ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3831/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3831/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 359/ P din

5 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 91/2004,

alături de alții, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată

prin Legea nr. 243/2002 și Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art.

76 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.R.C., la

pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 81 alin. (2) C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata

unui termen de 3 ani calculat potrivit art. 82 C. pen., și i s-a atras atenția

inculpatului potrivit art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 112 lit. f), combinat

cu art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 800 Euro,

depusă la casieria Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și 200.000 lei

consemnată la C.E.C. cu recipisa nr. 1052/253360101 din 19 noiembrie 2003

ridicate de la inculpatul G.A.L., a sumelor de 300 Euro și 250 dolari S.U.A. de

la inculpatul H.M.T. și a sumei de 100 dolari S.U.A. de la inculpatul D.R.C.

În baza art. 357 lit. c) C. proc.

pen., și art. 13 alin. (6) din Legea nr. 39/2003 s-a menținut sechestrul

asigurător instituit prin ordonanța din 12 noiembrie 2003 dată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Oradea.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen., au fot obligați fiecare inculpat la plata a câte 4.000.000 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că în data de 12 septembrie 2003, inculpații

H.M.T. și G.A.L. l-au întâlnit pe martorul P.C., o cunoștință mai veche a

inculpatului G.A.L., căruia acesta din urmă i-a cerut să îl transporte pe

inculpatul H.M.T. în Ungaria, martorul practicând taximetria.

În jurul orelor 24,00, inculpatul H.M.T.

și martorul P.C. s-au deplasat în Vama Borș, iar din zona liberă au luat-o în

mașină pe numita D.A.M. ce avea interdicție de ieșire din țară și a ajuns aici

cu ajutorul inculpatului G.A.L., care a transportat-o până în Vama Borș și cu

ajutorul inculpatului D.R.C., care a transportat-o din vamă până în zona liberă,

acesta din urmă primind în schimb de la inculpatul G.A.L. suma de 100 dolari S.U.A.

Odată tranzitată în Ungaria, inculpatul H.M.T. și martorul P.C. au

transportat-o la gara din zona Berettyoujfalu, iar apoi, după ce au constatat

că nu circulă nici un tren în acea noapte spre Budapesta, au condus-o pe tânără

la un motel din localitate.

Martorul P.C. s-a întors în țară în

aceeași noapte, iar inculpatul H.M.T. a rămas În Ungaria până a doua zi când

l-a sunat pe martorul P.C., care s-a deplasat din nou în Ungaria și l-a readus

în țară.

În cursul aceleiași zile, respectiv

în data de 13 septembrie 2003, inculpații H.M.T. și G.A.L., i-au solicitat

martorului P.C. să-i transporte în Ungaria și pe numiții V.A. și O.M. Cele două

persoane împreună cu inculpatul G.A.L. și martorul P.C. s-au deplasat în

Ungaria, iar în localitatea Berettyoujfalu au făcut o escală pentru a o lua pe

numita D.A.M. condusă aici de inculpatul H.M.T. în ziua precedentă. Bagajele

acesteia au fost transportate odată cu transportarea celor două persoane. Cele

trei persoane au fost conduse în Budapesta la aeroport de unde au plecat în

Franța. Biletele de avion au fost cumpărate de însuși inculpatul G.A.L. Acesta

s-a întors împreună cu martorul P.C. în țară.

În cursul lunii noiembrie,

inculpatul G.A.L., i-a cerut martorului P.C. să mai transporte în Ungaria o

persoană de sex feminin, pe care urma să o ia din zona liberă a Vămii Borș. În

data de 03 noiembrie 2003 numita D.E. a fost transportată în Vama Borș de către

inculpatul G.A.L., iar de aici a fost condusă în zona liberă de către inculpata

N.A.G., fără ca aceasta din urmă să fie răsplătită financiar pentru contribuția

sa. Numita D.E. a fost luată din zona liberă de martorul P.C. care a

transportat-o în localitatea Berettyoujfalu la același motel.

A doua zi, respectiv, în data de 03

noiembrie 2003, inculpatul G.A.L. i-a solicitat martorului P.C. să mai

transporte în Ungaria o persoană de sex masculin. În data de 5 noiembrie 2003

numitul F.M. a fost luat din localitatea Băile Felix și a fost transportat în

Ungaria în localitatea Berettyoujfalu. În acest context au fost transportate în

Ungaria și bagajele numitei D.E., trecută ilegal peste frontiera de stat a

României în ziua precedentă.

În data de 11 noiembrie 2003

inculpatul G.A.L. i-a solicitat martorului P.C. să mai transporte în Ungaria o

persoană de sex masculin, pe care urma să o ia din zona liberă a Vămii Borș.

Numitul A.D. a fost transportat în

Vama Borș de către inculpatul G.A.L., iar de aici a fost condus până în zona

liberă de către inculpata N.A.G. Transportul în Ungaria a numitului A.D. nu s-a

mai realizat, urmare intervenției organelor de poliție, care supravegheau

activitatea inculpaților și au organizat prinderea în flagrant a acestora.

Atât inculpatul H.M.T., cât și

inculpatul G.A.L. au declarat că persoanele cărora le-au organizat, fie

transportul în Ungaria, fie trecerea ilegală a frontierei de stat a României

sunt persoane cunoscute de numitul T.F.T., care i-a adresat această cerere

inculpatului H.M.T. S-a apreciat că acesta la rândul său l-a implicat pe

inculpatul G.A.L., care cunoscându-i pe inculpații N.A.G. și D.R.C., i-a atras

la rândul său și pe aceștia în activitățile infracționale privind traficul de

migranți.

Inculpatul H.M.T. a declarat în fața

instanței că „…îl cunosc pe numitul T.F.T., pe care l-am întâlnit în urmă cu 2

ani în stațiunea Băile Felix și cu care am legat o relație de prietenie; de

atunci în mod sporadic mi-a cerut servicii constând în transportul unor

persoane în Ungaria printre care și soția sa, practic nu realizam eu efectiv

aceste transporturi ci încercam să găsesc taxi mai ieftin care știam că nu va

fi întors din vamă, deoarece cunoșteam problema persoanelor provenite din

Moldova, care erau întoarse din vamă, fie că aveau acte în regulă, fie că nu…”.

Inculpatul G.A.L. a declarat în fața

instanței că „…arăt că în data de 12 septembrie i-am cerut lui P.C. să-l

transporte pe inculpatul H.M.T. în Ungaria și știu că aceștia urmau să ia o

fată din zona liberă a Vămii Borș, arăt că pe fată o chema D.; până în Vama

Borș am transportat-o eu pe această fată, pe care am întâlnit-o în aceeași zi

în localitatea Oradea, fiind însoțită de O.M. și numita V.A., în acel context O.M.

s-a prezentat cu numele de S. și nu pot preciza dacă i-a spus că vine din

partea lui T.F.T. sau că îl cunoaște pe T.F.T. Nu știu dacă în acest context,

personal am vorbit cu T.F.T. Arăt că această întâlnire a avut loc ca urmare a

telefoanelor pe care le-am primit, atât de la Stan și de la T.F.T., care cred

că era poreclit R.

La rândul său martorul P.C. declară

că „…arăt că tot din discuțiile purtate în mașină am dedus că inculpatul G.A.L.

și persoanele care le transportam în Ungaria, cunoșteam o persoană pe nume T.,

care am dedus că era un român plecat afară, care putea să facă rost de orice

vize sau acte … Arăt că la unul din transporturile efectuate, am surprins o

convorbire telefonică a inculpatului G.A.L. cu o persoană pe care o bănuiesc a

fi acel T., convorbire din care am dedus că persoanele transportate aveau

interdicție de intrare în spațiul Schengen…”.

Apoi, inculpatul G.A.L. a declarat

că „…nu se cunoștea dacă D.A.M. are sau nu interdicție, am procedat în sensul

de a transporta întâi pe aceasta în Ungaria, astfel că din momentul în care am

ajuns în vamă, am luat legătura cu inculpatul D.R.C., respectiv m-am întâlnit

cu acesta și am cerut să-i arate unde este D.F.S.… Arăt că această persoană (D.E.)

a fost transportată de mine cu mașina până la Vama Borș iar acolo a fost

condusă de N.A.G. până în zona liberă … pentru că nu știam cu certitudine dacă

aveau sau nu instituită vreo interdicție, am solicitat ajutorul inculpaților D.R.C.

și N.A.G. tocmai pentru a evita controlarea efectivă a acelor persoane,

legitimarea lor la punctul de frontieră”.

Inculpatul H.M.T. a declarat că, în

cadrul unei convorbiri purtate cu inculpatul G.A.L. i-am cerut acestuia să

vorbească cu inculpatul D.R.C. pentru ca acesta din urmă să aranjeze trecerea

unor persoane…”

Inculpatul D.R.C. a declarat că „…arăt

că la cererea inculpatului G.A.L., la data de 12 octombrie 2003, am acceptat să

conduc o fată al cărei nume l-am aflat ulterior ca fiind D. până în zona

liberă…”.

Inculpata N.A.G. a declarat că „…arăt

că îi cunosc pe inculpații H.M.T. și G.A.L. iar acesta din urmă mi-a cerut să

conduc până în zona liberă a vămii două persoane … în virtutea relației de

prietenie pe care o am cu inculpatul G.A.L. am dat curs cererii acestuia de a

conduce o femeie pe care rețin că o chema E.…”.

În concret, prima instanță, a

reținut că numitul T.F.T. desfășura activități ilegale vizând migrația de

persoane în străinătate și, în realizarea acestora, l-a atras pe inculpatul H.M.T.,

ca, la rândul său, l-a atras pe inculpatul G.A.L., rolul acestora din urmă

fiind acela de a organiza activitățile de călăuzire sau transport a persoanelor

în sarcina cărora erau instituite diferite interdicții privind frontiera de

stat a României.

Activitățile infracționale în care

s-au implicat inculpații H.M.T. și G.A.L. au avut un caracter organizat,

fiecare inculpat, având un anume rol. Aceste elemente au rezultat odată din

faptul că fiecare persoană pe care aceștia au tranzitat-o ilegal în Ungaria

venea din partea numitului T.F.T., persoană care, potrivit susținerilor

numitului F.M., regăsite în declarația martorului P.C., urma să ajute

persoanele tranzitate ilegal în Ungaria în găsirea unui loc de muncă în

străinătate. Sub acest aspect, prima instanță, a relevat din declarația

martorului P.C. următoarele: „…din discuțiile purtate cu acel băiat am dedus că

împreună cu cele două fete pe care le-am transportat înaintea lui, urmau să se

deplaseze spre Budapesta, … acest băiat pe care l-am luat din Băile Felix mi-a

spus că intenționa să ajungă în Anglia, unde o persoană pe nume T. îl ajuta

să-și găsească un loc de muncă … arăt că tot din discuțiile purtate în mașină

am dedus că inculpatul G.A.L. și persoanele pe care le transportam în Ungaria,

cunoșteau o persoană pe nume T., care am dedus că era un român plecat afară,

care putea să facă rost de orice viză sau acte … arăt că la unul din

transporturile efectuate, am surprins o convorbire telefonică a inculpatului G.A.L.

cu pe persoană pe care eu o bănuiesc a fi acel T., convorbire din care am dedus

că persoanele transportate aveau interdicție de intrare în spațiul Schengen…”.

Ca atare, nu este vorba de solicitanți întâmplători, aceste elemente ilustrând

existența unui program comun de activitate între cei doi inculpați și numitul T.F.T.

Convorbirile telefonice purtate de cei doi inculpați au evidențiat rolul

fiecăruia, respectiv raportul de subordonare a inculpatului G.A.L. față de

inculpatul H.M.T., primul realizând un rol de execuție a ceea ce hotăra

inculpatul H.M.T.

Prima instanță a remarcat sub acest

aspect modul imperativ în care inculpatul H.M.T. indica inculpatului G.A.L.

activitățile ce urmau să fie desfășurate. Itinerariul parcurs era prestabilit. Fiecare

persoană trecută ilegal a urmat același traseu. Astfel, persoanele tranzitate

ilegal se opreau în localitatea Berettyoujfalu, până la aducerea bagajelor (bagajele

fiind aduse odată cu persoanele care treceau ilegal frontiera de stat a

României) apoi acestea erau transportate în Budapesta la aeroport, de unde

plecau spre destinație. Modul de implicare al inculpaților a relevat mai mult

decât simplul interes afirmat de aceștia constând în organizarea activităților

de călăuzire.

Inculpații H.M.T. și G.A.L. au

recunoscut săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți prin modalitatea

organizării activității de călăuzire. Au negat însă săvârșirea infracțiunii de

constituire a unui grup infracțional organizat, motivând că au săvârșit

infracțiunea, scopul constând, așa cum s-a arătat în traficul de migranți, fără

a avea cunoștința apartenenței lor la vreun grup infracțional organizat.

Prima instanță nu a acceptat această

apărare a inculpaților, atâta vreme cât modul de execuție constând în folosirea

aceluiași itinerar de fiecare dată (Vama Borș – Berettyoujfalu – Debrecen)

folosirea aceleiași locații (motelul din Berettyoujfalu), a acelorași persoane,

inculpații N.A.G., D.R.C. și martorul P.C. (solicitat în calitate de taximetrist),

preluarea de fiecare dată a persoanelor cu interdicție la frontiera de stat din

zona liberă și transportul ulterior al bagajelor aparținând acestora, respectiv

odată cu trecerea ilegală a frontierei de stat de persoane cu documente în

regulă, denotă pregătirea minuțioasă a unui plan infracțional și organizarea

activităților infracționale. Rolul fiecărui inculpat, gradul de implicare al

acestora a denotat dependența lor infracțională de activitatea de racolare a

migranților desfășurată de numitul T.F.T., fiind elemente ce reflectă existența

unui grup organizat cu o structură bine determinată având acțiunile coordonate,

concertate și de durată, în vedere realizării scopului infracțional.

Sub aspect subiectiv, s-a apreciat

că inculpații au avut reprezentarea faptului că împreună cu numitul T.F.T., în

mod organizat și prin concertarea eforturilor realizează activități de trecere

ilegală a frontierei de stat a persoanelor, că această activitate le aduce

profituri dorind și urmărind realizarea acestui scop. Această reprezentate

mentală a inculpaților este suficientă pentru realizarea elementului subiectiv

al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, nefiind

necesară pentru formarea unei conștiințe de apartenență la un grup infracțional

organizat existența unor elemente de identificare a grupului contând într-o

denumire a acestuia sau ritualuri de acceptare, într-adevăr specific unor

asocieri de acest tip.

S-a reținut că, în concepția

legiuitorului român, grupul infracțional organizat este definit în art. 2 din

Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe

persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în

scopul constituirii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține

indirect un beneficiu material, același articol în alin. (2) definește și

infracțiunile grave, printre acestea regăsindu-se și infracțiunea privind

traficul de migranți.

În ceea ce privește condițiile

impuse de textul precitat, privind existența unui grup infracțional organizat,

prima instanță a remarcat că este îndeplinită condiția criteriului numeric,

stabilindu-se în mod cert că acesta îi include pe inculpații H.M.T. și G.A.L.

și numitul T.F.T., iar caracterul concertat, coordonat și de durată al

activității infracționale, precum și distribuirea rolurilor între aceștia, a

apreciat că a fost probat fără echivoc din cele mai sus expuse.

În ceea ce-i privește pe inculpații N.A.G.

și D.R.C., prima instanță a apreciat că vinovăția acestora a rezultat din modul

în care s-a obiectivat activitatea lor infracțională, motivația prezentată de

aceștia în fața instanței în sensul că au dat curs solicitării inculpatului G.A.L.

de a conduce migranții în zona liberă pentru a efectua cumpărături de la

magazinele D.F. fiind neverosimile. Inculpații i-au condus pe migranți în zona

liberă pe timpul nopții. În timp ce parcurgeau acest itinerar, inculpata N.A.G.

a fost contactată de mai multe ori de inculpatul G.A.L. căruia îi relata cum se

desfășoară această activitate. La rândul său inculpatul D.R.C. a refuzat a doua

solicitare a inculpatului G.A.L. de a mai călăuzi o persoană motivând că în

ziua precedentă „au fost probleme”. Tot de notorietate este și faptul că în

zona de frontieră se practică activități infracționale de călăuzire. Prima

instanță a concluzionat din cele ce preced că cei doi inculpați nu s-au aflat

într-o eroare asupra caracterului infracțional al activității desfășurate la

solicitarea inculpatului G.A.L. ci, din contră, au condus persoanele în zona

liberă pentru ca acestea să treacă ilegal frontiera de stat.

Prima instanță a apreciat că sunt

întrunite în sarcina celor doi inculpați, toate elementele constitutive a două

infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001

modificată prin Legea nr. 243/2002 și Legea nr. 243/2002 și Legea nr. 39/2003,

în ceea ce o privește pe inculpata N.A.G., respectiv a unei infracțiuni

prevăzută și pedepsită de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată

prin Legea nr. 243/2002 și Legea nr. 39/2003, în ceea ce-l privește pe

inculpatul D.R.C.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații H.M.T., G.A.L.,

N.A.G. și D.R.C. ce au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, sub nr. 1779/P/2005.

În motivele de apel, Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bihor, în ceea ce-l privește pe inculpatul D.R.C. a criticat

sentința atacat sub aspectul greșitei aplicări a circumstanței atenuante

personale prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., făcând aplicarea dispoziției art.

76 lit. d) C. pen., solicitând înlăturarea acesteia și aplicarea unei pedepse

legale, just individualizate, atât în privința cuantumului, cât și a

modalității de executare.

În motivele de apel, apelantul inculpat

D.R.C. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate, iar

pe fond achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., lipsind unul din elementele constitutive ale

infracțiunii, respectiv și anume latura subiectivă, deoarece din probele

administrate a rezultat că inculpatul a condus-o pe numita D.A.M., la cererea

inculpatului G.A.L., la magazinul D.F. din Vama Borș pentru a-și cumpăra

țigări, neavând de unde să știe că aceasta avea intenția de a trece fraudulos

frontiera, la dosar neexistând probe de vinovăție, hotărârea fiind pronunțată

doar pe bază de prezumții.

Prin decizia penală nr. 1101/ A din

17 mai 2005 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 1779/P/2005 în ceea ce-l privește pe inculpatul D.R.C.

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta.

În considerentele deciziei referitor

la apelul inculpatului D.R.C., instanța de apel a reținut că acesta este

nefondat și drept urmare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., acesta

a fost respins, cu obligarea inculpatului apelant la plata cheltuielilor

judiciare în folosul statului.

Instanța de apel a constatat că în

mod corect, pe baza probelor administrate, dar și a recunoașterii inculpatului

a fost reținută vinovăția acestuia, iar pedeapsa, în cazul inculpatului D.R.C.

a fost just individualizată și orientată spre minimul special prevăzută de lege

pentru astfel de infracțiune, nefiind cazul reducerii ei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul D.R.C., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală sub nr. 3476/2005.

Recurentul inculpat, în motivele de

recurs a solicitat admiterea recursului și în principal, casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar, în subsidiar,

achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen.

Prin decizia penală nr. 4942 din 6

septembrie 2005, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 3476/2005, a fost admis recursul declarat de

inculpatul D.R.C. împotriva deciziei penale nr. 101/ A din 7 mai 2005, a Curții

de Apel Oradea, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza, pentru

rejudecarea apelului la Curtea de Apel Oradea, cheltuielile judiciare, rămânând

în sarcina statului.

În considerentele deciziei, instanța

supremă a reținut că în raport cu primul motiv de recurs invocat de inculpatul D.R.C.,

în sensul trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, întrucât nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, recursul este fondat.

Conform art. 385

9

pct. 9 C.

proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care nu cuprind motivele

pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii sau aceasta nu se înțelege.

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar a rezultat că instanța de apel a soluționat apelul inculpatului D.R.C.,

respingându-l, ca nefondat, fără însă a analiza motivele invocate de acesta,

ceea ce echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei.

Ca atare hotărârea pronunțată în

apel fiind nulă, în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (1) C. proc. pen.,

recursul declarat de inculpat, fiind fondat, a fost admis, procedându-se corespunzător,

dispozitivului deciziei.

Cauza, având ca obiect apelurile

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor privind numai pe inculpatul D.R.C. și

al acestui inculpat, ale căror motive au fost arătate mai sus, a fost înregistrată,

în rejudecarea apelurilor, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, sub nr. 5007/P/2005.

Prin decizia penală nr. 38/ A din 7

februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 5007/P/2005, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., au fost admise apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor și inculpatul D.R.C. împotriva sentinței penale nr. 359/ P din

5 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în

sensul că în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen., a dispus achitarea

inculpatului D.R.C. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.

71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 și

Legea nr. 39/2003.

În baza art. 91 lit. c) C. pen., a

aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 10.000.000 lei.

S-a menținut restul dispozițiunilor

sentinței apelate.

Pentru a decide astfel, în

rejudecarea apelurilor, curtea de apel, examinând sentința prin prisma

apelurilor declarate de parchet și inculpat, precum și din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., sub aspectul tuturor motivelor de apel

invocate, a constatat că aceasta este nelegală și netemeinică, iar apelurile

fondate și admise ca atare, dar în baza altor motive decât cele invocate.

Așa cum a rezultat din probele

administrate în cauză, fapta există.

Inculpatul a condus-o pe numita D.A.M.,

pe timp de noapte, la cererea inculpatului G.A.L., în zona liberă a Vămii Borș,

mai precis la magazinul D.F., de unde aceasta a trecut ilegal frontiera.

Inculpatul a recunoscut că a condus-o pe numita D.A.M. la magazinul din zona

liberă. Declarația lui s-a coroborat cu cea a inculpatului G.A.L., care a

declarat că i-a dat pentru acest serviciu suma de 100 dolari S.U.A.

De asemenea, inculpatul D.R.C. a

refuzat a doua solicitate a inculpatului G.A.L., ceea ce dovedește că existența

faptei s-a stabilit pe bază de probe și nu de prezumții, așa cum a susținut

inculpatul.

Această faptă nu constituie

infracțiune, însă, întrucât prin atingerea minimă adusă uneia din valorile

apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de

importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului

de pericol social s-a ținut seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei,

de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea

produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita

inculpatului.

Astfel, inculpatul a condus-o pe

numita D.A.M. la magazinul D.F. la cererea lui G.A.L., care i-a comunicat că

aceasta are pașaport, însă ar putea fi întoarsă din vamă, întrucât este din

Moldova. A doua solicitare a inculpatului G.A.L. a fost refuzată de apelant.

Inculpatul este fără antecedente

penale și a absolvit Facultatea de Drept Oradea – promoția 2002, iar la locul

de muncă are o comportate foarte bună.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea și inculpatul D.R.C.

În motivele de recurs, parchetul a

invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen., criticând hotărârea instanței de apel pe motive de

nelegalitate și pe cale, de consecință, de netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

parchetul a arătat, în esență situația de fapt, reținută de prima instanță că,

inculpații H.M.T. și G.A.L., împreună cu o altă persoană aflată în străinătate

au constituit o rețea de trafic de migranți și au organizat activități de

racolare, îndrumare și călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii

frauduloase a frontierei de stat, în această din urmă activitate infracțională

fiind implicați și inculpații D.R.C. și N.A.

În data de 12 septembrie 2003

inculpații H.M.T. și G.A.L. l-au întâlnit pe martorul P.C., o cunoștință mai

veche a inculpatului G.A.L., căruia acesta din urmă, i-a cerut să-l transporte

pe inculpatul H.M.T. în Ungaria, martorul practicând taximetria.

În jurul orelor 24,00, inculpatul H.M.T.

și martorul P.C., s-au deplasat în Vama Borș, iar din zona liberă au luat-o în

mașină pe numita D.A.M. ce avea interdicție de ieșire din țară și a ajuns aici

cu ajutorul martorului G.A.L., care a transportat-o până în Vama Borș și cu

ajutorul inculpatului D.R.C., care a transportat-o din vamă până în zona

liberă, acesta din urmă primind în schimb de la inculpatul H.M.T. și martorul P.C.

au transportat-o la gara din zona Berettyoujfalu, iar, apoi, după ce au constatat

că nu circulă nici un tren în acea noapte spre Budapesta, au condus-o pe tânără

la un motel din localitate.

Reținând această stare de fapt,

instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul D.R.C. la o pedeapsă de un an

închisoare, apreciind că probațiunea administrată confirmă vinovăția acestuia

și totodată a înlăturat motivele invocate de inculpat, în sensul că a dat curs

solicitării inculpatului G.A.L. de a conduce migranți în zona liberă pentru a efectua

cumpărături de la D.F., fără a avea cunoștință despre faptul că aceste persoane

urmau să treacă ilegal frontiera de stat.

Această susținere a inculpatului D.R.C.,

în sensul că era într-o eroare, adică el știa că va conduce pe numita D. în

zona liberă la magazinele D.F. și nu a călăuzit-o pentru trecerea frontierei,

nu poate fi reținută cum de altfel, nici instanța de fond nu a reținut-o și

aceasta din mai multe considerente.

Pe de-o parte, inculpatul D.R.C. a

fost încadrat în muncă la Vama Borș în calitate de declarant vamal și

bineînțeles în această calitate era la curent cu toate activitățile desfășurate

în vamă, atât cele legale, cât și cele nelegale.

Pe de altă parte, inculpatul D.R.C.

a condus această persoană la solicitarea coinculpatului G.A.L. în zona liberă,

primind pentru aceasta suma de 100 dolari S.U.A., conducere pe care a

efectuat-o pe timp de noapte.

Parchetul a considerat că această

stare de fapt concretizată în probe, față de modalitatea în care s-a săvârșit

fapta, atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

De altfel, instanța de fond,

Tribunalul Bihor a pronunțat o hotărâre legală și temeinică conform cu

adevărul, iar instanța curții de apel, după casare și rejudecare, a reținut

săvârșirea faptei dar, a socotit că aceasta nu prezintă gradul de pericol

social a unei infracțiuni.

Atât doctrina, cât și jurisprudența

definesc gradul de pericol social ca element esențial pentru existența

infracțiunii ca un fapt ce a rezultat din împrejurările comiterii faptelor, din

modalitatea în care acestea s-au săvârșit, din natura faptelor, din

complexitatea acestora, din numărul de participanți și amploarea lor.

Apoi, la stabilirea pericolului

social se mai are în vederea și persoana făptuitorului, atitudinea acestuia pe

parcursul urmăririi penale.

Față de aceste elemente, parchetul a

considerat că pericolul social al săvârșirii faptei subzistă și pe cale de

consecință, hotărârea instanței tribunalului este legală și temeinică, iar în

baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și

temeinice.

În motivele recursului declarat de

inculpat, apărătorul acestuia a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., și a criticat decizia instanței de apel pronunțată

în rejudecare, întrucât faptei săvârșite îi lipsește latura subiectivă, sub

forma cerută de textul de lege incriminator și anume, intenția directă.

Or, chiar și pentru a se putea

aplica o sancțiune cu caracter administrativ, fapta trebuie să întrunească

ambele laturi, latura obiectivă și latura subiectivă.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

recurată, asemenea instanței de fond, prezumă doar existența laturii subiective

dintr-o serie de împrejurări de fapt cărora le dă o interpretare eronată

convenabilă acuzării.

Astfel, în considerentele sentinței

recurate s-a prezumat existența laturii subiective a faptei din împrejurarea că

inculpatul a recunoscut că a condus-o pe D.A.M. la magazinul D.F. situat în

zona liberă; că, coinculpatului G.A.L. a declarat că pentru acest serviciu l-a

recompensat cu 100 dolari S.U.A., și în fine, că la o dată ulterioară a refuzat

cererea acestui coinculpat de a mai conduce vreo altă persoană la magazinul

respectiv.

În realitate, inculpatul la

solicitarea coinculpatului G.A.L., în noaptea de 12 spre 13 octombrie a

condus-o pe numita D.A.M. despre care nu știa că avea interdicție de a ieși din

țară până la magazinul D.F. din Vama Borș pentru a-și face unele cumpărături.

După ce aceasta a intrat în magazin și s-a dus la raionul de țigări, inculpatul

a plecat fiind încredințat că aceasta va reveni cu cumpărăturile în fața

clădirii administrative unde o aștepta coinculpatul G.A.L.

În sensul nevinovăției inculpatului,

respectiv a lipsei laturii subiective a faptei comise de acesta, apărarea a

invocat drept argumente următoarele împrejurări:

că a condus-o pe D.A.M. la magazinul respectiv pe timp de noapte, aceasta se

explică prin faptul că în data respectivă era în serviciu de noapte lipsind

deci orice caracter conspirativ și ca atare nu putea să o conducă la magazin pe

timp de zi, decât dacă aceasta ar fi așteptat să se lumineze, ori ar fi venit

într-o dată în care era de serviciu pe timp de zi. În afară de aceasta, noaptea

vama este puternic iluminată, ceea ce conferă o vizibilitate aproape diurnă.

nu avea asupra ei nici un fel de bagaje, astfel că nu avea cum să bănuiască

intenția reală a acesteia, fiind absolut plauzibilă intenția declarată de a

face cumpărături, mai ales că coinculpatul G.A.L. l-a asigurat că o așteaptă pe

aceasta cu cumpărăturile.

considerentele sentinței s-a reținut că inculpatul nu avea cunoștință despre

existența sau scopul de activitate a grupului infracțional din care făceau

parte G.A.L. și restul inculpaților. Ca atare s-a desprins concluzia absolut

logică că inculpatul nu putea să cunoască intenția fetei respectiv, cât nici împrejurarea

că aceasta făcea obiectul traficului de persoane a grupului respectiv.

a mai conduce și alte persoane să-și facă cumpărături la acel magazin la

cererea aceluiași G.A.L. a fost interpretat în mod tendențios, denaturat, în

sensul că acesta, invocând faptul că „ar fi fost probleme în vamă”, invocare ce

era în realitate o modalitate elegantă, simplă și plauzibilă de refuz, ar fi

cunoscut intenția reală a fetei de a pleca din țară.

pentru că, dacă ar fi fost așa, înseamnă că refuzându-l pe coinculpat,

inculpatul știa că acesta se îndeletnicește cu traficul de persoane. Or, atât

parchetul, cât și instanța au reținut că inculpatul nu avea cunoștință de acest

aspect.

Operând doar cu prezumții, în lipsa

unor probe, instanța a încălcat flagrant prevederile art. 5

2

și 66 C.

proc. pen., prezumțiile nefăcând parte din mijloacele de probă admise și

enumerate în art. 64 C. proc. pen.

În ceea ce privește motivele de

recurs formulate de parchet, acestea sunt nefondate.

În esență, parchetul a criticat

decizia recurată pentru faptul că nu a menținut condamnarea inculpatului

pronunțată de instanța de fond, soluție pe care o consideră justă și pe cale de

consecință în mod greșit instanța de apel a apreciat că fapta săvârșită de

inculpat nu ar prezenta gradul de pericol social concret al unei infracțiuni.

În fine, parchetul operează, de

asemenea, cu o serie de prezumții, speculând o serie de împrejurări, din care,

în mod eronat trage concluzia existenței laturii subiective a faptei, cum ar fi

faptul că încadrat în calitate de declarant vamal, inculpatul ar fi fost la

curent cu tot ce se întâmplă în vamă, solicitând admiterea recursului declarat,

casarea deciziei recurate și pe fond achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată

prin Legea nr. 243/2003, modificată prin Legea nr. 39/2003 pentru considerentul

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub

aspectul laturii subiective și respingerea, ca nefondat a recursului declarat

de parchet.

La termenul de astăzi, procurorul,

în dezbateri, dezvoltând oral conținutul motivelor de recurs a criticat greșita

achitare a inculpatului D.R.C., în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen., apreciind că

fapta săvârșită de acesta era gravă, față de calitatea de vameș, iar soluția

pronunțată de prima instanță a fost corectă, solicitând casarea deciziei

atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe.

Apărătorul recurentului intimat

inculpat D.R.C., în aceeași fază a dezbaterilor a pus concluzii de respingere a

recursului declarat de parchet ca nefondat.

În recursul declarat de recurentul

inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe

fond achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., deoarece faptei îi lipsește latura subiectivă,

respectiv intenția, nu s-a dovedit din nici o probă suma de bani arătată, iar

el nu a cunoscut ce urmau să facă coinculpații.

Concluziile procurorului, ale

apărătorilor intimaților inculpați, precum și poziția recurentului intimat

inculpat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu, în partea

introductivă a prezente decizii.

Examinând recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de inculpatul D.R.C. împotriva

deciziei instanței de apel, în rejudecare, atât în raport cu motivele invocate

ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen., pentru parchet, art. 385

9

pct.

12 din același cod, pentru inculpat, precum și pentru alt motiv decât cele

arătate întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile parchetului și inculpatului

ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea:

În conținutul art. 200 C. proc. pen.,

urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii

acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea

în judecată. Pentru a servi ca temei de condamnare, aceste probe trebuie în mod

obligatoriu să fie verificate de către instanță.

Așadar, potrivit art. 289 C. proc.

pen., judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și

se desfășoară în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu.

Din analiza cauzei a rezultat că în

cursul cercetării judecătorești, prima instanță a ascultat pe inculpatul D.R.C.,

precum și pe coinculpații N.A.G., G.A.L., H.M.T., în ale căror declarații au

descris circumstanțele faptice, precum și pe martorii indicați în actul de

sesizare P.C. și C.A.F., care în declarațiile date au relatat împrejurări în

care i-au întâlnit pe o parte din inculpați, precum și modalitatea în care au

fost transportate persoanele în Ungaria prin intermediul acelor inculpați.

Înalta Curte consideră că în cauză

instanțele nu au dat eficiență într-o mai mare măsură dispozițiilor art. 323 –

art. 324 C. proc. pen., cu referire la art. 71 – art. 72 C. proc. pen., precum

și a art. 4 C. proc. pen., referitoare la ascultarea inculpatului D.R.C., a coinculpaților,

în sensul că nu și-a exercitat rolul activ în lămurirea tuturor împrejurărilor

în care au avut loc fapta pretinsă a fi săvârșită și reținută în sarcina

inculpatului, în condițiile în care în declarațiile acestora au fost consemnate

aspecte neclare sau contradictorii.

Astfel, în declarația sa inculpatul D.R.C.

a menționat că „…Arăt că la cererea inculpatului G.A.L., la data de 12

octombrie 2003, am acceptat să conduc o fată al cărei nume l-am aflat ulterior

ca fiind D. până în zona liberă respectiv la shop-uri pentru a-și face

cumpărăturile, am preluat această fată de lângă firma unde lucram fiind condusă

până aici de inculpatul G.A.L. … Nu recunosc că pentru acest serviciu

inculpatul G.A.L. mi-a dat vreo sumă de bani întrucât această fată nu avea nici

un bagaj nu am bănuit nici un moment că vrea să iasă din țară. Mai mult știam

de la inculpatul G.A.L. că are acte în regulă, respectiv are pașaportul la ea.

Ulterior inculpatul G.A.L. mi-a mai solicitat un astfel de serviciu pe care

l-am refuzat deoarece nu doream să-mi fac probleme la serviciu, negândidu-mă

nici un moment la problemele care au apărut. Arăt că în alte rânduri am mai

făcut astfel de servicii unor cunoștințe de ale mele și de regulă așteptam

aceste persoane până își făceau cumpărăturile și le așteptam la reîntoarcere,

dar fiind ocupat și știind că sunt așteptat de clienți m-am întors singur,

spunându-i acesteia că nu pot să o aștept, la întoarcere l-am văzut pe

inculpatul G.A.L. și m-am gândit că o așteaptă pe fată…”.

În declarația sa coinculpatul G.A.L.

a arătat că „…recunosc că am aranjat cu D.R.C. și N.A.G. să treacă aceste

persoane, rectific să le conducă până la magazinul D.F., arăt că persoanele ce

urmau să fie trecute avea acte în regulă. Arăt că am apelat la serviciile celor

2 inculpați în pofida faptului că aceste persoane aveau acte în regulă deoarece

erau persoane care proveneau din Moldova și ca urmare erau supuse unui regim

discriminatoriu ori despre unele mai știam că au interdicție de a călători în

spațiul Schengen, respectiv că s-ar putea să aibă o astfel de interdicție și

încercam astfel să luam, măsuri de siguranță …. din momentul în care am ajuns

în vamă, am luat legătura cu inculpatul D.R.C., respectiv m-am întâlnit cu

acesta și am cerut să-i arate unde este D.F.S. și arăt că pentru acest serviciu

D.R.C. a primit 80-100 Euro sau dolari S.U.A. … Arăt că personal am văzut că persoanele

mai sus arătate aveau pașapoarte românești valabile, dar pentru că nu știam cu

certitudine dacă aveau sau nu instituită vreo interdicție am solicitat ajutorul

inculpaților D.R.C. și N.A.G., tocmai pentru a evita controlarea efectivă a

acelor persoane, legitimarea lor la punctul de frontieră, respectiv este vorba

de D.A.M. … Mai arăt că niciodată inculpații N.A.G. și D.R.C. în plus de

explicația care le-am dat-o că persoanele conduse de aceștia vor să-și facă

cumpărături la D.F. nu mi-au solicitat explicații și nu au cunoștință că aceste

persoane doreau să iasă din țară. … Declar că inculpatului D.R.C. i-am spus în

momentul în care i-am solicitat să o conducă pe D.E. în zona liberă că aceasta

urma să-și facă cumpărături doar acolo, iar în ipoteza că ar fi prinsă, are

asupra sa pașaport. De asemenea, arăt că în schimbul acestui serviciu i-am dat

inculpatului D.R. suma de 80-100 Euro deoarece am considerat așa că este

potrivit fără a avea vreo înțelegere prealabilă cu acesta și fără ca suma să-mi

fie pretinsă de acesta. Ulterior i-am mai cerut inculpatului D.R. un serviciu

similar iar acesta a refuzat pretextând că sunt prea multe probleme în vamă.”

În declarația sa martorul H.M.T. a

menționat că „…Arăt că recunosc că în cadrul unei convorbiri telefonice purtate

cu inculpatul G.A.L. i-am cerut acestuia să vorbească cu inculpatul D.R.C.

pentru ca acesta din urmă să aranjeze trecerea unor persoane știu că aveau

consemn fie interdicție de a circula în spațiul Schengen. Ulterior, am mai

făcut o astfel de cerere iar inculpatul G.A.L. mi-a spus că inculpatul D.R.C.

refuză iar eu i-am răspuns că înțeleg de ce, gândindu-mă însă la riscuri minore

nu la ceea ce s-a întâmplat…”

Astfel, cu prilejul ascultării

inculpatului D.R.C. nu au fost lămurite împrejurările în care coinculpatul G.A.L.

i-a solicitat acestuia să conducă o persoană în zona liberă, de unde aceasta a

plecat în Ungaria, precum și circumstanțele concrete în care s-a realizat

această activitate, de la momentul preluării persoanei și conducerii sale în zona

liberă, cu privire la actele pe care aceasta le are asupra sa și la verificarea

efectivă a acestora, la părăsirea persoanei în locul respectiv și întoarcerea

în vamă fără a o însoți, chiar dacă l-a observat pe coinculpatul G.A.L. că se

îndrepta spre magazinul D.F.

De asemenea, la ascultarea

coinculpaților G.A.L. și H.M.T., nu s-a insistat în stabilirea existenței sau

inexistenței unei înțelegeri, a naturii acesteia, în situația existenței ei,

între coinculpați și inculpatul D.R.C., cu privire la trecerea peste frontieră

a unor persoane, a condițiilor în care această activitate urma să se

desfășoare, a sumei de bani pe care inculpatul G.A.L. a arătat expres că i-a

înmânat-o inculpatului D.R.C. de 80-100 Euro sau dolari S.U.A. și motivația

acordării acesteia, inculpatul D.R.C., negând primirea ei, în raport cu

aspectele pe care coinculpații le-au prezentat și care au fost consemnate în

declarațiile date de aceștia, precum și cu alte mijloace de probă administrate

în cursul urmăririi penale.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră că instanța de fond nu a stabilit corect situația de fapt în

ceea ce-l privește pe inculpatul D.R.C., în baza declarațiilor arătate, ce

cuprind aspecte insuficient clarificate și contradictorii, cu privire la

împrejurările în care a avut loc trecerea de frontieră a numitei D.A.M., a contribuției

inculpatului în această activitate, a naturii înțelegerii dintre inculpat și

coinculpatul G.A.L.

De asemenea, instanța de apel, în

rejudecare, nu a dat relevanță dispozițiilor art. 371 și 378 alin. (2) C. proc.

pen., în limitele efectului devolutiv al apelurilor declarate în cauză, în

sensul examinării cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, putând

administra orice noi probe pe care le consideră necesare.

Efectul devolutiv al apelului nu

trebuie înțeles ca o administrare a întregului material probator, respectiv efectuarea

în integralitate a cercetării judecătorești de către instanța de apel, având în

vedere rolul său de instanță de control judiciar, care nu poate suplini o

cercetare judecătorească marcată de încălcări ale dispozițiilor legale, dar în

condițiile concrete ale cauzei curtea de apel putea să aprecieze nu numai

asupra necesității unor suplimente de declarații ale inculpatului D.R.C., ale

coinculpaților G.A.L. și H.M.T., a unor confruntări între inculpat și

coinculpați, precum și între coinculpați, dar să și administreze aceste

mijloace de probă.

Astfel, Înalta Curte consideră că în

cauză prin nerespectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, ambele

instanțe nu au făcut o corectă rezolvare a fondului cauzei, în ceea ce-l

privește pe inculpatul D.R.C. prin pronunțarea unor hotărâri bazate pe mijloace

de probă ce cuprind neclarități și contradicții, așa încât, față de acest

motiv, altul decât cele invocate de parchet în motivele scrise este incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc.

pen.

Înalta Curte nu poate avea în vedere

critica formulată de către parchet cu privire la greșita achitare a

inculpatului D.R.C., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. b

1

) C. proc. pen., fapta neprezentând gradul de pericol

social al unei infracțiuni, considerându-se corectă hotărârea primei instanțe

în care a fost stabilită situația de fapt și vinovăția inculpatului, având în

vedere considerentele mai sus prezentate, cu privire la nerespectarea dispozițiilor

legale arătate ce au condus la o cercetare judecătorească deficitară, având

drept consecință reținerea unei incorecte situații de fapt, privind pe

inculpatul D.R.C., așa încât nu sunt incidente cazurile de casare invocate,

față de motivul invocat, respectiv art. 385

9

pct. 17

1

și

18 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de

inculpatul D.R.C., Înalta Curte consideră că acesta este fondat, însă pentru

motivul arătat în considerentele prezentate în recursul parchetului, altul decât

cele invocate în scris de către Ministerul Public.

Totodată, referitor la motivul de

recurs invocat de către recurentul inculpat, în propriul recurs, nu poate fi

reținută solicitarea privind achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din

elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă, sub

forma intenției, atâta timp cât mijloacele de probă efectuate au prezentat

aspecte insuficiente și contradictorii care au condus la o incorectă stabilire

a situației de fapt, a contribuției inculpatului la pretinsa faptă reținută în

sarcina sa, care însă nu-i pot profita, în condițiile nerespectării

dispozițiilor legale cu privire la administrarea lor, așa încât nu este

aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc.

pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de

recurentul inculpat D.R.C. împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 7 februarie

2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va casa sentința penală nr. 359/ P

din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor și decizia penală nr. 38/ A din 7

februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va trimite cauza spre rejudecare

la instanța de fond, Tribunalul Bihor, care va efectua o nouă cercetare

judecătorească numai privind pe inculpatul D.R.C., prin readministrarea probelor

efectuate în cursul urmăririi penale, privind numai pe inculpatul D.R.C., cu

respectarea principiilor ce guvernează faza judecății procesului penal,

respectiv a publicității, oralității, nemijlocirii și contradictorialității, în

sensul ascultării inculpatului D.R.C., a coinculpaților G.A.L. și H.M.T., cu

privire la fapta reținută în sarcina inculpatului D.R.C., în condițiile

prevăzute de art. 323 – art. 324 C. proc. pen., pentru lămurirea tuturor

împrejurărilor faptice, efectuarea de confruntări, între inculpatul D.R.C. și

coinculpații G.A.L. și H.M.T., precum și între cei doi coinculpați, potrivit art.

87 – art. 88 C. proc. pen., precum și administrarea oricăror probe, utile,

pertinente și concludente, în scopul stabilirii situației de fapt, a vinovăției

sau nevinovăției inculpatului, în ceea ce privește fapta reținută în sarcina

sa, în scopul aflării adevărului, pentru pronunțarea unei hotărâri legale și

temeinice.

Onorariile apărătorilor desemnați

din oficiu, în sumă de câte 100 RON (1.000.000 lei) se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției.

-

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de recurentul inculpat D.R.C.

împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 7 februarie 2006 a Curții de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează sentința penală nr. 359/ P

din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor și decizia penală nr. 38/ A din 7

februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Trimite cauza spre rejudecare la

instanța de fond Tribunalul Bihor.

Onorariile apărătorilor desemnați

din oficiu, în sumă de câte 100 RON (1.000.000 lei) se vor plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

iunie 2006.