Decizia nr. 2715/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. (fostul Institut B.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, anularea parțială a Deciziei nr. 6069 din 28 ianuarie 2016 din data de 22 septembrie 2016 emisă de autoritatea pârâtă.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 756 din 7 martie 2017, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a anulat, în parte, Decizia nr. 6069 din 28 ianuarie 2016, obligând pârâta să emită o nouă decizie prin care să dispună retrocedarea, către reclamantă, a întregului imobil situat în municipiul București, strada x nr. 5 - 15. Prin încheierea din 28 iunie 2017, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul și considerentele Sentinței nr. 756 din 7 martie 2017 pronunțate în Dosarul nr. x/2016, în sensul că se va trece în mod corect că decizia anulată parțial are nr. 6069 din 22 septembrie 2016, și nu nr. 6069 din 28 ianuarie 2016 cum eronat s-a menționat.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 756/2017, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 a declarat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, solicitând, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., casarea ei și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Se arată că instanța a interpretat în mod eronat prevederile art. 1 și ale art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000. Astfel, instanța a reținut în mod eronat că apărarea pârâtei ar fi fost concludentă numai în situația în care ar fi dovedit existența unui temei valabil pentru preluarea de către stat a imobilului în rest; imobilul se află în administrarea a două instituții, în privința cărora nu a fost justificată de către Comisia specială de retrocedare nicio modalitate valabilă de dobândire a proprietății. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. Or, din întreaga economie a O.U.G. nr. 94/2000 reiese faptul că, în procedura administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare, solicitanții trebuie să facă dovada atât a existentei și întinderii dreptul de proprietate, cât și a preluării abuzive a imobilelor solicitate în perioada de referință a legii. Aceasta este o condiție esențială pentru a determina în ce măsură cererile de retrocedare se încadrează sau nu în prevederile actului normativ amintit. De asemenea, potrivit art. 249 din noul C. proc. civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. Prin urmare, în ceea ce privește sarcina probei cu privire la preluarea abuzivă, instanța, în mod eronat, a apreciat că cea care trebuia să justifice modalitatea valabilă de dobândire a proprietății de către cele două instituții în administrarea cărora se află imobilul solicitat este Comisia specială de retrocedare. Din cererea de retrocedare și din actele existente la dosar nu reiese că recurenta Comisia specială de retrocedare ar fi fost învestită cu restituirea imobilului aflat în administrarea Ministerului Sănătății (având nr. poștal 15), ci doar cu restituirea unui imobil aflat în administrarea Universității București. Or, chiar instanța de fond, în sentința recurată, consideră că numai clădirea de la nr. 7 - 13 se află în administrarea Universității, restul aflându-se în administrarea Ministerului Sănătății. În acest context, Comisia a soluționat corect petitul cererii de retrocedare care se referă strict la imobilul situat la nr. 7 - 13, respectiv Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. În ceea ce privește imobilul cu nr. poștal 5 menționat în cerere, acesta a fost renumerotat, corespunzând în prezent nr. poștal

Referitor la imobilul cu nr. poștal 15, acesta se află în administrarea Ministerului Sănătății, iar prin cererea de retrocedare nr. x din 28 ianuarie 2003, A. a solicitat restituirea imobilului situat în municipiul București, aflat în posesia Ministerului Educației Naționale, Universitatea București, facultățile de limbi și literaturi străine, precizând că respectivul imobil a fost preluat de statul român în temeiul Decretului nr. 176/1948. Prin urmare, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, își desfășoară activitatea în imobilul situat în str. x, acest imobil fiind preluat de satul român în temeiul Decretului nr. 176/1948. Or, potrivit art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Instanța, anulând Decizia nr. 6069 din 22 septembrie 2016 a încălcat dispozițiile imperative ale art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, care impuneau limitele de soluționare a cererii de retrocedare. Potrivit Decretului nr. 176/1948 au trecut în proprietatea statului: Școala primară de fete "B."din str. x, a Arhiepiscopiei Rom. Cat.; Școala primară de fete "Sf. Anton" din str. x, a Arhiepiscopiei Rom. Cat. (înscris la pag. 7 din decret) și Liceul de fete "B." din str. x (înscris la pag. 8 din decret). În concluzie, prin acest decret nu s-a preluat și imobilul identificat cu nr. poștal 15. Referirea instanței de fond la dispozitivul Sentinței nr. 2489 din 26 septembrie 2014 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014 (având ca obiect "obligația de a face"), rămasă definitivă prin Decizia nr. 2155 din 30 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal este fără relevantă în prezenta cauză. Aceasta deoarece, prin acțiunea având ca obiect "obligația de a face" nu se poate modifica sau impune petitul cererii de retrocedare și nu poate avea influență asupra legalității deciziei emise ulterior și contestate în prezenta cauză. În cererea având ca obiect "obligația de a face", instanța poate decide, cel mult, obligarea organului administrației publice de a emite un act administrativ, în ipoteza în care constată pasivitatea acestuia, însă, atât doctrina, cât și practica judecătorească sunt constante în a afirma că instanța judecătorească nu va putea hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit. 4. Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate. Recursul este întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Ori, în cuprinsul motivelor de recurs nu rezultă, în mod clar, în ce mod au fost încălcate normele de drept material de către prima instanță, astfel încât să determine o soluție favorabilă congregației noastre. Astfel că nu se poate vorbi despre vreun motiv de nelegalitate, toate susținerile recurentei fiind în sensul netemeiniciei hotărârii pronunțate, respectiv cele legate identificarea imobilului solicitat a fi restituit prin cererea noastră de retrocedare. Cu privire la fondul recursului, arată că recurenta, deși investită, prin cererea de retrocedare, apoi obligată de Curtea de Apel București, să soluționeze cererea de retrocedare a imobilului situat în strada x, nr. 5 - 15, a hotărât restituirea numai a părții din imobil, situate la numărul 7 -

Ceea ce înseamnă că asupra celeilalte părți a imobilului nu s-a pronunțat, parte din cerere rămânând nesoluționată, nedispunând în sensul respingerii cererii, aceasta rămânând nesoluționată. II. Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru 1. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din 19 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 12 septembrie 2019, preschimbat ulterior, prin încheierea de ședință din 14 februarie 2019, la 9 mai 2019. 2. Aspecte de fapt relevante Reclamanta s-a adresat pârâtei cu cerere de restituire a imobilului situat în municipiul București, strada x, nr. 5 - 15, jud. , constituit din teren intravilan în suprafață de 8.549 mp, pe care se află clădirea ce a fost construită de predecesoarele reclamantei, cu o suprafață de 3.768,22 mp, cu destinația scoală de fete. Cererea de restituire a fost înregistrată la registratura Comisiei de Retrocedare sub numărul 980 din 28 ianuarie 2003. Reclamanta a precizat că imobilul a fost proprietatea sa și a trecut abuziv în proprietatea statului. Astfel, "Surorile engleze", membre ale Institutului B., au înființat o școală de fete în București, imobilul a cărui retrocedare a fost solicitată fiind achiziționat în timp, începând din anul 1857, întregindu-se în anul 1936, imobil ce se află și astăzi în configurația inițială, teren pe care a fost ridicată clădirea școlii. Institutul a funcționat până în anul 1948, an în care acesta a fost desființat abuziv, prin Decretul nr. 176/1948, imobilul, cu toate bunurile mobile necesare unei unități de învățământ de asemenea nivel, trecând în proprietatea statului, iar surorile închise în clauza de la Popești Leordeni. Actualmente, o parte din imobil este în folosința Universității București, aici funcționând facultățile de Limbi engleză, germană și slavă. O altă parte a imobilului este folosit de Centrul de Calcul al Ministerului Sănătății, cu precizarea că imobilul reprezintă o singură clădire, așa cum a fost edificat de către cult. Prin cererea adresată pârâtei, reclamanta a solicit retrocedarea imobilului situat în municipiul București, strada x, nr. 5 - 15, titlul de proprietate constituindu-l Actul de vânzare-cumpărare transcris la Tribunalul Ilfov, secția Notariat sub numărul 65044 din data de 13 iulie 1936, act tradus din limba franceză în limba română. De asemenea a mai fost depusă corespondența cu directorul Societății C., un Plan de Situație al Institutului B., o Adresă către ministrul lucrărilor publice, un proces-verbal al Comisiei pentru înființarea Cărților Funciare, o citație de la aceeași comisie, doua adrese de la Ministerul învățământului Public, doua adrese" de la Ministerul Cultelor, Buletinul Oficial al Imprimeriilor Statului, un plan topografic din 1993, două autorizații de la Primăria municipiului București din 1926 și 1925, o poliță de angajament, tot de la primărie, schițe ale unui proiect pentru institute, planuri de situație 1/2000 și 1/500, emise de Oficiul de cadastru . În data de 22 septembrie 2016, Comisia de Retrocedare a dispus emiterea Deciziei cu numărul 6069, prin care s-a retrocedat imobilul compus din construcție în suprafață de 1880,8909 mp și teren în suprafață de 2984. III.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Analiza motivelor de casare În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentei-pârâte pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Prin motivul de recurs invocat, recurenta susține că reclamanta A., continuatoarea Institutului B., a solicitat retrocedarea doar a unei părți din imobilul din strada x, respectiv cea situată la numere 7 - 13, parte aflată în folosința Universității București. Corecta reținut instanța de fond că cererea reclamantei, înregistrată la registratura Comisiei Speciale de Retrocedare sub numărul 980 din 28 ianuarie 2003, a fost formulată pentru imobilul situat în București, str. x, imobil ce constituie un singur corp de clădire, edificat de predecesoarele acesteia, Surorile engleze", membre ale Institutului B., pe terenul cumpărat conform actelor de vânzare-cumpărare prezentate. Acest imobil a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată de către expert Verigă Constantin, expertiza constatând că imobilul a fost partajat între cei doi ocupanți, Universitatea București și Ministerul Sănătății, aceștia înscriindu-și, separat, proprietățile în Cartea Funciară. Prin Procesul Verbal din data de 10 iulie 1940, Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare, stabilește, prin judecător delegat, că imobilul proprietatea Institutului B. se află pe strada x, numărul 5 - 15, are o suprafață de 8549 mp și trei corpuri de casă compuse din: - corpul l- clădire veche, având parter și etaj, - corpul 2 și 3, clădire nouă, având subsol, parter și etaj. Sentința Civilă nr. 2489 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin respingerea recursului, a obligat pârâta să soluționeze Cererea reclamantei de retrocedare înregistrată cu numărul 980 din 28 ianuarie 2013, cu privire la imobilul situat în București, strada x, nr. 5 -

Pârâta Comisia de Retrocedare a dispus restituirea numai a părții din imobilul situat la numărul 7 - 13, rămânând nesoluționată o parte din cerere. Conform raportului de expertiză întocmit de exp. Ing. Veriga Constantin și depus la dosarul de retrocedare, suprafața de teren ce a aparținut Institutului de Domnișoare "B." cu sediul București, strada x nr. 5 - 15 este, în realitate, de 8.103,21 m.p., clădirile ce au fost deținute pe această suprafață fiind identificate prin două loturi, respectiv Lotul nr. x, ce a fost retrocedat reclamantei prin decizia contestată în cauza de față și Lotul nr. x, rămas nerestituit. Cu privire la susținerile recurentei cu privire la faptul că prin Decretul de nr. 176/1948 nu ar fi fost expropriat și trecut în proprietatea statului și imobilul situat la numărul 15 din strada x, prevederile de la art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 se aplică numai în subsidiar, anume atunci când persoana îndreptățită nu poate prezenta acte de proprietate sau alte dovezi în legătură cu imobilul a cărui retrocedare o cere, situație în care dreptul de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzivă. Or, în cazul reclamantelor, fiind depuse acte de proprietate, devin incidente prevederile de la art. 4 alin. (2), (3) potrivit cărora: "(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 . (3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive". Pe de altă parte, în ceea ce privește enumerarea, în Decretul nr. 176/1948, a școlilor care au fost evacuate din imobil, acestea au aparținut reclamantei intimate, iar O.U.G. nr. 94/2000 vizează imobilele preluate abuziv de către statul comunist, neinteresând școlile care funcționau în acestea ci doar ca persoana îndreptățită sa facă dovada proprietății. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România împotriva Sentinței nr. 756 din 7 martie 2017, îndreptată prin Încheierea din 28 iunie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.