ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2026/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15 martie 2017, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire a imobilului situat în municipiul București, str. x - 68, conform prevederilor O.U.G. nr. 94/2000.

Prin sentința civilă nr. 4068 din 01 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și a obligat autoritatea publică pârâtă să finalizeze procedura administrativă cu emiterea deciziei privind soluționarea cererii de restituire a imobilului situat în municipiul București, str. x - 58, conform prevederilor O.U.G. nr. 94/2000.

Împotriva sentinței civile nr. 4068 din 01 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat, în esență, următoarele critici:

Instanța de fond a ignorat prevederile art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu aceste dispoziții legale, în vederea solutionării unei cereri de retrocedare, pe lângă dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive a imobilului, este necesară și situația juridică actuală a imobilului, comunicată de către deținătorul acestuia.

Din analiza actelor existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/28.01.2003, rezultă situația complexă a imobilului în ansamblu, având în vedere că pe lângă construcția existentă la momentul preluării, s-au edificat construcții de către statul român, fapt ce a impus completarea dosarului aferent cererii de retrocedare cu depunerea unui raport de expertiză tehnică în construcții și a unui raport de expertiză topo-cadastrală, pentru delimitarea imobilului solicitat spre restituire.

Ulterior depunerii de către A. a rapoartelor de expertiză menționate, secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a formulat mai multe solicitări (adresele nr. 98l/C/01.06.2009, nr. 981/C/15.10.2012, nr. 981/C/01.04.2015 și nr. 981/C/30.06.2015) către Primăria Sectorului 1 - Direcția pentru Administrația Unităților de învățământ preuniversitar, pentru a transmite un punct de vedere cu privire la raportul de expertiză tehnică în construcții, precum și situația juridică a imobilului solicitat.

Aceste solicitări sunt motivate de faptul că raportul de expertiză tehnică în construcții cuprinde date referitoare la situația juridică a imobilului situat în municipiul București, str. x - 58, obligația de comunicare a datelor respective revenind deținătorului imobilului. Acesta din urmă nu a dat curs solicitărilor Comisiei speciale de retrocedare, iar fără lămurirea informațiilor privind situația juridică a imobilului, cererea de retrocedare nu poate fi soluționată.

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-reclamantă a susținut, în esență, că la solicitarea acesteia, Direcția pentru Administrația Unităților de învățământ preuniversitar, prin adresa nr. x/07.01.2015, a comunicat că nu există vreun act normativ care să instituie o comisie de analiză și aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, refuzând să furnizeze informațiile solicitate.

Intimata-reclamantă a precizat că imobilul prezintă configurația de la momentul preluării abuzive de către stat, terenul fiind diminuat prin ocuparea abuzivă a unei suprafețe de către Radiodifuziunea Română. Referitor la construcții, expertiza tehnică întocmită în dosarul aferent cererii de retrocedare a identificat o singură construcție nouă, în suprafață de 13,10 m.p., nerelevantă în cauză.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 21 mai 2020, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Obiectul acțiunii deduse judecății îl formează cererea de restituire depusă la registratura generală a Comisiei speciale de retrocedare sub nr. x/28.01.2003, de către Arhiepiscopia Romano - Catolică București, în numele și pe seama Institutului Sfânta Maria, actual A., prin care s-a solicitat retrocedarea imobilului situat în București, str. x - 68, în principal, prin restituire în natură, iar în subsidiar, prin acordare de despăgubiri.

Susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr. 94/2000, sunt neîntemeiate.

Analiza prevederilor legale invocate de către recurentă relevă că autoritățile publice au obligația de a furniza Comisiei speciale de retrocedare informații privind situația juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, fără a condiționa soluționarea acestor cereri de transmiterea informațiilor solicitate.

Mai mult, dispozițiile legale de care se prevalează recurenta stabilesc un termen de 30 zile pentru comunicarea de către instituțiile publice a relațiilor solicitate de Comisia specială de retrocedare, tocmai pentru a nu lăsa furnizarea informațiilor respective la latitudinea autorităților publice și a nu prelungi nejustificat timpul necesar rezolvării acestor solicitări.

În cauza dedusă judecății, fără a se analiza necesitatea informațiilor solicitate Primăriei Sectorului 1 București în legătură cu imobilul care face obiectul cererii de restituire, se constată că aceste relații au fost solicitate de către Comisia specială de retrocedare prin adresele nr. x/01.06.2009, nr. y/15.10.2012, nr. z/01.04.2015 și nr. 981/C/30.06.2015, cu depășirea termenului rezonabil pentru soluționarea cererii reclamantei, termen care a început să curgă din anul 2003, de la data înregistrării cererii de restituire la secretariatul Comisiei speciale de retrocedare.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reține că, deși O.U.G. nr. 94/2000 nu impune un termen limită pentru soluționarea cererilor de retrocedare, în speță, nefinalizarea procedurii administrative într-un interval foarte mare în raport cu data înregistrării dosarului la Comisia specială de retrocedare, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei Comisia specială de retrocedare îi revin, fără putință de tăgadă, obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității, specific oricărei activități a autorităților administrative.

Întrucât cererea de restituire a imobilului a fost înregistrată la secretariatul Comisiei speciale de retrocedare în anul 2003 și nu a fost soluționată până în prezent, astfel că procedura administrativă se derulează de peste 17 ani, este evident că autoritatea publică pârâtă a depășit în mod nejustificat termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantei, și pe cale de consecință, motivele invocate de către pârâtă în susținerea refuzului de emitere a deciziei privind soluționarea cererii de restituire, sunt neîntemeiate, și se circumscriu noțiunii de refuz nejustificat în soluționarea cererii.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 4068 din 1 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2020.