ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2003/2004

Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 301 din 2 octombrie 2002, Tribunalul Hunedoara, secția penală, a dispus condamnarea inculpaților: 1) T.C. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod, în infracțiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 260/1998 a Judecătoriei Timișoara, urmând ca, în final, inculpatul să execute în total 4 ani și 6 luni închisoare. 2) R.V. la: - 3 ani și 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul R.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare. S-au aplicat, pentru ambii inculpați, dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., au fost deduse din pedepsele aplicate inculpaților arestarea preventivă de la 12 noiembrie 1999, pentru inculpatul T.C. și de la 22 februarie 2000, pentru inculpatul R.V., până la 12 octombrie 2001, pentru ambii inculpați. În baza art. 118 lit. d) C. pen., au fost confiscate sumele de 470.387.461 lei și 576.019.129 lei, obligându-i pe inculpați, în solidar, la plata acestora către stat. Au fost respinse pretențiile părților civile SC T. SA Rovinari, județul Gorj și SC T. SA Motru, județul Gorj.

Instanța a reținut că în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpații au indus în eroare cele două societăți comerciale (SC T. SA Motru și SC T. SA Rovinari), livrându-le acestora combustibil, în loc de motorină și astfel au obținut un folos material injust de 1.046.406.590 lei. Inculpatul T.C. era administrator la SC L.S.C. SRL Calafat, iar inculpatul R.V. era patronul SC E.A. SRL Craiova. Produsul combustibil era destinat consumului casnic, iar cei doi inculpați au hotărât să-l vândă drept motorină, pentru a obține, în mod ilicit venituri mari și rapide. Astfel inculpatul T.C. cunoștea că unitățile de transport și terasare din bazinul carbonifer Oltenia aveau nevoie de cantități mari de combustibil, pentru care plăteau cu ordine de compensare C., în lipsă de lichidități bănești.

În cursul lunii martie 1999, inculpatul R.V. a solicitat martorului M.M., director comercial la SC Y.C. SRL Craiova, să procure și să-i vândă cantități mari de combustibil. Martorul, care mai avusese relații comerciale cu inculpatul, a acceptat propunerea și la data de 4 aprilie 1999 a cumpărat cantitatea de 299,550 tone combustibil de la A. SA Pitești, pe care a revândut-o în aceeași zi societății inculpatului R.V., cu suma de 958.577.973 lei, iar inculpatul a revândut-o SC A. SRL Pitești. Inculpatul T.C. a intrat în posesia unui carnet cu facturi și chitanțier aferent, având antetul societății A. SRL Pitești, prin intermediul martorului I.M. Tot la solicitarea inculpatului R.V., același martor a cumpărat de la martorul C.S.

două facturiere și chitanțiere aferente, o parte fiind ștampilate (împrejurare ce rezultă și din declarațiile martorilor R.M. și S.D.). Martorul M.S. (administrator, prin cesionare, la SC A. SRL Pitești) a declarat că în perioada iulie 1998 – iunie 1999, nu a desfășurat nici un fel de activitate comercială, nu îi cunoaște pe inculpați, nu a semnat nici un act de primire a mărfii, dar a recunoscut că, în baza unei înțelegeri cu C.S., i-a vândut facturi și chitanțiere ale firmei A. SRL Pitești, martorului I.M. Pe factura emisă de inculpatul R.V. către SC A. SRL Pitești, combustibilul a fost vândut, în continuare, către SC A.I. SRL Galați, al cărui patron este martorul S.V., cunoscut de inculpatul T.C., prin intermediul inculpatului R.V.

Factura din 1 aprilie 1999, completată de o persoană din anturajul inculpaților, rămasă neidentificată, atestă vânzarea de către societatea A. SRL, către SC A.I. SRL Galați, a cantității de 352.023 l motorină, transformați în 299 tone în valoare de 1.752.602.829 lei (cantitate vândută de inculpat către SC A. SRL Pitești). Martorul S.V. îi datora inculpatului T.C. suma de 577 milioane lei, sumă cerută de inculpat în cursul lunii martie 1999, acesta acceptând ca să primească eventual motorină în contul datoriei. La scurt timp de la această discuție martorul a fost contactat telefonic de o persoană, care s-a prezentat ca fiind D.I., patron al SC A. SRL Pitești și care i-a făcut oferta de a-i vinde motorină, în valoare de 1.752.602.829 lei.

Martorul l-a contactat pe inculpatul T.C., care i-a spus să cumpere toată cantitatea, pe care ulterior o va cumpăra el. În aceste condiții, având asigurată desfacerea mărfii, S.V. s-a prezentat la Pitești, unde persoana care s-a recomandat D.I. i-a înmânat factura din 1 aprilie 1999, prin care SC A. SRL, vinde SC A.I. SRL Galați cantitatea de 352.023 litri motorină, factură ce face parte din carnetul facturier, care se afla în posesia inculpatului T.C. și care îi fusese dat de I.M. În aceeași zi, S.V. l-a sunat pe inculpatul T.C., s-a întâlnit cu el în orașul Pitești și i-a remis factura din 1 aprilie 1999, prin care s-a revândut aceeași cantitate de 352.023 litri motorină către SC L.S.C. SRL Calafat, inculpatul semnând de primirea produsului, în valoare de 1.795.549.635 lei, pentru care a plătit cu ordinul de compensare C. S.V.

a achitat în numerar lui D.I., patron al SC A., pentru 480 litri motorină, după care acesta nu l-a mai căutat pe martor. La scurt timp, inculpatul T.C. i-a solicitat martorului S.V. să-l crediteze cu un miliard lei, dar creditarea s-a efectuat doar pentru suma de 850 milioane lei, în compensarea bonurilor de cumpărare predate. Conform facturii din 12 noiembrie 1998, societatea A. SRL Pitești a cumpărat de la SC A.R. SA Pitești 30 carnete cu câte 50 de facturi fiecare. Ca urmare a facturii emise de SC A.I. SRL Galați, către SC L.S.C. SRL Calafat, inculpatul T.C. s-a deplasat la SC T. SA Motru și SC T. SA Rovinari, unde, în numele firmei a negociat prețul de vânzare a motorinei, acceptând plata cu ordine de compensare C. Apoi s-a deplasat la stația C.F.R.

E. Târgu-Jiu, de unde a luat în primire combustibilul livrat de SC A.R. SA Pitești, a plătit taxele de manevră, întocmind facturile în valoare de 886.103.583 lei și în valoare de 979.019.874 lei. Pentru a induce în eroare cele două societăți, inculpatul T.C. nu le-a prezentat certificatul de calitate în original ci o declarație de conformitate contrafăcută. Conform proceselor verbale de predare-primire, inculpatul T.C. a primit de la unitățile beneficiare plata cu ordine de compensare C., în valoare de 900 milioane lei și respectiv un miliard lei. Martorul M.M., patron al SC Y.C. SRL, a declarat că în prezența sa inculpatul T.C. i-a dat inculpatului R.V. trei procese-verbale de compensare, în valoare de 904.436.226 lei, pentru care martorul a întocmit proces verbal cu inculpatul R.V.

Prin decizia penală nr. 72/ A din 27 februarie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați. Apelul inculpatului R.V. viza reducerea pedepsei, iar în apelul inculpatului T.C. se susținea că faptele sale nu constituie infracțiuni, solicitându-se achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Curtea de apel a reținut că inculpatul T.C., ajutat de inculpatul R.V. a indus în eroare ambele societăți T. SA Motru și Rovinari, folosindu-se de acte false, prin livrarea combustibilului în loc de motorină, la prețul motorinei, realizând astfel un folos necuvenit în sumă de 1.046.590 lei.

Instanța a apreciat că faptele inculpatului T.C., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. Referitor la apelul declarat de inculpatul R.V., s-a apreciat că pedepsele aplicate, precum și pedeapsa rezultantă au fost bine individualizate, fiind orientate spre minimul special al pedepselor, iar reținerea unor circumstanțe atenuante, care ar fi determinat coborârea pedepsei sub minim nu se justifică.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambii inculpați. Ambele recursuri declarate de inculpați vizează lipsa caracterul penal al faptelor săvârșite, solicitându-se achitarea recurenților inculpați. S-a susținut, în ambele recursuri, că s-a vândut numai combustibil, iar nu motorină, pe de o parte iar societățile care au cumpărat combustibilul nu ar avea nici o pagubă, element în lipsa căruia nu ar exista infracțiunea de înșelăciune. Recursurile sunt nefondate, pentru motivele ce urmează: Din probele dosarului rezultă că inculpatul T.C. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată (înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în forma continuată, precum și infracțiunea de uz de fals) și pentru care a fost condamnat de prima instanță, hotărâre menținută de instanța de recurs.

Împrejurarea că societățile înșelate nu au prejudiciu este clar explicată de prima instanță, prin faptul că acestea au primit de la unitățile beneficiare, cărora le-au predat combustibilul, prețul motorinei, iar nu al combustibilului, și prin urmare nu au fost ele prejudiciate, ci unitățile beneficiare care nu s-au constituit părți civile. Pentru că inculpații au beneficiat de pe urma acestor infracțiuni, sumele dobândite, în mod vădit, prin săvârșirea infracțiunii (respectiv diferența dintre prețul motorinei plătit de părțile civile și prețul combustibilului livrat efectiv de inculpați), instanța de fond a dispus confiscarea specială a acestor sume, în baza art. 118 lit. d) C. pen. Înalta Curte constată că faptele inculpaților de a induce în eroare părțile civile asupra combustibilului livrat, prin emiterea a două facturi prezentând mențiuni neadevărate și prin folosirea de către T.C.

a declarației de conformitate contrafăcute, în locul celei originale ridicate din stația C.F.R. E., se încadrează în prevederile art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2), iar pentru inculpatul T.C. și în dispozițiile art. 291 C. pen. Totodată, Înalta Curte observă că inculpatul R.V. nu a formulat ca motiv de apel, în fața Curții de Apel Alba Iulia, greșita sa condamnare, pentru fapte care nu ar constitui infracțiuni, ci a solicitat, doar, reducerea pedepsei, astfel încât nu poate critica, sub acest aspect, decizia instanței de apel. Înalta Curte constată că ambele hotărâri atacate sunt legale și se întemeiază pe probele dosarului, astfel încât va respinge, ca nefondate ambele recursuri declarate de inculpați.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei, fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.C. și R.V., împotriva deciziei penale nr. 72/ A din 27 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare statului, în sumă de 1.200.000 lei fiecare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2004.