ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6567/2019

Ședința publică din data de 19 decembrie 2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din Romania pentru Parohia Bisericii Armene din Focșani a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 4867/10.12.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut Cultelor religioase din România, solicitând în contradictoriu cu această pârâtă și Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților anularea acestei decizii și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii imobilului format din Teren în suprafață de 210 mp și construcții în suprafață de 57 mp situat în Focșani, str. x, jud. Vrancea.

Prin sentința nr. 318 din 20 octombrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din Romania pentru Parohia Bisericii Armene din Focșani, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, și Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților.

A anulat decizia nr. 4867/10.12.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor religioase din România și a obligat pârâtele să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii imobilului format din teren în suprafață de 210 mp și construcții în suprafață de 57 mp situat în Focșani, str. x, jud. Vrancea.

a) Împotriva sentinței nr. 318 din 20 octombrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (8) și art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

În susținerea cererii de recurs, aceasta a invocat, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 36 C. proc. civ. prin respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, având în vedere că reclamanta a precizat, prin cererea de retrocedare, faptul că imobilul solicitat este proprietatea Parohiei Bisericii Armene Focșani care are personalitate juridică proprie și ar fi putut sta, în nume propriu, în judecată;

- instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (8) art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere că reclamanta avea obligația de a dovedi, în cadrul procedurii administrative instituite de O.U.G. nr. 94/2000, existența și întinderea dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, precum și preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;

- prin adresa nr. x/16.06.2015, s-au solicitat Parohiei Bisericii Armene din Focșani să depună la dosarul de retrocedare înscrisuri care să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și dovada preluării abuzive a imobilului de către Statul Român, dar reclamanta nu a depus aceste înscrisuri;

- din prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 nu rezultă obligația Comisiei speciale de retrocedare de a solicita și obține de la alte autorități publice date privind identificarea imobilului solicitat, existența și întinderea dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului solicitat, preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului în litigiu.

b) Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În drept, recurenta-pârâtă, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 3 alin. (1) și alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, precum și la dispozițiile din H.G. nr. 1164/2002, H.G. nr. 361/2005, H.G. nr. 572/2013.

În susținerea cererii de recurs, aceasta a invocat, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a respins în mod nelegal excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și astfel a interpretat, în mod eronat, dispozițiile art. 3 alin. (1) și alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, precum și dispozițiile din H.G. nr. 1164/2002;

- faptul că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. g) din H.G. nr. 572/2013 (care au înlocuit dispozițiile art. 2 lit. i) din H.G. nr. 361/2005), A.N.R.P. asigură organizarea și funcționarea secretariatelor Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România nu conferă subscrisei calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect contestarea deciziilor emise de către Comisia specială de retrocedare.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 februarie 2017, intimata-reclamantă Arhiepiscopia Bisericii Armene din Romania pentru Parohia Bisericii Armene din Focșani a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Intimata-reclamantă susține că pârâta Comisia Specială de Retrocedare are calitate procesuala pasivă și este reprezentată în instanță prin persoane desemnate de președintele ANRP.

Intimata-reclamantă mai susține că O.U.G. nr. 94/2000 instituie o prezumție de proprietate în favoarea acesteia precum și o obligație a Comisiei Speciale de Retrocedare de a obține documentele necesare de la instituțiile statului.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanța a preschimbat termenul de soluționare a cererii de recurs de la data din 14 ianuarie 2020, la 10 decembrie 2019, stabilit prin rezoluția din 22 noiembrie 2018, prin care, constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului de către completul de filtru în camera de consiliu prin prisma exigențelor impuse art. 493 din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) și alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000:

"Art. 1. - (1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(…)

(9) În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie.

(…)

Art. 3 - (1) În scopul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 1 se va constitui, prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Comisia specială de retrocedare, care va fi formată din:

a) un reprezentant al Secretariatului de Stat pentru Culte;

b) un reprezentant din partea Ministerului Justiției;

c) un reprezentant din partea Cancelariei Primului-Ministru, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care va avea calitatea de președinte al comisiei;

d) un reprezentant din partea Ministerului Finanțelor Publice;

e) un reprezentant din partea Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Relații Interetnice;

f) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne;

g) un reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

(…)

(4) Secretariatul Comisiei speciale de retrocedare va fi asigurat de Cancelaria Primului-Ministru, prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

(…)

(8) Ministerele, prefecturile, primăriile, serviciile de cadastru și birourile de carte funciară, precum și celelalte instituții publice au obligația de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare și/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informații privind situația juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, în vederea fundamentării deciziilor.

(…)

Art. 4. - (1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare.

(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(4) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

(6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispozițiilor alin. (2)."

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, Înalta Curte reține că Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a formulat, în numele Parohiei Bisericii Armene Focșani o cerere prin care solicita acordarea de măsuri reparatorii, în baza art. 4 alin (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a arătat ca bunul este proprietatea Parohiei Armene din Focșani și a precizat faptul că cererea a fost formulată pentru Parohia Bisericii Armene din Focșani, împrejurare reținută și în motivarea deciziei atacate.

În consecință, Înalta Curte reține că, în mod legal, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. g) din H.G. nr. 572/2013, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea secretariatelor Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Aceste dispoziții au înlocuit prevederile anterioare ale art. 2 lit. i) din H.G. nr. 361/2005 care aveau o redactare identică.

Împrejurarea că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea secretariatelor Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România nu conferă acesteia legitimare procesuală pasivă în litigiile având ca obiect contestarea deciziilor emise de către Comisia specială de retrocedare.

În baza dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Înalta Curte reține că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, această instituție nefiind emitenta actului a cărui legalitate trebuie verificată de către instanța de contencios administrativ.

În consecință, în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților.

Din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și alin. (9), art. 4 alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că reclamanta avea obligația de a dovedi, în cadrul procedurii administrative instituite de O.U.G. nr. 94/2000, existența și întinderea dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, precum și preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În cazul în care persoana solicitantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu dar nu a putut face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referință, iar imobilul respectiv se regăsește sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv de către stat.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte costată că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 13 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1164/2002:

"13. Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale."

Reclamanta a depus la dosarul de retrocedare copia extrasului din Formularul Registru Inventar Special din anul 1942 referitor la imobilul situat în Focșani, județul Vrancea (anul 1942), fișa imobilului și un istoric de arteră.

Primul înscris emană de la reclamantă și nu de la un terț sau de la o autoritate publică din perioada de referință, nefiind un act doveditor în sensul art. 1 pct. 13 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1164/2002.

Al doilea înscris depus, respectiv fișa imobilului, nu cuprinde nicio mențiune privind calitatea de fost proprietar a reclamantei.

Al treilea înscris depus, respectiv istoricul de arteră, nu este de natură a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Prin adresa nr. x/16.06.2015, recurenta a solicitat Parohiei Bisericii Armene din Focșani să depună la dosarul de retrocedare înscrisuri care să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și dovada preluării abuzive a imobilului de către Statul Român, dar reclamanta nu a depus aceste înscrisuri.

Din interpretarea prevederilor art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr. 94/2000 nu rezultă obligația Comisiei speciale de retrocedare de a solicita și obține de la alte autorități publice date privind identificarea imobilului solicitat, existența și întinderea dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului solicitat sau preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului în litigiu.

Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a făcut demersuri la alte autorități publice în vederea comunicării unor eventuale acte doveditoare, dar astfel de acte nu au fost comunicate.

Înalta Curte constată că instanța de fond, prin acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu fără ca reclamanta să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, a încălcat dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru aceste considerente, reținând că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, va casa în parte sentința atacată și, în urma rejudecării cauzei, va admite acțiunea și va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților și va respinge acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În baza art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge acțiunea față de pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție va menține dispozițiile sentinței privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților împotriva sentinței nr. 318 din 20 octombrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința în parte și rejudecând:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților și respinge acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.

Respinge acțiunea față de pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Menține dispozițiile sentinței privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale active.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 decembrie 2019.