ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3589/2005

N.A.C., la un an închisoare, pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; un an închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate, prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de timp de 2 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, cu pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

G.D., la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.; 4 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru infracțiunea de folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate, iar în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat beneficiul grațierii condiționate cu privire la pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 637/1997 a Judecătoriei Deva, pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în total inculpatul având de executat pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare, cu pedeapsa complimentară mai sus arătată.

O.Șt.T., la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate, prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

Șt.M.I., la 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate, prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

J.E.I., la 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

B.O., la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 și art. 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

G.M.C., la 4 luni închisoare, pentru participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate prevăzută și pedepsită de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

N.C.B., la 3 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru complicitate la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 și art. 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale aplicate pe o perioadă de 5 ani. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. Au fost privați inculpații N.A.C., G.D., O.Șt.T., Șt.M.I., J.E.I. și G.M.C. de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 noiembrie 1998 la 23 decembrie 1998, pentru inculpații N.A.C., G.D., O.Șt.T., Șt.M.I. și de la 19 noiembrie 1998 la 23 noiembrie 1998, pentru inculpatul J.E.I. În baza art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate corpurile delicte înregistrate la poziția nr. 68/1998 în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara. În baza art. 348 și art. 445 C. proc. pen., au fost desființate următoarele acte false: contractele de donație; contractele de acceptare a donațiilor. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații B.O. și G.D., în solidar, la plata sumei de 23.173.676 lei despăgubiri civile către Statul Român prin Ministerul Transporturilor, la plata sumei de 353.693.856 lei despăgubiri civile, pe inculpații N.A.C. și G.D., în solidar, către Statul Român prin D.R.V. Arad, la plata sumei de 80.859.716 lei, în solidar, pe inculpații N.A.C., G.D. și G.M.C., către Statul Român prin D.R.V. Arad, la plata sumei de 241.845.538 lei, în solidar pe inculpații O.Șt.T. și Șt.M.I. către Statul Român prin D.R.V. Arad și la plata sumei de 327.077.753 lei, pe inculpatul O.Șt.T. către Statul Român prin D.R.V. Arad. Au fost infirmate procesele-verbale de aplicare a sechestrului din dosarul de urmărire penală. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 900.000 lei pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților G.M.C. și O.Șt.T. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul N.A.C. a înființat, la 28 ianuarie 1997 Asociația A., având ca obiect de activitate promovarea relațiilor dintre tinerii din municipiul Deva, asociație politică non-profesională și non-profit. Legislația în vigoare prevedea pentru aceste asociații anumite facilități, printre care și scutirea de taxe vamale la bunurile primite drept donații, cât și posibilitatea înmatriculării de autovehicule aduse din străinătate, cu o vechime mai mare de 8 ani. Inculpatul, cunoscându-se cu celălalt inculpat, G.D., au discutat despre aceste facilități și au ajuns la concluzia că pot înscrie autoturisme deținute de diferite persoane, autoturisme care în baza actelor cu care au fost aduse în țară nu puteau fi înmatriculate și nici scutite de taxe vamale. Pentru a realiza acest lucru, inculpații aveau nevoie de acte de donații din partea unor cetățeni străini și în acest sens în perioada mai – iunie 1998, au facilitat acte de donație prin aplicarea unei ștampile confecționate de ei sau prin xerocopierea unei ștampile originale pe un text redactat de ei. Inculpații au întocmit și alte documentații necesare înmatriculării, respectiv accept de donație, viză pașaport la intrare în țară și acestea falsificate și cu documentele respective s-au deplasat la Vama Deva și Registrul Auto Român pentru scutirea de taxe vamale și verificarea autoturismelor în vederea stabilirii taxei de drum. Cei doi inculpați au înmatriculat în numele acestei asociații un număr de 17 autoturisme, cu scutirea de plata taxelor vamale în sumă de 434.553.572 lei, din care, împreună cu inculpatul G.M.C., în valoare de 80.859.716 lei. Persoanele audiate în cauză, deținătoare de fapt a autoturismelor respective, au fost asigurate de inculpați că toate actele întocmite sunt legale, inculpatul G.D. fiind cunoscut și ca vicepreședintele acestei asociații. Inculpatul B.O., în calitatea de inginer la R.A.R., avea obligația, conform Normelor metodologice privind constituirea și utilizarea fondului special al drumurilor publice, să stabilească taxa de drum care trebuia achitată la poștă de deținătorul autoturismului și să verifice chitanța, urmând să aplice ștampila unității pentru a nu mai putea fi refolosită. Acesta nu a respectat aceste norme metodologice, astfel că permis inculpatului G.D. să prezinte aceeași chitanță de 14 ori, ducând în acest fel la înșelarea Statului Român cu suma de 23.173.676 lei. Chitanța respectivă a fost primită de inculpatul G.D. de la inculpatul J.E., care la rândul său a primit-o de la martorul B.F. Acea chitanță a fost falsificată de inculpatul G.D. la fiecare caz în parte, în sensul că a schimbat valoarea și numărul mandatului poștal, însă purta aceeași serie și număr, respectiv F.3005281. În aceeași perioadă, inculpatul B.O., având un autoturism Mazda mai vechi de 8 ani, neînmatriculat, a dat suma de 1.500.000 lei inculpatului G.D., care a falsificat actele de proprietate, arestând că reprezintă o donație și reușind astfel să-și înmatriculeze autoturismul. Autoturismul face parte din cele 17 prezentate mai sus și în felul acesta a fost eludat Statul Român cu taxa vamală de 23.173.676 lei. În activitatea infracțională, cei doi inculpați au fost ajutați și de inculpatul G.M.C., care le-a procurat acestora actele de donație falsificate pentru autoturismele Opel Vectra și Hanomag. La vamă, cu actele falsificate s-a prezentat inculpatul G.D. împreună cu inculpatul G.M.C., prejudiciul fiind de 80.859.716 lei. Inculpații N.A.C. și G.D. au declarat că la un număr de 6 autoturisme au primit actele falsificate de donație de la inculpatul N.C.B., prejudiciind Statul Român cu suma de 147.567.089 lei. Inculpatul O.Șt.T. și-a înființat la 21 martie 1997 Asociația Umanitară P., având același scop ca și Asociația A., precum și aceleași facilități. Cunoscând pe inculpatul Șt.M.I. și frecventând aceleași medii ca și ceilalți doi, s-au hotărât să înmatriculeze și ei autoturisme mai vechi de 8 ani, care în mod normal nu puteau fi înmatriculate. În același scop și prin aceleași mijloace ilicite, au falsificat sau au primit falsificate acte în limba germană de numiții P.R. și G.I.C. În perioada septembrie 1997 – iunie 1998, inculpatul O.Șt.T. împreună cu inculpatul Șt.M.I., au întocmit restul documentației și s-au prezentat la Vama Deva și R.A.R. obținând avizele necesare și înmatriculând 14 autoturisme cu o scutire de plata taxei vamale în sumă de 241.845.538 lei. Aceștia au declarat că pentru un număr de 6 autoturisme au primit actele de donație false de la inculpatul J.E.I., fapt confirmat de deținătorii autoturismelor. Inculpatul O.Șt.T., în aceeași perioadă, a înmatriculat în circulație în numele Asociației P., tot prin falsificarea documentelor, un număr de 11 autoturisme, înșelând Statul Român cu suma de 327.077.753 lei taxe vamale. Inculpatul G.M.C. a fost contactat în aprilie 1997 de numitul B.I., solicitând să-i înmatriculeze un autoturism mai vechi de 8 ani, autoturismul fiind pe numele unei persoane din Lugoj, care îl obținuse de la N.C.B. Inculpații N.A.C. și G.D., când s-au prezentat la vamă cu actele pentru scutirea de taxe vamale, au prezentat acte că autoturismele au fost aduse în țară în acel moment, deși acestea erau introduse în țară cu mult timp în urmă. Autoturismele introduse în țară proveneau din Franța, Germania, Olanda și luându-se legătura cu aceste autorități prin Biroul Interpol, au comunicat că notarii din țările respective care au autentificat actele de donație confirmă doar semnăturile și nu conținutul donației propriu-zise. Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice Transportului și Locuinței și inculpații N.A.C., G.D., O.Șt.T., Șt.M.I., J.E.I., B.O., G.M.C. și N.C.B., toți criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În expunerea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a solicitat desființarea sentinței atacate, c fiind nelegală și netemeinică și în rejudecare să se dispună înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la infracțiunea de neglijență în serviciu săvârșită de inculpatul B.O. S-a susținut că în mod greșit s-a reținut art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece infracțiunea de neglijență în serviciu este o infracțiune continuă și nu continuată cum greșit a reținut instanța de fond. Parchetul a mai solicitat să se înlăture alineatul în care au fost infirmate procesele-verbale de aplicare a sechestrului asigurator asupra autovehiculelor care fac obiectul dosarului de față, întrucât sechestrul se ridică și nu se infirmă, aplicarea sechestrului fiind o măsură procesuală, act de dispoziție, iar procesul-verbal de aplicare a sechestrului este un act procedural de dispoziție. S-a mai invocat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la declarația asupra taxei mijloacelor de transport întocmită pe numele lui M.I. și că trebuia potrivit art. 348 C. proc. pen., să se dispună desființarea ei. Este criticată de parchet sentința și sub aspectul individualizării pedepselor și a modalității de executare, care apar prea blânde față de faptele comise și gravitatea acestora. Partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice, Transportului și Locuinței cu sediul în București a solicitat, de asemenea, desființarea sentinței atacate și în rejudecare să fie obligați inculpații la plata sumei de 23.173.676 lei și la plata majorărilor de întârziere de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a acestuia. Inculpatul Șt.M.I. a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, deoarece s-a reținut în favoarea sa o încadrare juridică nelegală, în sensul că a fost adăugat și alin. (5) din art. 215 C. pen., deși nu era cazul de față. Inculpatul a mai arătat că instanța a reținut o stare de fapt generală, fără a face trimitere la probele pe care se bazează soluția. Inculpatul Șt.M.I. a solicitat ca în baza art. 361 și urm. și 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să-i fie admis apelul și în principal, să se dispună achitarea sa de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, iar în subsidiar prin reținere de circumstanțe atenuante să i se aplice o pedeapsă sub minimul special și să se dispună suspendarea executării acesteia și deducerea arestului preventiv. Inculpatul N.A.C. a solicitat desființarea sentinței atacate și în rejudecare în principal, să fie achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de art. 215, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 178 din Legea nr. 141/1997, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei și să se stabilească ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea sub supraveghere. Inculpatul B.O. a solicitat desființarea sentinței și în rejudecare să se procedeze la achitarea sa de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina sa. Inculpații O.Șt.T. și J.E.I. au solicitat reducerea pedepselor aplicate spre limita minimă prevăzută de lege, arătând că pedepsele aplicate sunt prea grave raportate la faptele comise. Inculpatul G.D. a solicitat desființarea sentinței instanței de fond și în rejudecare în principal achitarea s de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina s, arătând că nu s-au administrat probe care să ateste vinovăția sa. Inculpatul G.M.C. a solicitat în principal, casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, arătând că procedura de citare a fost viciată, iar în subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepselor la limita minimă revăzută de lege și schimbarea modalității de executare a pedepsei. Inculpatul N.C.B. a solicitat reducerea pedepsei aplicate la limita minimă prevăzută de lege, arătând faptul că faptele comise nu sunt atât de grave, care să justifice cuantumul pedepselor. Prin decizia penală nr. 238/ A din 17 iulie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în dosarul nr. 28/2003 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpații Șt.M.I. și B.O. și partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței împotriva sentinței penale nr. 214 din 9 iulie 2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr. 5247/2000. S-a desființat sentința penală atacată numai sub aspectul aplicațiunii art. 41 alin. (2) C. pen., în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen., a incidenței art. 1 din Legea nr. 543/2002 cu referire la cauză și infracțiune, a dispozițiilor privind sechestrul asigurator, a anulării actelor declarate false, a soluționării laturii civile a cauzei și a duratei computate din pedeapsa aplicată inculpatului Șt.M.I. și procedând la o nouă judecată în aceste limite: A fost înlăturată aplicațiunea art. 41 alin. (2) C. pen., în ce-l privește pe inculpatul B.O. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată în întregime pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului B.O., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen., în condițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002. S-a menținut măsura sechestrului asigurator instituită asupra bunurilor mobile, autovehiculele ce fac obiectul dosarului de față. În baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisului fals, declarația asupra taxei mijloacelor de transport emisă pe numele lui M.I. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Șt.M.I. durata executată începând cu 4 noiembrie 1998 la 12 februarie 1999. S-au stabilit în sarcina inculpaților alături de despăgubirile civile la care au fost obligați prin hotărârea atacată și majorări legale de întârziere conform Legii nr. 18/1996 privind constituirea și utilizarea fondului special al drumurilor publice, până la achitarea integrală a debitului, calculul acestora urmând a se efectua de către organul de executare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații N.A.C., G.D., O.Șt.T., J.E.I., G.M. și N.C.B. împotriva aceleiași sentințe penale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații N.A.C., G.D., G.M. și N.C.B. să plătească statului suma de câte 400.000 lei cheltuieli judiciare, iar pe inculpații J.E.I. și O.Șt.T. suma de câte 850.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 450.000 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că într-adevăr instanța de fond în mod greșit a stabilit, în cazul inculpatului B.O., agravanta prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece infracțiunea de neglijență în serviciu este o infracțiune continuă și nu o infracțiune continuată, motiv pentru care a înlăturat agravanta prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, a considerat apelul parchetului ca fiind fondat și cu privire la aplicarea sechestrului asigurator asupra autovehiculelor care au făcut obiectul dosarului de față. Instanța de fond infirmând procesele-verbale de aplicare a sechestrului asigurator a folosit o noțiune ajuridică, deoarece măsurile de aplicare a sechestrului asigurator se iau în baza unei ordonanțe care este o măsură procesuală și act de dispoziție, iar procesul-verbal de aplicare a sechestrului este un act procedural. În aceste împrejurări instanța a menținut ordonanța și procesele-verbale de punerea sechestrului asiguratoriu, deoarece în cauză nu s-a recuperat prejudiciul cauzat părților civile. Cât privește apelul formulat de Șt.M.I. s-a apreciat că acesta este fondat doar cu privire la deducerea arestului preventiv, din actele de la dosar rezultând că inculpatul a stat în arest preventiv până la 12 februarie 1999 când măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura interdicției de a părăsi localitatea. Instanța din oficiu s-a sesizat că pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului B.O., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen., este grațiată, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, în condițiile art. 7 din aceeași lege. Apelul parchetului s-a considerat că este fondat și cu privire la măsura anulării înscrisului fals, declarația asupra taxei mijloacelor de transport emisă pe numele inculpatului M.I. Instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă care își are corespondent în probele administrate în cauză și a făcut o încadrare juridică legală cu excepția inculpatului B.O., față de care s-a reținut la infracțiunea de neglijență în serviciu, art. 41 alin. (2) C. pen. Sentința a mai fost criticată atât de parchet, cât și de inculpați sub aspectul individualizării pedepselor și a modalității de executare acestora. Analizând probele dosarului s-a constatat că în cauză instanța de fond a făcut o corectă individualizare, raportându-se la toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., iar modalitățile de executare a pedepselor au fost corect alese, acestea putând conduce în final la reeducarea deplină a condamnaților. Cu privire la latura civilă s-a constatat că instanța de fond a obligat în mod corect pe inculpați în solidar la plata despăgubirilor civile către Ministerul Transportului, Lucrărilor Publice și Locuinței și D.R.V. Arad, însă nu s-a pronunțat cu privire la majorările de întârziere pentru sumele arătate. Potrivit Legii nr. 118/1996, Ministerul Lucrărilor Publice, Transportului și Locuinței este îndreptățit la plata majorărilor de întârziere. Față de această împrejurare instanța i-a obligat pe inculpați la plata majorărilor de întârziere care se vor calcula de la data producerii pagubei și până la achitarea integrală a acesteia. Pentru ceste considerente, instanța a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a părții civile și a inculpatului Șt.M.I., numai în limitele mai sus arătate. Apelurile inculpaților N.A.C., G.D., O.Șt.T., J.E.I., B.O., G.M.C. și N.C.B. au fost respinse, tot pentru considerentele mai sus arătate, respectiv a faptului că în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, s-a făcut o încadrare juridică legală și o individualizare a pedepselor prin prisma dispozițiilor art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri inculpații G.D., B.O., N.C.B., Șt.M.I., G.M.C., N.A.C., precum și cerere de repunere în termenul de recurs de către inculpatul O.Șt.T. În motivarea recursului, inculpatul G.D. a arătat în scris, că pedeapsa aplicată este foarte mare pentru fapta săvârșită, solicitând reducerea acesteia. În motivele de recurs depuse la dosar, inculpatul N.A.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor instanței de fond și de apel și prin reanalizarea probatoriului, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece fapta nu a fost săvârșită de inculpat; achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii; achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece fapta nu a fost săvârșită de inculpat (în principal), nefiind întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii [(art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.)]; achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. De asemenea, același recurent solicită și casarea cu trimitere pentru completarea probatoriului, față de cel administrat cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, apreciind că probele administrate unt total neconcludente și interpretabile, fără a avea o aplicabilitate directă. Astfel, se arată în concret că din probe nu rezultă în mod direct vinovăția inculpatului, în cauză existând doar prezumții, nefăcându-se dovada prin expertizele efectuate și prin adresele I. că inculpatul ar fi participat la falsificarea vreunui act, inculpatul nu avea cunoștință de faptul că unele acte ar putea fi false, că întocmirea de către inculpat a unor împuterniciri în calitate de președinte al Asociației A. și a unor accepte de donație nu se circumscriu infracțiunii de înșelăciune, atâta timp cât organele abilitate poliție, R.A.R., organele vamale au considerat că actele depuse sunt perfect valabile, inculpatul nu a avut cunoștință că unele acte ar fi falsificate și deci folosirea lor ar fi interzisă, nu are antecedente penale, este student, respingerea laturii civile, apreciind constituirea ca părți civile a autorităților vamale, D.V. Arad ca nelegală, deoarece nu are personalitate juridică, în cauză având personalitate juridică doar D.G.V. din București. În situația în care Înalta Curte nu ar achiesa la concluziile menționate, solicită a se dispune o pedeapsă orientată spre minimul special, cu aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei (art. 81 C. pen.) sau suspendarea executării sub supraveghere (art. 86 1 C. pen.). În motivarea scrisă a recursului, inculpatul Șt.M.I. a criticat ambele hotărâri pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că starea de fapt a fost incorect reținută, cu caracter general, fără a fi concretizate faptele, vinovăția sa, cu trimitere la probe, punându-i-se în sarcină fapte pe care nu le-a comis, probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești sunt ambigui și contradictorii, neexistând probe certe de vinovăție, între declarațiile martorilor acuzatori fiind o serie de inadvertențe, majoritatea faptelor ce i-au fost reținute nu puteau fi comise de el, deoarece în perioada respectivă se afla în străinătate, împrejurare ce rezultă din datele conținute în pașaport, nu avea cunoștință că cele trei dosare prezentate la organele vamale și celelalte instituții pe care le-a primit de la inculpatul O.Șt.T. conțin acte false, nu a avut nici o înțelegere cu vreo persoană beneficiară de înmatricularea unor autoturisme străine fără plata taxelor vamale și nici nu a primit de la vreuna dintre le sume de bani în acest scop, nu a avut posibilitatea facilitării unor astfel de operațiuni, nefiind în posesia formularelor ce trebuiau completate. De asemenea, recurentul a arătat împrejurări faptice, că l-a cunoscut întâmplător pe inculpatul O.Șt.T., de obținerea actelor de donație s-a ocupat acest inculpat, nu l-a ajutat să falsifice vreun act pentru autoturismele înmatriculate, neputându-se reține în sarcina sa că l-a ajutat pe inculpatul O.Șt.T. să obțină vizele necesare înmatriculării unui număr de 14 autoturisme cu scutire de taxe vamale în sumă de 241.845.538 lei și ca atare răspunderea sa materială în solidar cu cea a inculpatului nu ar putea fi angajată decât pentru 60.861.901 lei, în raport cu ce se reține în cursul urmăririi penale. Totodată recurentul a solicitat să se recunoască în favoarea sa circumstanțe atenuante reale, fiind tânăr, nu a mai fost niciodată în conflict cu legea penală, a avut o comportare bună pe durata desfășurării procesului, are o familie, astfel că se impune reducerea pedepsei, cu aplicarea art. 81, art. 82 sau art. 86 1 C. pen. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, reținerea cauzei spre rejudecare și în principal achitarea, iar în subsidiar, reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa, reducerea pedepsei aplicate și suspendarea executării ei, motive. Recurenții inculpați G.D., B.O., N.C.B., G.M.C. nu și-au motivat în scris recursurile. Inculpatul O.Șt.T. a formulat cerere de recurs peste termen, apreciind că se află în termenul legal, arătând că a lipsit atât la judecata, cât și la pronunțarea deciziei penale nr. 238 din 17 iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, deoarece a fost plecat din țară, iar familia sa și-a schimbat domiciliul, situație de care instanța nu a avut cunoștință la data pronunțării deciziei penale, anexând copii după contractul de vânzare-cumpărare al locuinței din Deva cumpărat de O.E.M., născută F. de la numita L.V., născută G., încheierea de autentificare a contractului având nr. 3117 din 3 noiembrie 1998 și a dovezii cu nr. 1914 din 8 octombrie 2003 eliberată de Ministerul Administrației și Internelor, I.G.P. de frontieră P.P.F. București - Otopeni prin care se atestă că la data de 8 octombrie 2003 s-a procedat la ridicarea pașaportului nr… eliberat de S.E.I.P. Hunedoara numitului O.Șt.T. returnat din Anglia, pașaportul fiind trimis la organul emitent pentru dispunerea măsurilor legale. La dosarul cauzei în recurs au fost depuse note scrise din partea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului cu nr. 20/264 din 21 ianuarie 2004 prin care solicită respingerea recursurilor declarate împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, arătând că prin adresa nr. 2220 din 21 mai 2001 s-a constituit parte civilă în temeiul art. 15 C. proc. pen., cu suma de 23.173.676 lei, suma reprezentând venit public la F.S.D.P., instituit prin Legea nr. 118/1996, solicitând obligarea inculpaților și la plata majorărilor legale de întârziere, de la data creării prejudiciului, până la achitarea integrală a debitului. Totodată se menționează baza de calcul și temeiurile legale, precum și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 147/2003 fondul special al drumurilor publice urmează regimul juridic al creanțelor bugetului de stat și se execută de Ministerul Finanțelor Publice, obligațiile restante se virează la bugetul de stat, apreciind că se impune introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice și în consecință se impune respingerea recursurilor formulate, menținerea sentinței, în ceea ce privește latura civilă, ca temeinică și legală. La termenul de la 15 aprilie 2004, inculpatul G.D. a declarat că își retrage recursul, consemnându-se concluziile apărării și ale procurorului în sensul de ase lua act de retragerea recursului declarat de inculpat, iar Înalta Curte, prin încheierea de la data menționată a luat act că inculpatul G.D. și-a retras recursul declarat împotriva deciziei nr. 238 din 17 iulie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia și a fost obligat să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care s-a inclus și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ca a fost avansat din fondul Ministerului Justiției. Au mai fost depuse în recurs precizări din partea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului cu adresa nr. 20/2015 din 26 mai 2004, prin care se solicită introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, ca titular al dreptului de a exercita controlul stabilirii, urmăririi și virării sumelor reprezentând datorii către F.S.D.P. în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 147/2002, făcându-se referiri și la un Protocol cu nr. 4937/ MM din 10 decembrie 2003 nr. 15191 din 9 ianuarie 2004 pe care îl anexează precizărilor. Înalta Curte a prorogat discutarea cererii de scoatere din cauză a părții civile ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și de introducere în calitate de parte civilă a Ministerului Finanțelor Publice la termenul următor, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 27 mai 2004. Ulterior cauza în recurs a suferit succesiv mai multe amânări pentru lipsă de apărare, lipsă de procedură cu un recurent inculpat arestat și cu părți civile, pentru repetarea adreselor la cele două ministere în sensul delegării consilierilor juridici în vederea discutării în contradictoriu a cererii formulate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. La dosarul cauzei au fost depuse note de ședință cu adresa nr. 20/1354 din 30 martie 2005 din partea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului cu un conținut similar cu notele depuse anterior, precum și precizări al Ministerului Finanțelor Publice privind solicitarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, arătând că în cauză calitate procesuală are A.A.F., în conformitate cu dispozițiile cap. 2, secțiunea I art. 19 alin. (2) pct. 40 din H.G. nr. 1574/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a A.N.A.F., invocând și art. VII alin. 5 din O.U.G. nr. 147/2002, urmând a se dispune asupra necesității introducerii în cauză a agenției arătate. Totodată a fost primită și depusă la dosar o cerere din partea recurentului inculpat N.C.B., arestat în altă cauză în care menționează că dorește să-și retragă recursul. Au fost depuse precizări din partea A.N.A.F. cu privire la constituirea ca parte civilă, solicitând instanței obligarea inculpaților la plata sumei de 23.173.676 lei reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat; majorărilor și penalităților de întârziere în conformitate cu O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, cu modificările și completările ulterioare, majorări și penalități ce se vor calcula de la data când obligația a devenit scadentă și până la data de 31 decembrie 2002; dobânzilor și penalităților de întârziere în conformitate cu O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare dobânzi și penalități de întârziere ce se vor calcula de la data de 1 ianuarie 2003 și până la data de 31 decembrie 2003; dobânzilor și penalităților de întârziere în conformitate cu art. 114 C. proc. fisc., modificat și completat, dobânzi și penalități de întârziere ce se vor calcula de la data de 1 ianuarie 2004 și până la executarea integrală a plății. La termenul din 19 mai 2005 a fost pusă în discuția părților admisibilitatea cererii de introducere în cauză a A.N.A.F., fiind consemnată poziția părților cu privire la cererea menționată. De asemenea, la același termen inculpatul N.C.B. a formulat o cerere de retragere a recursului și a solicitat instanței să se ia act de retragere, menționându-se poziția părților cu privire la această cerere, Înalta Curte luând act de retragerea recursului declarat de inculpatul N.C.B., așa cum rezultă din încheierea nr. 3158 din 19 mai 2005, fiind amânată succesiv pronunțarea. Concluziile părților asupra recursurilor declarate, din faza dezbaterilor au fost consemnate în detaliu în încheierea de ședință mai sus arătată, ce face parte integrantă din prezenta decizie. Analizând cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpatul O.Șt.T., conform art. 385 3 cu referire la art. 364 C. proc. pen., Înalta Curte consideră că aceasta nu este fondată, deoarece citarea în apel, cât și comunicarea copiei dispozitivului deciziei instanței de apel au fost făcute în mod corect la adresa indicată în cursul urmăririi penale, existând obligația din partea părții, respectiv a inculpatului ca în cazul intervenirii oricărei schimbări de domiciliu să anunțe această modificare, împrejurare pe care însă inculpatul nu a adus-o la cunoștința instanței, în condițiile în care schimbarea domiciliului familiei inculpatului a avut loc în anul 1998, conform contractului de vânzare-cumpărare depus în recurs la dosar, așa cum s-a menționat, iar apelul declarat pentru inculpat de avocat I.I.A. a fost înregistrat la 16 iulie 2002. Examinând recursurile declarate de inculpații B.O., Șt.M.I., G.M.C., N.A.C. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele arătate, respectiv art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., pentru inculpatul B.O., art. 385 9 pct. 17, 14, 18, 17 1 C. proc. pen., pentru inculpații N.A.C. și Șt.M.I., art. 385 9 pct. 9, 12, 17, 21 C. proc. pen., pentru inculpatul G.M.C. și în condițiile în care motivul de recurs invocat și prevăzut la art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., prevalează față de celelalte motive, atrăgând incidența și a dispozițiilor art. 385 7 C. proc. pen., respectiv extinderea efectelor recursurilor și pentru inculpații N.C.B., O.Șt.T., G.D. și J.E.I., Înalta Curte apreciază recursurile declarate ca fiind întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că instanța de apel a motivat insuficient decizia pronunțată, în ceea ce privește soluția asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și nu a motivat soluția de respingere, ca nefondate a apelurilor declarate de inculpații N.A.C., G.D., O.Șt.T., J.E.I., B.O., G.M.C., dispusă prin aceeași hotărâre. Așa cum se poate observa în considerentele deciziei, instanța de apel a făcut doar aprecieri cu caracter general asupra stabilirii situației de fapt, a încadrării juridice pe care le-a apreciat ca fiind corecte și legale, exceptând situația inculpatului B.O., la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fără o analiză a acestora în contextul cauzei pentru fiecare inculpat. Înalta Curte consideră că și asupra celorlalte critici ale parchetului și ale părții civile pe care instanța de apel le-a apreciat ca fiind întemeiate motivarea este insuficientă, fără a se analiza condițiile legale ce caracterizează infracțiunea continuă, în raport cu infracțiunea continuată față de probele aflate la dosar pentru inculpatul B.O., la anularea înscrisului fals, la latura civilă a cauzei fără referiri concrete la probele administrate sub acest aspect. Totodată, Înalta Curte apreciază că soluția de respingere, ca nefondate, a apelurilor inculpaților nu a fost motivată, existând o simplă referire la considerentele arătate și aprecieri generice asupra situației de fapt, încadrării juridice și individualizării pedepselor aplicate inculpaților, deși în motivele de apel formulate și evidențiate de instanță, așa cum s-a menționat, rezultă critici și solicitări punctuale referitoare la încadrarea juridică, la achitarea inculpaților Șt.M.I., N.A.C., B.O., G.D., reducerea pedepselor, prin aplicarea de circumstanțe judiciare inculpaților ori schimbarea modalității de executare Șt.M.I., N.A.C., G.M.C., reducerea pedepselor aplicate inculpaților O.Șt.T., J.E.I., N.C.B. sau casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece procedura de citare la judecarea cauzei la instanța de fond a fost viciată, în cazul inculpatului G.M.C. Înalta Curte consideră că în calea de atac ordinară a apelului exercitată de toate părțile, în cauză, instanța de apel nu a făcut o evaluare proprie asupra probelor administrate, în raport cu fiecare critică formulată, astfel încât confirmarea, pur și simplu, a aspectelor reținute de prima instanță sau referirile la temeiurile legale ori condițiile generale ce caracterizează un anume fel de infracțiune sau la latura civilă nu echivalează cu motivarea soluțiilor pronunțate prin decizia atacată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 teza I C. proc. pen. Așadar, motivarea insuficientă a unor soluții și nemotivarea alteia asupra apelurilor declarate în cauză echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei, deoarece soluțiile pronunțate sunt neintegrate în considerentele ce le preced. Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare invocat în recurs prevalează în raport cu celelalte motive arătate, care vor fi avute însă în vedere odată cu rejudecarea apelurilor. De asemenea, în raport de consecințele cazului de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., asupra recursurilor declarate, necreându-se părților o situație mai grea, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 385 7 C. proc. pen., va extinde efectele acestora asupra inculpaților care nu au declarat recurs, respectiv J.E.I., O.Șt.T. sau care și-au retras recursul, N.C.B. și G.D. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 3 alin. (2), cu referire la art. 364 C. proc. pen., va respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpatul O.Șt.T. De asemenea, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpații B.O., Șt.M.I., G.M.C., N.A.C. împotriva deciziei penale nr. 238/ A din 17 iulie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia și va extinde efectele acestora și asupra inculpaților N.C.B., O.Șt.T., G.D. și J.E.I., va casa decizia instanței de apel și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Alba Iulia, urmând a fi avute în vedere respectarea tuturor dispozițiilor legale ce caracterizează calea de atac ordinară a apelului, precum și analiza celorlalte critici invocate de recurenții inculpați, în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice. Se va constata că inculpații G.D. și N.C.B. sunt arestați în altă cauză. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații B.O., N.C.B., N.A.C. și O.Șt.T. în sume de câte 400.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.