ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1335/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1335/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar se rețin următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 5/P/2004

din 6 decembrie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen.

infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., art. 194 alin. (1),

art. 323 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.;

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., art. 194

alin. (1) art. 323 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., art. 194 alin. (1),

art. 323 alin. (1), (2), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., art. 194 alin. (1)

C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de inculpare, s-a

reținut că, în perioada august-septembrie 2002, partea vătămată D.E. a

împrumutat câte 20.000 dolari S.U.A. de la inculpații P.C. și D.S., fiind de

acord să le plătească și o dobândă de 15 % și respectiv 20 % și în caz de

imposibilitate de plată datoria să fie recuperată din vânzarea imobilului

situat în București, str. Gh. Moissail.

La momentul în care partea

vătămată D.E. a încetat cu plata dobânzilor cămătărești, a început să primească

amenințări din partea inculpaților P.C. și D.S., inculpați care în cursul lunii

ianuarie au pus la cale o metodă prin care să o determine pe partea vătămată să-și

achite datoriile.

În baza înțelegerilor

prealabile, intervenite între inculpații P.C. zis B. și D.S. zis F., acest din

urmă inculpat a constituit o „brigadă” specializată în recuperări de datorii,

formată din inculpații P.C.S., învinuitul R.B. și alții.

La data de 28 ianuarie 2003,

în jurul orelor 10.00 - 10.30, inculpatul D.S. zis F., împreună cu brigada

constituită în acest scop, din care făceau parte inculpatul P.C.S., dar și alte

persoane neidentificate până în prezent, s-au deplasat la locuința părții

vătămate D.E. zis T., situată pe str. Crinul de Pădure, în scopul recuperării

sumelor de bani reprezentând datorie și dobânzi cămătărești.

Imediat după descinderea în

forță a brigăzii de recuperatori, ajunși la locuința părții vătămate, asupra

acestuia au fost exercitate amenințări și violențe, după care a fost lipsită de

libertate și transportată la diferite locații.

Astfel:

Partea vătămată a fost

transportată la restaurantul C. unde inculpații P.C. și D.S. au exercitat

amenințări asupra acesteia, în scopul de a o determina să restituie sumele de

bani, după care, având în vedere că localul era aglomerat, au dus-o împotriva

voinței sale într-un imobil situat pe str. Crizantemelor, aparținând inculpatului

D.S. zis F. În acest imobil partea vătămată a fost bătută de inculpații D.S. zis

F., P.C. zis C.B. precum și de alte persoane din anturajul acestora, iar apoi a

fost forțată să bea vodcă.

În jurul orelor 21,00,

partea vătămată a fost dusă din nou împotriva voinței sale la restaurantul C.,

unde inculpații D.S. zis F. și P.C. zis C.B. au amenințat-o din nou, spunându-i

că o vor băga în frigider.

În continuare, urmare

solicitării părții vătămate cu motivarea că poate obține o sumă de bani cu

împrumut de la administratorul cazinoului P. pe care să o furnizeze

inculpaților, aceasta a fost dusă la localul respectiv, fiind în tot acest timp

însoțită de mai multe persoane din anturajul inculpaților D.S. zis F. și P.C. zis

C.B. Cu această ocazie, în evidențele cazinoului au fost înregistrate

următoarele persoane: inculpații P.C., R.L., zis R., înv. R.B., zis B., S.M., A.G.

și G.C., zis M.

După aceea, partea vătămată

a fost dusă în imobilul din str. Merișani, cunoscut ca fiind „hotelul” lui B.I.,

unde a rămas până a doua zi dimineața sub paza înv. R.B. zis B.

În dimineața zilei de 29

ianuarie 2003 partea vătămată D.E. a fost dusă din nou la restaurantul C., unde

a fost constrânsă prin amenințări să semneze în alb o procură prin care garanta

cu un bun imobil datoriile pe care le avea față de cei doi.

După semnarea procurii,

partea vătămată a fost eliberată în urma dispoziției date prin telefon de către

inculpatul D.S. zis F. unuia dintre cei care o păzeau. Din cercetări a rezultat

că această dispoziție a fost dată ca urmare a faptului că inculpatul D.S. zis F.

fusese anunțat că a fost sesizată poliția și că un echipaj era pregătit să

intervină pentru eliberarea părții vătămate.

Pentru a stabili această

situație de fapt au fost avute în vedere plângerea și declarațiile părții

vătămate D.E. coroborate cu declarațiile martorilor D.R.F., D.G., D.P.R., A.G.,

martorilor cu identitate protejată B.R., M.I. și S.M., martorilor P.B.I., C.T.,

S.M., B.V. ș.a. și declarațiile inculpaților.

În ceea ce privește

activitatea infracțională a inculpatului P.V. au fost avute în vedere

declarațiile inculpaților D.S. și P.C., actele întocmite de inculpatul P.V. în

calitate de ofițer de poliție judiciară.

Totodată, s-a acordat

relevanță probatorie ca mijloace de probă proceselor-verbale de redare a

discuțiilor purtate între inculpatul P.V. și inculpatul D.S., proceselor

verbale de confruntare între inculpatul P.C. și partea vătămată D.E., între inculpatul

D.S. și martorii P.I.B., inculpatul P.C. și partea vătămată D.E., între partea

vătămată și martorul R.L., între inculpații D.S. și P.C., proceselor-verbale de

recunoaștere a inculpatului P.C. din planșe foto, ș.a.

În cursul cercetării

judecătorești:

- a fost audiat inculpatul D.S.

și întrucât ceilalți inculpați au înțeles să se prevaleze de prevederile art. 70

alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus citirea declarațiilor făcute de aceștia

anterior, în cursul urmăririi penale (încheierea din 7 mai 2008) potrivit art. 325

alin. (2) C. proc. pen.;

- au fost audiați martorii

cu identitate protejată B.R. și S.M. în condiții de natură a nu le desconspira

identitatea și s-a renunțat la audierea martorului cu identitate protejată M.I.

motivat de imposibilitatea contactării acestuia;

- au mai fost audiați

martorii S.M., S.C., G.O.S., G.C., B.V., C.T., D.R.I., S.M., M.F.A., C.A., A.G.,

D.R.F.;

- s-a renunțat, în

condițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., la audierea martorilor P.B.I. și D.E.;

- au fost puse în discuție

și au fost respinse excepțiile de neregularitate a sesizării instanței și de

necompetență a instanței după calitatea persoanei;

În cauză, s-a ridicat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. (4) C. proc.

pen. și prin încheierea din 20 martie 2007 s-a dispus suspendarea judecății în

cauză în vederea soluționării de către Curtea Constituțională a excepției.

Prin decizia nr. 603 din 19

iunie 2007, Curtea Constituțională a respins excepția ca nefondată.

S-a pus în discuție

schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul P.V. din infracțiunea

prevăzută de art. 264 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen.

Examinând probatoriul

administrat în cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 63 C. pen., instanța

reține următoarele:

fapt, încadrarea juridică a infracțiunii săvârșite de inculpații D.S., P.C., R.B.

și P.C.

- Din declarațiile inculpaților

D.S., P.C. și susținerile părții vătămate D.E., rezultă că acesta din urmă a

împrumutat, în cursul anului 2002, de la fiecare dintre cei doi câte 20.000 dolari

S.U.A. pe care nu i-a putut restitui până la sfârșitul anului cu toate

insistențele inculpaților.

- În dimineața zilei de 28

ianuarie 2003, în jurul orelor 10,00 – 11,00, la locuința părții vătămate s-au

prezentat mai multe persoane între care inculpații D.S., P.C., P.C. și R.B. (B.).

Proferând amenințări la

adresa familiei, inculpații au silit pe partea vătămată D.E. să-și părăsească

domiciliul și să-i însoțească la restaurantul C. al cărui patron era inculpatul

P.C.

În acest sens, susținerile

părții vătămate se coroborează cu declarația inculpatului D.S. recunoașterea

din planșe foto, declarațiile martorilor S.M., D.R.F. și V.V.

Inculpatul P.C.S., în

declarația din 28 august 2004, neagă că ar ști unde locuia partea vătămată și

că ar fi fost acasă la aceasta, pentru ca în declarația din 10 septembrie 2004

să admită că a fost acasă la partea vătămată însoțind pe inculpatul D.S. pentru

că cei doi discutau afaceri.

- Odată ajunși la

restaurantul C. inculpații au încercat prin amenințări să determine pe partea

vătămată să achite datoriile și cum le-a devenit clar că aceasta nu le va plăti

l-au obligat pe D.E. să-i însoțească într-un imobil situat în București str.

Crizantemelor, proprietate a inculpatului D.S.

În acest imobil, partea

vătămată a fost silit să ingere alcool (votcă), a fost imobilizată și lovită.

Faptele rezultă din

declarația părții vătămate coroborate cu afirmațiile inculpatului D.S. și

inculpatul P.C. la confruntările din 13 mai 2004 și 31 mai 2006, declarația

inculpatului D.S. și a martorului S.M. și a martorului B.R.

De asemenea, se constată că

inculpatul D.S. confirmă prezența inculpatului R.L. în imobilul din str.

Crizantemelor după cum martorul P.B. declară că partea vătămată i-a relatat că

F., B. și alți oameni de-ai lor, între care unul C. și unul R. l-au bătut atât

la F. acasă, cât și la localul C.”.

- Din această locație partea

vătămată a fost silită să se întoarcă, în jurul orei 21,00, la restaurantul C.

unde a rămas, până în jurul orei 22,30, așezată la o masă și înconjurată de

inculpați (mai puțin inculpatul D.S.) și oamenii din anturajul lor.

- Căutând soluții pentru a

plăti banii pentru care era sechestrat, partea vătămată a încercat să împrumute

o sumă de la patronul cazinoului P.

În acest scop s-a deplasat

la acest local însoțit tot timpul de inculpații P.C., R.B. și martorii S.M. și

R.L.

Împrejurarea rezultă din

coroborarea susținerilor părții vătămate cu declarația martorilor S.M., A.G., D.P.R.

și evidența cazinoului.

De la cazinou s-au întors

tot la restaurantul C. unde partea vătămată a fost tot timpul păzit și de unde

spre ora 4 dimineața, aceasta a fost dusă, într-un imobil (hotel) proprietate a

lui B. zis N.C. unde a rămas până dimineața sub paza inculpatului R.B.

Cu privire la intervalul de

timp scurs între momentul întoarcerii de la cazinou și plecarea din

restaurantul C., martorul ocular B.R. relatează că D.E. era speriat, iar cei

din anturajul lui F. și P.C., respectiv inculpații P.C. R.B., să îl păzească.

Partea vătămată, la rândul

ei arată că în timpul nopții i-a fost frică să telefoneze și abia în dimineața

zilei de 29 ianuarie 2003 a îndrăznit să dea telefon martorei C. rugând-o să

apeleze la martorul B.V. (B.) și să-l roage să-l ajute să scape.

Martorul B.V. confirmă că a

sesizat la poliție (T. M. din cadrul UM0962) posibila sechestrare a părții

vătămate dar susține că a făcut acest serviciu la rugămintea soției lui D.E.

La nivelul poliției

capitalei s-a organizat o echipă, în ziua de 29 ianuarie 2003, în jurul orelor

13,00 - 14,00, care a căutat pe partea vătămată la restaurantul C., însă

aceasta fusese deja lăsată de inculpații avertizați de un telefon anonim.

În aceeași zi, în jurul orei

14,00 - 14,30, partea vătămată s-a prezentat la Poliția Capitalei unde a depus

plângerea care a fost înregistrată sub nr. 233019 din 30 ianuarie 2009 la

compartimentul „Diverse” din cadrul Poliției judiciare a capitalei.

Concluzionând asupra

contextului faptic și probator mai sus arătat, instanța constată că sunt

indubitabil dovedite următoarele fapte:

a) privarea de libertate

supunerea la suferințe fizice și psihice a părții vătămate în perioada 28 - 29

ianuarie 2003 de către inculpații D.S., P.C., P.C. și R.B., ceea ce întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod

nelegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.;

b) constrângerea părții

vătămate prin amenințări la adresa să și a familiei sale astfel încât să o

determine fie să facă rost de bani și să restituie datoriile către inculpații D.S.

și P.C., fie să lase acestora dreptul de dispoziție asupra imobilului din str.

Gh. Mihail, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

c) asocierea celor 4

inculpați cu scopul precis de a săvârși infracțiunile prevăzute de art. 289 alin.

(1) și (2) și art. 194 C. pen. și comiterea acestor infracțiuni în condițiile

arătate mai sus, constituie infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2)

C. pen.

Între cele trei infracțiuni

săvârșite în concurs real există legătura mijloc-scop în care infracțiunea de

șantaj a constituit scopul iar celelalte două infracțiuni au avut rolul de

mijloc.

Este de observat, totodată

că nu s-ar putea pune problema absorbției între infracțiunea prevăzută de art. 194

și infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât urmările

imediate ale celor două infracțiuni sunt distincte, ca și valorile sociale

lezate.

Astfel, în timp ce prin

lipsirea de libertate a persoanei, valoarea lezată este libertatea fizică de

mișcare a acesteia (materializată, în speță, prin sechestrarea efectivă a

părții vătămate) șantajul vizează libertatea psihică a persoanei și o determină

la o anumită conduită pentru a evita situația de pericol rezultată din

amenințări nu numai la persoana șantajată ci și la bunurile și familia sa,

precum este cazul în speță.

În ceea ce privește infracțiunea

de șantaj, este indubitabil că amenințările proferate de inculpați au fost de

natură să insufle părții vătămate D.E. o temere serioasă pentru securitatea sa

și a familiei pe de o parte, pentru că fiind oarecum în anturajul inculpaților

(și al lui N.C.) le cunoștea metodele de recuperare a datoriilor iar pe de altă

parte modul decis în care a fost silit, de inculpați să plece din locuință și

să-i însoțească, limbajul dur, bătaia de joc la care a fost supus l-au convins

( așa cum declară) că este în pericol atât el cât și familia sa.

Conform dispozițiilor art. 194

alin. (1) C. pen., infracțiunea de șantaj subzistă în condițiile în care

constrângerea fizică sau psihică se realizează în scopul dobândirii în mod

injust în folosință, legea penală interzicând tocmai modalitatea de obținere

(prin amenințări și violență) a folosului, întrucât orice folos, orice

pretenție trebuie realizată în condițiile legii. În speță, pe realizarea

executării creanțelor, inculpații aveau la dispoziție mijloace legale în cadrul

procesului civil.

Așa fiind, instanța respinge

apărările inculpaților D.S. și P.C. în sensul neîntrunirii elementelor

constitutive ale infracțiunii de șantaj.

Referitor la infracțiunea

prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., faptul asocierii inculpaților

în scopul comiterii infracțiunilor pe care le-au și săvârșit rezultă fără

echivoc din probele dosarului astfel cum au fost mai sus prezentate pentru

fiecare moment al activității infracționale și a fost determinat și de modul de

operare adoptat de inculpați. Astfel, este limpede că lipsirea de libertate a

părții vătămate astfel cum a fost realizată prin silirea acesteia să părăsească

locuința și să se deplaseze în locațiile stabilite de inculpați nu se putea

realiza decât în condițiile participării mai multor persoane.

De altfel, este de observat

că prezenta cauză trebuie privită și din perspectiva dosarului nr. 147/P/2004

referitor la gruparea infracțională condusă de frații B.I. și B.V., din care a

fost disjunsă numai în considerația calității de ofițer de poliție judiciară a

inculpatului P.V.

Din acest dosar, prin

disjungeri s-a format și altă cauză în care inculpații D.S., P.C., R.B. au fost

trimiși în judecată și condamnați pentru infracțiuni de același gen, sentința

penală nr. 966 din 16 iulie 2005, a Tribunalului București, secția I penală.

Or, în acest context este

evidentă (cum rezultă din probe) și de durată asocierea inculpaților în vederea

săvârșirii unor infracțiuni.

Pe de altă parte, nu numai

din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză și ale părții vătămate,

dar și din declarațiile inculpatului D.S. în dosar nr. 147/P/2004 inculpatul R.B.

este identificat cu porecla B. astfel încât nu poate fi primită apărarea

acestui inculpat R.B. în sensul că nu el ar fi persoana cunoscută în anturajul

celorlalți inculpați cu porecla B.

De asemenea, este nefondată

și apărarea formulată de inculpatul P.C. în sensul nulității actului de

sesizare a instanței pe motiv că procurorul ar fi pus sub acuzare pe martorul A.G.

la instigarea părții vătămate fapt care ar rezulta din înregistrarea

convorbirii dintre procuror și partea vătămată și pentru că în prezenta cauză

formal nu s-a început urmărirea penală față de acest inculpat.

Cu privire la primul motiv,

instanța constată că nu are nici o legătură actul de inculpare din prezentul

dosar cu numitul A.G. care, în acest dosar are calitatea de martor iar motivele

și condițiile în care acesta a fost inculpat nu interesează în prezenta cauză.

Pe de altă parte se constată

că în declarația dată în fața instanței martorul relatează aceleași fapte, cu

nuanțări.

Cu privire la cel de-al

doilea motiv invocat în susținerea actului de sesizare a instanței se constată

că este nefondat, întrucât din referatul procurorului, rezultă că inculparea

lui P.C. prin rechizitoriu, nr. 265/P/2004, în prezenta cauză s-a realizat după

succesive disjungeri și conexări ale dosarelor care s-au desprins din dosarul

care inițial s-au făcut cercetări cu privire la gruparea N.C.

Cum operațiunile de disjungere

chiar repetate sunt legale, instanța va respinge această apărare.

încadrarea juridică a infracțiunii săvârșite de inculpatului P.V.

Plângerea depusă de partea

vătămată la data de 29 ianuarie 2003 a fost repartizată spre soluționare

inculpatul P.V, inspector principal în serviciul Poliției judiciare.

În această calitate, conform

pregătirii profesionale și în executarea sarcinilor de serviciu inculpatul avea

obligația de a întreprinde cercetări referitoare la împrejurările, persoanele

și aspectele sesizate în plângerea părții vătămate și în final să formuleze

propuneri în conformitate cu dispozițiile de procedură.

Or, din declarațiile părții

vătămate coroborate cu declarațiile inculpaților D.S. și P.C., cu

înregistrările convorbirilor telefonice purtate între inculpatul D.S. cu

inculpatul P.V. și P.C., precum și cu susținerile inculpatului P.V., rezultă că

așa-zisa cercetare efectuată de inculpatul P.V. a constatat exclusiv în

demersuri menite să determine pe partea vătămată să restituie inculpaților D.S.

și P.C. banii datorați, fără a efectua vreo altă verificare sau audierea

celorlalți inculpați, fără identificarea martorilor.

În acest sens inculpatul P.V.

după o primă audiere a părții vătămate la sediul poliției, s-a întâlnit cu

aceasta la restaurant fie a ținut legătura telefonic, la fel cum a procedat și

cu inculpații D.S. și P.C.

Din convorbirile purtate

între inculpații D.S., P.C. și P.V. rezultă, fără echivoc modul în care încerca

acesta din urmă să soluționeze „legal” plângerea părții vătămate înainte de a

expira termenul de rezolvare a acesteia determinând „restanțierul”, partea

vătămată să-și plătească datoriile și apoi să-și retragă plângerea.

În contextul acestor

așa-zise „acte de cercetare penală”, la expirarea termenului de soluționare a

plângerii părții vătămate a întocmit un raport prin care solicită prelungirea

termenului sub motiv că nu a sosit rezultatul examinării procesului-verbal de

la I.N.M.L. și că aceasta nu s-a prezentat la chemarea organelor de poliție.

În final, inculpatul P.V. a

propus prin referat, clasarea plângerii motivând în sensul că din „cercetările”

efectuate a rezultat că inculpatul D.S. și P.C. era creditorii părții vătămate

iar aceasta nu s-a prezentat la I.N.M.L (de unde cu 13 zile înainte mai aștepta

rezultatul) și că dorea „să rezolve diferendul (cu inculpații) în mod amiabil”.

În acest context, instanța

apreciază că fapta inculpatului P.V. constituie infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor publice și nu infracțiunea de favorizare a infractorului

pentru următoarele motive.

a. din economia dispozițiilor

art. 264 alin. (1) C. pen., rezultă că elementul material al infracțiunii de

favorizare a infractorului se realizează printr-un ajutor (acțiune sau

inacțiune) menit să îngreuneze urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei

ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii;

Terminologia folosită de

legiuitor impune subînțeles și calitatea de învinuit, inculpat sau condamnat a

infractorului în momentul în care primește ajutorul celui care-l favorizează.

Or, în cauză plângerea

părții vătămate fiind înregistrată la „diverse”, fără a se fi început urmărirea

penală D.S. și P.C. puteau avea calitatea de prezumtivi făptuitori.

Pe de altă parte nu poate fi

vorba nici de forma reală a favorizării pentru că infracțiunile comise de cei

doi inculpați nu au fost de natură să le aducă un folos material valorificabil.

b. Dimpotrivă activitatea

infracțională a inculpatului P.C. realizează elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Astfel:

a. inculpatul are calitatea

de funcționar public, art. 1 din Statutul polițistului adoptat prin Legea nr. 360/2002;

b. inculpatul avea ca

atribuții de serviciu și a primit în cadrul acestora soluționarea plângerii

formulată de partea vătămată la poliție, fapt care realizează situația premisă

a infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen.

c. elementul material al

infracțiunii, s-a realizat prin neîndeplinirea actelor ce ar fi intrat în

atribuțiile de serviciu.

În speță neîndeplinirea

atribuțiilor de serviciu s-a materializat în faptul că inculpatul nu numai că

nu a efectuat acte de cercetare penală în soluționarea plângerii părții

vătămate cum îi impuneau obligațiile de serviciu, dar în cadrul relației de

serviciu a adoptat conduita de „recuperator” în beneficiul inculpaților D.S. și

P.C.

Sub aspectul laturii

subiective, rezultă, cu evidență, din probe că inculpatul cu bună știință și-a

încălcat îndatoririle de serviciu.

Astfel, deși știa că

plângerea părții vătămate D.E. a fost greșit înregistrată la compartimentul

Diverse întrucât se referea la infracțiuni grave (care ulterior s-au dovedit a

fi reale), la persoane nominalizate și la împrejurări verificabile nu a făcut

nici un demers pentru a fi îndreptată la compartimentul de lucrări penale,

tocmai pentru a o putea soluționa printr-o propunere de clasare, în afara

controlului procurorului.

Faptul este cu atât mai

relevant cu cât nici una dintre infracțiuni nu îngăduia împăcarea părților sau

retragerea plângerii.

Relevantă, pentru această

situație este declarația martorului C.A. din care rezultă modul în care se

proceda cu preluarea lucrărilor la compartimentul lucrări penale.

Intenția de a nu face

cercetările de rigoare și de a adopta o soluție în afara controlului procurorului

păstrând plângerea numai ca mijloc de presiune asupra părții vătămate rezultă

din toate convorbirile sale cu inculpații D.S. și P.C., dar și din explicația

pe care inculpatul o dă părții vătămate căreia îi spune cum va proceda.

Explicația conduitei inculpatului

P.V. se găsește în strânsa relație de amiciție cu inculpații D.S. și P.C. așa

cum rezultă din convorbirile acestora, și din alte împrejurări cum ar fi nunta

inculpatului P.V., organizată la localul inculpatului P.C., la care a

participat și inculpatul D.S.

d. sub aspectul urmării

infracțiunii instanța apreciază că aceasta s-a realizat în modalitatea

„tulburării însemnate a bunului mers al unei instituții de stat”, în speță

Poliția Judiciară. În acest sens:

Potrivit Statutului

Polițistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002, art. 2 alin. (1) „Polițistul

este investit cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu

îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu”.

Alin. 2 - Autoritatea

funcției nu poate fi exercitată în interes personal.

Art. 3 - Polițistul își

desfășoară activitatea profesională în interesul și sprijinul persoanei,

comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în exercitarea

legii.

De asemenea, potrivit art. 2

din Legea nr. 218/2002 Activitatea Poliției Române constituie serviciu public

specializat și se realizează în interesul persoanei, al comunității, precum și

în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv și în executarea legii.

Legea penală nu explicitează

înțelesul sintagmei „tulburare însemnată” ceea ce înseamnă că decodarea

înțelesului urmează a fi făcut de instanță, recurgând la dispozițiile legale

mai sus invocate, dat fiind că acestea stabilesc importanța, poziția

instituțională și rolul Poliției și a polițistului român.

În contextul normativ mai

sus invocat din identitatea expres stabilită de lege între rolul și atribuțiile

poliției ca instituție și ale polițistului ca membru al acesteia rezultă că în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, investit cu autoritate publică,

polițistul acționează, ca parte a instituției însăși având obligația de a

ocroti interesele persoanei, comunității și ordinea de drept. - Pro patria et

ordine iuris.

Așa fiind, trebuie să

admitem că neîndeplinirea de către polițist cu bună știință a actelor prin care

se exprimă un atribut esențial al poliției, respectiv acela de a fi organ de

cercetare penală, produce o tulburare însemnată însăși instituției.

În raport cu infracțiunile

care se conturau a fi săvârșite de mai multe persoane, astfel cum au fost

arătate în plângerea părții vătămate, este lipsit de relevanță faptul că

aceasta nu s-a prezentat la I.N.M.L. sau că datora bani unora dintre inculpați.

Or, inculpatul, în afară de

stăruința de a determina partea vătămată să plătească datoriile nu a arătat

vreun interes pentru celelalte aspecte ale cauzei, hotărând în mod arbitrar că

soluția ar fi clasarea.

Instanța nu poate primi nici

apărarea privitoare la legalitatea administrării probelor.

În acest sens, este de

observat că înregistrările convorbirilor s-au efectuat în baza unui mandat emis

de autoritatea judiciară competentă conform Legii nr. 51/1991, transcrierea înregistrărilor

a fost prezentată inculpaților care au confirmat realitatea convorbirilor.

Aceste probe ar fi fost

ilegal deținute și inutilizabile în procesul penal, în lipsa unei autorizări

legale, ceea ce nu este cazul în speță.

În același sens și Curtea

Constituțională a precizat în decembrie nr. 766 din 7 noiembrie 2006 că

utilitatea și concludenta unei probe obținute în condițiile legii Legea nr. 51/1991

urmează a fi apreciată de instanța, ca oricare altă probă, în măsura în care

este relevantă în raport cu obiectul cauzei.

De altfel, cum se poate

lesne constata din prezenta expunere de motive, instanța și-a format

convingerea asupra vinovăției inculpatului P.V. nu numai pe baza

interceptărilor telefonice la care se referă apărarea, ci având în vedere

ansamblul probelor care se coroborează.

În acest sens, instanța are

în vedere și jurisprudența C.E.D.O. exprimată în Hotărârea 2 din 26 aprilie 2007

în cauza D.P. împotriva România prin care s-a constatat că utilizarea unor

probe obținute în condițiile Legii nr. 51/1991 nu constituie o încălcare a

prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenția, referitoare la caracterul

echitabil al procesului penal.

pedepselor

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din perspectiva prevederilor

legale mai sus invocate:

În considerația calității de

ofițer de poliție judiciară a inculpatului pentru a cărui instruire și formare

profesională statul român a cheltuit resurse financiare și având în vedere

pregătirea (studii superioare de drept) și experiența profesională care i-au

îngăduit să aibă reprezentarea exactă a neîndeplinirii actelor care intrau în

sfera obligațiilor de serviciu ca organ de cercetare penală, instanța apreciază

că gravitatea infracțiunii săvârșite de acesta este cu atât mai mare.

În acest sens, este de

observat că poliția, ca instituție a statului, prin activitatea exercitată de

polițiști în cadrul atribuțiilor stabilite prin legea de organizare și statut,

constituie prima linie de apărare a societății și ordinii de drept împotriva

criminalității de orice fel.

Or, inculpatul, săvârșind

infracțiunea de abuz împotriva intereselor publice și vădind prin aceasta

atașament față de interesele ilicite ale unor persoane din lumea interlopă s-a

plasat în interiorul acesteia, ceea ce sporește pericolul social al faptei

acestuia, motiv pentru care instanța apreciază că se impune aplicarea unei

pedepse exemplare, de natură a servi scopului de prevenire astfel cum este

prevăzut în art. 52 C. pen.

Cele trei infracțiuni

săvârșite de inculpat prezintă un pericol social sporit nu numai prin natura

fiecăreia în parte, dar mai ales prin modul de operare adoptat, organizat,

temerar, periculos, cu implicarea mai multor persoane.

Inculpatul fără să fie recidivist

are antecedente penale, în prezent fiind trimis în judecată și în alte cauze,

în condițiile în care se află în executarea unei pedepse aplicate pentru

infracțiuni de același gen.

Este adevărat că inculpatul

a avut în ceea ce privește propriile fapte o atitudine cooperantă,

recunoscându-le, cu ezitări, cu nuanțări în declarații, fapt de natură a impune

orientarea pedepselor spre limita minimă prevăzută de lege.

Însă, dat fiind că nu a avut

aceeași atitudine în ceea ce privește activitatea infracțională a celorlalți coinculpați,

instanța a apreciat că nu pot fi incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 39/2003.

De asemenea, din perspectiva

dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, instanța apreciază că nu

sunt aplicabile nici dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

antecedente penale.

În ceea ce-l privește

instanța va reține, pentru identitatea de motive ca și în cazul inculpatului D.S.,

caracterul deosebit de periculos al activității infracționale săvârșite.

Instanța mai constată că în

cursul urmăririi penale, când a arătat disponibilitate de a comunica cu

organele de anchetă, inculpatul a vădit lipsă de sinceritate, încercând să

ocolească răspunderea penală pentru faptele proprii chiar în condițiile în care

probele demonstrau participarea directă a acestuia la toate infracțiunile și

mai mult în mare parte activitatea infracțională s-a desfășurat într-o locație

care-i aparține, restaurantul C.

Având în vedere aceste

considerente instanța va stabili pedepse orientate spre limita maximă prevăzută

de lege.

4. P.C.S.

În prezenta cauză, instanța

are în vedere gravitatea deosebită a infracțiunilor săvârșite pentru motivele

arătate referitor la inculpatul D.S.

De asemenea, instanța are în

vedere atitudinea necooperantă și nesinceră în cursul instrucției penale, cât

și împrejurarea că față de inculpat s-a pus în mișcare acțiunea penală în mai

multe cauze și a fost condamnat prin sentința penală nr. 966/2005 a

Tribunalului București, secția I penală pentru infracțiuni de același gen,

alături de alți membri ai grupării de criminalitate organizată „condus de N.C.,

fapt care vădește un potențial criminogen deosebit.

Pentru aceste motive,

instanța va condamna pe inculpat la pedepse cu executare în regim de detenție.

5. R.B.

Astfel cum s-a reținut în

ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați (mai puțin inculpatul P.V.) instanța

apreciază că infracțiunile săvârșite în contextul circumstanțelor reale

prezintă un pericol social concret sporit.

Fără a fi recidivist, din

fișa de cazier rezultă că inculpatul a mai suferit condamnări pentru furt

calificat și ultraj.

De asemenea, a fost

condamnat pentru tâlhărie și lipsire ilegală de libertate prin sentința penală nr.

966/2005, a Tribunalului București, secția I penală, alături de inculpatul D.S.

a inculpatului P.C.S.

În acest context, apare

evidentă periculozitatea socială a inculpatului în prezenta cauză a arătat

lipsă de disponibilitate și de sinceritate în comunicarea cu organele de

urmărire penală.

Pentru aceste considerente

instanța va condamna pe inculpat la pedepse cu executare în regim de detenție.

Latura civilă

Partea vătămată D.E. s-a

constituit parte civilă împotriva inculpatului D.S. și P.C. cu câte 100.000

euro.

Instanța constată că prin

activitatea lor infracțională, inculpații (mai puțin inculpatul P.V.) au

ocazionat suferințe psihice și fizice părții vătămate astfel încât constituirea

ca parte civilă, cu solicitarea daunelor morale este întemeiată.

Pe de altă parte, cum pentru

stabilirea daunelor morale nu există criterii de cuantificare iar acest fel de

despăgubire nu trebuie să constituie sursă de îmbogățire sau să apară ca un

mijloc de compensare a unor datorii preexistente, instanța va admite numai în

parte pretențiile părții civile și va obliga în solidar în temeiul art. 14 și 346

C. proc. pen. și art. 999 – art. 998 C. civ., pe inculpatul D.S., P.C., P.C.S.

și R.B. la plata echivalentului în lei, a sumei de 1000 euro cu titlu de daune

morale față de partea vătămată D.E.

Pentru toate aceste fapte,

instanța de fond, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința

penală nr. 132 din 21 mai 2008 i-a condamnat pe cei 5 inculpați, după cum

urmează:

pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului P.V. din

infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 248

C. pen.

În baza art. 248 C. pen.,

condamnă pe inculpatul P.V., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și art.

64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 și art. 64 lit.

c) C. pen., interzice inculpatului dreptul de a exercita o profesie care

presupune exercițiul autorității de stat, timp de 4 ani după executarea

pedepsei principale.

Deduce reținerea și

arestarea preventivă a inculpatului de la 28 august 2004 la 2 decembrie 2004.

și (2) C. pen., condamnă pe inculpatul D.S. (F.), la pedeapsa de 7 ani

închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen.,

interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II și lit. b) din același cod, ca pedeapsă complementară pentru o perioadă de 3

ani.

În baza art. 194 alin. (l) C.

pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen.,

interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II și lit. b) C. pen., pentru termenul de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 323 alin. (l)

și (2) C. pen., condamnă pe același inculpat la 4 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen.,

interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II și lit. b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., contopește fiecare dintre pedepsele aplicate în prezenta

cauză cu fiecare dintre pedepsele descontopite și aplicate prin sentința penală

nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, modificată

prin decizia penală nr. 53/ A din 7 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 769 din 14 martie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție menține sporul de un an închisoare, urmând ca inculpatul

să execute în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 12 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C.

pen., ca pedeapsă complementară.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

Deduce durata reținerii și

arestării preventive de la 4 mai 2004 la zi.

Dispune anularea mandatului

de executare a pedepsei nr. 1471 din 6 martie 2008, emis în baza sentinței

penale nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului București, secția I penală și

emiterea unui nou mandat de executare.

și (2) C. pen., condamnă pe inculpatul P.C., la pedeapsa de 9 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen.,

interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II și lit. b) C. pen., pentru perioada de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 194 alin. (l) C.

pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 65 C. pen.,

interzice exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b)

C. pen.

În baza art. 323 alin. (l)

și (2) C. pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen.,

interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.,

pentru durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca

acesta să execute în final 9 ani închisoare, pedeapsa principală și pedeapsa

complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza II și lit. b) C. pen., pentru durata de 3 ani.

Deduce reținerea și

arestarea preventivă a inculpatului de la 13 mai 2004 la 13 iulie 2004.

și (2) C. pen., condamnă pe inculpatul P.C.S., la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen.,

interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b)

C. pen., pentru durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 194 alin. (l) C.

pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 65 C. pen.,

interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b)

C. pen., pentru durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 323 alin. (l)

și (2) C. pen., condamnă pe inculpat la 4 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen.,

interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II și lit. b) C. pen., pentru o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

Conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare ca pedeapsă

principală și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

Constată că inculpatul este

arestat în altă cauză.

și (2) C. pen., condamnă pe inculpatul R.B., la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., interzice

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit.

b) C. pen., pentru o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 194 alin. (l) C.

pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., interzice

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit.

b) C. pen., pentru 3 ani.

În baza art. 323 alin. (l)

și (2) C. pen., condamnă același inculpat la 4 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64

lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., interzice

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit.

b) C. pen., pentru 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare pedeapsă principală și

pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru 3 ani după executarea pedepsei

principale.

Admite în parte acțiunea

civilă formulată de partea vătămată D.E.

În baza art. 14 și 346 C.

proc. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ., obligă în solidar inculpații D.S., P.C.,

P.C. și R.B. la plata echivalentului în lei, la data achitării, a sumei de 1000

euro, cu titlu de daune morale.

Toți inculpații, nemulțumiți

de această sentință, în termenul legal, au declarat recursurile de față,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, astfel după cum s-a menționat

în partea introductivă, pentru fiecare inculpat în parte.

Recursurile sunt nefondate.

Curtea, examinând întregul

probatoriu administrat (în faza de urmărire și apoi în faza cercetării

judecătorești), constată că acesta a fost evaluat corect și complet.

Astfel, probele nu sunt

insuficiente sau inexistente, după cum susține prin recursul său, inculpatul P.C.

și că acestea au fost administrate, în condițiile respectării cerințelor art. 68

C. pen., pentru toți recurenții.

Așa fiind, și văzând că

încadrarea juridică (în parte și schimbarea de încadrare juridică) este

corespunzătoare, activității infracționale efectiv dusă, de fiecare făptuitor,

nici criticile ce vizează această problemă de drept, precum și nevinovăția nu

pot a fi primite, neavând suport probator.

Toate aceste critici,

formulate în special de inculpații P.V. și P.C. se apreciază ca simple apărări

neconfirmate însă de probatoriul cauzei.

Instanța de recurs, în

continuarea analizei criticilor formulate de inculpați prin recursurile lor,

mai constată că, instanța de fond, după o amplă examinare a multitudinii de

probe administrate, le evaluează corect pe fiecare în parte și nu se justifică,

obiecțiunea ridicată de făptuitori în sensul că, „instanța de fond, se

raportează în bloc la probele împotriva lor”.

În același context instanța

fondului analizează temeinic și legal, condițiile de aplicare, în cadrul

operației de individualizare a pedepsei, aplicate inculpatului D.S., a

prevederilor art. 9 din Legea nr. 39/2003 precum și ale art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Ca atare pe deplin fondat nu s-a făcut aplicarea acestora și deci nici sub

acest aspect nu se impune vreo modificare.

În consecință, dovedită

fiind vinovăția penală, a fiecărui inculpat, în raport cu infracțiunile pentru

care au fost condamnați și reținând că și pedepsele aplicate, după cuantum,

bine au fost diferențiate iar după modalitățile de executare dispuse, se reține

astfel că pedepsele sunt în limitele legale și corespunzătoare gravității

faptelor comise dar și pericolului social ce îl reprezintă fiecare făptuitor

(fiind orientate sub aspectul cuantumului, la limita medie, prevăzută de textul

incriminator), deși unii dintre aceștia au și antecedente penale sau sunt

arestați în alte cauze penale, pentru fapte concurente. Așa fiind, în cadrul

operației juridice de individualizare a sancțiunii penale, au fost respectate

cerințele art. 72 și 52 C. pen.

În raport de cele analizate,

recursurile celor cinci inculpați, urmează a fi respinse, ca nefondate,

potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica dispozițiile art.

381 C. proc. pen., față de inculpatul D.S., deducându-se timpul reținerii și

arestării preventive de la 4 mai 2004 la zi.

Se vor aplica și

dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații D.S., P.V., P.C., R.B. și P.C. împotriva

sentinței penale nr. 132 din 21 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului D.S. timpul reținerii și al arestării preventive de la 4 mai 2004

la 10 aprilie 2009.

Constată că inculpatul P.C.

este arestat în altă cauză.

Obligă recurenții inculpați D.S.,

P.V. și P.C. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, iar pe recurenții inculpați R.B. și P.C. la plata sumelor de câte

400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte

200 lei reprezentând onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu se

vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 aprilie 2009.