ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4150/2009

Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 65/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4894/108/2008, în baza art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.E., la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru trafic ilicit de droguri de mare risc, 58,97 kg heroină; În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe durata a 2 ani după executarea pedepsei principale și s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat S.E. pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art.3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) teza I din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, aceasta în urma schimbării încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2), iar acesta raportat la art. 3 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 143/2000, în urma schimbării încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, și cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat S.E.

la pedeapsa de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru tentativă de scoatere din țară de droguri de mare risc. În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe durata a 2 ani după executarea pedepsei principale și s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege. Au fost contopite cele două pedepse principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor. Au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului, ce au același conținut, în cea de 2 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie și i s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive, începând cu 16 iulie 2008 până la zi și a fost menținută în continuare starea de arest a acestuia. S-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 58,97 kg heroină în scopul de a fi distrusă. S-a dispus plata, din fondul Ministerului Justiției, a cheltuielilor ocazionate cu serviciile de traducere asigurate în data de 18 martie 2009, de domnul R.M. – traducător autorizat de limba turcă. A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul cu nr. 33/D/P/2008 întocmit de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, înregistrat la această instanță la 24 noiembrie 2008, a fost trimis în judecată inculpatul S.E., cetățean turc, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004 și de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din aceeași lege, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. Prin actul de sesizare a instanței de judecată, nu s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, acest act procesual fiind dispus de procuror prin ordonanța din 16 iulie 2008. Prin rechizitoriu, în fapt, în sarcina inculpatului s-au reținut următoarele: La data de 15 iulie 2008, în jurul orelor 18 00 , inculpatul S.E.

s-a prezentat la PTF Nădlac, județul Arad, pentru a ieși din România, conducând un automarfar marca DAF cu număr de înmatriculare și remorca cu numărul de înmatriculare, având ca pasager pe numita S.G.F., efectuând un transport de bunuri din Turcia către Budapesta. Cu ocazia controlului de frontieră s-a constatat că prelata remorcii în partea superioară din față prezenta o tăietură de aproximativ 40 cm lipită cu bandă adezivă, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit împreună cu organele vamale. În urma verificărilor automarfarului s-a constatat că acesta era încărcat cu un număr de 300 colete conținând cuptoare electrice și un colet conținând o plită electrică.

Deasupra încărcăturii de colete, la locul corespunzător tăieturii observate în prelată, au fost găsite un număr de 4 cutii de carton de diferite mărimi și fiecare dintre aceste cutii conținea mai multe pachete ambalate în folie de plastic în care se găsea o substanță pulverulentă, de culoare galben-maroniu, care a reacționat pozitiv la testul MMC pentru heroină. În total, în cele 4 cutii au fost găsite un număr de 83 pachete, masa totală a acestora fiind de 58,97 kg. Inculpatul nu a recunoscut că ar fi știut de existența drogurilor din remorca automarfarului pe care-l conducea, însă, conform probelor administrate în cauză, respectiv actele întocmite de către poliția din Rotterdam – Olanda, în baza cererii de comisie rogatorie solicitată de D.I.I.C.O.T.

– Biroul Teritorial Arad, a rezultat că inculpatul era în legătură cu o grupare criminală din Olanda, condusă de mai mulți cetățeni turci rezidenți în Olanda, care transportă droguri din Turcia spre Olanda. Inculpatul a negat orice implicare în operațiunea de tăiere a prelatei și introducere a drogurilor în tir, invocând eroarea de fapt. Din probatoriul administrat, prima instanță a apreciat că inculpatul nu s-a aflat în eroare cu privire la conținutul transportului pe care îl efectua, deoarece cunoștea faptul că în tir-ul pe care-l conducea ca șofer, angajat al firmei turcești O.G., pe teritoriul României urmau să fie introduse droguri pe care trebuie să le transporte în Szeged, trecând prin punctul de frontieră Nădlac.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că activitatea desfășurată de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Nu s-a reținut ca probată infracțiunea de introducere în țară a drogurilor de mare risc, vinovăția inculpatului fiind reținută cert doar pentru activitatea de transport al drogurilor pe teritoriul României. Pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere că drogurile au fost descoperite pe sensul de ieșire din țară, prima instanță nu a considerat-o consumată, ci în forma tentativei, executarea hotărârii de scoatere din țară a drogurilor fiind întreruptă în vama Nădlac prin controlul efectuat pe sensul de ieșire din țară, astfel că s-a dispus condamnarea inculpatului pentru art. 20 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (2) și (1) din Legea nr. 143/2000. La aplicarea pedepselor s-a apreciat că inculpatul poate beneficia de circumstanțe atenuante, reținându-se art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen. Împotriva sentinței au declarat apel D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad și inculpatul S.E. Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, motivând că achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este greșită, întrucât situația de fapt reținută de instanță, în sensul că drogurile au fost introduse în remorca automarfarului într-o parcare din județul Arad contravine probelor administrate.

De asemenea, s-a criticat încadrarea juridică dată faptelor de prima instanță, apreciindu-se că cea corectă este cea din rechizitoriu, eventual cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 și reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului nu este justificată. Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) în infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, precum și achitarea pentru aceasta din urmă, în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. sau, în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. În ipoteza că nu se vor reține aceste critici, a solicitat coborârea pedepsei în baza art. 74-76 C. pen.

Instanța de apel a apreciat întemeiat în parte apelul parchetului și neîntemeiat apelul inculpatului. S-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de fond este greșită, fiind corectă aceea dată prin rechizitoriu, respectiv trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și introducere în România de droguri de mare risc fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Nu s-a reținut forma continuată a infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (2) așa cum a solicitat D.I.I.C.O.T., întrucât în speță a avut loc un singur act material de introducere a drogurilor în țară.

În acest context, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice și achitare a fost respinsă, probatoriul dovedind că acesta a cunoscut existența drogurilor, era implicat în activitatea de trafic de droguri în varianta transportării celor 59 kg de heroină din Turcia până în Ungaria, unde urma să fie predate altor persoane. Nefondată s-a apreciat și solicitarea de reducere a pedepsei și, dimpotrivă, s-a motivat necesitatea înlăturării circumstanțelor atenuante, astfel cum s-a solicitat de parchet. Pentru aceste motive, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 113 A din 27 octombrie 2009 a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad și a desființat, în parte, sentința primei instanțe.

Rejudecând, în baza art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) a contopit pedepsele, acesta urmând că execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.E., care a reiterat criticile formulate în apel și, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și achitarea pentru această infracțiune, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74, art. 76 C. pen. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Primul motiv de recurs vizează încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.). Se susține că infracțiunile prevăzute de art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu pot fi reținute ca infracțiuni distincte, deoarece, atât introducerea, în țară, cât și scoaterea din țară fără drept a drogurilor de mare risc nu se pot realiza, ca și acțiune materială, fără activitatea de transport. În aceste condiții, se apreciază că infracțiunea prevăzută de art. 2, în modalitatea transportului, este absorbită în latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte apreciază critica nefondată. Fapta de introducere în țară și aceea de deținere și transport de droguri constituie infracțiuni distincte, prevăzute în art. 3 și, respectiv, art. 2 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind-o pe cea din urmă. Art. 2 incriminează „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor ... fără drept”. Art. 3 privește: „introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri ... fără drept”.

Din analiza comparată a celor două norme incriminatoare se constată că cele două infracțiuni diferă în ceea ce privește obiectul juridic și elementul material al laturii obiective. Obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 îl constituie relațiile sociale privitoare la sănătatea publică. În cazul infracțiunii prevăzute de art. 3, obiectul juridic este complex, pe lângă relațiile sociale privitoare la sănătatea publică fiind ocrotit și regimul juridic vamal. De aceea, în acest text este incriminată „contrabanda cu droguri”, căci, potrivit principiului subsidiarității, norma de incriminare pentru contrabanda calificată, cuprinsă în art. 271 C. vamal nu se aplică dacă legea penală prevede o pedeapsă mai mare.

Cât privește elementul material al laturii obiective, acesta este, de asemenea definit, „deținerea” și „transportul” din art. 2 neregăsindu-se în art. 3. Nu este obligatoriu ca introducerea drogurilor în țară și apoi transportul acestora către altă graniță, cu scopul de a fi scoase din țară, să se realizeze de aceeași persoană, dar în speță, chiar dacă inculpatul este cel care a trecut drogurile prin vama de la granița cu Bulgaria și ulterior le-a și transportat spre Ungaria, reținerea celor două infracțiuni în concurs este corectă, una nefiind absorbită de cealaltă. De altfel, așa cum reiese din datele dosarului, cantitatea de droguri introduse în țară a fost mai mare decât cea depistată în transportul inculpatului, fiind de presupus că o parte din acestea au fost lăsate pe teritoriul României.

Incriminarea separată a acestor acțiuni este în acord cu „Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope” din 1988, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992. În cea de-a doua critică, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. se solicită achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că infracțiunile reținute în sarcina sa pot fi săvârșite, sub aspect subiectiv, numai cu intenție, iar inculpatul nu a știut de existența drogurilor găsite în remorca mașinii sale. Nici această critică nu este fondată. Înalta Curte observă că, așa cum și-a formulat apărarea, inculpatul susține că nu a cunoscut că în tir i-au fost încărcate și droguri, prin urmare s-ar fi aflat în eroare cu privire la natura mărfurilor transportate, ceea ce ar conduce la achitare, în baza art. 10 lit. e) C. proc.

pen. și nu în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. Apărarea sa este, însă, contrazisă de probele administrate în cauză. În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii, iar poliția din Rotterdam a comunicat mai multe acte din care rezultă că inculpatul era în legătură cu o grupare criminală din Olanda, condusă de mai mulți cetățeni turci, rezidenți în Olanda, care transportă droguri din Turcia spre Olanda. Din actele comunicate a rezultat că inculpatul urma să se întâlnească în localitatea Szeged – Ungaria cu cetățeanul turc B.L., pentru a-i preda acestuia cantitatea de droguri, cei doi ținând legătura prin intermediul unui alt cetățean turc, B.I. Interceptările telefonice au evidențiat că I. a vorbit de mai multe ori la telefon cu inculpatul și i-a comunicat acestuia că urma să se întâlnească cu L. în Szeged pentru a-i preda drogurile.

Comunicarea s-a făcut prin trei numere de telefon găsite asupra inculpatului. Din declarațiile cetățenilor turci menționați mai sus, date în fața autorităților olandeze, rezultă că inculpatul cunoștea de existența drogurilor. Aceste declarații se coroborează și cu declarația dată de patronul firmei de transport „O.G.”, numitul G.S., din care rezultă că inculpatul a asistat la încărcarea remorcii, deși acesta a susținut că nu a participat la încărcare. Prin urmare, în mod corect s-a reținut că inculpatul a cunoscut că transportă droguri, pe care le-a introdus în țară și a încercat să le ducă în Ungaria, la Szeged, unde urma să le predea altui cetățean turc, astfel că solicitarea sa de achitare nu poate fi primită.

Inculpatul a mai invocat, în subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. Înalta Curte apreciază și acest motiv de recurs ca nefondat. În mod corect instanța de apel a apreciat întemeiată critica parchetului și a înlăturat circumstanțele atenuante reținute de prima instanță, circumstanțe ce nu pot fi luate în considerare având în vedere pericolul social al faptei comise de inculpat, cantitatea mare de droguri ce au făcut obiectul traficării, dar și conduita inculpatului, care a negat orice implicare în comiterea infracțiunilor, în pofida dovezilor care, așa cum s-a arătat, conduc la o altă concluzie.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 385 16 , art. 381 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce prevenția la zi pentru inculpat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat. Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere art. 8 C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.E. împotriva deciziei penale nr. 113 A din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 16 iulie 2008, la 11 decembrie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2009.