ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5473/2020

Ședința publică din data de 27 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 29.03.2016, sub nr. x/2016, la Curtea de Apel Iași, reclamantele Parohia Bisericii Armene Iași și Arhiepiscopia Bisericii Armene din România au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România: anularea deciziei nr. 5099 din 21.01.2016 emisă de comisia pârâtă, având ca obiect imobilul ce a fost proprietatea Parohiei Bisericii Armene Iași, situat în Iași str. x; să se constate că reclamantele au făcut dovada calității de persoana îndreptățită la acordarea de despăgubiri, potrivit art. 4 pct. (l), (2), (3), (4), (5) O.U.G. nr. 94/2000 și implicit dovada dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat pentru care se solicită despăgubiri; să se constatate că prin înscrisurile depuse la dosarul cererii de retrocedare s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 26/2017 pronunțată în data de 10 februarie 2017, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Arhiepiscopia Bisericii Armene din România și a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamante în sensul anulării, în parte, a deciziei nr. 5099/21.01.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în ceea ce privește respingerea cererii reclamantelor cu privire la terenul în suprafață de 200 mp situat în Iași, str. x, jud. Iași.

În consecință, prin aceeași hotărâre, comisia pârâtă a fost obligată să emită decizie prin care să constate calitatea de persoană îndreptățită a Parohiei Bisericii Armene Iași pentru acordarea de despăgubiri pentru imobilul anterior menționat, precum și la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante.

Recursul declarat în cauză

Împotriva sentinței nr. 26/2017 din data de 10 februarie 2017 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, încadrând criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând astfel admiterea căii de atac, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și respingerea acțiunii introductive.

În motivarea recursului, s-a arătat că, respingând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, instanța de fond a aplicat în mod eronat prevederile art. 38 și 80 C. proc. civ. și pe cele ale art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Calitatea procesuală activă, a menționat recurenta, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titulară a dreptului în raportul juridic dedus judecății.

Or, potrivit adresei nr. x/22.03.2013, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a precizat faptul că cererea de retrocedare a fost formulată în numele și pentru Parohia Bisericii Armene Iași, urmând ca Deciziile Comisiei speciale de retrocedare să fie emise pe numele acesteia.

În consecință, titulara dreptului în raportul juridic dedus judecății este Parohia Bisericii Armene Iași, iar nu Arhiepiscopia Bisericii Armene din România.

Pe fondul cauzei, precizează recurenta, instanța de fond a interpretat în mod eronat și prevederile art. 1 alin. (1) și pe cele ale art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

reținând în mod eronat faptul că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive, în condițiile în care aceasta nu a depus înscrisuri din care să rezulte direct o preluare a imobilului ce face obiectul litigiului, în perioada menționată în actele normative în baza cărora se solicită retrocedarea.

Declarația reprezentantului reclamantei, potrivit căreia nu există înscrisuri nici în evidența acesteia privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul în cauză, nu este de natură să probeze existența dreptului de proprietate și nici a preluării abuzive a imobilului, pe cale de consecință, nu poate completa probațiunea începutului de dovadă scrisă.

Începuturile de dovadă scrisă la care instanța face referire au același emitent (A.) și vizează aceeași situație juridică (o eventuală expropriere). Față de această situație nu se poate vorbi de coroborarea mai multor înscrisuri care să probeze în mod cert proprietatea asupra imobilului și exproprierea acestuia.

În plus, precizează recurenta, în Decretele de expropriere nr. 160/1981 și nr. 424/1984 nu se regăsește imobilul în litigiu și la dosarul cauzei nu există alte documente care să vizeze trecerea în proprietatea statului a acestuia.

Recurenta a formulat critici și cu privire la modalitatea în care instanța de fond a interpretat prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 111/2017, referitor la termenul de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în interiorul căruia persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.

Din această perspectivă, recurenta a învederat că începuturile de dovadă depuse la dosar de către Parohia Bisericii Armene din Iași nu puteau face direct, prin ele însele, dovada proprietății și a preluării abuzive, astfel că, în procedura administrativă, au fost solicitate reclamantelor, prin adresa nr. x/13.07.2015, următoarele documente: declarație din partea solicitantei în care să se menționeze dacă aceasta a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislației din domeniul fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparator; acte sau orice alte înscrisuri, eventual declarații de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului, în perioada de referință a legii, respectiv 06.03.1945-22.12.1989, cu menționarea anului preluării; istoric de arteră și număr poștal, însă asemenea documente nu au fost transmise în interiorul termenului legal de decădere, deși li s-a adus la cunoștință faptul că, potrivit prevederilor art. 32 alin. (2), aveau posibilitatea de a solicita, o singură dată, prelungirea termenului prevăzut la alin. (1), pentru o perioadă de 60 zile, în situația în care se face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a precizat că acțiunea reclamantelor a fost admisă în parte, pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 276 C. proc. civ., nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată decât în proporția în care a fost admisă acțiunea, solicitând, astfel, diminuarea cheltuielilor de judecată proporțional cu partea de acțiune admisă.

Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă, intimatele-reclamante Arhiepiscopia Bisericii Armene din România și Parohia Bisericii Armene Iași au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Acestea au menționat că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei care este centrul de cult și care reprezenta legal interesele parohiei.

Referitor la criticile aferente modului de soluționare a fondului cauzei, intimatele au învederat că, contrar susținerilor recurentei-pârâte, au fost depuse la dosarul cererii de retrocedare, cel puțin doua documente, emise de persoane juridice diferite, dintre care una era o autoritate publica, respectiv Consiliul Popular al Municipiului Iași, secția Financiară, din care rezulta faptul că imobilul pentru care se solicită stabilirea de masuri reparatorii prin echivalent, ce s-a aflat situat în Municipiul Iași, str. x, a fost proprietatea Epitropiei Bisericii Armene din Iași și a fost expropriat în vederea realizării Proiectului nr. 4504/1973 - "Piață Centrală Agroalimentară în Municipiul Iași".

Aceasta concluzie este susținută și de Referatul provenit de la A., în care se arată că imobilul situat în str. x, propus la expropriere, este proprietatea Epitropiei Bisericii Armene din Iași, precum și de Schița bunului și de Tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile situate în Municipiul Iași se expropriază, care cuprinde și Planul de Situație, Demolări-Exproprieri, unde la poziția 25 figurează Epitropia Bisericii Armene, cu sediul in Municipiul Iași, în calitate de proprietară a imobilului teren, în suprafață de 200 mp, ce se expropriază.

În plus, intimatele au mai făcut trimitere la Matricola de Clădiri și Terenuri a Sfatului Popular al Orașului Iași, secția financiara, perioada 1952-1954-extras, unde la poziția 138 apare imobilul situat in str. x ca aparținând Epitropiei Bisericii Armene cu sediul pe Str. x 22, precum și Adresa nr. x/22.03.2012, emisă de S.C. A. S.A. prin care s-a eliberat în copie Tabelul nominal cu proprietarii imobilelor din str. x, B., C., D. și str. x nr. 4504/1973 "Piața Centrală agroalimentară Mun. Iași" - eliberat de secția financiară Mun. Iași - 3 file.

Intimatele au conchis reiterând susținerile făcute prin concluziile scrise depuse la dosarul instanței de fond și întemeiate pe probatoriul ce a fost administrat, atât în faza administrativă, cât și în cea contencioasă.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate, în același sens, prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 27 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În prealabil, Înalta Curte, în ceea ce privește nulitatea recursului, invocată de intimatele- reclamante, prin întâmpinare, ia act de faptul că acest aspect a fost analizat de instanță înainte de deschiderea dezbaterilor pe fondul recursului, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., excepția fiind respinsă, ca fiind neîntemeiată, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Analizând sentința de fond, din perspectiva criticilor formulate de recurenta - pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinare și a normelor legale incidente, Înalta Curte, apreciază recursul, ca fiind nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Relativ criticilor privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a reclamantei Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, Înalta Curte observă că, potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, cererile de retrocedare se depun la Comisia Specială de Retrocedare a bunurilor, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult.

De reținut este împrejurarea că, prin Decizia nr. 5099/21.01.2016, contestată în cauză, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea nr. x/17.01.2006, depusă de către Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, pentru Parohia Bisericii Armene Iași, prin care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren, în suprafață de 200 mp și construcție, în suprafață de 200 mp, situat în Municipiul Iași, str. x, întrucât solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului, de către Statul Român, în termenul prevăzut de lege și nici înscrisuri din a căror coroborare să rezulte dovada dreptului de proprietate cu privire la acesta.

Ca atare, în mod judicios a reținut instanța de fond, că, de vreme ce Comisia a respins, prin decizia emisă, cererea formulată de aceasta, pentru Parohia Bisericiii Armene Iași, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România justifică calitate procesuală activă, fiind îndreptățită, în calitate de titular al cererii de acordare a măsurilor reparatorii, să conteste decizia emisă de către recurenta-pârâtă, dobândind astfel legitimarea de a sta în proces, în calitate de reclamantă.

În privința criticilor aferente soluției pe fondul cauzei, Înalta Curte reține, astfel cum rezultă din piesele dosarului, reclamantele intimate au contestat Decizia nr. 5099/21.01.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând anularea acesteia, constatarea faptului că au făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri potrivit art. 4 pct. 1-5 din O.U.G. nr. 94/2000 și implicit dovada dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat pentru care s-a solicitat acordarea de despăgubiri.

În esență, reclamantele au arătat că s-au adresat Comisiei Speciale de Retrocedare cu solicitarea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii imobilului din Iași, str. x, compus din teren de 200 mp și construcție în aceeași suprafață.

Dovada preluării abuzive a imobilului a fost făcută cu: tabelul nominal cu proprietarii imobilului din Str. x ce au fost expropriați pentru realizarea Proiectului nr. 4504/1973 (Piața centrală Agroalimentară în Mun. Iași), adresa x/2006 a Primăriei Iași, tabelul emis de A. S.A. privind imobilele care urmează a fi expropriate, Referatul secțiunii financiare Iași și Referat emis de A. S.A. Iași prin care apare ca expropriat imobilul.

Dovada proprietății la momentul exproprierii a fost făcută cu Tabelul emis de A. S.A. privind imobilele ce urmează a fi expropriate (poziția 35, număr matricol 58), certificatul x/1992 emis de Arhivele Naționale, Copia legalizată după matricola de clădiri și terenuri, certificat emis de Consiliul Popular al Mun. Iași privind imobilele aflate în proprietatea Epitropiei Bisericii Armene Iași.

Din perspectiva forței probatorii a înscrisurilor menționate, instanța de recurs învederează că hotărârea recurată atestă corecta aplicare a normelor de drept material, reprezentate de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, astfel că criticile recurentei pârâte la adresa legalității hotărârii sunt lipsite de suport legal.

În acest sens, este de observat faptul că prima instanță a dat curs dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora, pentru fiecare imobil, solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

Pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus in executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

În ordinea acestui raționament, prima instanță a luat act de faptul că reclamantele nu au indicat și nici nu au depus vreun înscris din care să rezulte direct o preluare a imobilului în perioada menționată, adică vreun decret sau act normativ de expropriere, însă a depus tabelul nominal cu proprietarii imobilelor din str. x, B., str. x, str. x, str. x și str. x nr. 4504/1973 - "Piață Centrală Agroindustrială în Mun. Iași", tabel întocmit de S.C. A. iar în acest tabel imobilul teren viran de 200 mp cu număr matricol 58 din Iași, str. x, figurează la poziția 35, pe numele proprietarului "Epitropia Bisericii Armene".

Acest înscris constituie un veritabil început de dovadă scrisă privind, pe de o parte, titularul dreptului de proprietate, iar pe de altă parte preluarea bunului de către stat.

În același sens, judecătorul fondului a reținut că preluarea acestui imobil în vederea construirii proiectului "Piață Centrală Agroindustrială în Mun. Iași", este atestată și de adresa Primăriei Mun. Iași nr. 18757/2006, care confirmă cel puțin împrejurarea că imobilul din str. x este în prezent afectat integral de construcții realizate (Hala Centrală) și parcare publică aferentă, construcții realizate ulterior unei preluări.

Din conținutul aceleiași adrese rezultă că, în urma verificărilor efectuate, pentru parte din imobilele ce au aparținut Bisericii armene regăsite în tabelul întocmit de A. au fost identificate decretele de expropriere (din 1981, respectiv 1984) și titlurile de proprietate emise în temeiul Legii 18/1991 cu modificările ulterioare, respectiv valoarea despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii.

Pentru imobilul din str. x nu se indică, însă, nici un act de expropriere și nici o valoarea a vreunei despăgubiri, deducându-se astfel, din evidențele autorității publice locale, că nu a existat un titlu de preluare (preluarea a fost fără titlu) și nu s-au acordat despăgubiri.

Față de aceste considerente, în mod întemeiat a reținut instanța de fond faptul că imobilul din str. x a făcut obiectul unei preluări în vederea construirii unui obiectiv de interes public(piața agroindustrială și parcare aferentă), obiectiv de altfel realizat, și că în evidențele referitoare la titularii dreptului de proprietate ai imobilelor afectate de obiectivul descris anterior se numără și Epitropia Bisericii Armene, pentru imobilul-teren în suprafață de 200 mp.

În contextul coroborării începuturilor de dovadă scrisă mai sus enunțate, avute în vedere de judecătorul fondului, recurenta pârâtă era ținută a face dovada faptului pozitiv contrar și anume al aceluia că nu reclamanta era proprietara imobilului pentru care se solicită despăgubiri precum și că acest imobil nu a fost preluat de stat în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000.

Or, din acest unghi de vedere, este evident că nu a fost administrată nicio dovadă.

Complementar, contrar celor afirmate de recurenta pârâtă, la dosarul cauzei există declarația reprezentantului reclamantei, potrivit căreia nu există înscrisuri nici în evidența acesteia privind acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, fiind de precizat faptul că omisiunea unei declarații, din care să rezulte că solicitantul nu a beneficiat de despăgubiri în baza altor legi reparatorii, nu a constituit un motiv pentru respingerea cererii de despăgubire.

În fine, nu poate fi primită nici critica recurentei referitoare la greșita sa obligare la plata, în integralitate, a cheltuielilor de judecată avansate de reclamante în fața instanței de fond, cu titlu de onorariu avocațial, având în vedere împrejurarea că acțiunea acestora a fost admisă doar în parte, deoarece motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material de către prima instanță.

Operațiunea de stabilire de către instanță a cheltuielilor de judecată presupune stabilirea onorariului inter partes, astfel că, în ceea ce privește criticile privind cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului, acordate de prima instanță, în privința cuantumului acestora, țin de netemeinicie și de aprecierea probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs.

Pentru considerentele anterior expuse, constatând că hotărârea pronunțată de instanța de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a proceda la respingerea recursului declarat împotriva acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 26/2017 din 10.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2020.