ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1446/2020

HOTĂRÂRE

09.07.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1446/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

asupra conflictului de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 noiembrie 2018, reclamanta Parohia Reformată Dămăcușeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în principal - pronunțarea asupra calității reclamantei de persoană îndreptățită, retrocedarea în natură a imobilului revendicat în baza cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003, intabularea drepturilor astfel dobândite, iar în măsura în care se va ivi un impediment legal, acordarea de măsuri reparatorii, în subsidiar - obligarea pârâtelor la soluționarea cererii de retrocedare, iar în ambele situații acordarea despăgubirilor și plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) pct. 1, art. 21, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civilă nr. 69 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Tribunalului București, secția civilă, competența de soluționare a acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a reținut că retrocedarea imobilelor din speță este guvernată atât de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cât și de prevederile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Ambele acte normative cuprind dispoziții referitoare la instanța competentă să soluționeze o cerere formulată în temeiul acestora.

În cauză nu există o decizie a comisiei speciale de retrocedare, astfel încât să își găsească aplicabilitate prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, ci un refuz de a emite o asemenea decizie.

Instanța a mai considerat că deși Legea nr. 165/2013 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la termenul în care ar trebui soluționate cererile de restituire formulate în conformitate cu O.U.G. nr. 94/2000, aceasta vizează totuși procedura de restituire a imobilelor care au aparținut cultelor religioase, relevante fiind prevederile art. 3 pct. 1 și 32 alin. (3)

din actul normativ menționat.

Prin urmare, este aplicabilă norma de competență specială prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit căreia litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. Dând eficiență acestor prevederi, instanța a stabilit competența în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase, ce are sediul în București.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul București, secția a V-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 1355 din 12 iunie 2019, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivare, s-a reținut că obiectul prezentului dosar îl reprezintă soluționarea cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003 formulată de reclamanta Parohia Reformată Dămăcușeni în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, fie prin constatarea calității de persoană îndreptățită la restituire și restituirea în natură a imobilelor identificate în cartea funciară CF nr. x Dămăcușeni nr. Top. x, nr. Top. x, CF nr. x Dămăcușeni nr. Top. x, ulterior transcrise și dezmembrate în CF nr. x Dămăcușeni, CF nr. x Dămăcușeni, fie prin obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în sensul arătat la petitul 1, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În ambele ipoteze instanța este cea care urmează a se pronunța asupra fondului cererii de retrocedare, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. XX/2007, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, reținută pentru identitate de rațiune. Astfel, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.

Potrivit art. 3 alin. (6) și (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "(6) Comisia specială de retrocedare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială...(7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora...".

Atât atacarea deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, cât și acțiunea persoanei îndreptățite prin care se solicită soluționarea de către instanță a cererii de retrocedare în cazul refuzului nejustificat al entității învestite cu soluționarea acesteia, este de competența instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la normele legale care reglementează competența de soluționare a pricinii, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal dând eficiență dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul București, secția civilă a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia Reformată Dămăcușeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în principal, pronunțarea asupra calității reclamantei de persoană îndreptățită, retrocedarea în natură a imobilului revendicat în baza cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003, intabularea drepturilor astfel dobândite, iar în măsura în care se va ivi un impediment legal, acordarea de măsuri reparatorii, în subsidiar, obligarea pârâtelor la soluționarea cererii de retrocedare, iar în ambele situații acordarea despăgubirilor și plata cheltuielilor de judecată.

Pentru ambele petite, instanța este cea care urmează a se pronunța asupra fondului cererii de retrocedare, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. XX/2007 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite. Potrivit statuărilor cuprinse în această decizie, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.

Înalta Curte reține că, în interpretarea acestor prevederi, atacarea deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, precum și acțiunea persoanei îndreptățite prin care se solicită soluționarea de către instanță a cererii de retrocedare în cazul refuzului nejustificat al entității învestite cu soluționarea acesteia, cade în sarcina instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Întrucât imobilele solicitate prin cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003 sunt situate din punct de vedere administrativ în localitatea Dămăcușeni, județul Maramureș, arondată Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, aceasta este instanța competentă să judece prezentul litigiu.