ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 03.06.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2077/2009

HOTĂRÂRE

03.06.2009

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2077/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de

Tribunalul București, secția a ll-a penală, în baza art. 3 alin. (1) și alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. a)

C. pen., a fost condamnat inculpatul T.G., la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, după executarea

pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o perioadă de 5 ani.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

74 lit. a) și c) - art. 76 lit. a) C. pen., a mai fost condamnat același

inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, după executarea

pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o perioadă de 5 ani.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite

cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea

- de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite cele două pedepse

complementare, inculpatului urmând a-i fi interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

reținerea și arestul preventiv de la 27 august 2008, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a

inculpatului.

În baza art. 117 alin. (3) C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului

în țara de origine, respectiv Bulgaria, după executarea pedepsei de 7 ani

închisoare.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus

confiscarea cantității de 2200,5 grame opium rămasă în urma efectuării

analizelor de laborator.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a

unui telefon mobil culoare gri, acumulator aferent și cartelă.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în

fapt, următoarea

situație:

La data de 21 august 2008, inculpatul K.O., a fost trimis în

judecată în stare de arest preventiv,

pentru comiterea infracțiuni prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, în temeiul art. 19 din

Legea nr. 682/2002 a

formulat un denunț cu privire la un cetățean

bulgar

identificat ulterior

în persoana inculpatului T.G., care se ocupă cu traficul internațional de

droguri de mare risc.

Potrivit denunțului formulat de către sus-numit rezulta că în data de 21

august 2008 un cetățean bulgar pe nume G. urma să intre în România, prin vama

Giurgiu, la volanul unui autoturism marca A. sau H., având asupra sa o

cantitate de aproximativ 5-6 kg opium droguri pe care urma să le vândă unui cetățean

român cunoscut sub

porecla de G., tranzacția

urmând să aibă loc în fața fast-food-ului M.D. din cartierul Dristor.

În baza informațiilor furnizate de către martorul denunțător, în data

de 26 august 2008, organele de urmărire penală au format dispozitiv de

supraveghere

în zona Vama Giurgiu. Astfel, s-a constat că,

în data de 26 august 2008, în jurul orei 18,30 – 19,00, prin punctul vamal

menționat a intrat un autoturism marca A., la volanul căruia se afla

inculpatul. Acesta s-a deplasat în Municipiul București și a staționat în

parcarea Hotelului

H. din Piața Unirii.

După aceasta, inculpatul a intrat în

restaurantul hotelului unde a stat aproximativ două

ore, iar în jurul orei 22,00, a urcat în autoturism, unde a rămas în așteptare

și a purtat mai

multe discuții

telefonice.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice

(înregistrate și interceptate în baza ordonanțelor provizorii nr. 22/A/2008 din

22 august 2008, nr. 23/ A din 22 august 2008 și nr. 25/A/2008 din

26 august 2008,

confirmate ulterior prin încheierile nr. 689/ AI din 25 august 2008 și nr. 702/

AI din 28 august 2008 emise de Tribunalul București), a rezultat că

inculpatul a efectuat

mai multe convorbiri telefonice cu cetățeni bulgari și turci din care rezulta că

acesta urma să se întâlnească cu o

persoană

de etnie rromă, cunoscută sub porecla de G. (care nu a

fost identificată),

pentru a-i înmâna un pachet în schimbul sumei de 3.000 euro.

Întrucât din convorbirile și comunicările telefonice efectuate de către

inculpatul T.G., rezulta că intenționa să arunce drogurile, întrucât persoanele

cu care urma să încheie tranzacția nu s-au prezentat la locul de întâlnire și

să părăsească teritoriul România s-a procedat la blocarea în trafic a

autoturismului condus de către acesta.

Astfel, în prezența martorului asistent G.C., s-a procedat la

efectuarea unui control corporal asupra inculpatului, asupra căruia a fost

găsit telefonul mobil, iar în autoturismul condus de acesta sub bancheta din

spate au fost găsite două pachete înfășurate în bandă adezivă, în care conform

raportului de constatare tehnico-științifică nr. 857943 din 29 august 2008,a rezultat

că se afla cantitatea de 2202,5 grame opium. Inculpatul a declarat că în cele

două pachete se află rezină necesară pentru creșterea cannabisului și îi

aparține, urmând să o transporte în Olanda.

Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost dovedită cu

următoarele mijloace de probă: proces-verbal întocmit de către lucrătorii de

poliție cu ocazia supravegherii operative; raport de constatare

tehnico-științifică nr. 857943 din 29 august 2008; declarații învinuit/inculpat

T.G.; declarație martor G.C.; declarația numitului K.O.; proces-verbal întocmit

de lucrătorii de poliție; procese-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor

telefonice interceptate și înregistrate în baza ordonanțelor provizorii emise

de D.I.I.C.O.T. – S.T. București și confirmate ulterior prin autorizațiile

emise de către judecător.

A concluzionat instanța de fond că declarația de recunoaștere a inculpatului

se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză și formează

convingerea că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor penale puse pe

seama sa prin actul de sesizare a instanței și care în drept, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente

penale, a avut o atitudine de recunoaștere și regret, gradul de pericol social

concret al infracțiunilor săvârșite, împrejurările și urmările acestora, precum

și celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., prima

instanță a apreciat că scopul educativ și preventiv al sancțiunii ce urmează a

fi aplicată acestuia, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse sub minimul

special prevăzut de lege (deci cu reținerea de circumstanțe atenuante) dar, cu

executare în regim de detenție.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul București și inculpatul T.G.,

criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări

judiciare a pedepselor aplicate, Parchetul solicitând majorarea, iar inculpatul

arătând că se impune reducerea acesteia.

Analizând motivele apelurilor declarate în cauză și verificând hotărârea

pronunțată de instanța de fond, precum și probele administrate în cauză, în

fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, Curtea a constatat și

reținut că hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală,

este legală și temeinică, iar apelurile declarate, în cauză, au fost nefondate

și au fost respinse ca atare.

Considerentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea

acestei decizii au fost următoarele:

Prin hotărârea penală mai sus-menționată, Tribunalul București l-a

condamnat pe inculpatul T.G., la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare,

pentru comiterea infracțiunilor prevăzută și

pedepsită de art. 3 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.; a făcut aplicabilă art. 65 raportat la art. 64 lit. a) și lit. b) C.

pen., interzicând inculpatului

aceste

drepturi, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, cu

aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Prin aceeași hotărâre, s-a dispus expulzarea inculpatului, precum și

confiscarea cantității de 2200,5 grame opium rămasă în

urma

efectuării analizelor de laborator, iar în conformitate cu

dispozițiile

art.

169

C. proc. pen., s-a dispus restituirea

către inculpat a unui a de telefon și cartelele aferente.

Curtea a constatat că prima instanță a făcut o analiză temeinică,

critică și judicioasă a probelor administrate în cauză, a avut în vedere toate

apărările inculpatului, din toate acestea rezultând vinovăția acestuia.

Apelul Parchetului este nefondat, având în vedere că pedeapsa de 7 ani

închisoare, aplicată inculpatului este corectă.

Instanța de fond i-a aplicat inculpatului circumstanțe atenuante

reținând că anterior comiterii infracțiunii, acesta a avut o bună conduită

în societate, nu a mai

fost condamnat sau sancționat, a recunoscui și

regretat comiterea

faptelor, iar o pedeapsă de 10 ani, chiar dacă ar

reprezenta minimum

special prevăzut de lege, este deosebit severă, în raport de circumstanțele

personale și circumstanțele reale în care a fost comisă infracțiunea.

Toate apărările inculpatului au fost verificate și analiza

te din

coroborarea tuturor

probelor administrate în cauză (procese

-verbale

întocmite de organele

de poliție, autorizații de interceptare, procese verbale de redare a

convorbirilor și comunicărilor, procese verbale de percheziție, raport de

constatare tehnico științifică, declarația martorului G.C., declarația

denunțătorului K.O., declarații inculpat) s-a ajuns la concluzia certă că

inculpatul T.G. se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis

în judecată.

Susținerile și apărările inculpatului, nu au avut niciun suport

juridic, dar nici probator, astfel încât toate dovezile existente la dosarul

cauzei arată că inculpatul a comis infracțiunea reținută în sarcina sa.

Prin urmare, hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost

considerată legală, temeinică și corectă.

Inculpatul T.G. a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond în

raport de cuantumul pedepsei aplicate, Curtea a constatat că și această critică

nu este fondată.

Pornind de la reperele, expres consacrate de dispozițiile art. 72 C.

pen., coroborate cu dispozițiile art. 52 C. pen., instanța care a judecat

fondul cauzei a realizat o justă individualizare a sancțiunii aplicate

inculpatului, pedeapsa de 7 ani închisoare, pe care acesta urmează să o execute

în regim de detenție, reflectând atât gradul de pericol social al faptei, cât

și periculozitatea și capacitatea de reeducare a inculpatului T.G., în favoarea

căruia Tribunalul a reținut drept circumstanțe favorabile împrejurarea că nu

este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine de recunoaștere și

regret, gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite,

împrejurările

și

urmările acestora, precum și celelalte

criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că

scopul educativ și preventiv al sancțiunii aplicate acestuia, poate fi atins

prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege (deci cu

reținerea de circumstanțe atenuante) dar, cu executare în regim de detenție.

În conformitate cu prevederile art. 383 alin. (2) C. proc. pen.,

constatând că temeiurile care au stat la baza luării arestării preventive

s-au schimbat, Curtea a menținut starea

de arest a inculpatului șl a dedus din pedeapsa aplicată durata executată, la

zi.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul

T.G.,

care prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat hotărârile pronunțate în

cauză prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385

pct. 14

C. proc. pen., și a solicitat să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor

personale ale inculpatului având drept consecință reducerea pedepsei aplicată.

Examinând

recursul în raport de motivele invocate dar și din oficiu, Înalta Curte a

constatat că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor urma:

Astfel,

în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului T.G., Înalta

Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor

generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont atât de gradul de

pericol social în concret al faptelor săvârșite de inculpatul T.G. dar și de

circumstanțele personale ale acestuia, fiind fără antecedente penale, precum și

faptul că acesta a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal

și a colaborat cu organele de anchetă dar și de

pericol social al faptei, cât și

periculozitatea și capacitatea de reeducare a inculpatului T.G.

Sancțiunile de drept penal se aplică pentru restabilirea ordinii de

drept încălcate, constrângerea și reeducarea infractorului, context în care,

instanța fondului, procedând la individualizarea judiciară a pedepsei,

operațiune, de altfel, extrem de complexă, a adaptat pedeapsa la nevoile de

apărare socială, în raport cu gravitatea abstractă (sau concretă) a faptei, cât

și cu periculozitatea infractorului, pentru a asigura îndeplinirea funcțiilor

și scopului respectivei pedepse.

Pornind de la aceste repere, expres consacrate de dispozițiile art. 72 C.