ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 233/2003

S-a

luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale

nr.377/R din 19 iunie 2001 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpații M.E.

și L.I.

S-a

prezentat intimatul inculpat L.I., asistat de avocat N.G., apărător ales.

A

lipsit intimatul inculpat M.E., pentru apărarea sa prezentându-se avocat S.A.,

apărător desemnat din oficiu.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul

a susținut recursul în anulare, astfel cum a fost formulat în scris și depus la

dosar, solicitând admiterea lui, casarea deciziei atacate și menținerea

hotărârii primei instanțe.

Apărătorul

inculpatului L.I. a solicitat respingerea recursului în anulare.

Inculpatul

L.I., în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului

său.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.1032 din 29 mai 2003, Judecătoria Oradea a dispus

condamnarea inculpaților:

-

M.E. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru complicitate la

infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și participație improprie

la infracțiunea de folosire de acte falsificate în operațiuni vamale, prevăzute

de art.26 raportat la art.288 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37

lit.a C.pen., precum și art.31 alin.2 C.pen., raportat la art.178 din Legea

nr.141/1997, privind Codul vamal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a

C.pen.

În

baza art.83 C.pen. instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin

sentința penală nr.1964/1997 a Judecătoriei Satu Mare, urmând ca inculpatul să

execute în total 4 ani și 2 luni închisoare.

-

L.I.

la pedeapsa rezultantă de 3 ani  închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de fals intelectual și folosirea de acte falsificate în

operațiuni vamale, prevăzute de art.289 și art.31 alin.2 C.pen. raportat la

art.178 din Legea nr.1421/1997, privind Codul vamal.

În

baza art.86

1

C.pen., instanța a dispus suspendarea sub supraveghere

a excecutării pedepsei pe durata termenului de încercare.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că, în anul 1998,

inculpații M.E. și L.I., împreună cu alți inculpați, condamnați în aceeași

cauză, au falsificat mai multe documente vamale pentru a înlesni introducerea

în țară a unor autoturisme care nu corespundeau normelor antipoluante și, din

acest motiv, nu puteau fi înscrise în circulație.

Astfel,

în cel îl privește pe inculpatul M.E. s-a reținut că, acesta a racolat persoane

interesate să introducă în țară autoturisme din categoria menționată, le-a

făcut legătura cu ceilalți inculpați în vederea falsificării documentelor

vamale, a primit aceste documente, plătind pentru ele, apoi le-a transmis altui

făptuitor pentru realizarea demersurilor în vederea înmatriculării

autoturismelor.

În

sarcina inculpatului L.I., vameș la Vama Salonta, s-a reținut că acesta a

întocmit declarația vamală nr.726 din 1 septembrie 1998, cu date nereale, în

vederea introducerii în țară a unui autoturism marca Ford Mondeo.

Prin

decizia  penală nr.655/A din 3 noiembrie 2000, Tribunalul Bihor a respins

apelurile declarate de inculpați.

Curtea

de Apel Oradea, prin decizia penală nr.377/R din 19 iunie 2001 a admis

recursurile inculpaților M.E. și L.I. și a dispus achitarea acestora în baza

art.11 pct.2 lit.a, combinat cu art.10 lit.b

1

C.proc.pen.,

aplicându-le câte o amendă administrativă de 1.000.000 lei.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs în anulare procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, susținând că în cauză s-au

aplicat greșit dispozițiile art.10 lit.b

1

C.proc.pen. și solicitând,

în consecință, casarea deciziei instanței de recurs și  menținerea hotărârilor

instanțelor de fond și de apel.

Recursul

în anulare este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

art.10 lit.b

1

C.proc.pen. acțiunea penală nu poate fi pusă în

mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar potrivit art.11

pct.2 lit.a din același cod, când se constată în cursul judecății existența

acestui caz, instanța pronunță achitarea.

În

conformitate cu prevederile art.18

1

alin.2 C.pen., la stabilirea

gradului de pericol social al unei fapte prevăzute de legea penală se ține

seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de scopul urmărit, de

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi

putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

În

cauză se constată că, în cei privește pe inculpatul M.E. nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art.18

1

alin.2 C.pen., deoarece inculpatul

este recidivist, iar activitatea sa infracțională se compune din mai multe

acțiuni contrare legii, săvârșite în scopul introducerii frauduloase în țară a

unor autoturisme care aveau, de asemenea, să fie înmatriculate ilegal. În urma

acestei activități, inculpatul a realizat un câștig ilicit de 2400 mărci

germane.

Se constată așadar că,

instanța de apel a reținut greșit că faptele penale comise de inculpatul M.E.

nu prezintă pericolul social al unor infracțiuni urmând, în consecință, să se

admită recursul în anulare, să se caseze hotărârea atacată față de acest

inculpat și, rejudecând cauza, să se respingă ca nefondat, recursul  declarat

de el împotriva deciziei penale nr.655 din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului

Bihor.

În

ce-l privește pe inculpatul L.I., hotărârea instanței de apel este corectă,

având în vedere că acest inculpat nu are antecedente penale, iar în

împrejurările concrete în care a fost comisă fapta acestuia de a completa

declarația vamală în absența persoanei care avea procură pentru întocmirea

formalităților de introducere în țară a unui autoturism marca Ford Mondeo,

apare ca fiind întâmplătoare și nu prezintă pericolul social al unei

infracțiuni.

În

consecință, recursul în anulare va fi admis numai în limitele arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr.377/R din  19 iunie

2001 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul M.E.

Casează

decizia atacată numai față de acest inculpat și rejudecând:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva deciziei penale

nr.655/A  din 3 noiembrie 2000 a Tribunalului Bihor.

Onorariul

de avocat, pentru apărarea din oficiu, a inculpatului, în sumă de 300.000 lei,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 17 ianuarie  2003.