ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4632/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 15 februarie 2016 pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a chemat în judecată pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și A.N.R.P. solicitând anularea Deciziei nr. 4869 din 10 decembrie 2015 emise de Comisia Specială de Retrocedare, admiterea cererii nr. x din 5 decembrie 2005 prin care solicita acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul format din teren în suprafață de 54 mp și construcție în suprafață de 54 mp, situat în Focșani, str. x, jud. Vrancea.

Pârâta A.N.R.P., prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că este o instituție distinctă de Comisia Specială de Retrocedare.

Comisia Specială de Retrocedare, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât bunurile revendicate au aparținut Bisericii Armene Focșani, astfel că aceasta are calitate procesuală de folosință și de exercițiu.

Față de excepțiile invocate, s-a depus o cerere precizatoare de către Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în care a arătat că a formulat acțiunea în numele Parohiei Bisericii Armene din Focșani și că înțelege să se judece și în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 394/2016 din 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâta Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților și a respins, ca nefondată, acțiunea precizată de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, pentru Parohia Bisericii Armene din Focșani, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierilor de ședință și a Sentinței nr. 394/2016 din 21 decembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în numele și pentru Parohia Bisericii Armene Focșani, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei în fond, în sensul admiterii contestației și anulării Deciziei nr. 4869 din 10 decembrie 2015 a Comisiei, precum și admiterea cererii nr. x din 5 decembrie 2005, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzător valorii imobilului situat în Focșani, str. x, jud. Vrancea. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că în vederea clarificării depline a situației imobilului a formulat o cerere de probatorii, admisă în parte de instanța de fond, însă în mod greșit instanța a dispus încheierea etapei cercetării procesului, întrucât este necesară obținerea documentelor solicitate prin cererea de probatorii formulată.

A apreciat că instanța a încălcat art. 211 din C. proc. civ. conform căruia completul de judecată efectuează cercetarea procesului, cu respectarea principiilor și garanțiilor procesuale, în vederea soluționării legale a cauzei. Astfel, prin încheierea etapei cercetării procesului, în condițiile în care la dosar instituțiile statului nu au depus documente concludente cauzei, s-a încălcat dreptul recurentei la apărare.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a susținut că în mod nelegal instanța a respins acțiunea apreciind că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, întrucât la dosar a depus extrasul din Registrul matricol al contribuabililor din orașul Focșani, emis de Direcția Județeană Vrancea a Arhivelor Naționale, care atestă dreptul de proprietate al Parohiei Focșani, în perioada 1958 - 1962, asupra imobilului în litigiu, aceasta achitând în acea perioadă taxele și impozitele aferente imobilului. Acest extras se coroborează cu prezumția de proprietate reglementată de O.U.G. nr. 94/2000, iar statul nu a depus la dosar niciun document care să ateste modalitatea în care a dobândit imobilul.

S-a mai arătat în cererea de recurs că instanța face confuzie între dovedirea dreptului de proprietate cu un titlu de proprietate și dovedirea acestuia în condițiile O.U.G. nr. 94/2000, unde se menționează că proprietatea se dovedește cu orice fel de înscrisuri, care se coroborează cu prezumția proprietății ce operează în favoarea celui menționat în înscrisuri. Această prezumție operează doar în măsura în care reclamantul nu poate dovedi că este proprietar înfățișând un veritabil titlu de proprietate, ci utilizează documente care individual nu pot dovedi proprietatea, dar care coroborate între ele și împreună cu prezumția reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 probează dreptul de proprietate.

Au fost invocate disp. art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 1

1

pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe, apreciindu-se că nu este posibil ca Primăria Focșani, Consiliul Județean Vrancea și celelalte autorități locale care dețin arhive să comunice răspunsuri în care arată că nu dețin acte de proprietate, în condițiile în care terenul revendicat se află în prezent în folosința statului.

1.4. Apărările intimaților

Intimata pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Intimata pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

1.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în cererea de recurs.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 2 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată a recursului la data de 9 noiembrie 2011.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de următoarele considerente:

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, recurenta reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 4869 din 10 decembrie 2015 emise de Comisia Specială de Retrocedare, admiterea cererii nr. x din 5 decembrie 2005 prin care solicita acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul format din teren în suprafață de 54 mp și construcție în suprafață de 54 mp, situat în Focșani, str. x, jud. Vrancea.

Instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând că, potrivit disp. art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul va depune începuturi de dovadă scrisă care coroborate conduc la prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive. Legiuitorul a statuat că, în absența unor probe contrare, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus preluarea abuzivă a imobilului.

Curtea a constatat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și nici a trecerii abuzive a acestuia în proprietatea statului, înscrisurile solicitate pe parcursul litigiului de la autoritățile indicate de reclamantă (Consiliul Județean Vrancea, Primăria municipiului Focșani, A.J.F.P. Vrancea, Direcția Județeană Focșani a Arhivelor Naționale, Compania de Utilități Publice R.A.), nefurnizând aspecte noi, față de cele avute în vedere la pronunțarea deciziei contestate.

Din decretul prezidențial de expropriere, depus la filele x, rezultă că reclamanta a făcut parte din categoria persoanelor care au fost expropriate, însă nu este posibilă identificarea acestuia, în lipsa unui istoric de adresă și de număr poștal, cu atât mai mult cu cât suprafețele indicate la poziția nr. 39 din anexa decretului (teren 73,95 mp, construcții 73,95 mp) nu corespund cu cele solicitate de reclamantă. Fișa imobilului de la nr. 169, str. x a Unirii, înaintată la dosar de către Consiliul Județean Vrancea, atestă o construcție în suprafață de 73.95 mp și teren aferent.

După formularea cererii de probatorii, reclamanta nu s-a mai prezentat în instanță și nu și-a exprimat poziția în raport cu neconcordanțele constatate între cererea sa și înscrisurile susmenționate, așa încât nu poate fi vorba în cauză decât de un început de dovadă scrisă în sprijinul deținerii în proprietate a imobilului și a preluării abuzive a acestuia de către statul român, astfel cum a reținut și pârâta Comisia Specială de Retrocedare. De asemenea, reclamanta nu a depus nici la dosarul instrumentat de pârâtă și nici la dosarul cauzei declarație în sensul că nu a încasat despăgubiri la data preluării imobilului, precum și celelalte declarații cerute de lege (O.U.G. nr. 94/2000).

Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pe care instanța de control judiciar îl consideră întemeiat, pentru următoarele argumente:

Reclamanta a arătat în cererea de chemare în judecată că imobilul pentru care solicită acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este format din teren în suprafață de 54 mp și construcție în suprafață de 54 mp, situat în Focșani, str. x, jud. Vrancea. Aceste suprafețe sunt menționate în înscrisul pe care reclamanta l-a depus la dosar.

Ca urmare a solicitării de către prima instanță, la cererea reclamantei, a unor informații cu privire la imobilul în litigiu, au fost înaintate de diferite autorități și instituții publice copii ale mai multor înscrisuri și anume:

- Consiliul Județean Vrancea a comunicat fișa imobilului și proces-verbal din data de 13 iulie 1977 al Comisiei de evaluare a imobilelor ce se expropriază și se preiau de stat, conform H.C.M. nr. 1676/1959;

- Arhivele Naționale - Serviciul Județean Vrancea a comunicat: din anul 1930 "Tabloul N. 108 pentru revizuirea numerotării clădirilor în orașe - Comuna Urbană Focșani, județul Putna - Direcțiunea recensământului general al populației din 1930" din anul 1941 "Revizuirea numerotării clădirilor în orașul Focșani - Lucrări în vederea recensământului general al României din 1941" din anul 1942 "Matricola Nr. 2 (Impozitul pe clădiri)" pentru perioada de recensământ 1942 - 1949; din anul 1948 "Revizuirea numerotării clădirilor și apartamentelor în orașul Focșani - Primăria orașului Focșani" din anul 1949 "Matricola Nr. 2 (Impozitul pe clădiri)" pentru perioada de recensământ 1949 - 1951; din anul 1958, matricola contribuabililor din orașul Focșani pentru perioada 1958 - 1964; din anul 1966, matricola contribuabililor din orașul Focșani pentru perioada 1966 - 1975; din anul 1977, rolul pentru perioada 1977 - 1980 pentru imobilul în litigiu; din anul 1977, Decretul Prezidențial nr. 182 din 30 iunie 1977 privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a acestui imobilul.

Înalta Curte constată că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției recurate împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și nici a trecerii abuzive a acestuia în proprietatea statului, precum și faptul că nu a depus nici la dosarul instrumentat de pârâtă și nici la dosarul cauzei declarație în sensul că nu a încasat despăgubiri la data preluării imobilului, precum și celelalte declarații cerute de lege.

În ceea ce privește primul aspect, se reține că instanța de fond nu a procedat la analiza coroborată a înscrisurilor depuse la dosar, ci s-a limitat la a concluziona, prin compararea suprafețelor indicate în cererea de chemare în judecată cu suprafețele menționate în decretul de expropriere, că suprafețele indicate la poziția nr. 39 din anexa decretului (teren 73,95 mp, construcții 73,95 mp) nu corespund cu cele solicitate de reclamantă. Instanța nu a avut în vedere matricolele pentru diferite perioade de recensământ, comunicate de Arhivele Naționale - Serviciul Județean Vrancea cu privire la imobil, nu a făcut referire la acestea și la suprafețele menționate în cuprinsul lor.

Sub aspectul despăgubirilor încasate pentru imobil, Înalta Curte constată, pe de o parte, că în actul administrativ atacat este indicat ca motiv de respingere a cererii de acordare măsuri reparatorii pentru imobil nedepunerea actelor juridice din a căror coroborare să reiasă dovada proprietății asupra imobilului și a înscrisurilor din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat. Pe de altă parte, la dosar se află Adresa nr. x din 21 noiembrie 2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vrancea, comunicată Comisiei Speciale de Retrocedare, în care se precizează că în evidențele sale, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România nu figurează cu despăgubiri încasate conform O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilele preluate de statul roman și solicitate în temeiul acestei ordonanțe. Totodată, este depusă și o declarație autentificată, dată de doi martori, conform căreia Parohia Bisericii Armene din Focșani nu a primit nicio despăgubire pentru imobilele proprietatea Parohiei care au fost preluate de stat și care fac obiectul restituirii conform ordonanței.

Deși a reținut ca argument în sensul respingerii acțiunii faptul că reclamanta nu a depus declarațiile prevăzute de ordonanță, instanța de fond nu s-a referit la aceste înscrisuri, nu le-a analizat și nu le-a avut în vedere la pronunțarea soluției.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar (în speță, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță - care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanței de fond de a examina și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă, motive ce necesitau un răspuns specific și explicit, și de a analiza toate înscrisurile existente la dosar, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuțiile de control judiciar.

În aceste condiții, s-a cauzat reclamantei o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În consecință, se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare are în vedere neregularități procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) - (4), precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil.

Față de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor recurentei reclamante, subsumate motivului de casare reglementat de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanța va efectua demersuri pentru suplimentarea probatoriului având în vedere că, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

În măsura în care nu vor putea fi obținute de la instituțiile statului alte informații privind situația imobilului în litigiu, va proceda la soluționarea cauzei pe baza înscrisurilor de la dosar, dar în condițiile analizării efective și coroborate a acestora, a examinării susținerilor din cererea de chemare în judecată și a celor din cererea de recurs care vizează motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în numele și pentru Parohia Bisericii Armene Focșani, împotriva încheierilor de ședință și a Sentinței nr. 394/2016 din data de 21 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM