în raport de înscrisurile depuse la dosar și prin prisma criticilor expuse în cererea de recurs, precum și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 5325/19.02.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare prin care a dispus respingerea cererii de retrocedare, reținând că reclamanta nu a depus înscrisuri din care sa reiasă dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilului solicitat și dovada deținerii proprietății la momentul preluării.

În concret, Comisia Speciala de Retrocedare a reținut ca "în interiorul termenului de decădere instituit, în procedura administrativă, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările si completările ulterioare, A. nu a depus înscrisurile solicitate prin adresa nr. x/22.06.2015", respectiv "acte care sa ateste preluarea abuziva a imobilului de către statul roman, in perioada de referința a legii, respectiv întreaga documentație întocmita la momentul preluării sau negații privind existenta acestor înscrisuri, precum si acte cu care sa facă dovada deținerii proprietății la momentul preluării abuzive a imobilului solicitat."

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată, constatând că reclamanta "nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor O.U.G. nr. 94/2000, nefiind persoană îndreptățită să beneficieze de aceste prevederi legale. Cum, în relația dintre parti, aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamna ca reclamanta, nu poate introduce o noua contestatie in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului (respectiv, calitatea sa de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 ca și proprietar sau mandatar) a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior., repectiv că doar comunitatea evreilor din București poate solicita în justiție recunoașterea dreptului de proprietate a bunurilor care s-au aflat în proprietatea sa".

Instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată în prezenta cale de atac este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilității, principiul contradictorialității și cel al dreptului la apărare.

În acest sens, este de observat faptul că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a invocat critici de nelegalitate cu privire la cele două motive reținute de Comisia specială prin decizia de respingere a cererii de retrocedare, respectiv lipsa dovezii preluării abuzive și dovada proprietății la momentul preluării.

Însă, instanța de fond nu a ținut cont de limitele învestirii și a respins acțiunea reținând că cererea de retrocedare formulată de reclamantă a fost corect respinsă de Comisia specială de retrocedare întrucât în speță se aplică cu putere de lucru judecat statuările cuprinse în Decizia nr. 2213/05.12.2006 a Curții de Apel București, în sensul că A. nu are calitate de persoană îndreptățită, această calitate aparținând exclusiv Comunității Evreilor din București.

Instanța de control judiciar constată că din cuprinsul deciziei contestate rezultă cu claritate motivele avute în vedere de Comisia specială de retrocedare la respingerea cererii reclamantei, respectiv lipsa dovezii preluării abuzive și dovada proprietății la momentul preluării. De altfel, acestea au fost singurele aspecte puse în discuție pe parcursul procesului.

Având în vedere că soluția de respingere a acțiunii a fost întemeiată pe lipsa calității de persoană îndreptățită a A., Înalta Curte constată că instanța de fond nu a dat o dezlegare corectă situației de fapt, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, împrejurare ce determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar.

Soluția casării cu trimitere este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție, întrucât instanța de fond nu a analizat legalitatea actului administrativ contestat prin prisma motivelor avute în vedere de autoritatea pârâtă la emiterea acestuia, precum și a criticilor invocate de reclamantă.

În raport de motivele sus reținute, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, se impune a se analiza inclusiv incidența modificărilor legislative aduse prin Legea nr. 22/2020, pentru modificarea Legii nr. 165/2013 și pentru completarea articolului 4 din O.U.G nr. 94/2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta A., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 5016 din data de 19 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 octombrie 2020.