ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 16/2003

S-a luat

în examinare recursul declarat de partea civilă S.C. „W.R.” SRL  împotriva

deciziei penale nr.23 din 24 ianuarie 2002 a Curții de Apel Iași, privind pe

intimații inculpați S.R.D., I.M., B.C. și P.V..

Au

lipsit recurenta parte civilă și intimații inculpați.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul

a solicitat admiterea recursului părții civile și acordarea cheltuielilor

judiciare solicitate.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.284 din 5 octombrie 2000, Tribunalul Vaslui a condamnat pe

inculpații:

1.

S.R.D  la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2 și 5 Cod penal, cu aplicarea

art.74 lit.a și 76 lit.a  ; 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art.288 alin.1  , cu

aplicarea art.74 lit.a și 76 lit.e  ; 2 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art.291   cu aplicarea art.74 lit.a și

76 lit.e , toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Conform

art.34 lit.b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.

2.

I.M.   la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.26 raportat la art.215

alin.1,2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a și 76 lit.a Cod penal.

3.

B.C  la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.26 raportat la art.215

alin.1,2 și 5 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și 76 lit.a Cod penal.

4.

P.V  la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.26 raportat la art.215

alin.1,2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a și 76 lit.a Cod penal.

Pe

durata prevăzută de art.71 Cod penal a interzis inculpaților exercitarea

drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal.

S-au

anulat actele false, respectiv bonurile de recepție nominalizate la fila 17 și

18 din vol.I al dosarului de urmărire penală.

A

fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă

S.C.

„W.R.” SRL

și în consecință:

A

obligat inculpatul S.R.D. la plata către partea civilă a sumei de 764.237.300

lei reprezentând prejudiciul efectiv cauzat de 324.789.740 lei, reactualizat

până la data pronunțării hotărârii în funcție de indicii de inflație, din care:

-

în solidar cu inculpatul  B.C. până la concurența sumei de 144.716.304 lei;

-

în solidar cu inculpatul I.M. până la concurența sumei de 494.021.184 lei;

-

în solidar cu inculpatul P.V. până la concurența sumei de 125.499.812 lei.

A obligat inculpații la cheltuieli judiciare către stat astfel: S.R.

la 3.200.000 lei, iar inculpații B.C., I.M. și P.V. la câte 1.250.000 lei.

Au

mai fost obligați inculpații la câte 9.716.000 lei cheltuieli judiciare către

partea civilă, reprezentând onorariu de avocat (28.250.000 lei) și onorar

expertize (900.000 lei).

Pentru

a hotărî astfel s-a reținut în fapt următoarele:

Cetățeanul

german W.A.F., a înființat în anul 1997

S.C.

„W.R.” SRL

, având ca obiect principal prelucrarea

merelor din zonă și valorificarea produslui obținut.

Deoarece

locuia mai mult în Germania, l-a împuternicit pe inculpatul S.R.D., care are

dublă cetățenie (română și germană) să reprezinte interesele firmei. În această

calitate, el avea dreptul să dea instrucțiuni salariaților, să semneze

documente, să facă decontări în bancă.

Profitând

de faptul că nu era controlat și cum în lipsa martorului M.Z., care avea

sarcina de a cântări autovehiculele care aduceau mere la societate, această

operațiune o făcea chiar inculpatul S.R., acesta a falsificat 43 bonuri de

recepție, din care 7 atribuite lui B.C., 26 lui I.M. și 10 lui P.V., toate cu o

valoare de 324.789.740 lei.

Inculpatul

s-a înțeles cu cei trei – cu fiecare separat, a întocmit bonuri de recepție

false pentru 113.480 kg mere - 10 bonuri de recepție pe numele inculpatului P.V.;

130.836 kg mere – 7 bonuri de recepție pe numele inculpatului B.C. și 464.426

kg mere – 26 bonuri de recepție false pe numele inculpatului I.M..

Bonurile

au fost semnate la rubrica furnizor de cei trei inculpați.

Inculpatul

S.R. a întocmit pe calculator dispoziții de plată pentru sumele de 53.335.600

lei – inculpatul P.V., 61.502.320 lei pentru inculpatul B.C. și 209.951.820 lei

pentru inculpatul I.M., fiecare semnând dispozițiile și ridicând sumele de bani

de la casierie, după care le-au predat inculpatului S.R..

Inculpatul

S.R. i-a dat din acești bani, 10.000.000 lei inculpatului I.M., care după

începerea cercetărilor a predat banii societății păgubite.

Inculpații

au fost reclamați de către patronul firmei, care venit în România la sfârșitul

lunii noiembrie 1997 și verificând actele întocmite în perioada cât a lipsit, a

constatat că unele bonuri puteau a fi rezultatul manipulării cântarului,

deoarece cantitățile înscrise erau  multiplu de 20. Întrebat S.R. a recunoscut

că a întomcit bonuri pentru cantități de mere care în realitate nu au intrat în

depozite.

Sentința

a fost apelată de procuror și inculpați.

Procurorul

a criticat sentința ca nelegală și netemeinică pentru motivele că:

-

pedeapsa de 5 luni aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals prevăzută de

art.288 alin.1 Cod penal este nelegală în condițiile reținerii de circumstanțe

atenuante personale;

-

greșit s-a reținut circumstanța prevăzută de art.74 lit.a Cod penal în favoarea

inculpatului S.R.;

-

prin adoptarea O.U.G. nr.207 din 15 noiembrie 2000 ulterior pronunțării

sentinței se impune schimbarea încadrării juridice date fiind dispozițiile care

modifică înțelesul noțiunii de „consecințe deosebit de grave” și aplicarea unor

noi pedepse potrivit art.215 alin.1 și 2 Cod penal;

-

inculpatul I.M. a achitat în timpul urmăririi penale 10.000.000 lei care nu au

fost deduși din prejudiciu.

Inculpatul

S.R. a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică, susținând că se impune a

fi achitat, deoarece a fost condamnat pentru aceeași infracțiune și în

Germania.

Inculpații

I.M., P.V. și B.C. au susținut că sunt nevinovați și au invocat dispozițiile

art.51 Cod penal. Au susținut că au acționat fără conștiința săvârșirii unei

infracțiuni, deoarece inculpatul i-a asigurat de legalitatea operațiunii.

Apelurile

au fost admise și prin aplicarea legii penale mai favorabile – dispoziții

conținute în O.U.G.nr.207/2000 – s-a schimbat încadrarea juridică din

infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2,5 Cod penal în

infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1 și 2 Cod penal.

În

ce-l privește pe inculpatul S.R., au fost înlăturate circumstanțele atenuante

și a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare.

Pedepsele

aplicate inculpaților I.M., B.C. și P.V., au fost aplicate după cum urmează: 2

ani cu menținerea circumstanțelor atenuante pentru inculpatul I.M. și câte 1 an

și 6 luni cu menținerea circumstanțelor atenuante pentru inculpații B.C. și P.V..

S-a

dispus în temeiul art.81 Cod penal ca pedepsele aplicate celor 3 inculpați să

fie suspendate condiționat.

Au

fost obligați:

Inculpatul

S.R. la 740.305.000 lei părții civile

S.C. „W.R.” SRL

,

în solidar cu:

-

I.M. până la concurența sumei de 470.090.000 lei;

-

P.V. până la concurența sumei de 125.499.000 lei;

-

B.C. până la concurența sumei de 144.716.000 lei.

Instanța

de apel nu a primit motivele de apel care vizau exonerarea de răspundere penală

susținute de inculpații apelanți.

Împotriva

deciziei a declarat recurs

S.C. „W.R.” SRL

,

care în calitate de parte civilă în cauza dedusă apelului, a împuternicit

Societatea Civilă de Avocați „V. Și L.Z.” prin contractul de asistență juridică

nr.94/2001 să o reprezinte în fața Curții de Apel Iași, susținând că instanța

de apel nu i-a obligat pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare deși au

fost solicitate.

Recursul

este fondat.

Partea

civilă prin apărător și-a susținut interesele, efectuarea acestor cheltuieli

fiind determinată de inculpați.

Apelurile

inculpaților vizau nevinovăția și ele nu au fost primite pentru acest motiv,

instanța de apel având de aplicat dispozițiile unei legi penale mai favorabile

intervenite după judecata în primă instanță cum și îndreptarea unor

nelegalități în hotărârea primie instanțe în apelul procurorului.

Așa

fiind și văzând și dispozițiile art.193 alin.1 și 6 din Codul de procedură penală,

urmează ca recursul să fie admis și decizia casată numai cu privire la

omisiunea acordării cheltuielilor judiciare către partea civilă S.C. „W.R.”

SRL

Inculpații vor fi obligați la câte

10.000.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de partea civilă

S.C. „W.R.” SRL

împotriva deciziei penale

nr.23 din 24 ianuarie 2002 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpații S.R.D.,

I.M., B.C. și P.V..

Casează

decizia atacată numai cu privire la omisiunea acordării cheltuielilor

judiciare.

Obligă pe inculpați la câte 10.000.000 lei fiecare, reprezentând

cheltuieli judiciare către partea civilă

S.C.

„W.R.” SRL.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2003.