ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3554/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30 martie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., S.C.I.C.I.C., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.D., P.S. și alții pentru infracțiuni prevăzute de C. pen. și legi speciale și scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1.000 lei amendă față de mai mulți învinuiți, printre care și învinuita C.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen.

raportat la art. 246 combinat cu art. 248 1 cu aplicarea art. 146, art. 41 alin. (2) și art. 258 C. pen., art. 290 C. pen., combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 323 alin. (1) și (2) raportat la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. S-a apreciat că faptele nu constituie infracțiuni, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de lege, fiind în mod vădit lipsite de importanță și cu un pericol social scăzut. Astfel, s-a reținut că în perioada ianuarie 2002 – aprilie 2003, în calitate de administrator de cont la B.C.R.

– sucursala Novaci, a contribuit la activitatea de creditare ilegală a societăților din grupul M.L. asociindu-se cu funcționarii bancari și administratorii societăților comerciale, a efectuat operațiuni de rambursare a creditelor, din credite noi, semnând notele contabile întocmite, a operat transferuri de credite către societățile din grup în baza unor ordine de plată pe care le-a completat personal sau din dispoziția sa de numita G.C.M. de la SC A. SRL, instrumentele de plată fiind lăsate în bancă de administratorii societăților comerciale implicate doar semnate și ștampilate. S-a mai reținut că aceste operațiuni au fost efectuate din dispozițiile directorului P.S. și cu aprobarea șefului biroului contabilitate.

Împotriva acestei soluții, petiționara C.C. a formulat plângere, care a fost respinsă prin ordonanța nr. 426/II/2/2006 din 30 noiembrie 2006 a procurorului șef al S.C.I.C.I.C. din cadrul D.N.A. La 22 iunie 2006, petiționara a formulat plângere împotriva acestei soluții, adresată procurorului șef al D.N.A., care a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Gorj. Prin sentința penală nr. 518 din 18 decembrie 2006, Tribunalul Gorj și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu. La rândul său, acest tribunal și-a declinat competența în favoarea instanței mai întâi sesizate și a trimis dosarul instanței supreme în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit. Prin încheierea nr. 3088 din 1 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a stabilit competența în favoarea Tribunalului Gorj.

Acest tribunal, prin încheierea din 21 decembrie 2007 a admis plângerea formulată de petiționara C.C., a desființat soluția de scoatere de sub urmărire penală și de aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii și a reținut cauza spre judecare. Instanța a avut în vedere că modificările aduse textului articolului 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 69 din 26 martie 2006 și ale articolelor 17 și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin O.U.G. nr. 124 din 6 septembrie 2005 și Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 se răsfrâng asupra încadrării juridice reținute în sarcina petiționarei, iar în interesul acesteia se impun a fi aplicate dispozițiile legii penale mai favorabile.

S-a mai apreciat că la dosar sunt suficiente probe în vederea reținerii cauzei spre judecare. Prin sentința penală nr. 668 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Gorj s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta de acordare de credit cu încălcarea legii a fost dezincriminată și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea pentru celelalte infracțiuni, reținându-se că nu a comis aceste fapte. Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 115 din 25 mai 2009 a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

– Biroul Teritorial Gorj împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că, la dosar nu există actele administrate în faza urmăririi penale și că în cauză nu au fost ascultați toți martorii din Dosarul nr. 82/P/2004. Împotriva acestei decizii și a hotărârii primei instanțe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova, Biroul Teritorial Tg. Jiu, care, invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 10 și 17 C. proc. pen., a susținut că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate de natură să influențeze soluția procesului și că faptelor li s-a dat o greșită încadrare juridică.

Astfel, s-a menționat că instanțele nu au ținut seama de probele științifice administrate la urmărirea penală, respectiv procesul-verbal întocmit de organele B.N.R. ca urmare a controlului efectuat, notă de control a centralei B.C.R. și raportul de constatare întocmit de specialiștii D.N.A. De asemenea, s-a mai arătat că, instanța nu a atașat dosarul de urmărire penală și nu a procedat la ascultarea martorilor audiați la urmărirea penală. În sfârșit, s-a mai susținut că argumentele instanțelor în sensul că prin modificarea dispozițiilor art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, celelalte infracțiuni de abuz în serviciu, fals și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și-ar fi pierdut individualitatea și că nu ar mai putea exista ca infracțiuni de sine stătătoare, nu sunt corecte.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei de către prima instanță. Examinând hotărârile atacate, dar și încheierea din 21 decembrie 2007, în baza motivelor de casare invocate, dar și din oficiu, în baza art. 385 9 alin. (3) cu referire la alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., Curtea constată întemeiat recursul declarat de procuror, așa cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. împotriva soluției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu poate fi făcută plângere în fața judecătorului.

Potrivit art. 278 1 alin. (7) și (8) lit. c) din același cod, judecătorul, verificând dispoziția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate admite plângerea, prin încheiere, desființează dispoziția atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecată în primă instanță și în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, în baza art. 9 al aceluiași text, actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1). Prin art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. s-a stabilit că titularii plângerii sunt persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.

În înțelesul acestor dispoziții legale și persoana față de care s-a dispus prin rechizitoriu soluția de netrimitere în judecată poate formula plângere, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. în fața judecătorului. Cu privire la soluția ce poate fi pronunțată în respectivul caz, aceasta este cea prevăzută de dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. pen., în sensul în care acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, publicată în M. Of. Partea I nr. 423 din 22 iunie 2009, și anume că persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată poate solicita schimbarea temeiului de drept al dispoziției cuprinse în rechizitoriu.

În legătură cu soluția întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., aceasta nu poate fi pronunțată decât în situația sesizării instanței cu plângerea persoanei vătămată nemijlocit prin fapta penală, aceasta constituind act de sesizare a instanței. Într-adevăr, așa cum s-a statut prin decizia în interesul legii, menționată, în ipoteza în care persoana față de care prin rechizitoriu s-a dispus netrimiterea în judecată, ar fi inadmisibil ca tocmai plângerea ei să se constituie în act de sesizare a instanței împotriva sa, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in pejus. Mai este de menționat că o astfel de soluție nu înfrânge principiul consfințit de dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, referitoare la accesul liber la justiție, știut fiind că plângerea reglementată de art. 278 1 C. proc.

pen. nu poate duce la agravarea situației celui care apelează la justiție. Dacă instanța ar reține cauza spre judecare fără să ia în considerare principiul non reformatio in pejus ar însemna ca împotriva autorului plângerii, față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală să se declanșeze acțiunea penală și această persoană să-și agraveze situația dobândind calitatea de inculpat, ceea ce nu este admisibil, în propria cale de atac. Din examinarea datelor speței, se constată că prin plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petiționara a susținut că nu este vinovată de faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative.

Se mai constată că instanța după admiterea plângerii, desființarea dispoziției din rechizitoriu și reținerea cauzei spre judecare, prin încheierea din 21 decembrie 2007 a pășit la soluționarea cauzei fără a avea la dispoziție materialul de urmărire penală pe care și-a fundamentat soluția procurorul. Așa fiind, se impunea ca petiționara să își precizeze poziția în raport cu dispozițiile legale evocate, respectiv dacă urmărește menținerea soluției de scoatere de sub urmărire penală și schimbarea temeiului acesteia, în caz contrar dobândind calitate de inculpat, iar instanța să treacă la pronunțarea unei soluții numai după atașarea lucrărilor și materialului din dosarului cauzei, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen. Întrucât nu s-a procedat astfel, încheierea din 21 decembrie 2007 și sentința pronunțate de Tribunalul Gorj, cât și decizia Curții de Apel Craiova sunt supuse cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 2 și 10 cu referire la art. 278 1 alin. (1), (7) și (8) C. proc. pen. În consecință, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de procuror, a casa ambele hotărâri și încheierea din 21 decembrie 2007 și a trimite cauza spre rejudecare potrivit îndrumărilor ce se desprind din prezenta decizie, la Tribunalul Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova împotriva Deciziei penale nr. 115 din 25 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori privind pe inculpata C.C. Casează decizia atacată, sentința penală nr. 668 din 4 noiembrie 2008 și încheierea din 21 decembrie 2007 ale Tribunalului Gorj, secția penală și ca urmare: Trimite cauza la Tribunalul Gorj în vederea rejudecării plângerii petiționarei C.C. împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30 martie 2006 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

– S.C.I.C.I.C. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimată, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 2 noiembrie 2009.