ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3554/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3554/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30 martie 2006

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., S.C.I.C.I.C.,

s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.D., P.S. și alții pentru

infracțiuni prevăzute de C. pen. și legi speciale și scoaterea de sub urmărire

penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1.000 lei

amendă față de mai mulți învinuiți, printre care și învinuita C.C., în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 10 lit. b) din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen.

raportat la art. 246 combinat cu art. 248

1

cu aplicarea art. 146, art.

41 alin. (2) și art. 258 C. pen., art. 290 C. pen., combinat cu art. 17 lit. c)

și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.; art. 323 alin. (1) și (2) raportat la art. 17 lit. b) și art. 18 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 alin.

(1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

13 C. pen.

S-a apreciat că faptele nu

constituie infracțiuni, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor

sociale apărate de lege, fiind în mod vădit lipsite de importanță și cu un

pericol social scăzut.

Astfel, s-a reținut că în

perioada ianuarie 2002 – aprilie 2003, în calitate de administrator de cont la

B.C.R. – sucursala Novaci, a contribuit la activitatea de creditare ilegală a

societăților din grupul M.L. asociindu-se cu funcționarii bancari și

administratorii societăților comerciale, a efectuat operațiuni de rambursare a

creditelor, din credite noi, semnând notele contabile întocmite, a operat

transferuri de credite către societățile din grup în baza unor ordine de plată

pe care le-a completat personal sau din dispoziția sa de numita G.C.M. de la SC A. SRL, instrumentele de plată fiind lăsate în bancă de administratorii societăților

comerciale implicate doar semnate și ștampilate.

S-a mai reținut că aceste

operațiuni au fost efectuate din dispozițiile directorului P.S. și cu aprobarea

șefului biroului contabilitate.

Împotriva acestei soluții,

petiționara C.C. a formulat plângere, care a fost respinsă prin ordonanța nr. 426/II/2/2006

din 30 noiembrie 2006 a procurorului șef al S.C.I.C.I.C. din cadrul D.N.A.

La 22 iunie 2006,

petiționara a formulat plângere împotriva acestei soluții, adresată

procurorului șef al D.N.A., care a fost trimisă spre competentă soluționare

Tribunalului Gorj.

Prin sentința penală nr. 518

din 18 decembrie 2006, Tribunalul Gorj și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Sibiu.

La rândul său, acest

tribunal și-a declinat competența în favoarea instanței mai întâi sesizate și a

trimis dosarul instanței supreme în vederea soluționării conflictului negativ

de competență ivit.

Prin încheierea nr. 3088 din

1 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a

stabilit competența în favoarea Tribunalului Gorj.

Acest tribunal, prin

încheierea din 21 decembrie 2007 a admis plângerea formulată de petiționara C.C.,

a desființat soluția de scoatere de sub urmărire penală și de aplicarea

sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii și a reținut cauza spre

judecare.

Instanța a avut în vedere că

modificările aduse textului articolului 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000

prin Legea nr. 69 din 26 martie 2006 și ale articolelor 17 și 18 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 prin O.U.G. nr. 124 din 6 septembrie 2005 și Legea nr. 161

din 19 aprilie 2003 se răsfrâng asupra încadrării juridice reținute în sarcina

petiționarei, iar în interesul acesteia se impun a fi aplicate dispozițiile

legii penale mai favorabile.

S-a mai apreciat că la dosar

sunt suficiente probe în vederea reținerii cauzei spre judecare.

Prin sentința penală nr. 668

din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Gorj s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei C.C. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 10 lit. b) din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta de

acordare de credit cu încălcarea legii a fost dezincriminată și în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea pentru

celelalte infracțiuni, reținându-se că nu a comis aceste fapte.

Curtea de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 115

din 25 mai 2009 a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, D.N.A. – Biroul Teritorial Gorj împotriva sentinței

primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că, la

dosar nu există actele administrate în faza urmăririi penale și că în cauză nu

au fost ascultați toți martorii din Dosarul nr. 82/P/2004.

Împotriva acestei decizii și

a hotărârii primei instanțe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova, Biroul

Teritorial Tg. Jiu, care, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct.

10 și 17 C. proc. pen., a susținut că instanțele nu s-au pronunțat cu privire

la unele probe administrate de natură să influențeze soluția procesului și că

faptelor li s-a dat o greșită încadrare juridică.

Astfel, s-a menționat că

instanțele nu au ținut seama de probele științifice administrate la urmărirea

penală, respectiv procesul-verbal întocmit de organele B.N.R. ca urmare a

controlului efectuat, notă de control a centralei B.C.R. și raportul de

constatare întocmit de specialiștii D.N.A.

De asemenea, s-a mai arătat

că, instanța nu a atașat dosarul de urmărire penală și nu a procedat la

ascultarea martorilor audiați la urmărirea penală.

În sfârșit, s-a mai susținut

că argumentele instanțelor în sensul că prin modificarea dispozițiilor art. 10 lit.

b) și c) din Legea nr. 78/2000, celelalte infracțiuni de abuz în serviciu, fals

și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și-ar fi pierdut

individualitatea și că nu ar mai putea exista ca infracțiuni de sine

stătătoare, nu sunt corecte.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei de către prima

instanță.

Examinând hotărârile

atacate, dar și încheierea din 21 decembrie 2007, în baza motivelor de casare

invocate, dar și din oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3) cu referire

la alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., Curtea constată întemeiat recursul declarat

de procuror, așa cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. împotriva soluției de

netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu poate fi făcută plângere în

fața judecătorului.

Potrivit art. 278

1

alin. (7) și (8) lit. c) din același cod, judecătorul, verificând dispoziția

atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror

înscrisuri noi prezentate admite plângerea, prin încheiere, desființează

dispoziția atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține

cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecată

în primă instanță și în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În acest caz, în baza art. 9

al aceluiași text, actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea

persoanei la care se referă alin. (1).

Prin art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen. s-a stabilit că titularii plângerii sunt persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.

În înțelesul acestor

dispoziții legale și persoana față de care s-a dispus prin rechizitoriu soluția

de netrimitere în judecată poate formula plângere, în baza art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. în fața judecătorului.

Cu privire la soluția ce

poate fi pronunțată în respectivul caz, aceasta este cea prevăzută de

dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. pen., în sensul în care

acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, publicată în M. Of. Partea

I nr. 423 din 22 iunie 2009, și anume că persoana față de care s-a dispus

netrimiterea în judecată poate solicita schimbarea temeiului de drept al

dispoziției cuprinse în rechizitoriu.

În legătură cu soluția

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen.,

aceasta nu poate fi pronunțată decât în situația sesizării instanței cu

plângerea persoanei vătămată nemijlocit prin fapta penală, aceasta constituind

act de sesizare a instanței.

Într-adevăr, așa cum s-a

statut prin decizia în interesul legii, menționată, în ipoteza în care persoana

față de care prin rechizitoriu s-a dispus netrimiterea în judecată, ar fi

inadmisibil ca tocmai plângerea ei să se constituie în act de sesizare a

instanței împotriva sa, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in

pejus.

Mai este de menționat că o

astfel de soluție nu înfrânge principiul consfințit de dispozițiile art. 21 alin.

(1) și (2) din Constituția României, referitoare la accesul liber la justiție,

știut fiind că plângerea reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. nu

poate duce la agravarea situației celui care apelează la justiție.

Dacă instanța ar reține

cauza spre judecare fără să ia în considerare principiul non reformatio in

pejus ar însemna ca împotriva autorului plângerii, față de care s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală să se declanșeze acțiunea penală și această

persoană să-și agraveze situația dobândind calitatea de inculpat, ceea ce nu

este admisibil, în propria cale de atac.

Din examinarea datelor speței,

se constată că prin plângerea adresată instanței în baza art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., petiționara a susținut că nu este vinovată de faptele pentru

care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi

administrative.

Se mai constată că instanța

după admiterea plângerii, desființarea dispoziției din rechizitoriu și

reținerea cauzei spre judecare, prin încheierea din 21 decembrie 2007 a pășit la soluționarea cauzei fără a avea la dispoziție materialul de urmărire penală pe care

și-a fundamentat soluția procurorul.

Așa fiind, se impunea ca

petiționara să își precizeze poziția în raport cu dispozițiile legale evocate,

respectiv dacă urmărește menținerea soluției de scoatere de sub urmărire penală

și schimbarea temeiului acesteia, în caz contrar dobândind calitate de

inculpat, iar instanța să treacă la pronunțarea unei soluții numai după

atașarea lucrărilor și materialului din dosarului cauzei, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Întrucât nu s-a procedat

astfel, încheierea din 21 decembrie 2007 și sentința pronunțate de Tribunalul

Gorj, cât și decizia Curții de Apel Craiova sunt supuse cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 2 și 10 cu referire la art. 278

1

alin. (1), (7) și (8) C. proc. pen.

În consecință, Curtea, în

baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite

recursul declarat de procuror, a casa ambele hotărâri și încheierea din 21

decembrie 2007 și a trimite cauza spre rejudecare potrivit îndrumărilor ce se

desprind din prezenta decizie, la Tribunalul Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul

Teritorial Craiova împotriva Deciziei penale nr. 115 din 25 mai 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori privind pe

inculpata C.C.

Casează decizia atacată,

sentința penală nr. 668 din 4 noiembrie 2008 și încheierea din 21 decembrie

2007 ale Tribunalului Gorj, secția penală și ca urmare:

Trimite cauza la Tribunalul Gorj în vederea rejudecării plângerii petiționarei C.C. împotriva soluției de

scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30

martie 2006 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A. – S.C.I.C.I.C.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimată, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul

M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 2 noiembrie 2009.