ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3752/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

I. În principal:

1) anularea Deciziei nr. 3346/28.04.2015 emisă de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și, pe cale de consecință, constatarea calității reclamantei de beneficiară a măsurilor reparatorii în echivalent pentru fosta sa proprietate, formată din imobilul teren în suprafață de 346,15 mp, situat în municipiul București, fosta stradă Intrarea Fundătura Făurari nr. 21,;

2) acordarea de măsuri compensatorii, potrivit Legii nr. 165/2013, pentru construcția demolată de Statul român, în suprafață de 195,89 mp, care a fost situată pe acest teren;

II. În subsidiar:

1) anularea deciziei mai sus menționate și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să constate calitatea reclamantei de a beneficia de măsurile compensatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România pentru fosta sa proprietate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 408 din 10.02.2016, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

3.1. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată este nemotivată, întrucât instanța nu a analizat apărările formulate de parte în cadrul întâmpinării depuse la dosar.

3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a precizat faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra valabilității titlului de proprietate al Statului român asupra imobilului ce a format obiectul cererii de retrocedare.

Legea nr. 58/1974 nu reprezintă un titlu valabil, așa cum prevede Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, întrucât nu respectă Constituția de la acel moment (1965), tratatele internaționale la care România este parte și nici legile în vigoare la data preluării lor de către stat. Ca atare, bunul în discuție nu putea intra în mod legal în proprietatea statului.

Prevederile legii anterior amintite trebuie raportate și la dispozițiile art. 480 și art. 481 din C. civ. de la 1865, care stabileau că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele și de a dispune de el și că nimeni nu poate fi silit să cedeze proprietatea sa, cu excepția cazurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică.

* Este eronată concluzia primei instanțe în sensul că nu prezintă relevanță susținerile reclamantei referitoare la caracterul abuziv al preluării bunului. Acest aspect este esențial în cauza de față, în condițiile în care Legea nr. 58/1974 este un normativ vădit abuziv care a condus la lipsirea recurentei de dreptul de proprietate asupra terenului, conform devoluțiunii testamentare, deschise în urma decesului defunctei B. Aceasta din urmă a lăsat A. întreaga "avere mobiliară și imobiliară" care se va afla în patrimoniul acesteia la data încetării din viață, avere ce cuprindea și imobilul teren și construcție, situat în municipiul București, fosta stradă Intrarea Fundătura Făurari nr. 21. Ca atare, este incontestabil faptul că voința reală a părților a fost în sensul transmiterii dreptului de proprietate atât asupra construcției, cât și asupra terenului aferent acesteia.

* Intimata nu poate interpreta și aplica restrictiv prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, condiționând soluționarea favorabilă a cererii A. de îndeplinirea unei condiții (dovada dreptului de proprietate stricto sensu asupra terenului) care, în mod evident, nu se poate realiza din cauza atitudinii culpabile a Statului român care, prin Legea nr. 58/1974, a scos în afara circuitului civil terenuri, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Constituției României în vigoare la acel moment și a C. civ. de la 1865.

4.1. Intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

4.2. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare .

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă A. are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 3346/28.04.2015 prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare nr. x/26.02.2003 formulată de parte cu privire la restituirea în natură a imobilului teren, situat în municipiul București, fosta stradă Intrarea Fundătura Făurari nr. 21, și la acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată ce a fost amplasată pe terenul anterior a arătat. În motivarea acestui act administrativ unilateral cu caracter individual, emitentul a precizat următoarele aspecte:

- Comunitatea Evreilor din București a dobândit dreptul de proprietate, în calitate de moștenitoare testamentară, numai în ceea ce privește construcția ce s-a aflat pe terenul situat în municipiul București, fosta stradă Intrarea Fundătura Făurari nr. 21,;

- terenul aferent construcției moștenite prin testament a trecut în proprietatea Statului român direct din patrimoniul testatorului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974;

- Comunitatea Evreilor din București nu a avut calitatea de proprietar al terenului aflat în discuție la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului, astfel încât A., persoană juridică ce a fost constituită în vederea dobândirii imobilelor comunitare evreiești ce au fost confiscate, naționalizate sau trecute în patrimoniul statului prin măsuri de constrângere, nu are calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru terenul respectiv;

- construcția demolată nu se încadrează în obiectul de reglementare al O.U.G. nr. 94/2000 pentru a putea fi acordate despăgubiri bănești.

Prima instanță a confirmat legalitatea deciziei anterior arătate pentru aceleași argumente factuale și juridice reținute și de emitentul acesteia.

Reevaluând considerentele hotărârii contestate, precum și materialul probator administrat în cauză, prin prisma cadrului legal aplicabil în speță, pentru a răspunde punctual la motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele:

5.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată sau de pârât în întâmpinare, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile și apărările formulate de părți în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În consecință, instanța de control apreciază că acest motiv de casare este nefondat.

5.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

5.2.1. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului. (sn)

Așadar, din interpretarea dispoziției normative anterior enunțate rezultă în mod indubitabil faptul că recurenta trebuia să aibă calitatea de proprietar al imobilului teren la data preluării acestuia în proprietatea statului. Doar în această situație, s-ar fi putut discuta caracterul abuziv al preluării. Or, în speța de față, imobilul teren, situat în municipiul București, fosta stradă Intrarea Fundătura Făurari nr. 21, a trecut în proprietatea Statului român direct din patrimoniul testatorului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, în care se prevedea că "dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construcții al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilite potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973."

Mai mult decât atât, faptul că terenul aferent construcției, în suprafață de 346,15 mp, a urmat regimul juridic reglementat prin art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 este consemnat în Certificatul de moștenitor nr. x/1980 eliberat de Notariatul de Stat sector 3 București, prin care C. a dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcției, iar terenul a fost preluat de stat din patrimoniul fostului proprietar, B.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a concluzionat în sensul că C. nu a avut calitatea de proprietar, terenul în litigiu trecând direct în proprietatea statului, ca efect al aplicării art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000.

5.2.2. Conform prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. (...)"

Relevante, în ceea ce privește construcțiile demolate, sunt și dispozițiile punctului 3 din Normele metodologice aferente art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005 în care se menționează faptul că: "nu intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate."

Așadar, acestea sunt dispozițiile normative care au condus în mod corect la respingerea cererii recurentei de acordare a despăgubirilor pentru imobilul construcție care a fost preluat abuziv, dar care a fost demolat.

Instanța de control judiciar apreciază că motivul contestării deciziei emise de intimată în ceea ce privește imobilul construcție îl reprezintă în mod exclusiv omisiune legislativă. Însă, în temeiul art. 61 din Constituție, "Parlamentul este (...) unică autoritate legiuitoare a țării", astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice constituie atributul exclusiv al acestuia.

În fine, trebuie precizat și faptul că practica judiciară a Înaltei Curți este constantă în sensul respingerii cererilor de acordare de despăgubiri pentru construcțiile demolate care au aparținut cultelor religioase și care au fost preluate în perioada regimului comunist (e.g.: Decizia nr. 3561 din 26.09.2007, Decizia nr. 128 din 15.01.2010, Decizia nr. 3402 din 18.10.2018).

Ca atare, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile normative anterior enunțate, nefiind fondat motivul de casare analizat.

Pentru toate considerentele expuse la pct. anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 408 din 10 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iulie 2019.

GGC - GV