ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2003/2004

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 301 din 2

octombrie 2002, Tribunalul Hunedoara, secția penală, a dispus condamnarea

inculpaților:

1) T.C. la 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din

același cod, în infracțiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare,

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 260/1998 a Judecătoriei

Timișoara, urmând ca, în final, inculpatul să execute în total 4 ani și 6 luni

închisoare.

2) R.V. la:

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art.

215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 215 alin. (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.;

- 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută

de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul R.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3

ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat, pentru ambii

inculpați, dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., au fost

deduse din pedepsele aplicate inculpaților arestarea preventivă de la 12 noiembrie

1999, pentru inculpatul T.C. și de la 22 februarie 2000, pentru inculpatul R.V.,

până la 12 octombrie 2001, pentru ambii inculpați.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., au

fost confiscate sumele de 470.387.461 lei și 576.019.129 lei, obligându-i pe

inculpați, în solidar, la plata acestora către stat.

Au fost respinse pretențiile

părților civile SC T. SA Rovinari, județul Gorj și SC T. SA Motru, județul

Gorj.

Instanța a reținut că în baza

aceleiași rezoluții infracționale inculpații au indus în eroare cele două

societăți comerciale (SC T. SA Motru și SC T. SA Rovinari), livrându-le

acestora combustibil, în loc de motorină și astfel au obținut un folos material

injust de 1.046.406.590 lei.

Inculpatul T.C. era administrator la

SC L.S.C. SRL Calafat, iar inculpatul R.V. era patronul SC E.A. SRL Craiova.

Produsul combustibil era destinat

consumului casnic, iar cei doi inculpați au hotărât să-l vândă drept motorină,

pentru a obține, în mod ilicit venituri mari și rapide.

Astfel inculpatul T.C. cunoștea că

unitățile de transport și terasare din bazinul carbonifer Oltenia aveau nevoie

de cantități mari de combustibil, pentru care plăteau cu ordine de compensare C.,

în lipsă de lichidități bănești.

În cursul lunii martie 1999,

inculpatul R.V. a solicitat martorului M.M., director comercial la SC Y.C. SRL

Craiova, să procure și să-i vândă cantități mari de combustibil. Martorul, care

mai avusese relații comerciale cu inculpatul, a acceptat propunerea și la data

de 4 aprilie 1999 a cumpărat cantitatea de 299,550 tone combustibil de la A. SA

Pitești, pe care a revândut-o în aceeași zi societății inculpatului R.V., cu

suma de 958.577.973 lei, iar inculpatul a revândut-o SC A. SRL Pitești.

Inculpatul T.C. a intrat în posesia

unui carnet cu facturi și chitanțier aferent, având antetul societății A. SRL

Pitești, prin intermediul martorului I.M. Tot la solicitarea inculpatului R.V.,

același martor a cumpărat de la martorul C.S. două facturiere și chitanțiere

aferente, o parte fiind ștampilate (împrejurare ce rezultă și din declarațiile

martorilor R.M. și S.D.).

Martorul M.S. (administrator, prin

cesionare, la SC A. SRL Pitești) a declarat că în perioada iulie 1998 – iunie

1999, nu a desfășurat nici un fel de activitate comercială, nu îi cunoaște pe

inculpați, nu a semnat nici un act de primire a mărfii, dar a recunoscut că, în

baza unei înțelegeri cu C.S., i-a vândut facturi și chitanțiere ale firmei A.

SRL Pitești, martorului I.M.

Pe factura emisă de inculpatul R.V.

către SC A. SRL Pitești, combustibilul a fost vândut, în continuare, către SC A.I.

SRL Galați, al cărui patron este martorul S.V., cunoscut de inculpatul T.C.,

prin intermediul inculpatului R.V.

Factura din 1 aprilie 1999,

completată de o persoană din anturajul inculpaților, rămasă neidentificată,

atestă vânzarea de către societatea A. SRL, către SC A.I. SRL Galați, a

cantității de 352.023 l motorină, transformați în 299 tone în valoare de

1.752.602.829 lei (cantitate vândută de inculpat către SC A. SRL Pitești).

Martorul S.V. îi datora inculpatului

T.C. suma de 577 milioane lei, sumă cerută de inculpat în cursul lunii martie

1999, acesta acceptând ca să primească eventual motorină în contul datoriei.

La scurt timp de la această discuție

martorul a fost contactat telefonic de o persoană, care s-a prezentat ca fiind

D.I., patron al SC A. SRL Pitești și care i-a făcut oferta de a-i vinde

motorină, în valoare de 1.752.602.829 lei. Martorul l-a contactat pe inculpatul

T.C., care i-a spus să cumpere toată cantitatea, pe care ulterior o va cumpăra

el.

În aceste condiții, având asigurată

desfacerea mărfii, S.V. s-a prezentat la Pitești, unde persoana care s-a

recomandat D.I. i-a înmânat factura din 1 aprilie 1999, prin care SC A. SRL,

vinde SC A.I. SRL Galați cantitatea de 352.023 litri motorină, factură ce face

parte din carnetul facturier, care se afla în posesia inculpatului T.C. și care

îi fusese dat de I.M. În aceeași zi, S.V. l-a sunat pe inculpatul T.C., s-a

întâlnit cu el în orașul Pitești și i-a remis factura din 1 aprilie 1999, prin

care s-a revândut aceeași cantitate de 352.023 litri motorină către SC L.S.C.

SRL Calafat, inculpatul semnând de primirea produsului, în valoare de

1.795.549.635 lei, pentru care a plătit cu ordinul de compensare C.

S.V. a achitat în numerar lui D.I.,

patron al SC A., pentru 480 litri motorină, după care acesta nu l-a mai căutat

pe martor.

La scurt timp, inculpatul T.C. i-a

solicitat martorului S.V. să-l crediteze cu un miliard lei, dar creditarea s-a

efectuat doar pentru suma de 850 milioane lei, în compensarea bonurilor de

cumpărare predate.

Conform facturii din 12 noiembrie

1998, societatea A. SRL Pitești a cumpărat de la SC A.R. SA Pitești 30 carnete

cu câte 50 de facturi fiecare.

Ca urmare a facturii emise de SC A.I.

SRL Galați, către SC L.S.C. SRL Calafat, inculpatul T.C. s-a deplasat la SC T.

SA Motru și SC T. SA Rovinari, unde, în numele firmei a negociat prețul de

vânzare a motorinei, acceptând plata cu ordine de compensare C. Apoi s-a

deplasat la stația C.F.R. E. Târgu-Jiu, de unde a luat în primire combustibilul

livrat de SC A.R. SA Pitești, a plătit taxele de manevră, întocmind facturile

în valoare de 886.103.583 lei și în valoare de 979.019.874 lei. Pentru a induce

în eroare cele două societăți, inculpatul T.C. nu le-a prezentat certificatul

de calitate în original ci o declarație de conformitate contrafăcută.

Conform proceselor verbale de

predare-primire, inculpatul T.C. a primit de la unitățile beneficiare plata cu

ordine de compensare C., în valoare de 900 milioane lei și respectiv un miliard

lei.

Martorul M.M., patron al SC Y.C.

SRL, a declarat că în prezența sa inculpatul T.C. i-a dat inculpatului R.V.

trei procese-verbale de compensare, în valoare de 904.436.226 lei, pentru care

martorul a întocmit proces verbal cu inculpatul R.V.

Prin decizia penală nr. 72/ A din 27

februarie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați.

Apelul inculpatului R.V. viza reducerea

pedepsei, iar în apelul inculpatului T.C. se susținea că faptele sale nu

constituie infracțiuni, solicitându-se achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Curtea de apel a reținut că inculpatul

T.C., ajutat de inculpatul R.V. a indus în eroare ambele societăți T. SA Motru

și Rovinari, folosindu-se de acte false, prin livrarea combustibilului în loc

de motorină, la prețul motorinei, realizând astfel un folos necuvenit în sumă

de 1.046.590 lei. Instanța a apreciat că faptele inculpatului T.C., întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.

(2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ale infracțiunii de

fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., precum și ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art.

291 C. pen.

Referitor la apelul declarat de

inculpatul R.V., s-a apreciat că pedepsele aplicate, precum și pedeapsa

rezultantă au fost bine individualizate, fiind orientate spre minimul special

al pedepselor, iar reținerea unor circumstanțe atenuante, care ar fi determinat

coborârea pedepsei sub minim nu se justifică.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs ambii inculpați.

Ambele recursuri declarate de

inculpați vizează lipsa caracterul penal al faptelor săvârșite, solicitându-se

achitarea recurenților inculpați.

S-a susținut, în ambele recursuri, că

s-a vândut numai combustibil, iar nu motorină, pe de o parte iar societățile

care au cumpărat combustibilul nu ar avea nici o pagubă, element în lipsa

căruia nu ar exista infracțiunea de înșelăciune.

Recursurile sunt nefondate, pentru

motivele ce urmează:

Din probele dosarului rezultă că

inculpatul T.C. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată

(înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în forma

continuată, precum și infracțiunea de uz de fals) și pentru care a fost

condamnat de prima instanță, hotărâre menținută de instanța de recurs.

Împrejurarea că societățile înșelate

nu au prejudiciu este clar explicată de prima instanță, prin faptul că acestea

au primit de la unitățile beneficiare, cărora le-au predat combustibilul,

prețul motorinei, iar nu al combustibilului, și prin urmare nu au fost ele

prejudiciate, ci unitățile beneficiare care nu s-au constituit părți civile.

Pentru că inculpații au beneficiat

de pe urma acestor infracțiuni, sumele dobândite, în mod vădit, prin săvârșirea

infracțiunii (respectiv diferența dintre prețul motorinei plătit de părțile

civile și prețul combustibilului livrat efectiv de inculpați), instanța de fond

a dispus confiscarea specială a acestor sume, în baza art. 118 lit. d) C. pen.

Înalta Curte constată că faptele

inculpaților de a induce în eroare părțile civile asupra combustibilului

livrat, prin emiterea a două facturi prezentând mențiuni neadevărate și prin

folosirea de către T.C. a declarației de conformitate contrafăcute, în locul

celei originale ridicate din stația C.F.R. E., se încadrează în prevederile art.

215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, art.

290, cu aplicarea art. 41 alin. (2), iar pentru inculpatul T.C. și în

dispozițiile art. 291 C. pen.

Totodată, Înalta Curte observă că

inculpatul R.V. nu a formulat ca motiv de apel, în fața Curții de Apel Alba

Iulia, greșita sa condamnare, pentru fapte care nu ar constitui infracțiuni, ci

a solicitat, doar, reducerea pedepsei, astfel încât nu poate critica, sub acest

aspect, decizia instanței de apel.

Înalta Curte constată că ambele

hotărâri atacate sunt legale și se întemeiază pe probele dosarului, astfel

încât va respinge, ca nefondate ambele recursuri declarate de inculpați.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat,

în sumă de 1.200.000 lei, fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații T.C. și R.V., împotriva deciziei penale nr. 72/ A din 27

februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare statului, în sumă de 1.200.000 lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

aprilie 2004.