ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 708/2020

Ședința publică din data de 10 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2016 sub nr. x/2016 la Tribunalul Vrancea, reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare și Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților, anularea ca netemeinică și nelegală a Deciziei 4584/19.11.2015 emisă de Comisie și admitere cererii nr. x/05.12.2005 prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii imobilului situat în Focșani, str. x, jud. Vrancea.

Prin sentința nr. 221/27.04.2016 Tribunalul Vrancea a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Galați unde a fost înregistrată sub același număr.

Prin sentința nr. 4/2017 pronunțată în data de 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România ca rămasă fără obiect, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., a respins acțiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România pentru Parohia Bisericii Armene din Focșani în contradictoriu cu Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis în parte acțiunea formulată de Parohia Bisericii Armene Focșani în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a anulat decizia nr. 4584/19.11.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a obligat Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România să acorde reclamantei Parohia Bisericii Armene Focșani măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Focșani, strada x nr. 106, compus din teren în suprafața de 100,10 m.p., locuința din cărămidă în suprafața de 80,65 m.p. și magazie din scândură în suprafață de 9,54 m.p. și a respins ca nefondate restul pretențiilor formulate de reclamanta Arhiepiscopia Bisericii Armene din România pentru Parohia Bisericii Armene din Focșani, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a adus următoarele argumente:

I. Respingând excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, invocată de către recurenta pârâtă, instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 36 C. proc. civ.

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

În speță, nu există identitate între persoana reclamantului (Arhiepiscopia Bisericii Armene din România) și cel care este titularul dreptului afirmat (Parohia Bisericii Armene Focșani, care are personalitate juridică proprie).

Faptul că cererea de retrocedare a fost depusă în numele și pentru Parohia Bisericii Armene Focșani, nu înseamnă că Arhiepiscopia Bisericii Armene din România este titulara dreptului afirmat, nici din punctul de vedere al dreptului material și nici din punct de vedere procesual, câtă vreme Parohia Bisericii Armene Focșani ar fi putut sta în nume propriu în judecată (în calitate de reclamantă).

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România ca rămasă fără obiect, prin raportare la precizările acesteia precum că a formulat acțiunea în calitate de mandatară a Parohiei Bisericii Armene din Focșani, proprietară a imobilului respectiv.

Astfel, instanța nu a observat faptul că reclamanta, acționând în numele Parohiei Bisericii Armene Focșani, nu are ea însăși calitate procesuală activă, ci această calitate revine Parohiei Bisericii Armene Focșani.

Mai mult, în procedura administrativă, prin adresa nr. x/22.03.2013, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a precizat faptul că cererea de retrocedare a fost formulată în numele și pentru Parohia Bisericii Armene Focșani, urmând ca Deciziile Comisiei speciale de retrocedare să fie emise pe numele acesteia.

În consecință, titulara dreptului în raportul juridic dedus judecății este Parohia Bisericii Armene Focșani, iar nu Arhiepiscopia Bisericii Armene din România.

II. Instanța a interpretat în mod eronat prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, la alin. (1), se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

Potrivit alin. (2) al art. 32, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

În acest context, menționează că pentru a face dovada dreptului de proprietate, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a depus la dosar doar copia certificată a Extrasului din Registrul Matricol al contribuabililor din orașul Focșani, referitor la imobilul situat în Focșani, str. x (anii 1958-1961). Acest început de dovadă scrisă nu a fost coroborat cu niciun alt înscris.

În ceea ce privește Fișa imobilului transmisă de către reclamantă în anul 2007, în aceasta nu apare înscris numele proprietarului imobilului în cauză.

La dosarul aferent cererii de retrocedare au mai fost depuse înscrisuri referitoare la un imobil situat în municipiul Focșani, județul Vrancea, însă nu există nici un istoric de număr poștal din care să reiasă faptul că numărul poștal 106 solicitat corespunde numărului 108 preluat.

Tocmai pentru că începuturile de dovadă depuse la dosar de către Parohia Bisericii Armene Focșani și Arhiepiscopia Bisericii Armene din România nu puteau face direct, prin ele însele, dovada proprietății și a preluării abuzive, recurenta pârâtă a solicitat reclamantelor, prin adresa nr. x/10.06.2015, să transmită următoarele documente:

- copii legalizate/certificate ale unor acte suplimentare din care să reiasă dovada dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului situat în municipiul Focșani, fosta strada x nr. 106, județul Vrancea;

- acte sau orice alte înscrisuri, eventuale declarații de martori din care să rezulte dovada preluării abuzive, în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- istoric de arteră și număr poștal;

- situația juridică, conform modelului din Anexă.

Parohia Bisericii Armene Focșani și Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, încălcând termenul imperativ de decădere prevăzut de art. 32 din Legea 165/2013, nu au transmis înscrisurile solicitate.

De asemenea, Parohiei Bisericii Armene Focșani și Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România li s-a adus la cunoștință și faptul că potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) aveau posibilitatea de a solicita, o singură dată, printr-o cerere scrisă, prelungirea termenului prevăzut la alin. (1), pentru o perioadă de 60 zile, în situația în care se face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

Acestea nu au solicitat prelungirea termenului de 120 de zile, deși aveau posibilitatea să o facă, dacă ar fi realizat demersuri pentru depunerea documentației solicitate.

Recurenta pârâtă arată că a realizat toate demersurile legale, în limita competenței sale, în vederea soluționării dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x/10.06.2015.

Față de aceste aspecte solicită să se constate că instanța de fond nu a ținut cont la pronunțarea soluției de încălcarea de către reclamantă a termenului de decădere.

III. Instanța a încălcat prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu punctul 3 din Normele metodologice aferente art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, norme aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005, conform cărora nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, construcțiile demolate.

În speță, instanța a obligat Comisia specială de retrocedare la acordarea de despăgubiri pentru o construcție care a fost demolată și care nu mai există în natură la data formulării cererii de retrocedare.

Or, potrivit textului de lege citat, nu sunt imobile, în sensul prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 94/2000, decât "construcțiile existente în natură", iar nu și cele demolate.

Mai mult decât atât, Curtea Constituțională a constatat conformitatea cu normele constituționale a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a pct. 3 din Normele metodologice de aplicare, dispoziții ce exclud acest drept la despăgubiri (Deciziile nr. 596/2007 și nr. 911/2007). Tot în același sens, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 837 din 26 mai 2009 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, constituționalitatea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, în întregime.

În consecință, consideră că obligația instituită de către instanța de fond în sarcina sa, referitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru o construcție demolată este neîntemeiată față de dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 și dispozițiile H.G. nr. 1164/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii.

În drept invocă O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 488 alin. (1) pct. 8 și următ. C. proc. civ. iar potrivit art. 223 alin. (3) C. proc. civ. solicită judecarea și în lipsă.

4.1 Intimata-reclamantă Arhiepiscopia Bisericii Armene din Romania pentru Parohia Bisericii Armene din Focșani a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond, formulând următoarele apărări:

I. Referitor la motivul de recurs care vizează greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România susține că este neîntemeiat deoarece Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a formulat la Comisia Specială - potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 - în numele Parohiei Bisericii Armene Focșani, o cerere prin care solicita acordarea de măsuri reparatorii. În cererea sa, Arhiepiscopia a arătat ca bunul este proprietatea Parohiei Armene din Focșani, aspect recunoscut și de recurenta pârâtă prin întâmpinare.

Înainte de primul termen de judecată, Arhiepiscopia a indicat printr-o cerere precizatoare faptul că, cererea sa a fost formulată pentru Parohia Bisericii Armene din Focșani în condițiile în care chiar Comisia Specială reține în decizia atacată acest fapt.

Față de aceste aspecte, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România ca nefondată.

II. Cu privire la interpretarea eronată de către instanța de fond a prevederilor art. 32 din Legea 165/2013, republicată, susține că documentele depuse în probațiune fac dovada proprietății astfel încât hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Mai mult, susține că recurenta își invocă propria culpă în condițiile în care art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr. 94/2000 care prevede că:

"Ministerele, prefecturile, primăriile, serviciile de cadastru și birourile de carte funciară, precum și celelalte instituții publice au obligația de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare și/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informații privind situația juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, în vederea fundamentării deciziilor".

Invocând art. 9 alin. (1), (2) lit. (d din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 9

1

lit. d) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobate prin H.G. nr. 1094/2005 arată că recurenta pârâtă și intimata pârâtă ANRP trebuiau să ia măsurile necesare pentru ca autoritățile locale care dețin în prezent imobilul să prezinte documentele de proveniență, pârâta putând la nevoie să aplice sancțiunea amenzii contravenționale.

Pe de altă parte arată că, în vederea soluționării dosarului de retrocedare prin acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent, Arhiepiscopia a formulat cereri la instituțiile statului în vederea obținerii documentelor solicitate de Comisia Specială și probării calității Parohiei de proprietară la momentul preluării imobilului de către stat, probării caracterul abuziv al preluării precum și lipsa acordării oricăror despăgubiri. Cererile au rămas fără răspuns.

În acest context, neîndeplinirea unor obligații ce incumbă Comisiei Speciale nu se poate resfrange asupra intimatei contestatoare având în vedere ca documentele solicitate nu se afla în posesia acesteia, fiind în imposibilitatea depunerii la dosar a documentelor solicitate atâta timp cât instituțiile statului aveau obligația păstrării unor astfel de documente iar in prezent acestea răspund cererilor sale cu mențiunea ca nu dețin nicio informație cu privire la imobil.

Dacă s-ar admite teza pârâtei precum că nedepunerea documentelor solicitate contestatoarei se sancționează cu respingerea cererii de retrocedare, în condițiile in care contestatoare se află în imposibilitatea depunerii acestor documente, iar O.U.G. nr. 94/2000 instituie o prezumție de proprietate in favoarea acesteia, precum și o obligație a Comisiei de a obține documentele necesare de la instituțiile statului, s-ar ajunge la privarea O.U.G. nr. 94/2000 de efecte, iar bunurile preluate abuziv de stat nu ar mai putea fi retrocedate, fapt ce nu poate fi acceptat. Or, prin O.U.G. nr. 94/2000 legiuitorul a dorit să faciliteze retrocedarea bunurilor preluate abuziv de stat prin instituirea unor prezumții de proprietate și nicidecum crearea unui cadrul legislativ care să facă imposibilă retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat în perioada comunistă.

Au fost depuse de intimată la dosar acte doveditoare constând în extras din Inventarul Parohiei din anul 1949, fișa imobilului conform arhivei instituției Secretarului General al Județului, declarație privind lipsa încasării oricăror despăgubiri pentru imobil odată cu realizarea exproprierii precum și adresa răspuns a Primăriei Mun. Focșani cu privire la istoricul Imobilului.

În completarea documentelor depuse de petentă, Comisia specială a primit adrese de la Agenția Naționala de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vrancea în care se menționează că în evidentele ANAF nu figurează despăgubiri acordate pentru exproprierea imobilului. Totodată Comisia Specială a primit o adresă de la Primăria Focșani în care se prezintă situația juridică locativă a imobilului precum și un răspuns de la Companiei de Utilități Publice Focșani în care se menționează că aceasta nu deține documente privind imobilul deși, conform adresei Primăriei Focșani, Compania de Utilități Publice Focșani trebuia să dețină date privind preluarea abuzivă a imobilului.

Prezumția de proprietate operează în măsura în care reclamantul nu poate dovedi că este proprietar înfățișând un veritabil titlu de proprietate ci, utilizează documente care individual nu pot dovedi proprietatea dar care, coroborate între ele și împreună cu prezumția reglementată de O.U.G. nr. 94/2000, probează dreptul de proprietate.

Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 "(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive".

La art. 1

1

pct. 13 din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 se menționează că "prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. ] alin. (9) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înțelege: [..,] c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul aericol. începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate)".

În consecință, având în vedere documentele depuse la dosar coroborate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, susține că în mod legal și temeinic Curtea de Apel Galați a admis contestația Arhiepiscopiei în condițiile în care a făcut proba dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv în perioada regimului comunist prin înscrisurile depuse, aceasta în condițiile în care autoritățile locale nu au putut proba titlul cu care au dobândit respectivul imobil.

Pentru aceste motive solicită respingerea recursului Comisiei Speciale și menținerea în tot a hotărârii recurate.

În drept a invocat dispozițiile art. 201 alin. (2) C. proc. civ., art. 490 C. proc. civ., O.U.G. nr. 94/2000,

4.2 Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților a depus întâmpinare prin care, fără a invoca excepții, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii considerând că sentința recurată a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.3 Recurenta pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, a formulat răspuns întâmpinările formulate de intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Arhiepiscopia Bisericii Armene din România.

Referitor la susținerile reclamantei, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, în senusul că trebuia să ia măsurile necesare pentru ca autoritățile locale care dețin în prezent imobilul să prezinte documentele de proveniență, putând la nevoie să aplice sancțiunea amenzii contravenționale, arată că pentru a se putea stabili dacă persoanele juridice care au formulat cereri de retrocedare sunt îndreptățite la restituire sau nu în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesar ca acestea să facă, în principal, dovada calității de persoană îndeptățită, dovada dreptului de proprietate și dovada preluării abuzive cu privire la imobilele solicitate prin cererile de retrocedare depuse în temeiul ordonanței menționate anterior.

Faptul că cei cărora le revine sarcina să probeze elementele de mai sus sunt chiar solicitanții reiese din economia O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare fiind întărit de prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 prin care s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 120 de zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile prevăzute de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

Pentru a face dovada dreptului sau de proprietate, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a depus la dosar doar copia certificată a Extrasului din Registrul Matricol al contribuabililor din orașul Focșani, referitor la imobilul situat în Focșani, str. x (anii 1958-1961). Acest început de dovadă scrisă nu a fost coroborat cu niciun alt înscris.

Prin adresa nr. x/10.06.2015, Parohiei Bisericii Armene din Focșani i s-a solicitat completarea dosarului cu înscrisurile necesare și i s-a atras atenția asupra prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013, însă aceasta nu a transmis niciun răspuns.

Totodată, Parohiei Bisericii Armene din Focșani i s-a adus la cunoștință și faptul că potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) avea posibilitatea de a solicita, o singură dată, printr-o cerere scrisă, prelungirea termenului prevăzut la alin. (1), pentru o perioadă de 60 zile, în situația în care se face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

Parohia Bisericii Armene din Focșani nu a făcut vreun demers nici cu privire la acest aspect.

Mai mult, prin adresa nr. x/08.04.2013, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Primăriei municipiului Focșani informații referitoare la situația juridică a imobilului situat în municipiul Focșani, județul Vrancea.

Prin adresa nr. x/13.05.2013, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/20.05.2013, Primăria municipiului Focșani a comunicat faptul că nu deține planuri de amplasament pentru a putea identifica imobilul solicitat.

Având în vedere faptul că Primăria municipiului Focșani a dat curs solicitării Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare comunicând faptul că nu deține documente cu privire la imobilul solicitat, în prezenta cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) lit. d) coroborate cu dispozițiile art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 10, respectiv, constatarea unei contravenții și aplicarea sancțiunilor în ceea ce privește Primăria municipiului Focșani, județul Vrancea.

Pentru aceste argumente solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, să se respingă acțiunea formulată de reclamantă.

În drept a invocat O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H.G.. nr. 1164/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 201 alin. (2) din Noul Cod de cedura Civilă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate și apărările formulate relativ la acestea se rețin următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, invocată de recurenta pârâtă în fața instanței de fond și reiterată prin motivele de recurs, se reține că sunt nefondate criticile aduse modului de soluționare a acestei excepții pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. calitatea procesuală constituie o condiție de fond pentru exercitarea acțiunii civile.

În consecință o astfel de condiție se analizează raportat la părțile litigiului iar nu referitor la alți participanți la proces cum sunt reprezentanții acestora.

În speță, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România nu a înțeles să formuleze cererea de chemare în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al Parohiei Bisericii Armene Focșani, fapt ce rezultă în mod cert din cererea precizatoare aflată la dosarului Tribunalului Vrancea. În aceste condiții calitatea procesuală activă în cauză nu poate fi cercetată în raport cu Arhiepiscopia Bisericii Armene din România ci în raport cu persoana juridică în numele căreia aceasta a înțeles să acționeze, respectiv Parohia Bisericii Armene Focșani. Or, recurenta pârâtă nu contestă calitatea procesuală pasivă a acesteia din urmă.

Mai mult, observându-se decizia contestată în cauză se constată că și în această etapă Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a participat ca reprezentant al Parohiei Bisericii Armene Focșani, iar nu în nume propriu.

Chiar dacă cererea precizatoare aflată la dosarului Tribunalului Vrancea, prin care se arată în mod clar calitatea în care Arhiepiscopia Bisericii Armene din România înțelege să participe la proces, ar fi avută în vedere ca o modificare adusă cererii de chemare în judecată în accepțiunea art. 204 C. proc. civ. se impune a fi reținut că aceasta a fost formulată cu respectarea termenului prescris de alin. (1) al acestei dispoziții legale, respectiv până la primul termen. Din această perspectivă instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România ca rămasă fără obiect, soluție ce se impune a fi menținută.

Relativ la criticile aduse de recurenta pârâtă sentinței recurate prin prisma dispozițiilor legale de drept material incidente în soluționarea fondului cauzei se reține:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în forma sa relevantă în speța dedusă judecății, respectiv aceea de la data emiterii deciziei contestate, 19.11.2015, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile acestuia act normativ imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult

Potrivit alin. (3) al aceleiași dispoziții legale:

"Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

În același sens pct. 3 al Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, cu modificările ulterioare precizează că:

"Nu intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate".

Se reține și că dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 au fost supuse controlului de constituționalitate referitor la faptul că nu instituie o reparație echitabilă a prejudiciului suferit ca urmare a preluării în mod abuziv a imobilelor aparținând cultelor religioase, ce au fost demolate însă, prin Deciziile nr. 596/19 iunie 2007 și nr. 911 din 18 octombrie 2007 Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate arătând în esență că:

"pretinsa neconstituționalitate a textului de lege criticat este determinată exclusiv de o omisiune legislativă. Or, în temeiul art. 61 din Constituție, "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării", astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice constituie atribuții exclusive ale acestuia."

În speță, instanța de fond, fără a avea în vedere aceste dispoziții legale specifice actului normativ reparator în temeiul căruia s-a emis decizia contestată, anulând-o, a obligat Comisia Specială de Retrocedare a bunurilor care au aparținut cultelor religioase din România să acorde măsuri reparatorii prin echivalent și pentru locuința din cărămidă în suprafață de 80,95 m.p. și magazie din scândură în suprafață de 9,54 m.p., deși din probele administrate în cauză rezultă că aceste construcții au fost demolate, situație de altfel reținută ca atare și de instanța de fond.

Este adevărat că art. 1 alin. (6) și art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 fac vorbire despre acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale, însă acestea se referă la situația reglementată de art. 1 alin. (4) din acest act normativ, respectiv ipoteza terenurilor ocupate parțial sau în totalitate cu alte construcții iar nu la ipoteza construcțiilor preluate abuziv și care au fost ulterior demolate.

Pe de altă parte se reține că imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii de către reclamantă și care face obiectul procedurii supusă controlului judecătoresc în cauza dedusă judecății este cel situat în mun. Focșani str. x, indicat de reclamantă ca având o suprafață de 260 m.p. pe care era amplasată o construcție de 70 m.p.

Or, așa cum rezultă din anexa la Decretul prezidențial de expropriere nr. 182/30 mai 1977, imobilul situat în mun. Focșani str. x având o suprafață de 144,72 m.p. pe care era situată o construcție cu suprafață de 127,97 m.p. a fost preluată de la numitul A..

Aceeași situație de fapt rezultă și din procesul-verbal din 13 iulie 1977 prin care a fost preluat de către stat de la numitul A., menționat ca proprietar în actul de preluare, imobilul situat în mun. Focșani str. x.

Din fișa imobilului situat în str. x întocmită cu ocazia preluării rezultă că acesta consta în construcție cu suprafață construită desfășurată de 127,97 m.p. situată pe o suprafață de teren de 144,72 m.p, ceea ce corespunde cu datele din decretul de expropriere.

Pe de altă parte prin procesul-verbal din 26.12.1977 al Comisiei de evaluare a imobilelor ce se expropriau în jud. Vrancea, întocmit la o perioadă relativ apropiată de timp față de procesul-verbal din 13 iulie 1977, reținut ca relevant de instanță de fond cu privire la dovada preluării abuzive a imobilului reclamantei, se face vorbire despre imobilul situat în mun. Focșani str. x cu o suprafață de construită totală de 90,18 m.p., imobil care este menționat și în anexa Decretului prezidențial de expropriere nr. 182/30 mai 1977 la poziția 3 cu o suprafață de 100,10 m.p., din care suprafață construită 90,18 m.p.

Ca urmare soluția instanței de fond se bazează pe concluzia eronată că imobilul situat în mun. Focșani str. x, ce face obiectul deciziei contestate în cauză, este același cu imobilul situat în mun. Focșani str. x, despre care se face vorbire în Decretului prezidențial de expropriere nr. 182/30 mai 1977 la poziția 3 și procesul-verbal din 26.12.1977, în condițiile în care acesta nu corespunde nici ca număr factorial la momentul preluării și nici în privința celorlalte atribute de identificare (suprafață totală, suprafață construită) cu imobilul pentru care intimata a înțeles să formuleze cerere de acordare a măsurilor reparatorii în fața comisiei.

Este adevărat că prin probele administrate s-a demonstrat că imobilul situat în mun. Focșani str. x, număr factorial la data exproprierii, în suprafață de 100,10 m.p., din care suprafață construită 90,18 m.p. a aparținut reclamantei însă nu se poate reține că acesta este imobilul ce a făcut obiectul cererii în fața comisiei și cu privire la care s-a emis decizia contestată în cauză.

În acest context Decizia nr. 4584/19.11.2015 emisă de recurenta pârâtă, ce face obiectul controlului judecătoresc în prezenta cauză și prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul compus din teren în suprafață de 260 m.p. și construcție în suprafață de 70 m.p., situată în mun. Focșani str. x, cu motivarea că petenta nu a depus acte juridice din a căror coroborare să reiasă dovada proprietății asupra imobilului este legală și urmează a fi menținută.

Se are în vedere că pentru acordarea măsurilor reparatorii petenta este ținută să facă dovada dreptului pe proprietate cu privire la imobilul pentru care s-au solicitat aceste măsuri în condițiile dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, iar în speță nu s-a făcut această dovadă, dimpotrivă s-a dovedit că imobilul situat în mun. Focșani str. x nu a aparținut acesteia ci unei alte persoane fizice, neputându-se verifica în cadrul prezentei proceduri situația unui alt imobil.

În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora: "Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar,...".

Fată de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va respinge în totalitate cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile împotriva sentinței nr. 4/2017 din 17 ianuarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând cauza:

Respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta Parohia Bisericii Armene din Focșani prin Arhiepiscopia Bisericii Armene din România.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2020.