ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3831/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 359/ P din 5 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 91/2004, alături de alții, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 și Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.R.C., la pedeapsa de un an închisoare. În baza art. 81 alin. (2) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de 3 ani calculat potrivit art. 82 C. pen., și i s-a atras atenția inculpatului potrivit art. 359 C. proc. pen. În baza art. 112 lit. f), combinat cu art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 800 Euro, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și 200.000 lei consemnată la C.E.C.

cu recipisa nr. 1052/253360101 din 19 noiembrie 2003 ridicate de la inculpatul G.A.L., a sumelor de 300 Euro și 250 dolari S.U.A. de la inculpatul H.M.T. și a sumei de 100 dolari S.U.A. de la inculpatul D.R.C. În baza art. 357 lit. c) C. proc. pen., și art. 13 alin. (6) din Legea nr. 39/2003 s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța din 12 noiembrie 2003 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fot obligați fiecare inculpat la plata a câte 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că în data de 12 septembrie 2003, inculpații H.M.T. și G.A.L. l-au întâlnit pe martorul P.C., o cunoștință mai veche a inculpatului G.A.L., căruia acesta din urmă i-a cerut să îl transporte pe inculpatul H.M.T.

în Ungaria, martorul practicând taximetria. În jurul orelor 24,00, inculpatul H.M.T. și martorul P.C. s-au deplasat în Vama Borș, iar din zona liberă au luat-o în mașină pe numita D.A.M. ce avea interdicție de ieșire din țară și a ajuns aici cu ajutorul inculpatului G.A.L., care a transportat-o până în Vama Borș și cu ajutorul inculpatului D.R.C., care a transportat-o din vamă până în zona liberă, acesta din urmă primind în schimb de la inculpatul G.A.L. suma de 100 dolari S.U.A. Odată tranzitată în Ungaria, inculpatul H.M.T. și martorul P.C. au transportat-o la gara din zona Berettyoujfalu, iar apoi, după ce au constatat că nu circulă nici un tren în acea noapte spre Budapesta, au condus-o pe tânără la un motel din localitate.

Martorul P.C. s-a întors în țară în aceeași noapte, iar inculpatul H.M.T. a rămas În Ungaria până a doua zi când l-a sunat pe martorul P.C., care s-a deplasat din nou în Ungaria și l-a readus în țară. În cursul aceleiași zile, respectiv în data de 13 septembrie 2003, inculpații H.M.T. și G.A.L., i-au solicitat martorului P.C. să-i transporte în Ungaria și pe numiții V.A. și O.M. Cele două persoane împreună cu inculpatul G.A.L. și martorul P.C. s-au deplasat în Ungaria, iar în localitatea Berettyoujfalu au făcut o escală pentru a o lua pe numita D.A.M. condusă aici de inculpatul H.M.T. în ziua precedentă. Bagajele acesteia au fost transportate odată cu transportarea celor două persoane. Cele trei persoane au fost conduse în Budapesta la aeroport de unde au plecat în Franța.

Biletele de avion au fost cumpărate de însuși inculpatul G.A.L. Acesta s-a întors împreună cu martorul P.C. în țară. În cursul lunii noiembrie, inculpatul G.A.L., i-a cerut martorului P.C. să mai transporte în Ungaria o persoană de sex feminin, pe care urma să o ia din zona liberă a Vămii Borș. În data de 03 noiembrie 2003 numita D.E. a fost transportată în Vama Borș de către inculpatul G.A.L., iar de aici a fost condusă în zona liberă de către inculpata N.A.G., fără ca aceasta din urmă să fie răsplătită financiar pentru contribuția sa. Numita D.E. a fost luată din zona liberă de martorul P.C. care a transportat-o în localitatea Berettyoujfalu la același motel. A doua zi, respectiv, în data de 03 noiembrie 2003, inculpatul G.A.L.

i-a solicitat martorului P.C. să mai transporte în Ungaria o persoană de sex masculin. În data de 5 noiembrie 2003 numitul F.M. a fost luat din localitatea Băile Felix și a fost transportat în Ungaria în localitatea Berettyoujfalu. În acest context au fost transportate în Ungaria și bagajele numitei D.E., trecută ilegal peste frontiera de stat a României în ziua precedentă. În data de 11 noiembrie 2003 inculpatul G.A.L. i-a solicitat martorului P.C. să mai transporte în Ungaria o persoană de sex masculin, pe care urma să o ia din zona liberă a Vămii Borș. Numitul A.D. a fost transportat în Vama Borș de către inculpatul G.A.L., iar de aici a fost condus până în zona liberă de către inculpata N.A.G.

Transportul în Ungaria a numitului A.D. nu s-a mai realizat, urmare intervenției organelor de poliție, care supravegheau activitatea inculpaților și au organizat prinderea în flagrant a acestora. Atât inculpatul H.M.T., cât și inculpatul G.A.L. au declarat că persoanele cărora le-au organizat, fie transportul în Ungaria, fie trecerea ilegală a frontierei de stat a României sunt persoane cunoscute de numitul T.F.T., care i-a adresat această cerere inculpatului H.M.T. S-a apreciat că acesta la rândul său l-a implicat pe inculpatul G.A.L., care cunoscându-i pe inculpații N.A.G. și D.R.C., i-a atras la rândul său și pe aceștia în activitățile infracționale privind traficul de migranți. Inculpatul H.M.T.

a declarat în fața instanței că „…îl cunosc pe numitul T.F.T., pe care l-am întâlnit în urmă cu 2 ani în stațiunea Băile Felix și cu care am legat o relație de prietenie; de atunci în mod sporadic mi-a cerut servicii constând în transportul unor persoane în Ungaria printre care și soția sa, practic nu realizam eu efectiv aceste transporturi ci încercam să găsesc taxi mai ieftin care știam că nu va fi întors din vamă, deoarece cunoșteam problema persoanelor provenite din Moldova, care erau întoarse din vamă, fie că aveau acte în regulă, fie că nu…”. Inculpatul G.A.L. a declarat în fața instanței că „…arăt că în data de 12 septembrie i-am cerut lui P.C. să-l transporte pe inculpatul H.M.T. în Ungaria și știu că aceștia urmau să ia o fată din zona liberă a Vămii Borș, arăt că pe fată o chema D.; până în Vama Borș am transportat-o eu pe această fată, pe care am întâlnit-o în aceeași zi în localitatea Oradea, fiind însoțită de O.M.

și numita V.A., în acel context O.M. s-a prezentat cu numele de S. și nu pot preciza dacă i-a spus că vine din partea lui T.F.T. sau că îl cunoaște pe T.F.T. Nu știu dacă în acest context, personal am vorbit cu T.F.T. Arăt că această întâlnire a avut loc ca urmare a telefoanelor pe care le-am primit, atât de la Stan și de la T.F.T., care cred că era poreclit R. La rândul său martorul P.C. declară că „…arăt că tot din discuțiile purtate în mașină am dedus că inculpatul G.A.L. și persoanele care le transportam în Ungaria, cunoșteam o persoană pe nume T., care am dedus că era un român plecat afară, care putea să facă rost de orice vize sau acte … Arăt că la unul din transporturile efectuate, am surprins o convorbire telefonică a inculpatului G.A.L.

cu o persoană pe care o bănuiesc a fi acel T., convorbire din care am dedus că persoanele transportate aveau interdicție de intrare în spațiul Schengen…”. Apoi, inculpatul G.A.L. a declarat că „…nu se cunoștea dacă D.A.M. are sau nu interdicție, am procedat în sensul de a transporta întâi pe aceasta în Ungaria, astfel că din momentul în care am ajuns în vamă, am luat legătura cu inculpatul D.R.C., respectiv m-am întâlnit cu acesta și am cerut să-i arate unde este D.F.S.… Arăt că această persoană (D.E.) a fost transportată de mine cu mașina până la Vama Borș iar acolo a fost condusă de N.A.G. până în zona liberă … pentru că nu știam cu certitudine dacă aveau sau nu instituită vreo interdicție, am solicitat ajutorul inculpaților D.R.C.

și N.A.G. tocmai pentru a evita controlarea efectivă a acelor persoane, legitimarea lor la punctul de frontieră”. Inculpatul H.M.T. a declarat că, în cadrul unei convorbiri purtate cu inculpatul G.A.L. i-am cerut acestuia să vorbească cu inculpatul D.R.C. pentru ca acesta din urmă să aranjeze trecerea unor persoane…” Inculpatul D.R.C. a declarat că „…arăt că la cererea inculpatului G.A.L., la data de 12 octombrie 2003, am acceptat să conduc o fată al cărei nume l-am aflat ulterior ca fiind D. până în zona liberă…”. Inculpata N.A.G. a declarat că „…arăt că îi cunosc pe inculpații H.M.T. și G.A.L. iar acesta din urmă mi-a cerut să conduc până în zona liberă a vămii două persoane … în virtutea relației de prietenie pe care o am cu inculpatul G.A.L.

am dat curs cererii acestuia de a conduce o femeie pe care rețin că o chema E.…”. În concret, prima instanță, a reținut că numitul T.F.T. desfășura activități ilegale vizând migrația de persoane în străinătate și, în realizarea acestora, l-a atras pe inculpatul H.M.T., ca, la rândul său, l-a atras pe inculpatul G.A.L., rolul acestora din urmă fiind acela de a organiza activitățile de călăuzire sau transport a persoanelor în sarcina cărora erau instituite diferite interdicții privind frontiera de stat a României. Activitățile infracționale în care s-au implicat inculpații H.M.T. și G.A.L. au avut un caracter organizat, fiecare inculpat, având un anume rol.

Aceste elemente au rezultat odată din faptul că fiecare persoană pe care aceștia au tranzitat-o ilegal în Ungaria venea din partea numitului T.F.T., persoană care, potrivit susținerilor numitului F.M., regăsite în declarația martorului P.C., urma să ajute persoanele tranzitate ilegal în Ungaria în găsirea unui loc de muncă în străinătate. Sub acest aspect, prima instanță, a relevat din declarația martorului P.C. următoarele: „…din discuțiile purtate cu acel băiat am dedus că împreună cu cele două fete pe care le-am transportat înaintea lui, urmau să se deplaseze spre Budapesta, … acest băiat pe care l-am luat din Băile Felix mi-a spus că intenționa să ajungă în Anglia, unde o persoană pe nume T. îl ajuta să-și găsească un loc de muncă … arăt că tot din discuțiile purtate în mașină am dedus că inculpatul G.A.L.

și persoanele pe care le transportam în Ungaria, cunoșteau o persoană pe nume T., care am dedus că era un român plecat afară, care putea să facă rost de orice viză sau acte … arăt că la unul din transporturile efectuate, am surprins o convorbire telefonică a inculpatului G.A.L. cu pe persoană pe care eu o bănuiesc a fi acel T., convorbire din care am dedus că persoanele transportate aveau interdicție de intrare în spațiul Schengen…”. Ca atare, nu este vorba de solicitanți întâmplători, aceste elemente ilustrând existența unui program comun de activitate între cei doi inculpați și numitul T.F.T. Convorbirile telefonice purtate de cei doi inculpați au evidențiat rolul fiecăruia, respectiv raportul de subordonare a inculpatului G.A.L.

față de inculpatul H.M.T., primul realizând un rol de execuție a ceea ce hotăra inculpatul H.M.T. Prima instanță a remarcat sub acest aspect modul imperativ în care inculpatul H.M.T. indica inculpatului G.A.L. activitățile ce urmau să fie desfășurate. Itinerariul parcurs era prestabilit. Fiecare persoană trecută ilegal a urmat același traseu. Astfel, persoanele tranzitate ilegal se opreau în localitatea Berettyoujfalu, până la aducerea bagajelor (bagajele fiind aduse odată cu persoanele care treceau ilegal frontiera de stat a României) apoi acestea erau transportate în Budapesta la aeroport, de unde plecau spre destinație. Modul de implicare al inculpaților a relevat mai mult decât simplul interes afirmat de aceștia constând în organizarea activităților de călăuzire.

Inculpații H.M.T. și G.A.L. au recunoscut săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți prin modalitatea organizării activității de călăuzire. Au negat însă săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, motivând că au săvârșit infracțiunea, scopul constând, așa cum s-a arătat în traficul de migranți, fără a avea cunoștința apartenenței lor la vreun grup infracțional organizat. Prima instanță nu a acceptat această apărare a inculpaților, atâta vreme cât modul de execuție constând în folosirea aceluiași itinerar de fiecare dată (Vama Borș – Berettyoujfalu – Debrecen) folosirea aceleiași locații (motelul din Berettyoujfalu), a acelorași persoane, inculpații N.A.G., D.R.C.

și martorul P.C. (solicitat în calitate de taximetrist), preluarea de fiecare dată a persoanelor cu interdicție la frontiera de stat din zona liberă și transportul ulterior al bagajelor aparținând acestora, respectiv odată cu trecerea ilegală a frontierei de stat de persoane cu documente în regulă, denotă pregătirea minuțioasă a unui plan infracțional și organizarea activităților infracționale. Rolul fiecărui inculpat, gradul de implicare al acestora a denotat dependența lor infracțională de activitatea de racolare a migranților desfășurată de numitul T.F.T., fiind elemente ce reflectă existența unui grup organizat cu o structură bine determinată având acțiunile coordonate, concertate și de durată, în vedere realizării scopului infracțional.

Sub aspect subiectiv, s-a apreciat că inculpații au avut reprezentarea faptului că împreună cu numitul T.F.T., în mod organizat și prin concertarea eforturilor realizează activități de trecere ilegală a frontierei de stat a persoanelor, că această activitate le aduce profituri dorind și urmărind realizarea acestui scop. Această reprezentate mentală a inculpaților este suficientă pentru realizarea elementului subiectiv al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, nefiind necesară pentru formarea unei conștiințe de apartenență la un grup infracțional organizat existența unor elemente de identificare a grupului contând într-o denumire a acestuia sau ritualuri de acceptare, într-adevăr specific unor asocieri de acest tip.

S-a reținut că, în concepția legiuitorului român, grupul infracțional organizat este definit în art. 2 din Legea nr. 39/2003 ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul constituirii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține indirect un beneficiu material, același articol în alin. (2) definește și infracțiunile grave, printre acestea regăsindu-se și infracțiunea privind traficul de migranți. În ceea ce privește condițiile impuse de textul precitat, privind existența unui grup infracțional organizat, prima instanță a remarcat că este îndeplinită condiția criteriului numeric, stabilindu-se în mod cert că acesta îi include pe inculpații H.M.T.

și G.A.L. și numitul T.F.T., iar caracterul concertat, coordonat și de durată al activității infracționale, precum și distribuirea rolurilor între aceștia, a apreciat că a fost probat fără echivoc din cele mai sus expuse. În ceea ce-i privește pe inculpații N.A.G. și D.R.C., prima instanță a apreciat că vinovăția acestora a rezultat din modul în care s-a obiectivat activitatea lor infracțională, motivația prezentată de aceștia în fața instanței în sensul că au dat curs solicitării inculpatului G.A.L. de a conduce migranții în zona liberă pentru a efectua cumpărături de la magazinele D.F. fiind neverosimile. Inculpații i-au condus pe migranți în zona liberă pe timpul nopții. În timp ce parcurgeau acest itinerar, inculpata N.A.G.

a fost contactată de mai multe ori de inculpatul G.A.L. căruia îi relata cum se desfășoară această activitate. La rândul său inculpatul D.R.C. a refuzat a doua solicitare a inculpatului G.A.L. de a mai călăuzi o persoană motivând că în ziua precedentă „au fost probleme”. Tot de notorietate este și faptul că în zona de frontieră se practică activități infracționale de călăuzire. Prima instanță a concluzionat din cele ce preced că cei doi inculpați nu s-au aflat într-o eroare asupra caracterului infracțional al activității desfășurate la solicitarea inculpatului G.A.L. ci, din contră, au condus persoanele în zona liberă pentru ca acestea să treacă ilegal frontiera de stat. Prima instanță a apreciat că sunt întrunite în sarcina celor doi inculpați, toate elementele constitutive a două infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 71 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 și Legea nr. 243/2002 și Legea nr. 39/2003, în ceea ce o privește pe inculpata N.A.G., respectiv a unei infracțiuni prevăzută și pedepsită de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 și Legea nr. 39/2003, în ceea ce-l privește pe inculpatul D.R.C. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații H.M.T., G.A.L., N.A.G. și D.R.C. ce au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr. 1779/P/2005. În motivele de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în ceea ce-l privește pe inculpatul D.R.C.

a criticat sentința atacat sub aspectul greșitei aplicări a circumstanței atenuante personale prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., făcând aplicarea dispoziției art. 76 lit. d) C. pen., solicitând înlăturarea acesteia și aplicarea unei pedepse legale, just individualizate, atât în privința cuantumului, cât și a modalității de executare. În motivele de apel, apelantul inculpat D.R.C. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate, iar pe fond achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv și anume latura subiectivă, deoarece din probele administrate a rezultat că inculpatul a condus-o pe numita D.A.M., la cererea inculpatului G.A.L., la magazinul D.F.

din Vama Borș pentru a-și cumpăra țigări, neavând de unde să știe că aceasta avea intenția de a trece fraudulos frontiera, la dosar neexistând probe de vinovăție, hotărârea fiind pronunțată doar pe bază de prezumții. Prin decizia penală nr. 1101/ A din 17 mai 2005 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1779/P/2005 în ceea ce-l privește pe inculpatul D.R.C. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta. În considerentele deciziei referitor la apelul inculpatului D.R.C., instanța de apel a reținut că acesta este nefondat și drept urmare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., acesta a fost respins, cu obligarea inculpatului apelant la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului.

Instanța de apel a constatat că în mod corect, pe baza probelor administrate, dar și a recunoașterii inculpatului a fost reținută vinovăția acestuia, iar pedeapsa, în cazul inculpatului D.R.C. a fost just individualizată și orientată spre minimul special prevăzută de lege pentru astfel de infracțiune, nefiind cazul reducerii ei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.R.C., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr. 3476/2005. Recurentul inculpat, în motivele de recurs a solicitat admiterea recursului și în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar, în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Prin decizia penală nr. 4942 din 6 septembrie 2005, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3476/2005, a fost admis recursul declarat de inculpatul D.R.C. împotriva deciziei penale nr. 101/ A din 7 mai 2005, a Curții de Apel Oradea, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza, pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Oradea, cheltuielile judiciare, rămânând în sarcina statului. În considerentele deciziei, instanța supremă a reținut că în raport cu primul motiv de recurs invocat de inculpatul D.R.C., în sensul trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, recursul este fondat.

Conform art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau aceasta nu se înțelege. Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar a rezultat că instanța de apel a soluționat apelul inculpatului D.R.C., respingându-l, ca nefondat, fără însă a analiza motivele invocate de acesta, ceea ce echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei. Ca atare hotărârea pronunțată în apel fiind nulă, în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (1) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat, fiind fondat, a fost admis, procedându-se corespunzător, dispozitivului deciziei. Cauza, având ca obiect apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor privind numai pe inculpatul D.R.C.

și al acestui inculpat, ale căror motive au fost arătate mai sus, a fost înregistrată, în rejudecarea apelurilor, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, sub nr. 5007/P/2005. Prin decizia penală nr. 38/ A din 7 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 5007/P/2005, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpatul D.R.C. împotriva sentinței penale nr. 359/ P din 5 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., a dispus achitarea inculpatului D.R.C. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002 și Legea nr. 39/2003. În baza art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 10.000.000 lei. S-a menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate. Pentru a decide astfel, în rejudecarea apelurilor, curtea de apel, examinând sentința prin prisma apelurilor declarate de parchet și inculpat, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., sub aspectul tuturor motivelor de apel invocate, a constatat că aceasta este nelegală și netemeinică, iar apelurile fondate și admise ca atare, dar în baza altor motive decât cele invocate.

Așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, fapta există. Inculpatul a condus-o pe numita D.A.M., pe timp de noapte, la cererea inculpatului G.A.L., în zona liberă a Vămii Borș, mai precis la magazinul D.F., de unde aceasta a trecut ilegal frontiera. Inculpatul a recunoscut că a condus-o pe numita D.A.M. la magazinul din zona liberă. Declarația lui s-a coroborat cu cea a inculpatului G.A.L., care a declarat că i-a dat pentru acest serviciu suma de 100 dolari S.U.A. De asemenea, inculpatul D.R.C. a refuzat a doua solicitate a inculpatului G.A.L., ceea ce dovedește că existența faptei s-a stabilit pe bază de probe și nu de prezumții, așa cum a susținut inculpatul. Această faptă nu constituie infracțiune, însă, întrucât prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social s-a ținut seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului. Astfel, inculpatul a condus-o pe numita D.A.M. la magazinul D.F. la cererea lui G.A.L., care i-a comunicat că aceasta are pașaport, însă ar putea fi întoarsă din vamă, întrucât este din Moldova. A doua solicitare a inculpatului G.A.L. a fost refuzată de apelant. Inculpatul este fără antecedente penale și a absolvit Facultatea de Drept Oradea – promoția 2002, iar la locul de muncă are o comportate foarte bună. Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul D.R.C.

În motivele de recurs, parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și 18 C. proc. pen., criticând hotărârea instanței de apel pe motive de nelegalitate și pe cale, de consecință, de netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat, în esență situația de fapt, reținută de prima instanță că, inculpații H.M.T. și G.A.L., împreună cu o altă persoană aflată în străinătate au constituit o rețea de trafic de migranți și au organizat activități de racolare, îndrumare și călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, în această din urmă activitate infracțională fiind implicați și inculpații D.R.C. și N.A. În data de 12 septembrie 2003 inculpații H.M.T.

și G.A.L. l-au întâlnit pe martorul P.C., o cunoștință mai veche a inculpatului G.A.L., căruia acesta din urmă, i-a cerut să-l transporte pe inculpatul H.M.T. în Ungaria, martorul practicând taximetria. În jurul orelor 24,00, inculpatul H.M.T. și martorul P.C., s-au deplasat în Vama Borș, iar din zona liberă au luat-o în mașină pe numita D.A.M. ce avea interdicție de ieșire din țară și a ajuns aici cu ajutorul martorului G.A.L., care a transportat-o până în Vama Borș și cu ajutorul inculpatului D.R.C., care a transportat-o din vamă până în zona liberă, acesta din urmă primind în schimb de la inculpatul H.M.T. și martorul P.C. au transportat-o la gara din zona Berettyoujfalu, iar, apoi, după ce au constatat că nu circulă nici un tren în acea noapte spre Budapesta, au condus-o pe tânără la un motel din localitate.

Reținând această stare de fapt, instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul D.R.C. la o pedeapsă de un an închisoare, apreciind că probațiunea administrată confirmă vinovăția acestuia și totodată a înlăturat motivele invocate de inculpat, în sensul că a dat curs solicitării inculpatului G.A.L. de a conduce migranți în zona liberă pentru a efectua cumpărături de la D.F., fără a avea cunoștință despre faptul că aceste persoane urmau să treacă ilegal frontiera de stat. Această susținere a inculpatului D.R.C., în sensul că era într-o eroare, adică el știa că va conduce pe numita D. în zona liberă la magazinele D.F. și nu a călăuzit-o pentru trecerea frontierei, nu poate fi reținută cum de altfel, nici instanța de fond nu a reținut-o și aceasta din mai multe considerente.

Pe de-o parte, inculpatul D.R.C. a fost încadrat în muncă la Vama Borș în calitate de declarant vamal și bineînțeles în această calitate era la curent cu toate activitățile desfășurate în vamă, atât cele legale, cât și cele nelegale. Pe de altă parte, inculpatul D.R.C. a condus această persoană la solicitarea coinculpatului G.A.L. în zona liberă, primind pentru aceasta suma de 100 dolari S.U.A., conducere pe care a efectuat-o pe timp de noapte. Parchetul a considerat că această stare de fapt concretizată în probe, față de modalitatea în care s-a săvârșit fapta, atât sub aspectul laturii obiective, cât și subiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

De altfel, instanța de fond, Tribunalul Bihor a pronunțat o hotărâre legală și temeinică conform cu adevărul, iar instanța curții de apel, după casare și rejudecare, a reținut săvârșirea faptei dar, a socotit că aceasta nu prezintă gradul de pericol social a unei infracțiuni. Atât doctrina, cât și jurisprudența definesc gradul de pericol social ca element esențial pentru existența infracțiunii ca un fapt ce a rezultat din împrejurările comiterii faptelor, din modalitatea în care acestea s-au săvârșit, din natura faptelor, din complexitatea acestora, din numărul de participanți și amploarea lor. Apoi, la stabilirea pericolului social se mai are în vederea și persoana făptuitorului, atitudinea acestuia pe parcursul urmăririi penale.

Față de aceste elemente, parchetul a considerat că pericolul social al săvârșirii faptei subzistă și pe cale de consecință, hotărârea instanței tribunalului este legală și temeinică, iar în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. În motivele recursului declarat de inculpat, apărătorul acestuia a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., și a criticat decizia instanței de apel pronunțată în rejudecare, întrucât faptei săvârșite îi lipsește latura subiectivă, sub forma cerută de textul de lege incriminator și anume, intenția directă. Or, chiar și pentru a se putea aplica o sancțiune cu caracter administrativ, fapta trebuie să întrunească ambele laturi, latura obiectivă și latura subiectivă.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia recurată, asemenea instanței de fond, prezumă doar existența laturii subiective dintr-o serie de împrejurări de fapt cărora le dă o interpretare eronată convenabilă acuzării. Astfel, în considerentele sentinței recurate s-a prezumat existența laturii subiective a faptei din împrejurarea că inculpatul a recunoscut că a condus-o pe D.A.M. la magazinul D.F. situat în zona liberă; că, coinculpatului G.A.L. a declarat că pentru acest serviciu l-a recompensat cu 100 dolari S.U.A., și în fine, că la o dată ulterioară a refuzat cererea acestui coinculpat de a mai conduce vreo altă persoană la magazinul respectiv. În realitate, inculpatul la solicitarea coinculpatului G.A.L., în noaptea de 12 spre 13 octombrie a condus-o pe numita D.A.M.

despre care nu știa că avea interdicție de a ieși din țară până la magazinul D.F. din Vama Borș pentru a-și face unele cumpărături. După ce aceasta a intrat în magazin și s-a dus la raionul de țigări, inculpatul a plecat fiind încredințat că aceasta va reveni cu cumpărăturile în fața clădirii administrative unde o aștepta coinculpatul G.A.L. În sensul nevinovăției inculpatului, respectiv a lipsei laturii subiective a faptei comise de acesta, apărarea a invocat drept argumente următoarele împrejurări:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de recurentul inculpat D.R.C. împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 7 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează sentința penală nr. 359/ P din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor și decizia penală nr. 38/ A din 7 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond Tribunalul Bihor. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 100 RON (1.000.000 lei) se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2006.