Decizia nr. 1335/2009 — ÎCCJ, Secția penală — recurs

P.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen.

D.S. (zis F.) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., art. 194 alin. (1), art. 323 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.;

P.C. (zis B.) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., art. 194 alin. (1) art. 323 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

P.C.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., art. 194 alin. (1), art. 323 alin. (1), (2), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

R.B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin actul de inculpare, s-a reținut că, în perioada august-septembrie 2002, partea vătămată D.E. a împrumutat câte 20.000 dolari S.U.A. de la inculpații P.C. și D.S., fiind de acord să le plătească și o dobândă de 15 % și respectiv 20 % și în caz de imposibilitate de plată datoria să fie recuperată din vânzarea imobilului situat în București, str. Gh. Moissail. La momentul în care partea vătămată D.E. a încetat cu plata dobânzilor cămătărești, a început să primească amenințări din partea inculpaților P.C. și D.S., inculpați care în cursul lunii ianuarie au pus la cale o metodă prin care să o determine pe partea vătămată să-și achite datoriile. În baza înțelegerilor prealabile, intervenite între inculpații P.C. zis B. și D.S. zis F., acest din urmă inculpat a constituit o „brigadă” specializată în recuperări de datorii, formată din inculpații P.C.S., învinuitul R.B. și alții. La data de 28 ianuarie 2003, în jurul orelor 10.00 - 10.30, inculpatul D.S. zis F., împreună cu brigada constituită în acest scop, din care făceau parte inculpatul P.C.S., dar și alte persoane neidentificate până în prezent, s-au deplasat la locuința părții vătămate D.E. zis T., situată pe str. Crinul de Pădure, în scopul recuperării sumelor de bani reprezentând datorie și dobânzi cămătărești. Imediat după descinderea în forță a brigăzii de recuperatori, ajunși la locuința părții vătămate, asupra acestuia au fost exercitate amenințări și violențe, după care a fost lipsită de libertate și transportată la diferite locații. Astfel: Partea vătămată a fost transportată la restaurantul C. unde inculpații P.C. și D.S. au exercitat amenințări asupra acesteia, în scopul de a o determina să restituie sumele de bani, după care, având în vedere că localul era aglomerat, au dus-o împotriva voinței sale într-un imobil situat pe str. Crizantemelor, aparținând inculpatului D.S. zis F. În acest imobil partea vătămată a fost bătută de inculpații D.S. zis F., P.C. zis C.B. precum și de alte persoane din anturajul acestora, iar apoi a fost forțată să bea vodcă. În jurul orelor 21,00, partea vătămată a fost dusă din nou împotriva voinței sale la restaurantul C., unde inculpații D.S. zis F. și P.C. zis C.B. au amenințat-o din nou, spunându-i că o vor băga în frigider. În continuare, urmare solicitării părții vătămate cu motivarea că poate obține o sumă de bani cu împrumut de la administratorul cazinoului P. pe care să o furnizeze inculpaților, aceasta a fost dusă la localul respectiv, fiind în tot acest timp însoțită de mai multe persoane din anturajul inculpaților D.S. zis F. și P.C. zis C.B. Cu această ocazie, în evidențele cazinoului au fost înregistrate următoarele persoane: inculpații P.C., R.L., zis R., înv. R.B., zis B., S.M., A.G. și G.C., zis M. După aceea, partea vătămată a fost dusă în imobilul din str. Merișani, cunoscut ca fiind „hotelul” lui B.I., unde a rămas până a doua zi dimineața sub paza înv. R.B. zis B. În dimineața zilei de 29 ianuarie 2003 partea vătămată D.E. a fost dusă din nou la restaurantul C., unde a fost constrânsă prin amenințări să semneze în alb o procură prin care garanta cu un bun imobil datoriile pe care le avea față de cei doi. După semnarea procurii, partea vătămată a fost eliberată în urma dispoziției date prin telefon de către inculpatul D.S. zis F. unuia dintre cei care o păzeau. Din cercetări a rezultat că această dispoziție a fost dată ca urmare a faptului că inculpatul D.S. zis F. fusese anunțat că a fost sesizată poliția și că un echipaj era pregătit să intervină pentru eliberarea părții vătămate. Pentru a stabili această situație de fapt au fost avute în vedere plângerea și declarațiile părții vătămate D.E. coroborate cu declarațiile martorilor D.R.F., D.G., D.P.R., A.G., martorilor cu identitate protejată B.R., M.I. și S.M., martorilor P.B.I., C.T., S.M., B.V. ș.a. și declarațiile inculpaților. În ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului P.V. au fost avute în vedere declarațiile inculpaților D.S. și P.C., actele întocmite de inculpatul P.V. în calitate de ofițer de poliție judiciară. Totodată, s-a acordat relevanță probatorie ca mijloace de probă proceselor-verbale de redare a discuțiilor purtate între inculpatul P.V. și inculpatul D.S., proceselor verbale de confruntare între inculpatul P.C. și partea vătămată D.E., între inculpatul D.S. și martorii P.I.B., inculpatul P.C. și partea vătămată D.E., între partea vătămată și martorul R.L., între inculpații D.S. și P.C., proceselor-verbale de recunoaștere a inculpatului P.C. din planșe foto, ș.a. În cursul cercetării judecătorești: - a fost audiat inculpatul D.S. și întrucât ceilalți inculpați au înțeles să se prevaleze de prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus citirea declarațiilor făcute de aceștia anterior, în cursul urmăririi penale (încheierea din 7 mai 2008) potrivit art. 325 alin. (2) C. proc. pen.; - au fost audiați martorii cu identitate protejată B.R. și S.M. în condiții de natură a nu le desconspira identitatea și s-a renunțat la audierea martorului cu identitate protejată M.I. motivat de imposibilitatea contactării acestuia; - au mai fost audiați martorii S.M., S.C., G.O.S., G.C., B.V., C.T., D.R.I., S.M., M.F.A., C.A., A.G., D.R.F.; - s-a renunțat, în condițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., la audierea martorilor P.B.I. și D.E.; - au fost puse în discuție și au fost respinse excepțiile de neregularitate a sesizării instanței și de necompetență a instanței după calitatea persoanei; În cauză, s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen. și prin încheierea din 20 martie 2007 s-a dispus suspendarea judecății în cauză în vederea soluționării de către Curtea Constituțională a excepției. Prin decizia nr. 603 din 19 iunie 2007, Curtea Constituțională a respins excepția ca nefondată. S-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul P.V. din infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. Examinând probatoriul administrat în cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 63 C. pen., instanța reține următoarele: 1. Referitor la situația de fapt, încadrarea juridică a infracțiunii săvârșite de inculpații D.S., P.C., R.B. și P.C. - Din declarațiile inculpaților D.S., P.C. și susținerile părții vătămate D.E., rezultă că acesta din urmă a împrumutat, în cursul anului 2002, de la fiecare dintre cei doi câte 20.000 dolari S.U.A. pe care nu i-a putut restitui până la sfârșitul anului cu toate insistențele inculpaților. - În dimineața zilei de 28 ianuarie 2003, în jurul orelor 10,00 – 11,00, la locuința părții vătămate s-au prezentat mai multe persoane între care inculpații D.S., P.C., P.C. și R.B. (B.). Proferând amenințări la adresa familiei, inculpații au silit pe partea vătămată D.E. să-și părăsească domiciliul și să-i însoțească la restaurantul C. al cărui patron era inculpatul P.C. În acest sens, susținerile părții vătămate se coroborează cu declarația inculpatului D.S. recunoașterea din planșe foto, declarațiile martorilor S.M., D.R.F. și V.V. Inculpatul P.C.S., în declarația din 28 august 2004, neagă că ar ști unde locuia partea vătămată și că ar fi fost acasă la aceasta, pentru ca în declarația din 10 septembrie 2004 să admită că a fost acasă la partea vătămată însoțind pe inculpatul D.S. pentru că cei doi discutau afaceri. - Odată ajunși la restaurantul C. inculpații au încercat prin amenințări să determine pe partea vătămată să achite datoriile și cum le-a devenit clar că aceasta nu le va plăti l-au obligat pe D.E. să-i însoțească într-un imobil situat în București str. Crizantemelor, proprietate a inculpatului D.S. În acest imobil, partea vătămată a fost silit să ingere alcool (votcă), a fost imobilizată și lovită. Faptele rezultă din declarația părții vătămate coroborate cu afirmațiile inculpatului D.S. și inculpatul P.C. la confruntările din 13 mai 2004 și 31 mai 2006, declarația inculpatului D.S. și a martorului S.M. și a martorului B.R. De asemenea, se constată că inculpatul D.S. confirmă prezența inculpatului R.L. în imobilul din str. Crizantemelor după cum martorul P.B. declară că partea vătămată i-a relatat că F., B. și alți oameni de-ai lor, între care unul C. și unul R. l-au bătut atât la F. acasă, cât și la localul C.”. - Din această locație partea vătămată a fost silită să se întoarcă, în jurul orei 21,00, la restaurantul C. unde a rămas, până în jurul orei 22,30, așezată la o masă și înconjurată de inculpați (mai puțin inculpatul D.S.) și oamenii din anturajul lor. - Căutând soluții pentru a plăti banii pentru care era sechestrat, partea vătămată a încercat să împrumute o sumă de la patronul cazinoului P. În acest scop s-a deplasat la acest local însoțit tot timpul de inculpații P.C., R.B. și martorii S.M. și R.L. Împrejurarea rezultă din coroborarea susținerilor părții vătămate cu declarația martorilor S.M., A.G., D.P.R. și evidența cazinoului. De la cazinou s-au întors tot la restaurantul C. unde partea vătămată a fost tot timpul păzit și de unde spre ora 4 dimineața, aceasta a fost dusă, într-un imobil (hotel) proprietate a lui B. zis N.C. unde a rămas până dimineața sub paza inculpatului R.B. Cu privire la intervalul de timp scurs între momentul întoarcerii de la cazinou și plecarea din restaurantul C., martorul ocular B.R. relatează că D.E. era speriat, iar cei din anturajul lui F. și P.C., respectiv inculpații P.C. R.B., să îl păzească. Partea vătămată, la rândul ei arată că în timpul nopții i-a fost frică să telefoneze și abia în dimineața zilei de 29 ianuarie 2003 a îndrăznit să dea telefon martorei C. rugând-o să apeleze la martorul B.V. (B.) și să-l roage să-l ajute să scape. Martorul B.V. confirmă că a sesizat la poliție (T. M. din cadrul UM0962) posibila sechestrare a părții vătămate dar susține că a făcut acest serviciu la rugămintea soției lui D.E. La nivelul poliției capitalei s-a organizat o echipă, în ziua de 29 ianuarie 2003, în jurul orelor 13,00 - 14,00, care a căutat pe partea vătămată la restaurantul C., însă aceasta fusese deja lăsată de inculpații avertizați de un telefon anonim. În aceeași zi, în jurul orei 14,00 - 14,30, partea vătămată s-a prezentat la Poliția Capitalei unde a depus plângerea care a fost înregistrată sub nr. 233019 din 30 ianuarie 2009 la compartimentul „Diverse” din cadrul Poliției judiciare a capitalei. Concluzionând asupra contextului faptic și probator mai sus arătat, instanța constată că sunt indubitabil dovedite următoarele fapte: a) privarea de libertate supunerea la suferințe fizice și psihice a părții vătămate în perioada 28 - 29 ianuarie 2003 de către inculpații D.S., P.C., P.C. și R.B., ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.; b) constrângerea părții vătămate prin amenințări la adresa să și a familiei sale astfel încât să o determine fie să facă rost de bani și să restituie datoriile către inculpații D.S. și P.C., fie să lase acestora dreptul de dispoziție asupra imobilului din str. Gh. Mihail, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. c) asocierea celor 4 inculpați cu scopul precis de a săvârși infracțiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) și (2) și art. 194 C. pen. și comiterea acestor infracțiuni în condițiile arătate mai sus, constituie infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. Între cele trei infracțiuni săvârșite în concurs real există legătura mijloc-scop în care infracțiunea de șantaj a constituit scopul iar celelalte două infracțiuni au avut rolul de mijloc. Este de observat, totodată că nu s-ar putea pune problema absorbției între infracțiunea prevăzută de art. 194 și infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât urmările imediate ale celor două infracțiuni sunt distincte, ca și valorile sociale lezate. Astfel, în timp ce prin lipsirea de libertate a persoanei, valoarea lezată este libertatea fizică de mișcare a acesteia (materializată, în speță, prin sechestrarea efectivă a părții vătămate) șantajul vizează libertatea psihică a persoanei și o determină la o anumită conduită pentru a evita situația de pericol rezultată din amenințări nu numai la persoana șantajată ci și la bunurile și familia sa, precum este cazul în speță. În ceea ce privește infracțiunea de șantaj, este indubitabil că amenințările proferate de inculpați au fost de natură să insufle părții vătămate D.E. o temere serioasă pentru securitatea sa și a familiei pe de o parte, pentru că fiind oarecum în anturajul inculpaților (și al lui N.C.) le cunoștea metodele de recuperare a datoriilor iar pe de altă parte modul decis în care a fost silit, de inculpați să plece din locuință și să-i însoțească, limbajul dur, bătaia de joc la care a fost supus l-au convins ( așa cum declară) că este în pericol atât el cât și familia sa. Conform dispozițiilor art. 194 alin. (1) C. pen., infracțiunea de șantaj subzistă în condițiile în care constrângerea fizică sau psihică se realizează în scopul dobândirii în mod injust în folosință, legea penală interzicând tocmai modalitatea de obținere (prin amenințări și violență) a folosului, întrucât orice folos, orice pretenție trebuie realizată în condițiile legii. În speță, pe realizarea executării creanțelor, inculpații aveau la dispoziție mijloace legale în cadrul procesului civil. Așa fiind, instanța respinge apărările inculpaților D.S. și P.C. în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de șantaj. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., faptul asocierii inculpaților în scopul comiterii infracțiunilor pe care le-au și săvârșit rezultă fără echivoc din probele dosarului astfel cum au fost mai sus prezentate pentru fiecare moment al activității infracționale și a fost determinat și de modul de operare adoptat de inculpați. Astfel, este limpede că lipsirea de libertate a părții vătămate astfel cum a fost realizată prin silirea acesteia să părăsească locuința și să se deplaseze în locațiile stabilite de inculpați nu se putea realiza decât în condițiile participării mai multor persoane. De altfel, este de observat că prezenta cauză trebuie privită și din perspectiva dosarului nr. 147/P/2004 referitor la gruparea infracțională condusă de frații B.I. și B.V., din care a fost disjunsă numai în considerația calității de ofițer de poliție judiciară a inculpatului P.V. Din acest dosar, prin disjungeri s-a format și altă cauză în care inculpații D.S., P.C., R.B. au fost trimiși în judecată și condamnați pentru infracțiuni de același gen, sentința penală nr. 966 din 16 iulie 2005, a Tribunalului București, secția I penală. Or, în acest context este evidentă (cum rezultă din probe) și de durată asocierea inculpaților în vederea săvârșirii unor infracțiuni. Pe de altă parte, nu numai din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză și ale părții vătămate, dar și din declarațiile inculpatului D.S. în dosar nr. 147/P/2004 inculpatul R.B. este identificat cu porecla B. astfel încât nu poate fi primită apărarea acestui inculpat R.B. în sensul că nu el ar fi persoana cunoscută în anturajul celorlalți inculpați cu porecla B. De asemenea, este nefondată și apărarea formulată de inculpatul P.C. în sensul nulității actului de sesizare a instanței pe motiv că procurorul ar fi pus sub acuzare pe martorul A.G. la instigarea părții vătămate fapt care ar rezulta din înregistrarea convorbirii dintre procuror și partea vătămată și pentru că în prezenta cauză formal nu s-a început urmărirea penală față de acest inculpat. Cu privire la primul motiv, instanța constată că nu are nici o legătură actul de inculpare din prezentul dosar cu numitul A.G. care, în acest dosar are calitatea de martor iar motivele și condițiile în care acesta a fost inculpat nu interesează în prezenta cauză. Pe de altă parte se constată că în declarația dată în fața instanței martorul relatează aceleași fapte, cu nuanțări. Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat în susținerea actului de sesizare a instanței se constată că este nefondat, întrucât din referatul procurorului, rezultă că inculparea lui P.C. prin rechizitoriu, nr. 265/P/2004, în prezenta cauză s-a realizat după succesive disjungeri și conexări ale dosarelor care s-au desprins din dosarul care inițial s-au făcut cercetări cu privire la gruparea N.C. Cum operațiunile de disjungere chiar repetate sunt legale, instanța va respinge această apărare. 2. Situația de fapt și încadrarea juridică a infracțiunii săvârșite de inculpatului P.V. Plângerea depusă de partea vătămată la data de 29 ianuarie 2003 a fost repartizată spre soluționare inculpatul P.V, inspector principal în serviciul Poliției judiciare. În această calitate, conform pregătirii profesionale și în executarea sarcinilor de serviciu inculpatul avea obligația de a întreprinde cercetări referitoare la împrejurările, persoanele și aspectele sesizate în plângerea părții vătămate și în final să formuleze propuneri în conformitate cu dispozițiile de procedură. Or, din declarațiile părții vătămate coroborate cu declarațiile inculpaților D.S. și P.C., cu înregistrările convorbirilor telefonice purtate între inculpatul D.S. cu inculpatul P.V. și P.C., precum și cu susținerile inculpatului P.V., rezultă că așa-zisa cercetare efectuată de inculpatul P.V. a constatat exclusiv în demersuri menite să determine pe partea vătămată să restituie inculpaților D.S. și P.C. banii datorați, fără a efectua vreo altă verificare sau audierea celorlalți inculpați, fără identificarea martorilor. În acest sens inculpatul P.V. după o primă audiere a părții vătămate la sediul poliției, s-a întâlnit cu aceasta la restaurant fie a ținut legătura telefonic, la fel cum a procedat și cu inculpații D.S. și P.C. Din convorbirile purtate între inculpații D.S., P.C. și P.V. rezultă, fără echivoc modul în care încerca acesta din urmă să soluționeze „legal” plângerea părții vătămate înainte de a expira termenul de rezolvare a acesteia determinând „restanțierul”, partea vătămată să-și plătească datoriile și apoi să-și retragă plângerea. În contextul acestor așa-zise „acte de cercetare penală”, la expirarea termenului de soluționare a plângerii părții vătămate a întocmit un raport prin care solicită prelungirea termenului sub motiv că nu a sosit rezultatul examinării procesului-verbal de la I.N.M.L. și că aceasta nu s-a prezentat la chemarea organelor de poliție. În final, inculpatul P.V. a propus prin referat, clasarea plângerii motivând în sensul că din „cercetările” efectuate a rezultat că inculpatul D.S. și P.C. era creditorii părții vătămate iar aceasta nu s-a prezentat la I.N.M.L (de unde cu 13 zile înainte mai aștepta rezultatul) și că dorea „să rezolve diferendul (cu inculpații) în mod amiabil”. În acest context, instanța apreciază că fapta inculpatului P.V. constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și nu infracțiunea de favorizare a infractorului pentru următoarele motive. a. din economia dispozițiilor art. 264 alin. (1) C. pen., rezultă că elementul material al infracțiunii de favorizare a infractorului se realizează printr-un ajutor (acțiune sau inacțiune) menit să îngreuneze urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii; Terminologia folosită de legiuitor impune subînțeles și calitatea de învinuit, inculpat sau condamnat a infractorului în momentul în care primește ajutorul celui care-l favorizează. Or, în cauză plângerea părții vătămate fiind înregistrată la „diverse”, fără a se fi început urmărirea penală D.S. și P.C. puteau avea calitatea de prezumtivi făptuitori. Pe de altă parte nu poate fi vorba nici de forma reală a favorizării pentru că infracțiunile comise de cei doi inculpați nu au fost de natură să le aducă un folos material valorificabil. b. Dimpotrivă activitatea infracțională a inculpatului P.C. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Astfel: a. inculpatul are calitatea de funcționar public, art. 1 din Statutul polițistului adoptat prin Legea nr. 360/2002; b. inculpatul avea ca atribuții de serviciu și a primit în cadrul acestora soluționarea plângerii formulată de partea vătămată la poliție, fapt care realizează situația premisă a infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. c. elementul material al infracțiunii, s-a realizat prin neîndeplinirea actelor ce ar fi intrat în atribuțiile de serviciu. În speță neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu s-a materializat în faptul că inculpatul nu numai că nu a efectuat acte de cercetare penală în soluționarea plângerii părții vătămate cum îi impuneau obligațiile de serviciu, dar în cadrul relației de serviciu a adoptat conduita de „recuperator” în beneficiul inculpaților D.S. și P.C. Sub aspectul laturii subiective, rezultă, cu evidență, din probe că inculpatul cu bună știință și-a încălcat îndatoririle de serviciu. Astfel, deși știa că plângerea părții vătămate D.E. a fost greșit înregistrată la compartimentul Diverse întrucât se referea la infracțiuni grave (care ulterior s-au dovedit a fi reale), la persoane nominalizate și la împrejurări verificabile nu a făcut nici un demers pentru a fi îndreptată la compartimentul de lucrări penale, tocmai pentru a o putea soluționa printr-o propunere de clasare, în afara controlului procurorului. Faptul este cu atât mai relevant cu cât nici una dintre infracțiuni nu îngăduia împăcarea părților sau retragerea plângerii. Relevantă, pentru această situație este declarația martorului C.A. din care rezultă modul în care se proceda cu preluarea lucrărilor la compartimentul lucrări penale. Intenția de a nu face cercetările de rigoare și de a adopta o soluție în afara controlului procurorului păstrând plângerea numai ca mijloc de presiune asupra părții vătămate rezultă din toate convorbirile sale cu inculpații D.S. și P.C., dar și din explicația pe care inculpatul o dă părții vătămate căreia îi spune cum va proceda. Explicația conduitei inculpatului P.V. se găsește în strânsa relație de amiciție cu inculpații D.S. și P.C. așa cum rezultă din convorbirile acestora, și din alte împrejurări cum ar fi nunta inculpatului P.V., organizată la localul inculpatului P.C., la care a participat și inculpatul D.S. d. sub aspectul urmării infracțiunii instanța apreciază că aceasta s-a realizat în modalitatea „tulburării însemnate a bunului mers al unei instituții de stat”, în speță Poliția Judiciară. În acest sens: Potrivit Statutului Polițistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002, art. 2 alin. (1) „Polițistul este investit cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu”. Alin. 2 - Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal. Art. 3 - Polițistul își desfășoară activitatea profesională în interesul și sprijinul persoanei, comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în exercitarea legii. De asemenea, potrivit art. 2 din Legea nr. 218/2002 Activitatea Poliției Române constituie serviciu public specializat și se realizează în interesul persoanei, al comunității, precum și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv și în executarea legii. Legea penală nu explicitează înțelesul sintagmei „tulburare însemnată” ceea ce înseamnă că decodarea înțelesului urmează a fi făcut de instanță, recurgând la dispozițiile legale mai sus invocate, dat fiind că acestea stabilesc importanța, poziția instituțională și rolul Poliției și a polițistului român. În contextul normativ mai sus invocat din identitatea expres stabilită de lege între rolul și atribuțiile poliției ca instituție și ale polițistului ca membru al acesteia rezultă că în exercitarea atribuțiilor de serviciu, investit cu autoritate publică, polițistul acționează, ca parte a instituției însăși având obligația de a ocroti interesele persoanei, comunității și ordinea de drept. - Pro patria et ordine iuris. Așa fiind, trebuie să admitem că neîndeplinirea de către polițist cu bună știință a actelor prin care se exprimă un atribut esențial al poliției, respectiv acela de a fi organ de cercetare penală, produce o tulburare însemnată însăși instituției. În raport cu infracțiunile care se conturau a fi săvârșite de mai multe persoane, astfel cum au fost arătate în plângerea părții vătămate, este lipsit de relevanță faptul că aceasta nu s-a prezentat la I.N.M.L. sau că datora bani unora dintre inculpați. Or, inculpatul, în afară de stăruința de a determina partea vătămată să plătească datoriile nu a arătat vreun interes pentru celelalte aspecte ale cauzei, hotărând în mod arbitrar că soluția ar fi clasarea. Instanța nu poate primi nici apărarea privitoare la legalitatea administrării probelor. În acest sens, este de observat că înregistrările convorbirilor s-au efectuat în baza unui mandat emis de autoritatea judiciară competentă conform Legii nr. 51/1991, transcrierea înregistrărilor a fost prezentată inculpaților care au confirmat realitatea convorbirilor. Aceste probe ar fi fost ilegal deținute și inutilizabile în procesul penal, în lipsa unei autorizări legale, ceea ce nu este cazul în speță. În același sens și Curtea Constituțională a precizat în decembrie nr. 766 din 7 noiembrie 2006 că utilitatea și concludenta unei probe obținute în condițiile legii Legea nr. 51/1991 urmează a fi apreciată de instanța, ca oricare altă probă, în măsura în care este relevantă în raport cu obiectul cauzei. De altfel, cum se poate lesne constata din prezenta expunere de motive, instanța și-a format convingerea asupra vinovăției inculpatului P.V. nu numai pe baza interceptărilor telefonice la care se referă apărarea, ci având în vedere ansamblul probelor care se coroborează. În acest sens, instanța are în vedere și jurisprudența C.E.D.O. exprimată în Hotărârea 2 din 26 aprilie 2007 în cauza D.P. împotriva România prin care s-a constatat că utilizarea unor probe obținute în condițiile Legii nr. 51/1991 nu constituie o încălcare a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenția, referitoare la caracterul echitabil al procesului penal. 3. Individualizarea pedepselor Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Din perspectiva prevederilor legale mai sus invocate: 1. Inculpatul P.V. În considerația calității de ofițer de poliție judiciară a inculpatului pentru a cărui instruire și formare profesională statul român a cheltuit resurse financiare și având în vedere pregătirea (studii superioare de drept) și experiența profesională care i-au îngăduit să aibă reprezentarea exactă a neîndeplinirii actelor care intrau în sfera obligațiilor de serviciu ca organ de cercetare penală, instanța apreciază că gravitatea infracțiunii săvârșite de acesta este cu atât mai mare. În acest sens, este de observat că poliția, ca instituție a statului, prin activitatea exercitată de polițiști în cadrul atribuțiilor stabilite prin legea de organizare și statut, constituie prima linie de apărare a societății și ordinii de drept împotriva criminalității de orice fel. Or, inculpatul, săvârșind infracțiunea de abuz împotriva intereselor publice și vădind prin aceasta atașament față de interesele ilicite ale unor persoane din lumea interlopă s-a plasat în interiorul acesteia, ceea ce sporește pericolul social al faptei acestuia, motiv pentru care instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse exemplare, de natură a servi scopului de prevenire astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. 2. Inculpatul D.S. Cele trei infracțiuni săvârșite de inculpat prezintă un pericol social sporit nu numai prin natura fiecăreia în parte, dar mai ales prin modul de operare adoptat, organizat, temerar, periculos, cu implicarea mai multor persoane. Inculpatul fără să fie recidivist are antecedente penale, în prezent fiind trimis în judecată și în alte cauze, în condițiile în care se află în executarea unei pedepse aplicate pentru infracțiuni de același gen. Este adevărat că inculpatul a avut în ceea ce privește propriile fapte o atitudine cooperantă, recunoscându-le, cu ezitări, cu nuanțări în declarații, fapt de natură a impune orientarea pedepselor spre limita minimă prevăzută de lege. Însă, dat fiind că nu a avut aceeași atitudine în ceea ce privește activitatea infracțională a celorlalți coinculpați, instanța a apreciat că nu pot fi incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 39/2003. De asemenea, din perspectiva dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, instanța apreciază că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. 3. Inculpatul P.C. nu are antecedente penale. În ceea ce-l privește instanța va reține, pentru identitatea de motive ca și în cazul inculpatului D.S., caracterul deosebit de periculos al activității infracționale săvârșite. Instanța mai constată că în cursul urmăririi penale, când a arătat disponibilitate de a comunica cu organele de anchetă, inculpatul a vădit lipsă de sinceritate, încercând să ocolească răspunderea penală pentru faptele proprii chiar în condițiile în care probele demonstrau participarea directă a acestuia la toate infracțiunile și mai mult în mare parte activitatea infracțională s-a desfășurat într-o locație care-i aparține, restaurantul C. Având în vedere aceste considerente instanța va stabili pedepse orientate spre limita maximă prevăzută de lege. 4. P.C.S. În prezenta cauză, instanța are în vedere gravitatea deosebită a infracțiunilor săvârșite pentru motivele arătate referitor la inculpatul D.S. De asemenea, instanța are în vedere atitudinea necooperantă și nesinceră în cursul instrucției penale, cât și împrejurarea că față de inculpat s-a pus în mișcare acțiunea penală în mai multe cauze și a fost condamnat prin sentința penală nr. 966/2005 a Tribunalului București, secția I penală pentru infracțiuni de același gen, alături de alți membri ai grupării de criminalitate organizată „condus de N.C., fapt care vădește un potențial criminogen deosebit. Pentru aceste motive, instanța va condamna pe inculpat la pedepse cu executare în regim de detenție. 5. R.B. Astfel cum s-a reținut în ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați (mai puțin inculpatul P.V.) instanța apreciază că infracțiunile săvârșite în contextul circumstanțelor reale prezintă un pericol social concret sporit. Fără a fi recidivist, din fișa de cazier rezultă că inculpatul a mai suferit condamnări pentru furt calificat și ultraj. De asemenea, a fost condamnat pentru tâlhărie și lipsire ilegală de libertate prin sentința penală nr. 966/2005, a Tribunalului București, secția I penală, alături de inculpatul D.S. a inculpatului P.C.S. În acest context, apare evidentă periculozitatea socială a inculpatului în prezenta cauză a arătat lipsă de disponibilitate și de sinceritate în comunicarea cu organele de urmărire penală. Pentru aceste considerente instanța va condamna pe inculpat la pedepse cu executare în regim de detenție. Latura civilă Partea vătămată D.E. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului D.S. și P.C. cu câte 100.000 euro. Instanța constată că prin activitatea lor infracțională, inculpații (mai puțin inculpatul P.V.) au ocazionat suferințe psihice și fizice părții vătămate astfel încât constituirea ca parte civilă, cu solicitarea daunelor morale este întemeiată. Pe de altă parte, cum pentru stabilirea daunelor morale nu există criterii de cuantificare iar acest fel de despăgubire nu trebuie să constituie sursă de îmbogățire sau să apară ca un mijloc de compensare a unor datorii preexistente, instanța va admite numai în parte pretențiile părții civile și va obliga în solidar în temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen. și art. 999 – art. 998 C. civ., pe inculpatul D.S., P.C., P.C.S. și R.B. la plata echivalentului în lei, a sumei de 1000 euro cu titlu de daune morale față de partea vătămată D.E. Pentru toate aceste fapte, instanța de fond, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 132 din 21 mai 2008 i-a condamnat pe cei 5 inculpați, după cum urmează: 1. În baza art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului P.V. din infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. În baza art. 248 C. pen., condamnă pe inculpatul P.V., la pedeapsa de 5 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 și art. 64 lit. c) C. pen., interzice inculpatului dreptul de a exercita o profesie care presupune exercițiul autorității de stat, timp de 4 ani după executarea pedepsei principale. Deduce reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 28 august 2004 la 2 decembrie 2004. 2. În baza art. 189 alin. (l) și (2) C. pen., condamnă pe inculpatul D.S. (F.), la pedeapsa de 7 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) din același cod, ca pedeapsă complementară pentru o perioadă de 3 ani. În baza art. 194 alin. (l) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru termenul de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 323 alin. (l) și (2) C. pen., condamnă pe același inculpat la 4 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește fiecare dintre pedepsele aplicate în prezenta cauză cu fiecare dintre pedepsele descontopite și aplicate prin sentința penală nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, modificată prin decizia penală nr. 53/ A din 7 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 769 din 14 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție menține sporul de un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. Deduce durata reținerii și arestării preventive de la 4 mai 2004 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 1471 din 6 martie 2008, emis în baza sentinței penale nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I penală și emiterea unui nou mandat de executare. 3. În baza art. 189 alin. (l) și (2) C. pen., condamnă pe inculpatul P.C., la pedeapsa de 9 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 194 alin. (l) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. Conform art. 65 C. pen., interzice exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. În baza art. 323 alin. (l) și (2) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru durata de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute în final 9 ani închisoare, pedeapsa principală și pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru durata de 3 ani. Deduce reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 13 mai 2004 la 13 iulie 2004. 4. În baza art. 189 alin. (l) și (2) C. pen., condamnă pe inculpatul P.C.S., la pedeapsa de 7 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru durata de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 194 alin. (l) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. Conform art. 65 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b) C. pen., pentru durata de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 323 alin. (l) și (2) C. pen., condamnă pe inculpat la 4 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare ca pedeapsă principală și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. 5. În baza art. 189 alin. (l) și (2) C. pen., condamnă pe inculpatul R.B., la pedeapsa de 7 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 194 alin. (l) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru 3 ani. În baza art. 323 alin. (l) și (2) C. pen., condamnă același inculpat la 4 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru 3 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare pedeapsă principală și pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru 3 ani după executarea pedepsei principale. Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată D.E. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ., obligă în solidar inculpații D.S., P.C., P.C. și R.B. la plata echivalentului în lei, la data achitării, a sumei de 1000 euro, cu titlu de daune morale. Toți inculpații, nemulțumiți de această sentință, în termenul legal, au declarat recursurile de față, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, astfel după cum s-a menționat în partea introductivă, pentru fiecare inculpat în parte. Recursurile sunt nefondate. Curtea, examinând întregul probatoriu administrat (în faza de urmărire și apoi în faza cercetării judecătorești), constată că acesta a fost evaluat corect și complet. Astfel, probele nu sunt insuficiente sau inexistente, după cum susține prin recursul său, inculpatul P.C. și că acestea au fost administrate, în condițiile respectării cerințelor art. 68 C. pen., pentru toți recurenții. Așa fiind, și văzând că încadrarea juridică (în parte și schimbarea de încadrare juridică) este corespunzătoare, activității infracționale efectiv dusă, de fiecare făptuitor, nici criticile ce vizează această problemă de drept, precum și nevinovăția nu pot a fi primite, neavând suport probator. Toate aceste critici, formulate în special de inculpații P.V. și P.C. se apreciază ca simple apărări neconfirmate însă de probatoriul cauzei. Instanța de recurs, în continuarea analizei criticilor formulate de inculpați prin recursurile lor, mai constată că, instanța de fond, după o amplă examinare a multitudinii de probe administrate, le evaluează corect pe fiecare în parte și nu se justifică, obiecțiunea ridicată de făptuitori în sensul că, „instanța de fond, se raportează în bloc la probele împotriva lor”. În același context instanța fondului analizează temeinic și legal, condițiile de aplicare, în cadrul operației de individualizare a pedepsei, aplicate inculpatului D.S., a prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003 precum și ale art. 19 din Legea nr. 682/2002. Ca atare pe deplin fondat nu s-a făcut aplicarea acestora și deci nici sub acest aspect nu se impune vreo modificare. În consecință, dovedită fiind vinovăția penală, a fiecărui inculpat, în raport cu infracțiunile pentru care au fost condamnați și reținând că și pedepsele aplicate, după cuantum, bine au fost diferențiate iar după modalitățile de executare dispuse, se reține astfel că pedepsele sunt în limitele legale și corespunzătoare gravității faptelor comise dar și pericolului social ce îl reprezintă fiecare făptuitor (fiind orientate sub aspectul cuantumului, la limita medie, prevăzută de textul incriminator), deși unii dintre aceștia au și antecedente penale sau sunt arestați în alte cauze penale, pentru fapte concurente. Așa fiind, în cadrul operației juridice de individualizare a sancțiunii penale, au fost respectate cerințele art. 72 și 52 C. pen. În raport de cele analizate, recursurile celor cinci inculpați, urmează a fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica dispozițiile art. 381 C. proc. pen., față de inculpatul D.S., deducându-se timpul reținerii și arestării preventive de la 4 mai 2004 la zi. Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.