ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1386/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1386/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 233 din 2

decembrie 2002, Tribunalul Bihor Oradea, a condamnat pe inculpații:

- S.A.V. la:

- 5 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c

1

) și e)

C. pen., cu referire la art. 65 alin. (2) C. pen., pentru complicitate la

infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 lit. a), cu referire la art. 180 alin. (2)

C. pen.;

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 21/1999.

În baza art. 88 C. pen., a dispus

deducerea, din pedeapsa de executat, a timpului arestării preventive de la 27

iunie 2002, până la 1 iulie 2002.

- S.A.H. la:

- 2 ani închisoare pentru

complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 lit. a)

și b) C. pen., cu referire la art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a), b), c

1

) și e) C. pen., pe durata de 2

ani, conform art. 66 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 21/1999.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului și s-a atras atenția

acestuia, asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C.

proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în

temeiul art. 88 C. pen., din durata pedepsei aplicată, s-a dedus timpul

arestului preventiv de la 27 iunie 2002, la zi.

Prin aceeași sentință, inculpatul S.A.V.

a fost obligat să restituie persoanei denunțătoare C.M., conform dispozițiilor art.

255 alin. ultim C. pen., cu referire la alin. (2) și (3) din același text de

lege, suma de 700.000.000 lei.

S-a constatat că inculpatul S.A.H. a

pus la dispoziția organelor judiciare suma de 7000 euro și 469.537.200 lei, consemnată

în contul B.R.D.

În baza art. 353 alin. (3) C. proc.

pen., au fost menținute măsurile asigurătorii, în ce privește pe inculpatul S.A.V.

În temeiul art. 191 C. proc. pen.,

fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 2.500.000

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În cursul anului 2001, societatea

comercială E.M. SA, cu sediul în Oradea, înregistrată la O.R.C., a înregistrat

pierderi în activitatea economico-financiară, de aproximativ 400.000.000 lei,

situație care a determinat acționarii firmei să stabilească, de comun acord,

vânzarea spațiului comercial în care funcționa restaurantul, în fapt sediul

societății.

În acest sens, administratora

societății, C.M., a inițiat primele demersuri în vederea valorificării prin

vânzare a imobilului corespunzător societății, respectiv restaurantul.

La data de 1 iunie 2001, C.M. a

solicitat o audiență, pe care a și avut-o, la primarul municipiului Oradea, P.F.,

însă la achiziționarea spațiului a fost interesată în cele din urmă Agenția județeană

de Ocupare a Forței de Muncă Bihor.

Această instituție era în căutarea

unui spațiu adecvat pentru a-și desfășura activitatea, sens în care a avut alocate

în bugetul de cheltuieli, sume de bani pentru achiziționarea unui imobil cu

destinația de sediu.

În acest scop, C.R., fost director

executiv al A. Bihor, împreună cu cei doi directori adjuncți din cadrul

agenției și anume inculpații S.A.H., director de buget și S.A.V., director de

management au făcut primele demersuri, vizitând spațiul în discuție.

A fost vizitat și un alt spațiu

aparținând societății comerciale S. SA Oradea despre care, la un moment dat, C.R.

ar fi afirmat că este mai adecvat pentru noul sediu al instituției decât

imobilul situat pe str. Transilveniei.

De la început, cei doi inculpați au

manifestat un interes special pentru achiziționarea spațiului deținut de SC E.M.

Oradea, împrejurare reieșită din declarațiile administratorei societății C.M.

Demersurile inițiale au stagnat în

perioada dintre lunile iulie și octombrie, iar la 18 octombrie 2001, directorul

A. Bihor, C.R. a fost schimbat din funcție, fiind înlocuit cu inculpatul O.I.

După numirea în funcție a lui O.I., s-au reluat discuțiile cu administatora

societății SC E.M. SA Oradea, C.M., în legătură cu achiziționarea spațiului corespunzător

restaurantului.

Discuțiile au fost purtate de către

inculpatul O.I. atât direct cât și prin intermediul inculpaților S.A.H. și S.A.V.,

pretinzând, din suma ce avea să fie plătită cu titlu de preț, un comision de

2,7 miliarde lei.

Din atribuțiile de serviciu a

directorului executiv, rezultă că acesta coordona și răspundea de realizarea

activității specifice în conformitate cu prevederile Legii nr. 72/2002,

stabilea măsurile necesare pentru realizarea și aplicarea dispozițiilor

directorului executiv al A., încheia contracte cu prestatorii de serviciu din

sectorul public sau privat, aproba bilanțul contabil, contul de execuție

bugetară și raportul anual de activitate al A., organiza și coordona

activitățile de control proprii.

În perioada 7-9 noiembrie 2001, la

sediul SC E.M. SA Oradea a avut loc o discuție între inculpatul O.I. și C.M.,

la care a participat și C.I., ocazie cu care s-a desprins intenția inculpatului

de a facilita vânzarea către agenție a spațiului aparținând societății mai

sus-menționată și implicit să o favorizeze pe administratora acesteia.

După cum a arătat C.M., inculpatul O.I.

era la curent cu problemele financiare ale societății E.M. SA Oradea, sugerând

ca spațiul să se vândă inițial unor persoane fizice, după care acestea ar urma

să-l înstrăineze A., pentru a nu se evidenția în contabilitate comisionul ce

urma să fie achitat.

Conform acestei sugestii, la 23

noiembrie 2001, a avut loc adunarea generală a acționarilor E.M. SA Oradea,

ocazie cu care s-a hotărât ca spațiul restaurantului să fie vândut persoanelor

fizice C.M. și V.D., cu prețul de 450 milioane lei.

De menționat faptul că V.D.

reprezenta interesele societății comerciale V. SRL Baia Mare, precum și cele

ale lui C.I., iar C.M. pe cele ale SC E.M. SA Oradea.

În raport de cota de participație la

acțiunile societății, s-a stabilit și procentul ce revenea fiecărei persoane

fizice, astfel că C.M. trebuia să plătească suma de 200 milioane lei, iar V.D.

suma de 250 milioane lei.

Tot cu acea ocazie, au fost

consemnate de către numitul N.V.S. sumele care trebuiau să revină celor două

cumpărătoare din prețul de 8,5 miliarde lei ce urma să fie achitat cu titlu de

preț de către A. Bihor.

Administratorei C.M. urma să i se consemneze

suma de 2,2 miliarde lei, reprezentând mită care trebuia predată inculpaților

în calitate de reprezentanți ai A. Bihor. La solicitarea celorlalți acționari

și în special a lui C.I., cuantumul comisionului a fost stabilit la suma de 2,2

miliarde lei, în urma unei renegocieri a acestuia întrucât, inițial a avut o

valoare mai mare și anume de 2,7 miliarde lei.

Inculpatul O.I. a fost cel care a

acceptat scăderea comisionului de la 2,7 miliarde lei la 2,2 miliarde lei.

Ulterior, în calitatea de director,

inculpatul O.I. a făcut parte din comisia de evaluare și selectare a ofertelor

constituită prin Ordinul nr. 508 din 24 iulie 2001, emis de Ministerul Muncii

și Solidarității Sociale, care a avut loc la 13 decembrie 2001. În cele din

urmă licitația de vânzare a restaurantului a fost adjudecată de C.M. și V.D.

dintr-un număr de 5 ofertanți.

Din situația listată a convorbirilor

telefonice a rezultat că inculpatul S.A.V., a fost omul de legătură între C.M.

și inculpatul O.I.

Din raportul de constatare tehnică,

precum și din declarația numitului A.N., coroborate cu înscrisurile depuse de A.,

rezultă că nu a fost depusă la dosarul aparținând SC T. SA Oradea cererea din

19 noiembrie prin care s-a arătat că oferta de preț este negociabilă, aceasta

constituind o dovadă a faptului că licitația privind achiziționarea de către A.

a spațiului corespunzător restaurantului a fost „dirijată” de către inculpatul O.I.,

în favoarea numitelor C.M. și V.D.

La data de 21 noiembrie 2001, s-a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare care a fost semnat, în reprezentarea A.

Bihor, de inculpatul O.I. și jurista I.G. și au fost emise ordinele de plată în

cuantum de 8,5 miliarde lei, din care 3.223.200.000 lei în contul personal al

numitei C.M.

Suma trecută în ordinul de plată

este redusă cu 250 milioane lei față de suma consemnată anterior de numitul N.V.S.

pe înscrisul din 23-24 noiembrie 2001, întrucât această sumă urma să fie

achitată la începutul anului 2002.

La data de 28 decembrie 2002, în

jurul orelor 13,00, C.M. a ridicat suma de 2,7 miliarde lei, cu monetarul 3.400

bucăți a 500.000 lei, 1000 bucăți a 100.000 lei, 15.400 bucăți a 50.000 lei și

13 bucăți a 10.000 lei. În aceeași zi, în jurul orelor 15,00, C.M. a predat,

conform celor stabilite la 23 noiembrie 2001, următoarele sume de bani:

- 700 milioane lei mai puțin

comisionul bancar, inculpatului S.A.H.;

- 700 milioane lei, mai puțin

comisionul bancar și o datorie de 50 dolari, inculpatului S.A.V. cu monetarul:

800 bucăți a 500.000 lei, 1000 bucăți a 100.000 lei, 13.000 bucăți a 10.000

lei, 15.230 bucăți a 50.000 lei, în total 1.391.500.000 lei;

- 700 milioane lei, inculpatului O.I.

cu monetarul: 7 legături a 100 milioane lei, fiecare alcătuită din 200 bucăți a

500.000 lei.

Inculpaților S.A.H. și S.A.V. banii

au fost predați de numitul I.C., așezați în 2 sacoșe de rafie, în fața restaurantului,

iar inculpatului O.I., suma de 700 milioane lei i-a fost predată personal de C.M.,

în prezența soției, O.F., în seara zilei de 28 decembrie 2001, la domiciliul

acestuia.

La data de 21 decembrie 2001, în

jurul orei 10,00, C.M. a predat încă 100 milioane lei inculpatului O.I., care a

venit la restaurant împreună cu soția sa O.F.

La data de 28 decembrie 2001, după

primirea sumelor de cca. 700 milioane lei fiecare, inculpații S.A.H. și S.A.V.

au efectuat un schimb valutar la E. sucursala Oradea, din care au cumpărat

valută în monedă euro, fiecare dintre inculpați depunând banii pe numele

mamelor lor.

Astfel, inculpatul S.A.H. a cumpărat

27.612 euro prin folosirea bancnotelor de 10.000 și 50.000 lei, iar inculpatul S.A.V.

a cumpărat 17.636 euro, prin folosirea a 534 bucăți de câte 500.000 lei, 1080

bucăți de câte 100.000 lei și 2400 bucăți de câte 50.000 lei.

Inculpatul S.A.H. a transferat suma

de cca. 700 milioane lei depunând-o la E. pe numele mamei sale S.D., în aceeași

modalitate procedând și inculpatul S.A.V., care a depus la aceeași bancă suma

de 495 milioane lei pe numele mamei sale S.A.

În cursul lunii iunie 2002, C.M.,

intenționând lichidarea societății SC E.M. SA Oradea a solicitat inculpaților

restituirea sumelor de câte 100 milioane lei, pentru a face plata unor

obligații fiscale scadente.

Întrucât inculpații nu au dat curs

cererii, C.M. a formulat autodenunț, indicând modalitatea concretă în care s-a

realizat tranzacția asupra spațiului corespunzător restaurantului și efectiva

predare a sumelor de bani către inculpați.

În cursul cercetării judecătorești

s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul O.I., urmând a fi format un

dosar separat, datorită stării de boală a acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații S.A.H. și S.A.V.

Prin apelul declarat, Parchetul a

criticat hotărârea primei instanțe cu privire la:

- greșita achitare a inculpaților S.A.H.

și S.A.V., pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, întrucât din

materialul probator existent la dosar, dar mai ales din modul în care au

procedat după primirea banilor rezultați din complicitatea la infracțiunea de

luare de mită, rezultă fără nici un dubiu intenția acestora de a ascunde

proveniența acestora și implicit a înlăturării oricărei dovezi de vinovăție, în

legătură cu faptele săvârșite;

- greșita individualizare a

pedepselor aplicate acelorași inculpați, care sunt prea mici în raport cu

pericolul social al faptelor și dispunerea ca acestea să fie executate prin

privare de libertate;

- omisiunea obligării inculpatului S.A.H.

de a restituit suma de 700.000.000 lei, către persoana denunțătoare C.M.

Inculpatul S.A.H. în apelul declarat

a solicitat:

- schimbarea încadrării juridice a

faptei din complicitate la infracțiunea de luare de mită, în infracțiunea de

omisiunea de a încunoștiința organele judiciare, prin reținerea prevederilor art.

74 lit. a), b) și c) C. pen., art. 19 din O.G. 43/2002, devenită Legea nr. 506/2002

și art. 13 C. pen., înlăturarea dispozițiilor art. 75 lit. a), reducerea

limitelor de pedeapsă la jumătate, prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 506/2002,

iar prin reținerea art. 74 C. pen., să se reducă pedeapsa aplicată sub minimul

special, astfel că în final să se dispună suspendarea condiționată a executării

pedepsei;

- în subsidiar, dacă nu se va primi

critica privind schimbarea încadrării juridice a faptei, să se facă aplicarea art.

19 din O.G. nr. 43/2002, cu consecința reducerii cu ½ a limitelor

speciale de pedeapsă prevăzute de lege și prin aplicarea art. 74 și art. 76 C.

pen., să se reindividualizeze pedeapsa sub această limită, urmând ca în final

să se facă aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

În susținerea motivelor de apel,

inculpatul a arătat, în esență că, potrivit atribuțiilor sale de serviciu nu se

putea implica și nici nu putea influența achiziționarea imobilului, câtă vreme

legea impunea respectarea procedurii organizării de licitații, la sediul

central din București, unde nu avea nici o putere de decizie și nici nu era

îndrituit să participe la desfășurarea acesteia, cum de altfel s-a și

întâmplat.

De asemenea, a mai arătat că în

prezența sa nu s-a discutat despre pretinderea sau acceptarea de comision în

cazul reușitei licitației, despre acest lucru luând cunoștință numai după

finalizarea licitației, urmată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare

și după ce, personal a semnat ordinele de plată pentru achitarea prețului

imobilului, moment în care directorul O.I. i-a comunicat că vor beneficia de un

comision.

A mai susținut apelantul că în cauză

trebuia să se țină seama și de faptul că pe tot parcursul procesului penal a

fost sincer, facilitând în acest fel aflarea adevărului, aspect care însă nu se

regăsește în tratamentul juridic aplicat, deoarece trebuia să se facă aplicarea

dispozițiilor art. 19 din O.G. 43/2002, constând în reducerea limitelor de

pedeapsă cu ½, întrucât prin poziția sa a ajutat la descoperirea tuturor

persoanelor care au participat la săvârșirea faptelor și a modalității în care

s-au comis acestea.

Inculpatul S.A.V. a criticat

hotărârea primei instanțe referitor la:

- greșita reținere a situației de

fapt care nu are suport în probele de la dosar, motiv pentru care a solicitat

restituirea cauzei la procuror, pentru completarea urmăririi penale.

În sprijinul acestei critici

apelantul a arătat că măsurile și actele de urmărire penală s-au făcut fără

respectarea formelor legale constând în aceea că percheziția domiciliară s-a

făcut în afara procesului penal și fără respectarea dispozițiilor legale în

materie.

A mai susținut apelantul că i-a fost

încălcat dreptul la apărare, iar ancheta penală a avut loc în condiții în care

a fost incidentă cercetarea abuzivă, ascultarea sa făcându-se de către un

ofițer de poliție și un procuror care nu aveau competența și nici atribuții în

cadrul serviciului C.C.C.O. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea.

De asemenea a mai susținut apelantul

că învinuirea adusă pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, care a

avut loc la data de 1 iulie, s-a făcut fără a i se fi asigurat prezența unui

apărător, încălcându-i-se în acest fel dreptul la apărare.

În subsidiar, în cazul în care se va

aprecia că nu este cazul restituirii cauzei la procuror, să se dispună

achitarea pentru fapta reținută în sarcina sa, întrucât probele de la dosar nu

sunt în măsură să dovedească vinovăția sa.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 85/ A din 17 aprilie 2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o în sensul că:

- a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen., cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare,

aplicată inculpatului S.A.H., pe care a majorat-o de la 2 ani închisoare la 4

ani închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen.,

a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse și a fixat

un termen de încercare de 6 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat să

respecte dispozițiile art. 86

3

lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

În baza art. 255 alin. ultim C. pen.,

a dispus restituirea în favoarea persoanei denunțătoare C.M. a sumei de 7000 euro

și 469.537.200 lei, depusă la B.R.D.

Au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de inculpații S.A.V. și S.A.H. și menținute restul

dispozițiilor sentinței apelate.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că:

„Deși s-a procedat la o corectă

apreciere a ansamblului probator administrat în cauză în baza căruia, pe lângă

starea de fapt, în mod corect s-a reținut și vinovăția celor doi inculpați

apelanți, atribuindu-se faptelor reținute în sarcina acestora o încadrare

juridică legală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la

infracțiunea de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și

art. 74 lit. a) și b) C. pen., precum și cu referire la art. 76 lit. c) C. pen.,

în ceea ce-l privește pe inculpatul S.A.H., a aplicat o pedeapsă de 2 ani

închisoare, dispunând suspendarea condiționată a executării acesteia, în baza art.

81 C. pen. și în condițiile art. 82 C. pen., pedeapsă ce denotă o eronată

fructificare a criteriilor de individualizare arătate în art. 72 C. pen.

Astfel, cu toate că, pe tot

parcursul procesului penal, inculpatul a avut o atitudine sinceră, încă de la

primele declarații date în faza de urmărire penală, concurând în mod

considerabil la stabilirea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât

ceilalți doi coinculpați au negat constant săvârșirea faptelor, pentru care au

fost cercetați și apoi trimiși în judecată, iar în afară de declarația

autodenunțătoarei, majoritatea probelor au fost indirecte, ce și-au găsit

eficiența prin coroborarea cu recunoașterea inculpatului, instanța a diminuat

considerabil funcțiile și scopurile pedepsei, astfel cum sunt acestea prevăzute

în art. 52 C. pen.”

S-a concluzionat că, pedeapsa

aplicată inculpatului S.A.H. este vădit disproporționată față de pericolul

social al infracțiunii pentru care a fost condamnat, amploarea fenomenului de

corupție, ce a cunoscut o curbă ascendentă cu un impact deosebit în opinia

publică, cu atât mai mult cu cât sumele obținute în urma săvârșirii

infracțiunii sunt deosebit de consistente, cei trei inculpați primind cu titlu

de „comision” suma totală de 2,2 miliarde lei”, astfel că referitor la acest

inculpat, urmează a se înlătura aplicarea art. 81 C. pen. și, ca urmare a

reindividualizării pedepsei, să i se aplice o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-a apreciat că, în cauză, având în

vedere că în ce privește pe inculpatul S.A.H., sunt incidente dispozițiile

legale ce reglementează concursul circumstanțelor agravante și atenuante,

acesta poate executa pedeapsa, fără privare de libertate, prin suspendarea sub

supraveghere, conform art. 86

1

C. pen.

Cu privire la critica privind suma

de bani primită de inculpatul S.A.H. din săvârșirea infracțiunii de luare de

mită și depusă la B.R.D., instanța a arătat că era necesar să se facă aplicarea

dispozițiilor art. 255 alin. (5) C. pen., în sensul că aceasta trebuia pusă la

dispoziția persoanei denunțătoare C.M., în care sens urmează a se dispune.

Cu privire la criticile referitoare

la achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani,

s-a arătat că sunt lipsite atât de suport probator cât și de temei legal.

În legătură cu acest aspect, s-a

arătat că „față de data săvârșirii infracțiunii, decembrie 2001 și data

soluționării cauzei în primă instanță, legea incriminatoare a suferit

modificări, dar inculpaților le profită dispozițiile art. 13 C. pen., cu

privire la aplicarea legii mai favorabile” deoarece „În reglementarea

dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, legiuitorul a

înțeles să enumere infracțiunile prin a căror săvârșire s-au obținut bani,

valori sau orice alte bunuri, cu privire la care făptuitorii săvârșesc diferite

acte, de natură a desimula originea acestor valori sau sume de bani,

neregăsindu-se în această interpretare limitativă și infracțiunea de luare de

mită”.

S-a mai arătat că „Probele

administrate în cauză confirmă, fără echivoc, că nici unul din inculpați nu a

depus vreo sumă de bani la bancă în data de 28 decembrie 2001, dată la care se

reține că s-ar fi săvârșit infracțiunea, sumele de bani fiind depuse de către

membri ai familiilor inculpaților, persoane care nu au fost incriminate,

condiții în care operațiunile bancare nu pot fi interpretate ca acte proprii

ale inculpaților”.

Cu privire la apelurile declarate de

inculpați s-a arătat că:

„În ceea ce privește apelul declarat

de către inculpatul S.A.V., sub aspectul principal invocat, în sensul

restituirii cauzei la procuror, se constată că pe tot parcursul procesului

penal au fost respectate normele procesuale ce garantează dreptul învinuitului

și inculpatului la o cercetare și urmărire legală, respectând-se inclusiv

competența organelor de urmărire penală, modul de audiere a făptuitorului, în

prezența avocatului ales”, fiind „respectate și dispozițiile legale cu privire

la luarea măsurilor preventive, fază procesuală în care se reține că au fost

respectate și dispozițiile art. 5 ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale”.

- „susținerile formulate în cadrul

apelului în sensul că organul de urmărire penală a recurs la acte de cercetare

abuzivă, prin aceea că au făcut promisiuni pentru un tratament penal mai ușor,

în scopul obținerii mărturisirii, alternativ cu amenințări, chiar violente, de

natură psihică, se reține că acestea nu au fost dovedite, neputându-se constata

existența vreunui motiv de nulitate, prevăzut de art. 197 C. proc. pen.”, sub

aspectul subsidiar al apelului formulat de același inculpat, S.A.V. „se constată

că, de asemenea, nici una din criticile formulate nu pot fi primite în apărarea

inculpatului deoarece, atât starea de fapt reținută cât și vinovăția

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de

luare de mită, rezultă din probele corect administrate și just interpretate,

instanța procedând și la o calificare juridică legală a faptei” deoarece

„Inculpatul a desfășurat întreaga activitate infracțională, având reprezentarea

exactă a atribuțiilor inculpatului O.I., inclusiv ca membru al comisiei ce urma

să se ocupe de licitația organizată în scopul achiziționării unui imobil,

pentru viitorul sediu și a purtat în etape succesive, anterior licitației, cât

și ulterior acesteia, cu numita C.M. discuții, inclusiv la primirea sumelor de

bani cu titlu de comision garantându-i în acest fel realizarea vânzării

imobilului la suma convenită de 8,5 miliarde lei” și că „De altminteri

atribuțiile de serviciu ale inculpaților S.A.V. și S.A.H., prin natura lor,

concurau la realizarea scopului propus, fapt pentru care li s-a solicitat să

primească sumele de bani și pentru a nu dezvălui modul în care s-a procedat”.

Referitor la apelul declarat de

inculpatul S.A.H. s-a arătat că este neîntemeiat sub toate aspectele invocate,

atât în principal, cât și în subsidiar.

Astfel, în ceea ce privește critica

privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea, prevăzută de art.

26, raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 256 C. pen., cu aplicarea art.

74 lit. a), b) și c) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 403/2002, reținând și

dispozițiile art. 13 C. pen., cu înlăturarea art. 75 lit. a) C. pen., s-a

arătat că „se apreciază că apelul este nefondat, deoarece, calificarea juridică

atribuită faptei reținută în sarcina inculpatului de către instanța de fond

este temeinică și legală, atât sub aspectul circumstanțelor atenuante, cât și

sub aspectul circumstanței agravante, prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.” și

că nici în ce privește natura infracțiunii „starea de fapt reținută este

corectă, probele administrate făcând dovada că în cauză sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de

luare de mită, fapt determinat și de succesiunea actelor materiale săvârșite de

către inculpat, ce intră în conținutul laturii obiective, dar și sub aspectul

elementelor ce definesc latura subiectivă a acestei infracțiuni”.

În legătură cu critica ce vizează

schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul acordării beneficiului

dispozițiilor art. 13 C. pen., cu privire la legea mai favorabilă, și anume

acordarea efectelor dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, în sensul

reducerii la jumătate a limitelor pedepsei, prevăzute de lege, s-a arătat că

„instanța de fond chiar dacă nu a făcut referire la acest text de lege, a dat

eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului, fapt ce

rezultă din cuantumul pedepsei aplicate, de 2 ani închisoare, minimul special

în situația acestuia fiind de un an și 6 luni în loc de 3 ani închisoare, în

condițiile textului de lege sus arătat”.

S-a concluzionat că întrucât

„instanța de fond a respectat toate dispozițiile legale, ce garantează aflarea

adevărului și dreptul la apărare al inculpaților, inclusiv dispozițiile art. 6

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

inculpaților respectându-li-se dreptul la judecată în mod echitabil, în mod

public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială”,

urmează a se constata că recursurile declarate de aceștia sunt nefondate.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de Apel Oradea au declarat recurs Parchetul de pe lângă această curte și

inculpații S.A.H. și S.A.V.

Recurenții au criticat decizia în

discuție după cum urmează:

Parchetul cu privire la:

- greșita achitare a inculpaților S.A.H.

și S.A.V., pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art.

23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, cu referire la art. 17 lit. e) și art.

18 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, deoarece din modul în care au acționat,

respectiv, după ce au primit banii rezultați din complicitate la infracțiunea

de luare de mită i-au schimbat în valută, după care, la scurt timp, i-au depus

la bancă pe numele altor persoane, și anume mamele lor, dovedește că intenția

lor a fost de a se pierde urma rezultatului mitei și, în consecință să nu se

poată proba existența vinovăției lor;

- greșita individualizare a

pedepselor aplicate inculpaților pentru complicitate la infracțiunea de luare

de mită pe care le apreciază ca fiind nejustificat de blânde, în raport cu

gravitatea faptei săvârșită, pedepse care nu sunt în măsură să răspundă

scopului prevăzut de art. 52 C. pen. În legătură cu această critică s-a

solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului S.A.V. și înlăturarea art. 86

1

C. pen., pentru inculpatul S.A.H. și executarea acesteia prin privare de

libertate.

Inculpatul S.A.H., referitor la:

- greșita sa condamnare, pentru

complicitate la infracțiunea de luare de mită, întrucât nu și-a încălcat în

nici un fel atribuțiunile de serviciu, în legătură cu organizarea și

desfășurarea licitației, astfel că nu avea cum să-l ajute pe O.I. să

săvârșească infracțiunea de luare de mită, motiv pentru care a solicitat a se

dispune în principal achitarea, iar în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art. 13

C. pen., cu referire la art. 19 din O.G. nr. 43/2002, potrivit căreia

beneficiază de reducere a pedepsei la jumătate, întrucât a facilitat tragerea

la răspundere și a altor persoane care au săvârșit infracțiuni;

- pedeapsa aplicată care, în cazul

în care nu se va primi prima critică, este deosebit de severă, urmând ca prin

reaprecierea criteriilor de individualizare și în special a aplicării

dispozițiilor art. 19 din O.G. menționată, să fie redusă, astfel încât, în

final, să se poată dispune suspendarea condiționată a executării acesteia (art.

81 C. pen.).

Inculpatul S.A.V. cu privire la:

- greșita reținere a situației de fapt

care, datorită insuficienței materialului probator, nu este în măsură să

justifice condamnarea sa, motiv pentru care a solicitat, în principal,

achitarea iar, în subsidiar, casarea hotărârilor atacate și restituirea cauzei

la parchet, pentru completarea urmăririi penale întrucât:

- percheziția domiciliară a fost

efectuată fără autorizația procurorului;

- i s-a încălcat dreptul la apărare,

constând în aceea că ascultarea sa s-a făcut de către un ofițer de poliție și

procuror care nu avea atribuții în cadrul C.C.C.O., iar învinuirea pentru

săvârșirea infracțiunii de spălare de bani s-a făcut fără a-i fi adusă la

cunoștință, în prezența unui apărător;

- nu s-au făcut confruntări între

martora C.M. cu asociații acesteia pentru a se lămuri care era situația comisionului,

dacă acesta era destinat tuturor inculpaților sau numai unuia dintre ei;

- în mod greșit s-a pus temei pe

declarația sa dată la procuror prin care recunoaște faptele, deoarece această

declarație, pe de o parte, nu este semnată, și ca atare nu are nici o valoare

juridică iar, pe de altă parte, a fost luată sub presiune, respectiv

profitându-se de criza de pancreatită, care a suferit-o cu acel prilej;

- refuzul organelor de urmărire

penală de a-i permite să facă dovada că suma depusă la bancă și considerată

obiect al infracțiunii de spălare de bani, aparținea cu adevărat mamei sale și

nu era nicidecum rezultatul beneficiului realizat, prin săvârșirea

complicității la infracțiunea de luare de mită.

Diferit, inculpatul a mai criticat

decizia instanței de apel și cu privire la greșita individualizare a pedepsei,

critica formulată în subsidiar, solicitând reducerea acesteia astfel încât să

se poată dispune suspendarea condiționată a executării, existând garanții că

scopul pedepsei poate fi realizat și fără privarea sa de libertate.

Asupra recursurilor de față:

a) Recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Oradea este fondat, în limitele și pentru

considerentele ce se vor arăta:

În legătură cu dispozițiile de

achitare a inculpaților pentru infracțiunea de spălare de bani, pentru care

aceștia au fost trimiși în judecată și pentru care prima instanță a dispus

achitarea, soluție menținută și de instanța de apel pe considerentul că în

cauză nu sunt îndeplinite cerințele acestei infracțiuni se constată că este

greșită.

Potrivit art. 23 lit. a) din Legea nr.

21 din 21 ianuarie 1999, constituie infracțiunea de spălare a banilor, între

altele, transferul de valori cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei

infracțiuni.

Această infracțiune are un caracter

agravat, în situația în care banii ori valorile provin din săvârșirea uneia din

infracțiunile, prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a, astfel cum rezultă din

prevederile art. 17 lit. a) din Legea nr. 78 din 8 mai 2000, texte de lege care

completează art. 23 lit. a) mai sus-menționat.

Caracterul agravat constă în aceea

că în cazul în care spălarea de bani a fost rezultatul comiterii uneia din

infracțiunile arătate în secțiunile a 2-a și a 3-a din Legea nr. 78/2000,

pedeapsa ce se poate aplica este mai severă. Astfel, dacă în cazul infracțiunii

săvârșită în condițiile art. 23 din Legea nr. 21/1999, limitele de pedeapsă

stabilite sunt între 3 și 12 ani, pentru forma agravată, prin art. 18 alin. (2)

din Legea nr. 78/2000, s-a prevăzut că maximul de pedeapsă, prevăzut la art. 23

din Legea nr. 21/1999, se poate majora cu 3 ani, deci limitele vor fi între 3

și 15 ani închisoare.

Revenind la definiția dată

infracțiunii de spălare de bani, se constată că pentru existența acesteia, din

punct de vedere al laturii obiective, se cer a fi îndeplinite două condiții și

anume:

- să existe o activitate de

schimbare sau transfer de valori prin săvârșirea unei infracțiuni;

- proveniența banilor să fie

rezultatul săvârșirii uneia din infracțiunile expres și limitativ arătate în

textul de lege incriminator, în cazul formei simple, prevăzută de art. 23, ori

dintre cele prevăzute în secțiunea a 2-a și a 3-a din Legea nr. 78/2000, pentru

forma agravantă.

În speță se constată că aceste

condiții sunt îndeplinite.

Este fără nici un dubiu că

inculpații, urmare a dobândirii sumelor de câte 700 milioane lei, rezultați din

complicitatea la infracțiunea de luare de mită (reținută în sarcina

inculpatului O.I.), pentru a li se pierde urma au procedat, mai întâi la

schimbarea acestora în valută, prin intermediul unităților bancare, după care,

sumele rezultate în valută le-au depus la bănci comerciale pe numele mamelor

lor.

Procedând în acest fel, rezultă că

și din punct de vedere al laturii subiective este îndeplinită cerința legală și

anume intenția de a ascunde proveniența și existența banilor, intenție care nu

poate fi decât directă, și care în cazul de față este evidentă.

Față de cele arătate, se constată că

în mod greșit instanțele de fond și apel au reținut că în cauză nu sunt îndeplinite

cerințele infracțiunii de spălare de bani, deoarece, condiția provenirii

sumelor de bani din săvârșirea unei infracțiuni nu trebuia făcută la

prevederile art. 23 din Legea nr. 21/2000, ci la cele ale art. 17 lit. e) din

Legea nr. 78/2000, care este o normă ce completează art. 23 menționat,

constituind o formă agravată a acestei infracțiuni.

Prin urmare, rezultând că banii ce

au format obiectul material al infracțiunii de spălare de bani, provin din

săvârșirea unei infracțiuni, luare de mită și respectiv complicitate la această

infracțiune, prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a din Legea nr. 78/2000, la

care face trimitere art. 17 lit. e) din aceeași lege, text de lege reținut și

prin actul de trimitere în judecată, în sarcina inculpaților trebuia reținută

și această infracțiune.

Cu toate acestea se constată că în

cauză, legat de săvârșirea acestei infracțiuni, se impun a fi luate în

discuție, unele aspecte ce țin de aplicarea legii penale mai favorabile, având

în vedere că de la data săvârșirii faptelor de către inculpați și până la data

judecării recursurilor a intervenit o lege penală nouă, respectiv Legea nr. 656/2002,

care incriminează fapta de spălare de bani, ca infracțiune, iar Legea nr. 21/1999

a fost abrogată prin noua Lege (art. 31).

Astfel, după data la care au fost

săvârșite faptele ce caracterizează infracțiunea de spălare de bani, decembrie

2000, dar mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, a fost adoptată Legea nr.

656 din 12 decembrie 2002, intitulară „Lege pentru prevenirea și sancționarea

spălării banilor”.

În art. 23 al acestei legi a fost

incriminată infracțiunea de spălare de bani, care are un conținut identic cu

cea incriminată în art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Mai mult chiar, în art. 31 al Legii nr.

656/2002, se arată în mod expres că „Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea și

sancționarea spălării banilor, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 18

din 21 ianuarie 1999, cu modificările ulterioare se abrogă”.

În această situație se pune problema

aplicării legii penale în timp, și anume care dintre dispozițiile acestora sunt

incidente în speță, având în vedere faptul că potrivit art. 13 C. pen., în

cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a

cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai

favorabilă”.

Înainte de orice discuție, legată de

aplicarea legii penale mai favorabile, se impune precizarea că prin art. 31 din

Legea nr. 656/2002, au fost abrogate nu numai dispozițiile Legii nr. 21/1999 ci

și dispozițiile legii, completatoare, și anume cele prevăzute în art. 17 lit.

e) și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, această concluzie

desprinzându-se fără dubiu din formularea folosită în art. 31 unde se

precizează ”cu modificările ulterioare”.

Revenind la problema stabilirii

legii aplicabile faptelor săvârșite de inculpați se impune a se stabili,

conform art. 13, care dintre textele incriminatorii cuprinse, în cele trei

legi, sunt mai favorabile acestora.

Această comparație urmează a se face

atât prin analizarea conținutului incriminării cât și al tratamentului juridic

sancționator aplicabil, rezultat din legile aflate în conflict.

Sub aspectul incriminării deosebirea

dintre prevederile din art. 23 din Legea nr. 21/1999, cu referire la art. 17 lit.

e) C. pen., și prevederile art. 23 din Legea nr. 656/2000, constă în aceea că,

în timp ce în cazul celei dintâi, infracțiunile din care trebuiau să provină

bunurile, obiect al infracțiunii de spălare de bani, erau nominalizate expres

și limitativ în cazul celei de a doua, această cerință a fost înlocuită cu

expresia generică „cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni”.

Analizată sub acest aspect, la prima

vedere, s-ar părea că incriminarea din art. 23 din Legea nr. 21/1999, ar fi mai

favorabilă inculpaților, din moment ce infracțiunile din care puteau să provină

bunurile erau strict nominalizate, deoarece, în această situație, posibilitatea

îndeplinirii condiției referitoare la fapte, putea să nu fie îndeplinită, în

timp ce, potrivit noii reglementări, singura condiție este să se dovedească că

bunurile provin din săvârșirea unei infracțiuni, oricare ar fi ea.

Totuși la o analiză mai atentă se

poate constata că prin formularea folosită în art. 23 din Legea nr. 656/2002,

și anume „cunoscând că prin săvârșirea unei infracțiuni” raportat la speță nu

se poate spune că aceste texte de lege le-ar face inculpaților o situație mai

grea, din moment ce în această formulare, e drept generică, sunt incluse toate

infracțiunile, deci și cele reținute în sarcina lor, respectiv complicitate la

infracțiunea de luare de mită.

Acceptând că acest prim criteriu nu

este suficient să convingă asupra legii penale mai favorabile aplicabilă,

urmează a se analiza textele de lege conflictuale și sub aspectul celui de-al

doilea criteriu și anume al tratamentului juridic aplicabil prin compararea

limitelor de pedeapsă, prevăzute atât de Legea nr. 21/1999, cu referire la art.

18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu cele prevăzute în art. 23 din Legea nr. 656/2002.

Astfel, în redactarea anterioară,

pentru fapta reținută în sarcina inculpaților (art. 23 din Legea nr. 21/1999 cu

referire la art. 17 lit. e) și art. 19 alin. (2) din Legea nr. 78/2000)

limitele de pedeapsă erau, așa cum s-a mai arătat, de la 3 la 15 ani, având în

vedere caracterul agravat al faptei, rezultat din proveniența bunurilor din

săvârșirea unei infracțiuni de corupție, în timp ce în art. 23 din Legea nr. 656/2002,

agravanta din vechea reglementare a dispărut, limitele de pedeapsă fiind de la

3 la 12 ani închisoare.

Din cele arătate, rezultă neîndoielnic

că dispozițiile legale mai favorabile în cazul legilor succesive în discuție,

sunt cele din legea nouă și anume 656/2002, deoarece în cuprinsul acesteia nu

mai este prevăzută agravanta din reglementarea anterioară, fapt ce face ca și

limita maximă a pedepsei ce se poate aplica să fie mai redusă, 12 ani în loc de

15 ani închisoare.

În concluzie, urmează a se constata

că în cauză, legea penală mai favorabilă inculpaților este Legea nouă (656/2002),

motiv pentru care în temeiul art. 334 C. proc. pen., cu referire la art. 12 și

art. 13 C. pen., urmează a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor

din infracțiunea prevăzută de art. 23 din Legea nr. 21/1999, raportat la art. 17

lit. e) și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea prevăzută

de art. 23 din Legea nr. 656/2000, texte de lege în baza cărora urmează a

condamna pe inculpați.

La stabilirea și aplicarea

pedepselor pentru această infracțiune se vor avea în vedere prevederile art. 72

C. pen. și anume: pericolul social ridicat al faptelor rezultat din modul în

care au fost concepute și exercitate, suma de bani pretinsă și apoi primită, ce

a format obiectul spălării de bani, datele ce caracterizează pe fiecare

inculpat în parte, constând în lipsa antecedentelor penale și buna conduită

avută anterior, poziția procesuală a acestora, în cazul inculpatului S.A.V. a

negării vinovăției, iar în cazul inculpatului S.A.H. a recunoașterii faptelor,

a colaborării sale cu organele de urmărire penală, contribuind în acest fel la

aflarea adevărului, cât și a împrejurării că a pus la dispoziția organelor

judiciare, suma de bani ce a format obiectul infracțiunilor reținute în sarcina

sa.

b) Cea de a doua critică formulată

de parchet, ce privește greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților

și modalitatea de executare a acesteia de către inculpatul S.A.H., prin

suspendarea supravegheată, pentru complicitate la infracțiunea de luare de

mită, se constată, că este, de asemenea, întemeiată.

Astfel, având în vedere modul

organizat în care a fost comisă infracțiunea de mită și de complicitate la

această infracțiune, respectiv prin participarea unor persoane cu funcții de

conducere la nivelul unei instituții de rang județean, prin folosirea de

manopere frauduloase de natură să ducă la crearea unei aparențe licită a

activităților infracționale, a sumelor importante de bani ce au fost primite cu

titlu de mită, de către inculpați, și nu în ultimul rând încercarea de a

ascunde urmele infracțiunilor prin înstrăinarea banilor, se constată că atât reținerea

de circumstanțe atenuante, aplicarea unor pedepse mici sub aspectul cuantumului

cât și a executării în alte condiții decât prin privare de libertate nu se

justifică.

Pentru considerentele arătate,

urmează a se înlătura circumstanțele atenuante reținute în favoarea

inculpaților, a se majora pedepsele aplicate, iar în ce privește pe inculpatul S.A.H.

să se dispună executarea pedepsei prin privare de libertate, prin înlăturarea

prevederilor art. 86

1

C. pen.

Întrucât inculpații urmează a fi

condamnați pentru săvârșirea a două infracțiuni, având în vedere și faptul că

pentru nici una din ele nu a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare, în

cauză se va face aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b),

referitoare la concursul de infracțiuni.

Pentru considerentele ce preced,

urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Oradea este fondat, a fi admis, a casa atât decizia atacată cât și

hotărârea primei instanțe, în limitele analizate și a se proceda la modificarea

lor, astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.

inculpații S.A.V. și S.A.H. sunt nefondate.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că în cauză au fost administrate suficiente probe, din care

rezultă vinovăția inculpaților atât pentru săvârșirea complicității la

infracțiunea de luare de mită cât și a infracțiunii de spălare de bani.

Sub aspectul complicității la