ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 11.12.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4150/2009

HOTĂRÂRE

11.12.2009

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4150/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

Prin

sentința penală nr. 65/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4894/108/2008,

în baza art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri,

modificată, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a

fost condamnat inculpatul S.E., la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni

închisoare pentru trafic ilicit de droguri de mare risc, 58,97 kg heroină;

În

temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C.

pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe durata a 2 ani după

executarea pedepsei principale și s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege.

În baza

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

a fost achitat același inculpat S.E. pentru săvârșirea infracțiunii de

introducere în țară de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art.3 alin.

(2) raportat la art. 3 alin. (1) teza I din Legea nr. 143/2000 modificată și

completată prin Legea nr. 522/2004, aceasta în urma schimbării încadrării

juridice dată faptei prin rechizitoriu.

În baza

art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2), iar acesta raportat la art. 3 alin.

(1) teza a II-a din Legea nr. 143/2000, în urma schimbării încadrării juridice

dată faptei prin rechizitoriu, și cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

a) C. pen., a fost condamnat același inculpat S.E. la pedeapsa de 6 (șase) ani

și 6 (șase) luni închisoare pentru tentativă de scoatere din țară de droguri de

mare risc.

În

temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C.

pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe durata a 2 ani după

executarea pedepsei principale și s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege.

Au fost

contopite cele două pedepse principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea

mai grea de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare, fără aplicarea vreunui

spor.

Au fost

contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului, ce au același

conținut, în cea de 2 ani.

durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a fost aplicată

inculpatului pedeapsa accesorie și i s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege.

S-a

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive, începând

cu 16 iulie 2008 până la zi și a fost menținută în continuare starea de arest a

acestuia.

S-a

dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 58,97 kg heroină în scopul de a fi distrusă.

S-a

dispus plata, din fondul Ministerului Justiției, a cheltuielilor ocazionate cu

serviciile de traducere asigurate în data de 18 martie 2009, de domnul R.M. –

traducător autorizat de limba turcă.

A fost

obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a

se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul cu nr. 33/D/P/2008 întocmit de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial

Arad, înregistrat la această instanță la 24 noiembrie 2008, a fost trimis în judecată inculpatul S.E., cetățean turc, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 și de art. 3

alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din aceeași lege, cu aplicarea art. 33

lit. b) C. pen.

Prin

actul de sesizare a instanței de judecată, nu s-a dispus și punerea în mișcare

a acțiunii penale față de inculpat, acest act procesual fiind dispus de

procuror prin ordonanța din 16 iulie 2008.

Prin

rechizitoriu, în fapt, în sarcina inculpatului s-au reținut următoarele:

La data

de 15 iulie 2008, în jurul orelor 18

, inculpatul S.E. s-a

prezentat la PTF Nădlac, județul Arad, pentru a ieși din România, conducând un

automarfar marca DAF cu număr de înmatriculare și remorca cu numărul de

înmatriculare, având ca pasager pe numita S.G.F., efectuând un transport de

bunuri din Turcia către Budapesta.

ocazia controlului de frontieră s-a constatat că prelata remorcii în partea

superioară din față prezenta o tăietură de aproximativ 40 cm lipită cu bandă adezivă, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit

împreună cu organele vamale. În urma verificărilor automarfarului s-a constatat

că acesta era încărcat cu un număr de 300 colete conținând cuptoare electrice

și un colet conținând o plită electrică. Deasupra încărcăturii de colete, la

locul corespunzător tăieturii observate în prelată, au fost găsite un număr de

4 cutii de carton de diferite mărimi și fiecare dintre aceste cutii conținea

mai multe pachete ambalate în folie de plastic în care se găsea o substanță

pulverulentă, de culoare galben-maroniu, care a reacționat pozitiv la testul

MMC pentru heroină. În total, în cele 4 cutii au fost găsite un număr de 83

pachete, masa totală a acestora fiind de 58,97 kg.

Inculpatul

nu a recunoscut că ar fi știut de existența drogurilor din remorca

automarfarului pe care-l conducea, însă, conform probelor administrate în

cauză, respectiv actele întocmite de către poliția din Rotterdam – Olanda, în

baza cererii de comisie rogatorie solicitată de D.I.I.C.O.T. – Biroul

Teritorial Arad, a rezultat că inculpatul era în legătură cu o grupare

criminală din Olanda, condusă de mai mulți cetățeni turci rezidenți în Olanda,

care transportă droguri din Turcia spre Olanda.

Inculpatul

a negat orice implicare în operațiunea de tăiere a prelatei și introducere a

drogurilor în tir, invocând eroarea de fapt.

Din

probatoriul administrat, prima instanță a apreciat că inculpatul nu s-a aflat

în eroare cu privire la conținutul transportului pe care îl efectua, deoarece

cunoștea faptul că în tir-ul pe care-l conducea ca șofer, angajat al firmei turcești

O.G., pe teritoriul României urmau să fie introduse droguri pe care trebuie să

le transporte în Szeged, trecând prin punctul de frontieră Nădlac.

Prin

urmare, instanța de fond a constatat că activitatea desfășurată de inculpat

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.

(2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Nu s-a

reținut ca probată infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de mare

risc, vinovăția inculpatului fiind reținută cert doar pentru activitatea de

transport al drogurilor pe teritoriul României.

Pentru

infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având în

vedere că drogurile au fost descoperite pe sensul de ieșire din țară, prima

instanță nu a considerat-o consumată, ci în forma tentativei, executarea

hotărârii de scoatere din țară a drogurilor fiind întreruptă în vama Nădlac

prin controlul efectuat pe sensul de ieșire din țară, astfel că s-a dispus

condamnarea inculpatului pentru art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) și

(1) din Legea nr. 143/2000.

aplicarea pedepselor s-a apreciat că inculpatul poate beneficia de circumstanțe

atenuante, reținându-se art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen.

Împotriva

sentinței au declarat apel D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad și inculpatul S.E.

Parchetul

a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, motivând că achitarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (2)

raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este greșită, întrucât

situația de fapt reținută de instanță, în sensul că drogurile au fost introduse

în remorca automarfarului într-o parcare din județul Arad contravine probelor

administrate.

asemenea, s-a criticat încadrarea juridică dată faptelor de prima instanță,

apreciindu-se că cea corectă este cea din rechizitoriu, eventual cu reținerea

art. 41 alin. (2) C. pen. în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 3

din Legea nr. 143/2000 și reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea

inculpatului nu este justificată.

Inculpatul

a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.

(2) în infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

precum și achitarea pentru aceasta din urmă, în temeiul art. 10 lit. e) C. proc.

pen. sau, în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. În ipoteza că

nu se vor reține aceste critici, a solicitat coborârea pedepsei în baza art. 74-76

C. pen.

Instanța

de apel a apreciat întemeiat în parte apelul parchetului și neîntemeiat apelul

inculpatului.

S-a

constatat că încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de fond este

greșită, fiind corectă aceea dată prin rechizitoriu, respectiv trafic de

droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 și introducere în România de droguri de mare risc

fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000.

Nu s-a

reținut forma continuată a infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (2) așa cum a

solicitat D.I.I.C.O.T., întrucât în speță a avut loc un singur act material de

introducere a drogurilor în țară.

În acest

context, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice și

achitare a fost respinsă, probatoriul dovedind că acesta a cunoscut existența

drogurilor, era implicat în activitatea de trafic de droguri în varianta

transportării celor 59 kg de heroină din Turcia până în Ungaria, unde urma să

fie predate altor persoane.

Nefondată

s-a apreciat și solicitarea de reducere a pedepsei și, dimpotrivă, s-a motivat

necesitatea înlăturării circumstanțelor atenuante, astfel cum s-a solicitat de

parchet.

Pentru

aceste motive, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 113 A

din 27 octombrie 2009 a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul

Teritorial Arad și a desființat, în parte, sentința primei instanțe.

Rejudecând,

în baza art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a

condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza

art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a

condamnat pe inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În baza

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) a contopit pedepsele, acesta urmând că execute

pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza

art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen., pe o durată de 5 ani.

S-au

menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins ca nefondat

apelul inculpatului.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.E., care a reiterat criticile

formulate în apel și, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) raportat la

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și achitarea pentru această

infracțiune, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat

reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74, art. 76 C. pen.

Recursul

este neîntemeiat.

Înalta

Curte, analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, precum și

în conformitate cu prevederile art. 385

alin. (3) C. proc. pen.,

apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Primul

motiv de recurs vizează încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina

inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 385

pct. 17 C. proc.

pen.). Se susține că infracțiunile prevăzute de art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000

nu pot fi reținute ca infracțiuni distincte, deoarece, atât introducerea, în

țară, cât și scoaterea din țară fără drept a drogurilor de mare risc nu se pot

realiza, ca și acțiune materială, fără activitatea de transport. În aceste

condiții, se apreciază că infracțiunea prevăzută de art. 2, în modalitatea

transportului, este absorbită în latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de

art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Înalta

Curte apreciază critica nefondată.

Fapta de

introducere în țară și aceea de deținere și transport de droguri constituie

infracțiuni distincte, prevăzute în art. 3 și, respectiv, art. 2 din Legea nr. 143/2000,

aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind-o pe cea din urmă.

Art. 2

incriminează „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,

prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,

distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,

cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor ...

fără drept”.

Art. 3

privește: „introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul

de droguri ... fără drept”.

Din

analiza comparată a celor două norme incriminatoare se constată că cele două

infracțiuni diferă în ceea ce privește obiectul juridic și elementul material

al laturii obiective.

Obiectul

juridic al infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 îl

constituie relațiile sociale privitoare la sănătatea publică.

În cazul

infracțiunii prevăzute de art. 3, obiectul juridic este complex, pe lângă

relațiile sociale privitoare la sănătatea publică fiind ocrotit și regimul

juridic vamal. De aceea, în acest text este incriminată „contrabanda cu

droguri”, căci, potrivit principiului subsidiarității, norma de incriminare

pentru contrabanda calificată, cuprinsă în art. 271 C. vamal nu se aplică dacă

legea penală prevede o pedeapsă mai mare.

Cât

privește elementul material al laturii obiective, acesta este, de asemenea

definit, „deținerea” și „transportul” din art. 2 neregăsindu-se în art. 3.

Nu este

obligatoriu ca introducerea drogurilor în țară și apoi transportul acestora

către altă graniță, cu scopul de a fi scoase din țară, să se realizeze de

aceeași persoană, dar în speță, chiar dacă inculpatul este cel care a trecut

drogurile prin vama de la granița cu Bulgaria și ulterior le-a și transportat

spre Ungaria, reținerea celor două infracțiuni în concurs este corectă, una

nefiind absorbită de cealaltă.

altfel, așa cum reiese din datele dosarului, cantitatea de droguri introduse în

țară a fost mai mare decât cea depistată în transportul inculpatului, fiind de

presupus că o parte din acestea au fost lăsate pe teritoriul României.

Incriminarea

separată a acestor acțiuni este în acord cu „Convenția contra traficului ilicit

de stupefiante și substanțe psihotrope” din 1988, la care România a aderat prin

Legea nr. 118/1992.

În cea

de-a doua critică, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 18 C. proc. pen. se solicită achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. d)

C. proc. pen., cu motivarea că infracțiunile reținute în sarcina sa pot fi

săvârșite, sub aspect subiectiv, numai cu intenție, iar inculpatul nu a știut

de existența drogurilor găsite în remorca mașinii sale.

Nici

această critică nu este fondată.

Înalta

Curte observă că, așa cum și-a formulat apărarea, inculpatul susține că nu a

cunoscut că în tir i-au fost încărcate și droguri, prin urmare s-ar fi aflat în

eroare cu privire la natura mărfurilor transportate, ceea ce ar conduce la

achitare, în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. și nu în baza art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

Apărarea

sa este, însă, contrazisă de probele administrate în cauză.

În

cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii, iar

poliția din Rotterdam a comunicat mai multe acte din care rezultă că inculpatul

era în legătură cu o grupare criminală din Olanda, condusă de mai mulți

cetățeni turci, rezidenți în Olanda, care transportă droguri din Turcia spre

Olanda.

Din

actele comunicate a rezultat că inculpatul urma să se întâlnească în

localitatea Szeged – Ungaria cu cetățeanul turc B.L., pentru a-i preda acestuia

cantitatea de droguri, cei doi ținând legătura prin intermediul unui alt

cetățean turc, B.I.

Interceptările

telefonice au evidențiat că I. a vorbit de mai multe ori la telefon cu

inculpatul și i-a comunicat acestuia că urma să se întâlnească cu L. în Szeged

pentru a-i preda drogurile.

Comunicarea

s-a făcut prin trei numere de telefon găsite asupra inculpatului.

Din

declarațiile cetățenilor turci menționați mai sus, date în fața autorităților

olandeze, rezultă că inculpatul cunoștea de existența drogurilor.

Aceste

declarații se coroborează și cu declarația dată de patronul firmei de transport

„O.G.”, numitul G.S., din care rezultă că inculpatul a asistat la încărcarea

remorcii, deși acesta a susținut că nu a participat la încărcare.

Prin

urmare, în mod corect s-a reținut că inculpatul a cunoscut că transportă

droguri, pe care le-a introdus în țară și a încercat să le ducă în Ungaria, la Szeged, unde urma să le predea altui cetățean turc, astfel că solicitarea sa de achitare nu

poate fi primită.

Inculpatul

a mai invocat, în subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei prin reținerea

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

Înalta

Curte apreciază și acest motiv de recurs ca nefondat.

În mod

corect instanța de apel a apreciat întemeiată critica parchetului și a

înlăturat circumstanțele atenuante reținute de prima instanță, circumstanțe ce

nu pot fi luate în considerare având în vedere pericolul social al faptei

comise de inculpat, cantitatea mare de droguri ce au făcut obiectul traficării,