ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 233/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr.377/R din 19 iunie 2001 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpații M.E. și L.I. S-a prezentat intimatul inculpat L.I., asistat de avocat N.G., apărător ales. A lipsit intimatul inculpat M.E., pentru apărarea sa prezentându-se avocat S.A., apărător desemnat din oficiu. Procedura de citare a fost îndeplinită. Procurorul a susținut recursul în anulare, astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar, solicitând admiterea lui, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe. Apărătorul inculpatului L.I. a solicitat respingerea recursului în anulare.

Inculpatul L.I., în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.1032 din 29 mai 2003, Judecătoria Oradea a dispus condamnarea inculpaților: - M.E. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și participație improprie la infracțiunea de folosire de acte falsificate în operațiuni vamale, prevăzute de art.26 raportat la art.288 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a C.pen., precum și art.31 alin.2 C.pen., raportat la art.178 din Legea nr.141/1997, privind Codul vamal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a C.pen.

În baza art.83 C.pen. instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1964/1997 a Judecătoriei Satu Mare, urmând ca inculpatul să execute în total 4 ani și 2 luni închisoare. - L.I. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și folosirea de acte falsificate în operațiuni vamale, prevăzute de art.289 și art.31 alin.2 C.pen. raportat la art.178 din Legea nr.1421/1997, privind Codul vamal. În baza art.86 1 C.pen., instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a excecutării pedepsei pe durata termenului de încercare. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că, în anul 1998, inculpații M.E.

și L.I., împreună cu alți inculpați, condamnați în aceeași cauză, au falsificat mai multe documente vamale pentru a înlesni introducerea în țară a unor autoturisme care nu corespundeau normelor antipoluante și, din acest motiv, nu puteau fi înscrise în circulație. Astfel, în cel îl privește pe inculpatul M.E. s-a reținut că, acesta a racolat persoane interesate să introducă în țară autoturisme din categoria menționată, le-a făcut legătura cu ceilalți inculpați în vederea falsificării documentelor vamale, a primit aceste documente, plătind pentru ele, apoi le-a transmis altui făptuitor pentru realizarea demersurilor în vederea înmatriculării autoturismelor. În sarcina inculpatului L.I., vameș la Vama Salonta, s-a reținut că acesta a întocmit declarația vamală nr.726 din 1 septembrie 1998, cu date nereale, în vederea introducerii în țară a unui autoturism marca Ford Mondeo.

Prin decizia penală nr.655/A din 3 noiembrie 2000, Tribunalul Bihor a respins apelurile declarate de inculpați. Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr.377/R din 19 iunie 2001 a admis recursurile inculpaților M.E. și L.I. și a dispus achitarea acestora în baza art.11 pct.2 lit.a, combinat cu art.10 lit.b 1 C.proc.pen., aplicându-le câte o amendă administrativă de 1.000.000 lei. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, susținând că în cauză s-au aplicat greșit dispozițiile art.10 lit.b 1 C.proc.pen. și solicitând, în consecință, casarea deciziei instanței de recurs și menținerea hotărârilor instanțelor de fond și de apel.

Recursul în anulare este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare. Potrivit art.10 lit.b 1 C.proc.pen. acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar potrivit art.11 pct.2 lit.a din același cod, când se constată în cursul judecății existența acestui caz, instanța pronunță achitarea. În conformitate cu prevederile art.18 1 alin.2 C.pen., la stabilirea gradului de pericol social al unei fapte prevăzute de legea penală se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

În cauză se constată că, în cei privește pe inculpatul M.E. nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.18 1 alin.2 C.pen., deoarece inculpatul este recidivist, iar activitatea sa infracțională se compune din mai multe acțiuni contrare legii, săvârșite în scopul introducerii frauduloase în țară a unor autoturisme care aveau, de asemenea, să fie înmatriculate ilegal. În urma acestei activități, inculpatul a realizat un câștig ilicit de 2400 mărci germane. Se constată așadar că, instanța de apel a reținut greșit că faptele penale comise de inculpatul M.E. nu prezintă pericolul social al unor infracțiuni urmând, în consecință, să se admită recursul în anulare, să se caseze hotărârea atacată față de acest inculpat și, rejudecând cauza, să se respingă ca nefondat, recursul declarat de el împotriva deciziei penale nr.655 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Bihor.

În ce-l privește pe inculpatul L.I., hotărârea instanței de apel este corectă, având în vedere că acest inculpat nu are antecedente penale, iar în împrejurările concrete în care a fost comisă fapta acestuia de a completa declarația vamală în absența persoanei care avea procură pentru întocmirea formalităților de introducere în țară a unui autoturism marca Ford Mondeo, apare ca fiind întâmplătoare și nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. În consecință, recursul în anulare va fi admis numai în limitele arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr.377/R din 19 iunie 2001 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul M.E. Casează decizia atacată numai față de acest inculpat și rejudecând: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva deciziei penale nr.655/A din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Bihor. Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu, a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2003.