ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3484/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 329 din 28

octombrie 2005, Tribunalul Bihor, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin.

(2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe

inculpatul C.D.M., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și

64 C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002

s-a revocat beneficiul grațierii condiționate în ce privește cele trei pedepse

de 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 513/2002 a Judecătoriei

Beiuș, definitivă prin decizia penală nr. 78/A/2003 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite cele 3 pedepse de câte 3 ani închisoare sus

arătate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un

spor de 2 luni, rezultând pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.

S-a constatat că inculpatul a

executat din pedeapsa de 3 ani și 2 luni durata cuprinsă între 3 septembrie 2002

și 4 aprilie 2003, când inculpatul a fost pus în libertate cu un rest de

pedeapsă neexecutat 943 zile, rest pe care s-a dispus ca inculpatul să îl

execute alăturat pedepsei de 7 ani închisoare aplicată în prezenta cauză.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv din 23 august 2004 la zi

și în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și

art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata G.N., pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71

și 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv din 23 august 2004 la 29

septembrie 2004.

În baza art. 14 – art. 346 C. proc.

pen., corelate cu art. 998 – art. 999 C. civ., au fost obligați inculpații în

solidar în favoarea părții civile N.F., la plata sumei de 300 Euro, cu titlu de

despăgubiri.

În baza art. 118 lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului, de la inculpatul C.D.M. a

sumei de 6 Euro și 52 de Euro-cenți, în monede, aflate la dosarul cauzei.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea

de 21 august 2004, partea vătămată N.F. s-a aflat în gara C.F.R. Oradea unde,

în cursul dimineții, trebuia să se întâlnească cu o persoană, împreună cu care

urma să se deplaseze în Italia, prin Vama Borș.

În vederea acestei deplasări, partea

vătămată avea asupra sa o sumă consistentă de bani, respectiv 3.000 Euro și mai

multe bunuri.

În jurul orei 1,00, partea vătămată

N.F. a fost abordat de inculpata G.N., care, aflând în cadrul discuțiilor

purtate cu partea vătămată în intenția acesteia de a pleca în străinătate, s-a

oferit să o conducă la o persoană care locuiește în apropierea gării și efectuează

în mod frecvent curse în Italia.

Partea vătămată a fost de acord cu

propunerea inculpatei și a părăsit gara împreună cu aceasta, lăsându-se condusă

până în apropierea unui imobil aflat pe str. Republicii, respectiv sediul

fostului B.C., unde a fost deposedată de inculpatul C.D., concubinul

inculpatei, care s-a apropiat prin spate, de ochelarii de vedere pe care îi

purta, partea vătămată având o miopie accentuată de 6 dioptrii.

Profitând de starea părții vătămate

care, fără ochelari, nu mai putea distinge clar ce se întâmpla în jurul său,

inculpatul C.D.M. i-a scos acestuia din buzunar, în mod forțat portofelul în

care se afla suma de 3.000 Euro, în bancnote și monede, telefonul mobil și 10

pachete de țigări Pall Mall.

După deposedarea părții vătămate de

aceste bunuri, cei doi inculpați au fugit, iar partea vătămată a anunțat organele

de poliție.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal au declarat apel inculpații C.D.M. și G.N., solicitând

desființarea sentinței, în principal în sensul achitării lor, în baza

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., deoarece nu au comis fapta ce le-a fost reținută în sarcină iar în

subsidiar, reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate.

Inculpatul C.D.M., în susținerea

apelului său, a arătat că la data comiterii infracțiunii nu era în Oradea, ci

la domiciliul mamei sale, iar inculpata G.N. a arătat că ea nu a comis

infracțiunea de care este acuzată și că declarațiile părți civile sunt

contradictorii.

Cu privire la latura subsidiară,

inculpata G.N. a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată, arătând că

este mamă a unui copil nou născut.

Prin decizia penală nr. 60/ A din 21 martie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul

declarat de inculpatul C.D.M., desființându-se în parte sentința apelată numai

în ceea ce privește confiscarea specială a sumei de 6 Euro și 52 Euro-cenți de

la acest inculpat, măsură pe care a înlăturat-o, menținând restul dispozițiilor

sentinței atacate precum și starea de arest a inculpatului. Totodată, a fost

respins ca nefondat apelul declarat de inculpata G.N.

Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat

recurs inculpații, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul C.D. a reiterat motivele de apel, solicitând

achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că nu se

face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, întrucât, pe de o

parte, nu sunt probe certe care să dovedească vinovăția sa iar, pe de altă

parte, la momentul săvârșirii faptei se afla la domiciliul mamei sale în orașul

Salonta, deci nu se putea afla la locul faptei.

În subsidiar, față de circumstanțele sale personale, a

solicitat reducerea pedepsei pe care o consideră foarte aspră în raport de

fapta reținută în sarcina sa.

Inculpata G.N., deși legal citată, nu s-a prezentat în fața

instanței de recurs pentru precizarea motivelor de recurs, apărătorul din

oficiu susținând motivul de recurs ce vizează reducerea pedepsei, în raport de

datele personale ale inculpatei, ce are în îngrijire un copil nou născut.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., Curtea apreciază

că recursurile sunt nefondate.

constată că din actele și lucrările dosarului reiese că acesta se face vinovat

de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, susținerile acestuia, în

sensul că nu a săvârșit fapta, fiind infirmate de materialul probator

administrat în cauză. Relevante în acest sens sunt declarațiile martorilor

audiați în cauză, în principal cele ale martorului G.Șt., ce i-a observat pe

peronul Stației CF Oradea, în noaptea de 21 august 2004, pe cei doi inculpați,

pe care îi cunoștea, pe inculpată chiar a văzut-o stând de vorbă cu partea

vătămată iar aceasta din urmă i-a cerut ajutorul la scurt timp, spunându-i că a

fost tâlhărit de persoana de sex feminin, cu care discutase anterior, precum și

de o altă persoană de sex masculin, care se coroborează cu declarațiile părții

vătămate N.F., aceasta indicând-o, fără dubiu, pe inculpată cu prilejul

recunoașterii din grup. Aceste aspecte se coroborează cu împrejurarea că

inculpații frecventau zona unde s-a săvârșit fapta, precum și cu faptul că, la

percheziția corporală, a fost găsită asupra inculpatului suma în valută în

cupiura indicată de partea vătămată. Pe de altă parte, prin probele propuse în

apărare, inculpatul nu a reușit să demonstreze că, la momentul săvârșirii

faptei, s-a aflat într-un alt loc, respectiv la domiciliul mamei sale L.M. din

orașul Salonta, declarațiile acesteia din urmă precum și ale fiului său C.M.D.,

fratele inculpatului, fiind apreciate ca subiective și înlăturate motivat.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de

fond și cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în

cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen.,

stabilind împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia,

precum și vinovăția inculpaților.

pedepselor aplicate inculpaților de instanța de fond, menținute în apel, nu

este întemeiată, deoarece, prin cuantumul stabilit, aceasta răspunde scopului

cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. O reducere a pedepsei

aplicate inculpatului C.D.M., stabilită, de altfel, în cuantumul minim prevăzut

de lege, nu se justifică în raport de gravitatea faptei, de atitudinea

procesuală nesinceră a inculpatului, precum și de conduita anterioară

săvârșirii faptei, acesta fiind condamnat definitiv pentru săvârșirea a trei

infracțiuni de furt calificat, pentru care a beneficiat de grațierea

condiționată, situație în care, în mod corect, s-a dispus revocarea acesteia și

executarea restului de pedeapsă alături de pedeapsa actuală.

Nici solicitarea recurentei – inculpate G.N., de a i se

reduce cuantumul pedepsei, nu este întemeiată, aceasta beneficiind deja de

clemență din partea instanței de fond care a reținut circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constând în lipsa

antecedentelor penale, cu consecința reducerii aproape la jumătate a minimului

special prevăzut de lege, deși inculpata a avut o atitudine procesuală

necorespunzătoare care nu justifica acesta reducere.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu

există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursurile formulate de inculpați, ca nefondate, constatând că nu există dubii

în sensul că aceștia se fac vinovați de comiterea faptei reținute în sarcina

lor iar, pe de altă parte, nu se justifică reducerea pedepselor aplicate.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C.

proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi pentru inculpatul

C.D.M., iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurenții – inculpați

vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.D.M. și G.N. împotriva deciziei penale nr. 60/ A din

21 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului C.D.M., timpul arestării preventive de la 23 august 2004 la 31 mai

2006.

Obligă pe recurenți să plătească

statului sumele de câte 220 RON cheltuieli judiciare, din care sumele de câte

100 RON, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 mai 2006.