ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1331/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1331/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 4204 din 19

decembrie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 4731/3/2007,

au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții

inculpați

K.O., A.N., O.O. și V.G. împotriva deciziei penale nr. 2 din 8

ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

A fost admis recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva

aceleiași decizii.

A fost casată decizia penală nr. 2 din 8 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția

I

penală, precum și sentința penală nr. 907

din 25 iunie 2007 a Tribunalului București, secția

I

penală,

numai cu privire la acest inculpat și numai cu privire la greșita

individualizare a pedepsei, prin neaplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr.

143/2000 și ale art. 19 din Legea nr. 682/2002 și rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

aplicate inculpatului F.M., în pedepsele

componente pe care Ie-a

repus în individualitatea lor.

S-a aplicat art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu privire la infracțiunea

prevăzută de art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

și

s-a redus pedeapsa de la 15 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea acelorași drepturi.

S-a aplicat art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu privire la infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și s-a redus pedeapsa de

la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a aplicat art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la infracțiunea

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și s-a redus pedeapsa de la 6 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) art. 34 și 35 C. pen., au fost recontopite

pedepsele aplicate inculpatului F.M., dispunându-se ca acesta să execute

pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată recurentului inculpat F.M., durata

reținerii și a arestării preventive de la 24 octombrie 2006 la 19 decembrie

2008.

S-a dedus din pedepsele aplicate

celorlalți recurenți inculpați, durata

reținerii și a

arestării preventive, astfel:

De la 22 septembrie 2006 la 19 decembrie 2008, pentru recurenții

inculpați V.G. și O.O. și de la 24 octombrie 2006 la

19 decembrie 2008 pentru recurenții inculpați K.O. și A.N.

Au fost obligați recurenții inculpați K.O.,

A.N., O.

O. și V.G. la plata sumelor de câte 200 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța supremă, ca instanță de

recurs a reținut că prin

sentința penală nr. 907 din 25 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. 4731/3/2007,

Tribunalul București, secția

I

penală, a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului E.Y.,

ca neîntemeiată și a dispus, condamnarea, printre alții, a următorilor

inculpați:

1.

În baza art. 26

C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul K.O., zis „H.” la

pedeapsa de 16 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același

inculpat la pedeapsa de 12

ani închisoare.

În baza art. 293 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

a condamnat pe același inculpat la un an închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, inculpatul K.O. a fost condamnat

la pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr.

243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost

condamnat la un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite

pedepsele, inculpatul K.O. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani

închisoare.

S-au aplicat prevederile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., pe

perioada executării pedepsei rezultante.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus

din pedeapsă, reținerea și arestarea preventivă de la 24 octombrie 2006 la zi,

menținându-se starea de arest a inculpatului.

2.

Prin aceeași

sentință, în baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus

condamnarea inculpatului O.O. la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus

din pedeapsă, reținerea și arestarea preventivă de la 22 septembrie 2006 la zi,

menținându-se starea de arest a inculpatului O.O.

S-au aplicat prevederile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., pe

perioada executării pedepsei.

3.

Tot prin aceeași

sentință, în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin.

(1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.G. la pedeapsa de 8 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și a art.

74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost

condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul V.G. a fost condamnat

la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite

pedepsele, inculpatul V.G., urmând să execute

pedeapsa cea

mai grea de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au aplicat prevederile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., pe

perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus

din pedeapsă, reținerea și arestarea preventivă de la 22 septembrie 2006 la zi,

menținându-se starea de arest a inculpatului V.G.

4.

În baza art. 26 C.

pen., raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost

condamnat inculpatul F.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., a fost

condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul F.M. a fost condamnat

la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., au fost

contopite pedepsele, inculpatul F.M., urmând să execute pedeapsa cea mai grea

de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

S-au aplicat prevederile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., pe

perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus

din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 24 octombrie 2006 la zi,

menținându-se starea de arest a inculpatului F.M.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul A.N., la pedeapsa

de 15 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani

închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, inculpatul A.N. a fost condamnat

la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite

pedepsele, inculpatul A.N., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani

închisoare.

S-au aplicat prevederile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., pe

perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus

din pedeapsă, reținerea și arestarea preventivă de la 24 octombrie 2006 la zi,

menținându-se starea de arest a inculpatului F.M.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și a art. 13 din Legea

nr. 39/2003 a fost confiscată toată cantitatea de 9.379,5 gr. heroină și

cofeină, precum și ambalajele cu urme de droguri depuse la I.G.P.R. și

ridicate conform dovezii seria D nr. 001284 din 7

noiembrie 2006, care se va distruge conform art. 18 din Legea nr. 143/2000,

urmând a fi păstrate contraprobe.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și a art. 13 din Legea

nr. 39/2003, a fost confiscată cantitatea de 375,92 gr. cocaină în amestec cu

fenacetină, precum și ambalajele cu urme de droguri depuse la

I.G.P.R. și ridicate conform dovezii seria D nr. 001206

din 11 octombrie 2006, care se

va distruge conform art. 18 din Legea nr.

143/2000, urmând a fi păstrate contraprobe.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și a art. 13 din Legea

nr. 39/2003, a fost confiscată cantitatea de

1795 gr. cafeina în amestec cu

paracetamol, depusă la C.C.D. I.

J.P. de Frontieră Giurgiu și ridicate conform

dovezii seria A

nr. 29099 din 31 ianuarie 2007, care se va distruge

conform art. 18 din Legea nr. 143/2000, urmând a fi păstrate contraprobe.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la

inculpatul K.N. a cântarului electronic

aflat în custodia I.G.P.R. - S.C.S.T.I.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

a fost confiscată de la

inculpatul E.Y. suma de 3.900 euro

în echivalent în lei la cursul

B.N.R. la

data executării măsurii, sumă obținută din săvârșirea infracțiunilor.

S-a dispus restituirea către unii dintre inculpați a telefoanelor

mobile și a cartelelor SIM.

În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpaților K.O., I.K.,

E.Y., A.N., O.O. către țările ai căror cetățeni sunt, respectiv unde își au

domiciliul (pentru cei care au dublă cetățenie), după executarea pedepselor

principale rezultante.

În esență, instanța a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2006 - 23

octombrie 2006, în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

inculpatul K.O. a intermediat și a ajutat la introducerea pe teritoriul

României, din Turcia, a unor importante cantități de heroină, împrejurări în

care, la data de 23 octombrie 2006, a fost introdusă în România, prin portul

Constanța, județul Constanța, de către inculpații Y.E. și I.K., marinari pe

vasul comercial „Y.K.”, cantitatea de aproximativ 9,500 kg. heroină (drog de

mare risc), sub forma a 11 pachete ambalate în bandă adezivă, droguri ce erau

destinate, în final, comercializării pe raza municipiului București de către

acest inculpat împreună cu inculpații V.G., A.N., V.Ș. și F.M., precum și cu

alte persoane. Inculpatul K.O. a deținut, a vândut și oferit importante

cantități de heroină și cocaină mai multor persoane iar în vederea săvârșirii

acestor fapte a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, format

din mai multe persoane (unele aflate în Turcia și Belgia) printre care se aflau

și inculpații. Același inculpat a sprijinit și activitatea rețelei de

narcotraficanți, prin aceea că în perioada 24 decembrie 2005 - 11 octombrie 2006,

în repetate rânduri a trecut în mod ilegal frontiera de stat a României,

folosindu-se de o identitate falsă, legitimându-se cu un pașaport turcesc

obținut pe o falsă identitate (K.B.), folosită și în faza arestării preventive.

Inculpatul O.O. a introdus pe teritoriul României cantitatea de 375 gr.

cocaină, drog de mare risc, pe care a transportat-o din Belgia până în

București, ascunsă într-o geantă în compartimentul de bagaje al autocarului

aparținând SC E. SRL, în vederea

traficării

acestor droguri cu inculpații V.G., K.O., A.

N. și alții. Și acest

inculpat a aderat la un grup infracțional format din inculpații în cauză și

alte persoane.

Inculpatul V.G., zis „G.” a ajutat și

înlesnit introducerea

pe teritoriul României, la data de

21 septembrie 2006, a cantității de 375 gr. cocaină, drog de mare risc, de

către inculpatul O.O., care a transportat-o din Belgia până în București, în

modul menționat mai sus, în vederea traficării de către acest inculpat împreună

cu inculpații K.O., A.N. și alții. Anterior acestei fapte, împreună cu alți

inculpați implicați în cauză (K.O., F.M., A.N. a deținut, transportat,

intermediat și oferit importante cantități de heroină și cocaină aderând la

grupul infracțional organizat format din inculpați și alte persoane și

sprijinind prin activitatea sa infracțională funcționarea rețelei de

narcotraficanți.

Inculpatul F.M., în perioada 1 ianuarie

2006 - 23 octombrie

2006, în repetate rânduri, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat și înlesnit introducerea pe

teritoriul României, din Turcia, a unor

importante

cantități de heroină, împrejurări în care la data de 23 octombrie 2006, a fost

introdusă de către inculpații Y.K. și Y.E.,

cetățeni turci (marinari pe

vasul comercial Y.K.), pe teritoriul românesc, prin portul Constanța,

cantitatea de aproximativ 9,500 kg. heroină, droguri destinate comercializării.

Și acest inculpat a aderat la grupul infracțional organizat și a sprijinit,

prin activitatea sa, funcționare rețelei de narcotraficanți.

Inculpatul A.N., zis „Y.”, în perioada 1 ianuarie 2006 - 23 octombrie

2006, în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat

și înlesnit introducerea pe teritoriul României, din Turcia a unor importante

cantități de heroină, împrejurări în care la data de

23

octombrie 2006 a fost introdusă de inculpații I.K. și Y.E. Cantitatea

de aproximativ 9,500 kg. heroină destinată comercializării în municipiul

București de către ceilalți inculpați, aderând la un grup infracțional

organizat, format din ceilalți inculpați și alte persoane, unele aflate pe

teritoriile Turciei și Belgiei.

Inculpații au recunoscut și regretat

faptele.

Prin decizia penală nr. 2 din 8 ianuarie 2008, Curtea de Apel

București, secția

I

penală, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpații V.G., O.O., K.O., A.N. și F.M. împotriva

sentinței penale nr. 907 din 25 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția

I

penală. A computat detenția pentru inculpații V.G. și O.O.

de la 22 septembrie 2006 la zi, iar pentru inculpații K.O., A.N. și F.M. de la

24

octombrie 2006 la zi și a menținut

starea de arest a inculpaților.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații V.G., O.O., K.O.,

A.N. și F.M.,

invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.,

solicitând reducerea pedepselor și achitarea pentru infracțiunile prevăzute de art.

7 din Legea nr. 39/2003, art. 26 raportat la art. 3 din Legea nr. 143/2000 (A.N.,

K.O., O.O.). În cazul greșitei individualizări a pedepsei, inculpații au

solicitat aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. (K.O., O.O.), art. 16 din Legea nr.

143/2000 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 (F.M.).

Înalta Curte, examinând cauza sub aspectele invocate, a constatat că

recursurile declarate de inculpații K.O., A.N., O.O. și V.G. sunt nefondate,

iar recursul declarat de inculpatul F.M. este fondat, pentru motivele care

urmează:

1.

Referitor la

inculpatul V.G., care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., susținând că îi sunt aplicabile și

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și respectiv ale art. 19 din Legea nr.

682/2002, Înalta Curte consideră că nu sunt incidente, în privința sa, aceste

prevederi, instanțele individualizând corect pedepsele stabilite acestui

inculpat, precum și pedeapsa rezultantă aplicată.

Într-adevăr, inculpatului V.G. nu îi sunt aplicabile prevederile art. 19

din Legea nr. 682/2002, deoarece nu are calitatea de

martori, ci de coinculpat în aceeași cauză cu K.O. Astfel, relatările

inculpatului V.G. nu pot fi considerate „mărturii” împotriva unui

coinculpat,

chiar dacă ele au fost de natură a confirma acuzațiile aduse acestui inculpat

(K.O.).

V.G. a fost ascultat în calitate de inculpat, iar nu de martor, așa

încât nu poate beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, care se

referă, în exclusivitate, la martori.

Totodată, nu poate fi considerat un

denunț în sensul prevăzut de art. 16 din Legea nr. 143/2000, declarația sa

referitoare la un alt coinculpat în

aceeași cauză.

De altfel, instanțele au avut în vedere

sinceritatea inculpatului V.

G. și atitudinea sa

cooperantă, aplicându-i circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a)

și c) C. pen. și reducându-i pedepsele stabilite și pedeapsa rezultantă.

2.

Referitor la

recurentul inculpat O.O., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14, solicitând achitarea sa pentru fapta prevăzută de art.

7 din Legea nr. 39/2003 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

precum și reducerea pedepsei prin aplicarea circumstanțelor atenuante, Înalta

Curte consideră că și acest recurs este nefondat.

Astfel, vinovăția inculpatului pentru săvârșirea tuturor infracțiunilor

de care a fost acuzat a fost corect stabilită din modalitatea în care ele au

fost săvârșite, relatată de ceilalți inculpați, cantitatea de droguri găsită în

geanta din compartimentul de bagaje adusă din Belgia, fiind dovedită, de asemenea

și aderarea sa la un grup infracțional organizat.

Totodată, Înalta Curte reține că

pedepsele au fost corect stabilite, iar

pedeapsa

rezultantă a fost legal aplicată, avându-se în vedere criteriile generale de

individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv,

gravitatea faptelor, persoana inculpatului și concursul de infracțiuni, toate

având un grad ridicat de pericol social.

3.

Referitor la

inculpatul K.O., zis „H.”, Înalta Curte consideră că în cauză nu sunt incidente

cazurile de casare invocate, respectiv art. 385

9

alin. (1) pct. 18

și 14 C. proc. pen., deoarece, probele administrate în cauză (declarațiile

coinculpaților Y.K., Y.E. și însăși declarațiile date de inculpatul K.O.)

confirmă săvârșirea și tuturor faptelor penale, pe care însuși inculpatul nu le

contestă, în primele sale declarații. în același timp, în raport cu

multitudinea infracțiunilor săvârșite, cu caracterul continuat al acestora, cu

cantitatea mare de droguri la introducerea căreia în țară a ajutat (aproximativ

9,500 kg. heroină), cu consecințele pe care le-ar fi

avut consumul a circa 250.000 doze heroină, pedeapsa rezultantă

aplicată

inculpatului este corespunzătoare acestui pericol social pe

care îl prezintă atât faptele comise, cât și persoana inculpatului.

4.

Referitor la

recursul declarat de inculpatul A.N. care a

invocat

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18

și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondat sub

ambele aspecte.

Sub un prim aspect, Înalta Curte a constatat că nu s-a comis nicio

gravă eroare de fapt care să fi avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri

greșite de condamnare, deoarece, săvârșirea de către acest inculpat a

infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 a fost dovedită cu declarațiile date de inculpatul K.O., I.K. și Y.E.

cu procesele-verbale de supraveghere și de prindere în flagrant, neexistând

niciun dubiu cu privire la complicitatea inculpatului A.N. la infracțiunea

menționată.

Sub al doilea aspect vizând aplicarea unei pedepse greșit

individualizate, Înalta Curte reține că pedeapsa de 15 ani închisoare stabilită

pentru această infracțiune, pedeapsă aplicată și ca pedeapsă rezultantă, este

corespunzătoare gravității deosebite a faptei de complicitate la introducerea

în România a unei cantități de aproximativ 9,500 kg. heroină, drog de mare

risc, cu consecințe nefaste pentru sănătatea consumatorilor de droguri și care

ar fi putut produce agravarea sănătății acestora sau chiar decesul unui număr

mare de persoane.

S-a constatat, totodată, pericolul social deosebit pe care îl prezintă

acest inculpat, prin faptele grave comise.

Prin urmare, referitor la individualizarea pedepsei, Înalta Curte a

reținut că s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1)

C. pen.

Referitor la inculpatul F.M., Înalta Curte reține că sunt incidente în

cauză prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

întrucât instanțele au individualizat greșit pedepsele stabilite, precum și

pedeapsa rezultantă, prin greșita neaplicare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr.

143/2000, modificată, pentru infracțiunile

prevăzute

de această lege și a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002,

ambele

vizând stabilirea unor limite ale pedepselor reduse la jumătate.

Astfel, așa cum a rezultat din referatul cu propunere de luare a

măsurii arestării preventive față de P.M.F. al D.I.I.C.O.T.

- St.

, săvârșirea de către acest învinuit a infracțiunii prevăzute de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 rezultă din denunțul formulat de F.M. și l.J.l.,

precum și din încheierea din 23 mai 2007 a Tribunalului București, prin care

s-a luat măsura preventivă solicitată de parchet.

Prin urmare, făcându-se dovada că inculpatul F.M. a denunțat și

facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altei persoane care

a săvârșit infracțiuni legate de droguri, acesta beneficiază de reducerea la

jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile comise,

infracțiuni care se încadrează în cele prevăzute la art. 2 - art. 10 din aceeași

lege, conform art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Totodată, sunt aplicabile și prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002,

cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, care are

consecințele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu referire la alte

infracțiuni decât cele prevăzute în art. 16 din legea sus-menționată,

declarațiile de martor date de F.M. fiind esențiale pentru trimiterea în

judecată a acestui învinuit.

Înalta Curte reține temeinicia recursului

formulat de inculpatul F.

M., doar sub acest aspect, nu și

cu referire la art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., deoarece

probele administrate în cauză (declarațiile inculpatului K.O., interceptări ale

convorbirilor telefonice, recunoașterea parțială a acestui inculpat) dovedesc

participarea și a acestui inculpat la săvârșirea infracțiunilor pentru care a

fost trimis în judecată penală și condamnat.

Nu există niciun dubiu referitor la

vinovăția inculpatului.

În consecință, Înalta Curte a admis recursul declarat de inculpatul F.M.,

doar sub aspectul individualizării greșite a pedepsei, prin neaplicarea

prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și ale art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Prin aplicarea acestor prevederi și reducerea la jumătate a limitelor

de pedepse, s-a redus (în urma descontopirii pedepsei rezultante și a repunerii

în pedepsele componente) de la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., la 8 ani închisoare și

3 ani interzicerea acelorași drepturi, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea

prevăzută de art. 26 raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, prin aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, s-a redus

de la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 5

ani închisoare și 2 ani interzicerea acelorași drepturi.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin

aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedeapsa a fost redusă de la 6 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea acelorași drepturi.

Pentru motivele expuse, recursurile declarate de inculpații K.O., A.N.,

O.O. și V.G. împotriva deciziei penale nr. 2 din 8 ianuarie 2008 a Curții de

Apel București, secția

I

penală, au fost respinse, ca

nefondate.

Recursul declarat de recurentul inculpat F.M. a fost admis pentru

argumentele expuse mai sus.

În baza arat. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat F.M., durata reținerii și arestării preventive de la 24 octombrie 2006

la 19 decembrie 2008.

În baza aceluiași text, s-a dedus din pedepsele aplicate acelorași

recurenți inculpați, durata reținerii și a arestării preventive, astfel: de la

22 septembrie 2006 la 19 decembrie 2008, pentru recurenții inculpați V.G. și O.O.

și de la 24 octombrie 2006 la 19 decembrie 2008 pentru recurenții inculpați K.O.

și A.N.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus obligarea

recurenților inculpați K.O., A.N., O.O. și V.G. la plata sumelor de câte 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă turcă, s-a plătit din fondul Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare

contestatorul K.O., ce a avut calitatea de recurent inculpat în recurs, al

cărei temei în drept, îl constituie art. 386 lit. a) C. proc. pen., în sensul

că acesta nu a fost citat la ultimul termen de judecată, cel din 12 decembrie

2008, solicitând admiterea contestației, anularea în întregime a hotărârii

atacate și repunerea cauzei în recurs.

În motivarea contestației, contestatorul

prin apărător a arătat soluția

pronunțată în recurs,

hotărâre împotriva căreia formulează această contestație pentru că procedura de

citare a sa, în calitate de recurent inculpat pentru ultimul termen, cel din 12

decembrie 2008 nu a fost îndeplinită.

Contestatorul, prin apărător a mai menționat că instanța a rămas în

pronunțare în repetate rânduri, până la 19 decembrie 2008, că verificase ultima

dată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive la data de

17 octombrie 2008, astfel că, din cauza amânărilor

repetate ale pronunțării

această măsură urma să expire cu doză zile

înainte de pronunțarea deciziei.

În mod total surprinzător și nelegal, în data de 12 decembrie 2008, la

un termen la care nu fusese citat, curtea din oficiu, a luat în discuție

legalitatea luării și menținerii arestării preventive față de inculpații K.O.,

O.O., V.G. și F.M., constatând legalitatea și temeinicia acestei măsuri.

Având în vedere faza de judecată, instanța a încălcat dispozițiile

imperative ale art. 314 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 2

1

,

art. 5

2

, art. 6

3

, art. 8

4

C. proc. pen., prejudiciindu-l grav prin

simplul fapt că nu a avut cunoștință despre acest termen de judecată.

În situația în care onorata instanță a apreciat că judecata era

încheiată la termenul din 12 decembrie 2008, atunci apreciază că a încălcat

dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., conform cărora

instanța este datoare să verifice în cursul

judecății legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive.

În drept, contestatorul, prin apărător a precizat că își întemeiază

contestația în anulare pe dispozițiile art. 386 - art. 392 C. proc. pen.,

dovada contestației făcând-o cu actele aflate în dosar, la care a făcut

trimitere.

La termenul de judecată de la 12 februarie

2009, Înalta Curte față de

lipsa dosarului nr. 4731/3/2007

al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția

penală, în care s-a pronunțat decizia contestată a amânat cauza la

26

martie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată

la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 26 martie 2009, Înalta Curte față de

lipsa de apărare a contestatorului, aflat în stare de arest a amânat cauza

la 9 aprilie 2009, dispunând efectuarea unei

adrese la Baroul București în

vederea desemnării unui apărător din

oficiu, potrivit consemnărilor din încheierea de la acea dată, aflată la

dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, nu s-a dispus citarea contestatorului, în

conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (1)

C. proc. pen., pentru apărarea sa, prezentându-se apărător desemnat din oficiu,

avocat

B.A.

Înalta Curte a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat

cuvântul asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare.

Apărătorul contestatorului a lăsat la apreciere admiterea contestației,

în raport cu motivele depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public a pus

concluzii de respingere, ca

inadmisibilă în principiu a

contestației în anulare formulate, întrucât

motivele

invocate nu sunt dintre cele prevăzute de lege, arătând, totodată,

că actul atacat nu este supus acestei căi de

atac, respectiv încheierea de

amânare de pronunțare.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul K.O., sub

aspectul admisibilității în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen.

, Înalta Curte constată ca fiind inadmisibilă

contestația în

anulare pentru considerentele ce se vor arăta.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin

care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru

vicii, nulități privind actele de procedură și nu un motiv care ar constitui o

nulitate privind fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de

anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată

hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat

hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o

infirma eventual.

Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi

extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a

cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul

contestației în anulare, ceea ce reprezintă o garanție că această cale nu va da

posibilitatea oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care le au

hotărârile judecătorești definitive.

În conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 356/2006, sunt prevăzute cazurile de contestație în

anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a

judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de

către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare;

c)

când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1)

lit. f)

- i

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d)

când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e)

când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art.

385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „(1)

Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație

prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e ), fără citarea părților. (2) Instanța

constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege,

că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386

și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la

dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.”

Înalta Curte, verificând contestația în anulare formulată de

contestatorul K.O. și întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc.

pen., prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., referitoare la

admisibilitatea în principiu, a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prevăd că împotriva

hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

Altfel spus, cazul de contestație în anulare menționat se referă la

neîndeplinirea legală a procedurii de citare

pentru judecata care are loc la

instanța de recurs.

Prin modul de reglementare a dispozițiilor art. 386 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen.

, legiuitorul dă posibilitatea

verificării modului în care au fost respectate anumite garanții procesuale pe

care le au părțile în

procesul penal și anume dreptul de a fi prezente

la judecata recursului, precum și exercitarea dreptului la apărare, în

condițiile unei ședințe publice, orale și contradictorii.

În sensul celor arătate, prezența concomitentă a părților este

asigurată prin procedura de citare a acestora și în fața instanței de recurs,

în condițiile art. 385

11

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., dându-li-se posibilitatea administrării de probe în

limitele conferite de lege, susținerii și dezvoltării criticilor formulate ca

motive de recurs.

Potrivit art. 385

11

alin. (1) și (2) C. proc. pen., „(1)

Judecarea recursului se face cu citarea părților. (2) Judecarea recursului nu

poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de

deținere.”

Dispozițiile ce reglementează recursul în ansamblul său sunt prevăzute

la secțiunea a ll-a din Capitolul III „Căile de atac ordinare” și în cadrul

Titlului

II

Judecata, așa încât normele speciale privind

recursul se completează cu normele generale ce guvernează judecata.

În conținutul dispozițiilor art. 305 C. proc. pen., referitoare la

soluționarea cauzei se prevede că „Deliberarea și pronunțarea hotărârii se fac

de îndată după încheierea dezbaterilor. Pentru motive temeinice, deliberarea și

pronunțarea pot fi amânate cel mult 15 zile.”

De asemenea, prevederile art. 310 C. proc. pen., privind pronunțarea

hotărârii statuează că „(1) Hotărârea se pronunță în ședință publică de către

președintele completului de judecată asistat de grefier. (2) La pronunțarea

hotărârii părțile nu se citează. Hotărârea se redactează în cel mult 20 de zile

de pronunțare.”

Totodată, în dispozițiile art. 311 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

referitoare la felul hotărârilor se reglementează că „(2) Hotărârea prin care

instanța se pronunță asupra apelului, recursului, recursului în interesul

legii, precum și hotărârea pronunțată de instanța de recurs în rejudecarea

cauzei se numește decizie. (3) Toate celelalte hotărâri date de instanțe în

cursul judecății se numesc încheieri.”

Din analiza părții introductive a deciziei penale nr. 4204 din 19

decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 4731/3/2007 ce face obiectul contestației în anulare

din prezenta cauză rezultă că „dezbaterile au fost consemnate în încheierea

ședinței din 14 noiembrie 2008, ce face parte integrantă din prezenta decizie,

iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 28 noiembrie 2008, 4 decembrie, 12

decembrie și apoi la 19 decembrie”, când s-a dat decizia mai sus menționată.

Din examinarea încheierii de ședință de la 14 noiembrie 2008 dată în

cauza mai sus menționată rezultă că „s-au prezentat recurenții inculpați K.O.,

aflat în stare de arest, asistat de avocați C.I. și B.C.M., apărători aleși, A.N.,

aflat în stare de arest, asistat de avocat M.G., apărător ales, O.O., aflat în

stare de arest, asistat de avocat M.C., apărător ales, V.G., în stare de arest,

asistat de apărător ales, avocat T.C. și recurentul inculpat F.M., în stare de

arest, asistat de

avocat P.D., apărător

ales. S-a prezentat interpretul de limbă turcă

G.F. Procedura de citare

a fost îndeplinită.”.

Totodată, din încheierea mai sus menționată rezultă referatul efectuat

de către magistratul asistent, amplele concluzii ale părților, după care

curtea, având nevoie de timp pentru deliberare și văzând prevederile art. 3 din

Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocații care acordă asistență

juridică în materie penală și cererea apărătorilor din oficiu C.l. și G.M. de

acordare a onorariului până la

încetarea

delegației prin prezentarea apărătorului ales a dispus amânarea

pronunțării

la 28 noiembrie 2008 și a acordat onorariu apărătorilor din oficiu C.l. și G.M.,

sumă ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

De asemenea, rezultă potrivit mențiunilor făcute că instanța a amânată

succesiv pronunțarea la datele de 4 decembrie 2008 și 12 decembrie 2008, în

aceeași compunere, având nevoie de timp pentru deliberare, iar la termenul de

la 12 decembrie 2008 a dispus amânarea pronunțării deciziei la 19 decembrie

2008 și în baza art. 300

2

și a art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen., a constatat legală și temeinică măsura arestării

preventive a inculpaților K.O., A.N., O.O., V.

G.

și F.M., măsură pe care a menținut-o, iar la data de 19 decembrie 2008 a fost

pronunțată decizia penală menționată, a cărei

minută se află la

dosarul instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând actele procedurale

mai sus menționate, față

de motivele concrete invocate de

contestatorul K.O., respectiv

neparticiparea

sa la data de 12 decembrie 2008, dată la care era amânată

pronunțarea și

la care s-a dispus, din nou, amânarea pronunțării la 19 decembrie 2008,

constatându-se ca legală și temeinică măsura arestării preventive a acestuia,

pentru ca la 19 decembrie 2008 să fie soluționat recursul, prin decizia

menționată, prin prisma cazului de contestație prevăzut la art. 386 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. și a celorlalte prevederi al căror conținut a fost evidențiat,

constată ca fiind inadmisibilă contestația în anulare formulată, deoarece

motivele arătate de contestatorul K.O. exced condițiilor legale supuse

verificării și prevăzute expres de legiuitor.

Astfel, contestatorul, deși a formulat

contestație în anulare împotriva

unei hotărâri definitive

și anume a deciziei pronunțate de instanța de recurs, pe care a indicat-o,

acesta a învederat, însă, critici referitoare la o încheiere de amânare a

pronunțării, act procedural ce nu este supus examinării pe calea contestației

în anulare, cale extraordinară de atac al cărei obiect îl vizează numai

hotărâri penale definitive, potrivit art. 386 alin. (1) cu referire la art. 311

alin. (2) C. proc. pen.

Altfel spus, etapa ulterioară judecății și anume pronunțarea hotărârii la

care părțile nu se citează, în condițiile art. 306 cu referire la art. 310 C.

proc. pen., nu face obiectul examinării prin prisma cazului de contestație în

anulare invocat, care se referă în mod explicit doar la neîndeplinirea

procedurii de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de

către instanța de recurs și anume numai la faza în care au fost formulate

cereri, administrate probe în limitele prevăzute de lege, au fost susținute

concluzii asupra recursului.

De altfel, în contextul cauzei a rezultat că, la data de 14 noiembrie

2008, recurentul inculpat K.O., arestat a fost prezent personal și asistat de

avocați C.I. și B.C.M., apărători aleși, fiindu-i asigurată traducerea, prin

intermediul interpretului de limbă turcă, iar concluziile fiecăruia din

avocații săi, din faza dezbaterilor au fost

consemnate

în încheierea de la acea dată și care face parte integrantă din

decizia

pronunțată, asigurându-i-se dreptul complet la apărare, atât prin prezență, cât

și prin asistența calificată a avocaților aleși.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul K.O.

împotriva deciziei

penale nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în dosar nr. 4731/3/2007.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul K.O. împotriva deciziei penale nr. 4204 din 19 decembrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosar nr. 4731/3/2007.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

aprilie 2009.