ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5562/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 23.10.2018, în dosar nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea pct. -lui 2 din Decizia nr. 8059/24.08.2018 emisă de Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, acordarea de despăgubiri prin măsuri compensatorii și pentru construcțiile demolate de pe terenul pe care au fost construcțiile demolate.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 92 din 19 martie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a pct. -lui 3 din H.G. nr. 1164/2002 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, respingând, deopotrivă și cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 92 din 19 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea, ca nelegală, a sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru completarea probatoriului.

În motivare, în esență, a arătat că prima instanța a motivat doar prin copierea textului pct. 3 al Normelor metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G.- 94/2000 în care se arată că "Nu intră sub incidența O.U.G., imobilele care au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi eu caracter reparator, precum si construcțiile demolate."

Astfel, a susținut recurenta că motivarea instanței de fond este simplistă și nejuridică, aceasta nedezvoltând o interpretare corectă a cererii sale și a cazului de speță.

Ca și temei al cererii de recurs a invocat partea recurentă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a normelor de drept materia.

În continuare, a mai susținut partea recurentă faptul că O.U.G. nr. 94/2ooo nu prevede neacordarea de despăgubiri pentru imobilele demolate. Astfel, arată că, prin Legea nr. 10/2001 s-a lărgit sfera de restituire si reparare a unor nedreptăți comise de regimul comunist iar adoptarea acestei noi legi a fost necesară pentru ca reglementările anterioare consacrate măsurilor reparatorii acordate foștilor proprietari pentru imobilele care au fost preluate abuziv in perioada regimului comunist au avut un caracter limitat, iar pe de altă parte, a fost necesară armonizarea masurilor preconizate cu prevederile Convenției europene a drepturilor omului, îndeosebi cu cele ale Primului Protocol Adițional al CEDO privind proprietatea și respectarea dreptului de proprietate ce a sancționat aplicarea unor legi cu privire la proprietate.

A mai susținut recurenta și faptul că instanța nu a făcut aplicarea principiului "a pari " care face parte din argumentele de interpretare logică între Legea nr. 10/2001 și O.U.G. nr. 94/2000 existând aceleași rațiuni, care arată că unde există aceleași rațiuni trebuie aplicată aceeași soluție.

Mai susține recurenta că instanța nu a ținut seama de legislația internațională, pur și simplu a ignorat-o, respectiv Convenția CEDO, Protocolul I cu privire la dreptul de proprietate, respectiv aplicarea art. 4 și 5 din C. civ., arătând că, dată există neconcordanță între normele dreptului intern și cel comunitar, s-a consacrat principiul aplicării prioritate a dreptului comunitar, indiferent de calitatea sau statutul părților, sens în care invocă articolul 5 C. civ.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta– reclamantă A. a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei – pârâte, în cuprinsul căruia solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, instanța făcând o aplicare greșită a legislației, în sensul că a dat o interpretare strictă a prevederilor art. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000., aplicând legea exact în litera sa, fără a ține seama de legislația internă și internațională care apără proprietatea.

Solicită a se aplica cu prioritate normele europene

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 03.09.2019 s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte declară dezbaterile închise și reține dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de apărările din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, reține Înalta Curte că, în prezenta cauză, controlul judecătoresc este limitat doar la partea din hotărâre ce vizează fondul litigiului, nefiind formulate critici și cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantă.

Trecând, așadar, la analizarea criticilor recurentei, ce vizează fondul dreptului, constată instanța de control judiciar că reclamanta A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 8059/24.08.2018 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor unuri imobile care au comunităților cultelor religioase din România, prin care, la articolul 2, i-a fost respinsă cererea nr. x/27.02.2003, cu privire la acordarea de măsuri compensatorii pentru construcțiile care s-au aflat inițial pe terenul identificat cu nr. top. x.

Pentru a respinge cererea de acordare de măsuri compensatorii pentru construcțiile care s-au aflat inițial pe teren, Comisia a constatat că aceste construcții au fost demolate și că, potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a articolului menționat, construcțiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Prima instanță a confirmat legalitatea deciziei emise de Comisia Specială de Retrocedare, soluție împărtășită de instanța de control judiciar.

Înalta Curte găsește neîntemeiate criticile recurentei cu privire la " aplicarea greșită a normelor de drept material".

În cadrul acestei critici a susținut recurenta că O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede neacordarea de despăgubiri pentru imobilele demolate, iar prin Legea nr. 10/2001 s-a lărgit sfera de restituire și reparare a unor nedreptăți comise de regimul comunist.

Această critică nu poate fi însușită de către instanța de control judiciar, în considerarea faptului că cele două proceduri de restituire reglementate de Legea nr. 10/2001, pe de o parte și de O.U.G. nr. 94/2000, pe de altă parte, sunt distincte și separate, au curs propriu și nu pot fi combinate; ceea ce solicită reclamanta este realizarea unei lex tertia prin atribuirea Comisiei Speciale de Retrocedare de atribuții de soluționare și a unor cereri în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce nu are acoperire în dispozițiile legale.

Înalta Curte constată eronată interpretarea recurentei-reclamante, având în vedere că art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede cu claritate că sfera de aplicare a acesteia privește "construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor…", fiind, deci, excluse construcțiile demolate, aspect întărit și de pct. 3 din H.G. nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 normele metodologice, care menționează fără echivoc faptul că " 3. Nu intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate.".

Așadar, potrivit textului de lege menționat, sunt imobile în sensul prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, doar construcțiile existente în natură, nu și cele demolate.

Referitor la caracterul Legii nr. 10/2001 de lege specială, Înalta Curte reține că art. 8 alin. (2) din lege prevede următoarele:

"2. Regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată*)."

Deci, nu se poate reține că Legea nr. 10/2001 ar fi legea specială, de vreme ce aceasta precizează expres situația particulară a imobilelor care au aparținut cultelor religioase preluate de stat, al căror regim juridic este reglementat de O.U.G. nr. 94/2000, act normativ care constituie, astfel, lege specială în materie.

De altfel, Înalta Curte reține că această problemă, a caracterului Legii nr. 10/2001 de lege generală în materia actelor normative cu caracter reparator, a fost lămurită și prin Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (9) și art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și art. 1202 din C. civ. din 1864 și art. 328 alin. (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României Parte I nr. 72/2016.

Similar situației de față, instanța de contencios constituțional a constatat că, "(...) Prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precizează în mod expres că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase, preluate de stat, este reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, instituind astfel caracterul de "lex generali" al Legii nr. 10/2001, față de acest act normativ cu caracter special.".

Se constată, așadar, că art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în mod expres și fără echivoc scoate de sub incidența sa soluționarea cererilor de restituire a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase, fără a face vreo distincție între categoriile de bunuri supuse retrocedării.

Teza recurentei a fost combătută judicios de prima instanță, cu o motivare convingătoare pe care instanța de recurs și-o însușește în totalitate, adăugând, totodată, și faptul că, din analiza dispozițiilor art. 1 alin. (3) și alin. (11) din O.U.G. nr. 94/2000, este lesne de observat că legiuitorul a limitat sfera cererilor de retrocedare în cazul bunurilor preluate abuziv din proprietatea unor culte religioase la bunurile existente (în natură, în materialitatea lor) la data formulării cererii de retrocedare, indiferent că este vorba de bunuri imobile (construcții) sau bunuri mobile, o astfel de reglementare fiind în acord cu exigențele dispozițiile alin. (2) a art. 1 din Protocolul nr. 1 a CEDO.

Prin urmare, cu interpretarea corectă a normelor legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, în mod judicios instanța de primă jurisdicție a reținut că legiuitorul a ales să stabilească un cadru legal distinct pentru restituirea imobilelor ce au aparținut anterior preluării abuzive cultelor religioase, separat de cel instituit prin Lg. nr. 10/2001, și ea lege cu caracter reparator, dar cu o sferă de aplicare diferită de cea vizată de O.U.G. nr. 94/2000, același legiuitor excluzând din sfera de aplicare a actului normativ special reparatoriu, O.U.G. nr. 94/2000, construcțiile demolate ulterior preluării abuzive, construcții ce au aparținut anterior preluării cultelor religioase, neprevăzând dreptul la măsuri reparatorii pentru aceste imobile care nu mai există în materialitatea lor.

Împrejurarea că legiuitorul a înțeles să excludă din sfera prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate nu justifică aplicarea în acest caz a Legii nr. 10/2001 care are o altă sferă de reglementare, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională a constatat conformitatea cu normele constituționale a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a pct. 3 din Normele metodologice de aplicare, dispoziții ce exclud acest drept la despăgubiri. (Deciziile nr. 596/2007 și nr. 911/2007, respectiv Decizia nr. 837/2009, ce a vizat O.U.G. nr. 94/2000 în integralitatea sa).

Reține așadar Înalta Curte că instanța de fond ca și autoritatea intimată, emitentă a deciziei atacate, au realizat o corectă interpretare a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, potrivit cu care cerința esențială pentru acordarea de măsuri reparatorii este ca imobilul să fi existat la momentul formulării cererii de retrocedare, nefiind posibilă lărgirea cadrului de aplicare a acestor texte imperative.

În acord cu judecătorul fondului și instanța de control judiciar apreciază că, a acorda măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate ar echivala cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 92 din 19 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.