ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3079/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 327/ P din 28 octombrie 2005 a Tribunalului Bihor au fost condamnați inculpații: C.T.C. , în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2) lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare, Z.F. , în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2) lit. a) C. pen., la 8 ani închisoare.

A fost descontopită pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului, prin sentința penală nr. 270 din 1 septembrie 2005 a Tribunalului Bihor, în pedepsele componente de 4 ani, un an, 4 ani, 3 ani, 4 ani și 6 luni, 4 ani, 3 ani și 3 ani și 6 luni și sporul de 6 luni, s-au contopit aceste pedepse cu pedeapsa aplicată în cauză și prin menținerea sporului de 6 luni s-a stabilit, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani și 6 luni închisoare și R.C., în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2) lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen., s-a menținut starea de arest și s-au dedus perioadele arestării preventive de la 22 noiembrie 2004 la zi, pentru toți inculpații.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului, în solidar, la plata sumei de 1.500.000 lei către partea civilă G.P. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în fapt, că la data de 21 noiembrie 2004, în jurul orelor 22,00, după ce a consumat băuturi alcoolice în oraș, partea vătămată G.P. a ajuns la barul O. din incinta Gării C.F.R. Oradea, unde s-a așezat la masa unde se aflau numita S.E.M. și prietena ei A., cărora le-a comandat câte o prăjitură. În acest timp au intrat în bar inculpații C.T., Z.F. și R.C., însoțite de T.I. și R.P. și care au abordat-o pe partea vătămată, iar după câteva discuții aceasta, i-a chemat la locuința sa de serviciu, de la locul de muncă, SC T. Oradea situată pe Calea Clujului.

Înainte de a pleca din bar, inculpații au discutat între ei că după ce o vor îmbăta pe partea vătămată „o vor face de bani”. Ajunși la locuința părții vătămate, aceasta i-a servit pe cei trei bărbați și pe cele trei femei cu mâncare și băutură, iar la un moment dat a discutat cu inculpatul C.T.C. asupra posibilității de a întreține relații sexuale cu numita S.E.M., dar nu s-au înțeles asupra prețului. Urmare acestor discuții, inculpatul C.T.C. a lovit partea vătămată cu pumnul în față, după care au intervenit și ceilalți inculpați, lovind cu toții victima cu pumnii și picioarele. În timp ce partea vătămată se afla căzută, inculpatul Z.F. i-a sustras din buzunarul cămășii suma de 1.300.000 lei, iar numita S.E.M.

a ridicat de pe jos un portmoneu și imediat după aceasta cele 6 persoane au părăsit încăperea, inculpatul Z.F. predând toți bani inculpatului C.T.C. care a dat fiecăruia câte 200.000 lei. Cu două taximetre s-au întors la gară, dar la puțin timp au fost depistați de către organele poliției ocazii cu care a fost găsit asupra numitei S.E.M. cardul bancar și au înscris aparținând părții vătămate precum și cei 200.000 lei primiți de la inculpatul C.T.C. Potrivit actului medico-legal aflat în dosar, partea vătămată, urmare agresiunilor la care a fost supusă, a suferit leziuni în zona capului, hemitoracelui stâng, fractura arc costal VIII-IX, traumatism toraco-lombar pentru care s-au stabilit ca necesare pentru vindecare un număr de 18 zile îngrijiri medicale.

Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 28 din 31 ianuarie 2006, a respins apelurile declarate de inculpați împotriva hotărârii primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că pedepsele aplicate sunt prea severe. Astfel, instanța de control judiciar a apreciat că pedepsele aplicate celor trei inculpați au fost just individualizate, neexistând motive de reconsiderare a cuantumului acestuia. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul Z.F., care, invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea aspră, solicitând reducerea ei. Recursul declarat este neîntemeiat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului Z.F. în săvârșirea împreună cu coinculpații C.T.C. și R.C., în noaptea de 21 noiembrie 2004, a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. Probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare a locului faptei, declarațiile părții vătămate G.P., raportul de constatare medico-legală, declarațiile martorului M.M.M., declarațiile numiților T.I., S.E.M.

și R.P., față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, coroborate cu declarațiile celor trei inculpați, au confirmat că la data menționată recurentul, împreună cu ceilalți făptuitori, a exercitat în realizarea înțelegerii de jefuire a victimei, acte de violență asupra acesteia, urmate de sustragerea de bani și bunuri pe care partea vătămată le avea asupra ei, cauzându-i un prejudiciu evaluat la 1.500.000 ROL cât și vătămări corporale pentru care s-au stabilit ca necesare 18 zile de îngrijiri medicale. La individualizarea pedepsei de 8 ani închisoare, situată înspre minimul prevăzut de lege au fost avute în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârșirii ei, consecințele la care a fost expusă partea vătămată, cât și persoana inculpatului care a recunoscut și regretat fapta și care a suferit condamnări pentru infracțiuni concurente, cât și condamnări în timpul minorității care nu atrag starea de recidivă.

Se mai constată că pedeapsa stabilită, urmare a contopirii cu pedepsele pentru fapte concurente, este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului. Întrucât au fost respectate dispozițiile legale menționate, iar din actele dosarului nu rezultă elemente care să justifice diminuarea pedepsei, critica formulată de inculpatul recurent în sensul greșitei individualizări a sancțiunii nu poate fi primită. Față de considerentele arătate, constatând nefondat motivul de recurs invocat, și neexitând cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.F.

cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2004 la 15 mai 2006 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.F. împotriva deciziei penale nr. 28/ A din 31 ianuarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2004 la 15 mai 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2006.