Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
9 ianuarie 2003

Decizia nr. 72/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 527/2001 a Tribunalului Iași

S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații V.V. și S.O. împotriva deciziei penale nr.146 din 16 mai 2002 a Curții de Apel Iași. S-a prezentat apărătorul desemnat din oficiu, avocat V.M. , lipsind inculpații și părțile civile. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul inculpatului a solicitat achitarea acestora, potrivit prevederilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d, fiind un litigiu comercial. Procurorul a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului. CURTEA Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.527 din 9 octombrie 2001, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul V.V.pentru săvârșirea infracțiunili de înșelăciune, prevăzută în art.215 alin.1, 3,4 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

și art.13 C.pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută în art.215 alin.1,4,5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare. S-au aplicat inculpatului dispozițiile art.64 C.pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza dispozițiilor art.88 C.pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive, începând cu 28 martie până la 22 decembrie 2000; - pe inculpatul S.O. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1,3,4 cu aplicarea art.13 C.pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art.334 C.proc.pen., din infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1, 4, 5 C.pen. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art.64, pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza dispozițiilor art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 5 aprilie 2000, până la 22 decembrie 2000. Pe inculpatul A.C. pentru complicitate la înșelăciune, prevăzută în art.26 raportat la art.215 alin.1,2 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 art.13 C.pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art.334 C.pen., din infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1,2,5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la 6 ani și 10 luni închisoare și de bancrută frauduloasă prevăzută de art.276 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, la pedepasa de 5 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art.33 lit.a, 34 C.pen. s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani și 10 luni închisoare. S-au aplicat inculpatului dispozițiile art.64 pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive începând cu 21 iunie 2000 până la 22 decembrie 2000. În baza dispozițiilor art.14 și 346 C.proc.pen., raportat la art.998 C.civ. au fost obligați inculpații V.V. și A.C. să plătească în solidar despăgubiri civile, după cum urmează: - părții civile SC CIMENTUL SA Turda suma de 33.380.000 lei; - părții civile SC ITS CO Onești, suma de 76.985.178 lei; - părții civile SC MOLDOCHIM SA Bicaz suma de 99.986.930 lei, iar inculpatul S.O.

în solidar cu inculpatul A.C. suma de 232.574.015 lei părții civile SC PORT AGENCY SA Galați. S-a menținut măsura asiguratorie dispusă prin ordonanța din 24 iulie 2000 asupra bunurilor aparținând inculpatului V.V. până la achitarea integrală a debitului reținut în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În luna iulie 1999, inculpatul V.V. a fost contactat de numitul A.C. care l-a rugat să preia societatea unde era administrator, respectiv SC GECA IMPEX SRL, oferindu-i pentru acest serviciu suma de 1.000.000 lei. Inculpatul a acceptat propunerea, însă nu a solicitat relații cu privire la situația financiar-contabilă a societății și împreună cu A.C.

s-au deplasat la Notariat și la Camera de Comerț unde au întocmit actele necesare preluării SC GECA IMPEX SRL, devenind astfel asociat unic și administrator al societății. Ulterior, cei doi au deschis un cont la BANCK POST – Sucursala Iași și au ridicat un carnet cu file CEC, însă prin contul respectiv, societatea nu a derulat nici o sumă de bani.

ÎN

DECIDE: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.V. și S.O. împotriva deciziei penale nr.146 din 16 mai 2002 a Curții de Apel Iași. Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 ianuarie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.