ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 633/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 283 din 27

octombrie 2003, Tribunalul Bihor-Oradea, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.A. la o

pedeapsă de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 1949 din 6 noiembrie 2000 a Judecătoriei

Oradea, așa cum a fost ea modificată prin decizia penală nr. 85/ A din 9

februarie 2001 a Tribunalului Bihor, pedeapsă pe care o va executa alături de

pedeapsa din prezenta cauză, prin privare de libertate.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

această pedeapsă de 3 ani închisoare durata arestului preventiv a acestuia de

la 13 iulie 2000 și până la 12 februarie 2001.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut pe inculpat în stare de arest și a prelungit măsura arestării

preventive a acestuia de la 27 octombrie 2003 și până la 25 noiembrie 2003.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată în prezenta cauză durata arestului preventiv a aceluiași

inculpat, de la 19 iunie 2003 și până la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. și

art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat la plata sumei de 6.000.000 lei în

favoarea părții vătămate F.I., cu titlu de despăgubiri civile în favoarea

acestei părți vătămate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că inculpatul L.A. o cunoștea pe partea vătămată F.I.

de mai mult timp, întrucât îi dusese spre vânzare de mai multe ori fier vechi,

partea vătămată având o unitate care se ocupa cu achiziționarea de materiale

feroase și neferoase, situată pe str. Onești din Oradea.

La data de 17 iunie 2003, în jurul

orelor 22,00, inculpatul a intrat în casa părții vătămate pe poarta care era

deschisă și i-a spus acestuia că un cunoscut de-al lui are o mașină plină cu

materiale feroase și neferoase și după câteva clipe inculpatul i-a aplicat o

lovitură în față, iar partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut,

pierzându-și cunoștința fiind găsit așa de soția acestuia. Revenindu-și, partea

vătămată și-a dat seama că îi lipsește borseta în care avea peste 7.000.000 lei

și mai multe acte, respectiv talonul și certificatul de înmatriculare al

mașinii, permisul de conducere, precum și un telefon celular. Partea vătămată a

declarat că în dimineața zilei de 18 iunie 2003 l-a sunat inculpatul pe

telefonul soției sale și i-a spus că îl va suna din nou pentru a stabili modul

în care îi va restitui actele, convenind să se întâlnească în data de 19 iunie

2003 în apropierea sediului Poliției municipiului Oradea, pe o terasă. Partea

vătămată a anunțat organele de poliție, care au venit la fața locului și i-au

condus pe amândoi la sediul poliției unde au fost ridicate de la inculpat

actele și telefonul mobil, fiind restituite părții vătămate.

În urma loviturilor primite, partea

vătămată a suferit leziuni care au necesitat, conform certificatului

medico-legal, 1-2 zile îngrijiri medicale, inițial, apoi totalul zilelor de

îngrijiri medicale ridicându-se la 12.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză, respectiv: declarațiile părții vătămate F.I., declarațiile martorilor

V.M. și M.D., concubina părții vătămate, raportul de constatare medico-legală,

procesele verbale de confruntare.

Deși inițial, în timpul urmăririi

penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, ulterior, în fața instanței

a revenit asupra declarațiilor și nu a mai recunoscut comiterea infracțiunii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel, în termen legal, inculpatul L.A., solicitând, în principal

achitarea sa, pe motiv că nu a comis fapta, iar în subsidiar, reducerea

pedepsei și înlăturarea executării restului de pedeapsă din pedeapsa de 3 ani

închisoare, cu privire la care s-au aplicat dispozițiile art. 83 C. pen., având

în vedere situația sa familială grea.

Prin decizia penală nr. 221/ A din

20 noiembrie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul L.A., considerând că în mod corect, pe baza probelor administrate,

dar și a declarației inițiale a inculpatului, instanța de fond a reținut

vinovăția acestuia, aplicându-i o pedeapsă minimă de 5 ani închisoare, iar în

ceea ce privește restul de pedeapsă rămas neexecutat, din pedeapsa de 3 ani

închisoare, revocarea suspendării executării acestui rest fiind obligatorie,

conform art. 83 C. pen., nu se putea dispune înlăturarea lui, așa cum a cerut

inculpatul.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul, recurs apreciat de instanță ca fiind promovat în termen

legal, prin care a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând că

fapta nu a fost săvârșită de el, ci de o altă persoană, iar, în subsidiar,

redozarea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Verificând decizia atacată, atât sub

aspectele invocate de inculpat, cât și din oficiu, în temeiul art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că instanța de fond și cea de apel, au

reținut corect fapta și vinovăția inculpatului și au stabilit corespunzător

pedeapsa aplicată acestuia.

Cu privire la motivele de recurs

invocate de inculpat, sunt de arătat următoarele: faptul că inculpatul este

autorul faptei și nu altă persoană, așa cum a susținut, este dovedit cu

declarațiile părții vătămate F.I., ale martorilor V.M. și M.D., raportul de

constatare medico-legală, procesele verbale de confruntare și nu în ultimul

rând declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, atât în fața

organelor de cercetare penală, cât și în fața procurorului, ambele în prezența

unui apărător, în care a recunoscut săvârșirea faptei.

Împrejurarea că ulterior inculpatul

nu a mai recunoscut că este autorul faptei este lipsită de relevanță, întrucât

în sprijinul susținerii invocate, respectiv că partea vătămată îi datora o sumă

de bani și pentru a-l mai amâna cu restituirea acesteia i-a dat de bunăvoie

buletinul de identitate, certificatul de înmatriculare al mașinii și telefonul

mobil, nu a făcut nici un fel de dovadă, aceasta rămânând o simplă afirmație.

Mai mult, schimbarea atitudinii

procesuale penale a inculpatului în cursul cercetării judecătorești, fără nici

o motivare pertinentă din partea acestuia, nu poate fi primită, ea părând ca o

încercare de a desimula adevărul în vederea sustragerii sau diminuării

răspunderii penale.

Prin urmare, neexistând nici o

dovadă care să contrazică situația de fapt și vinovăția inculpatului reținute

de prima instanță și confirmate de instanța de apel, motivul de casare invocat

de inculpat prin care solicită a se dispune achitarea pentru considerentul că

fapta nu a fost săvârșită de el nu poate fi primit.

Referitor la cea de-a doua critică,

formulată în subsidiar, și anume reducerea pedepsei se constată, de asemenea că

este nefondată.

Față de gravitatea faptei comise, de

pericolul social ridicat pe care aceasta îl prezintă și de datele ce

caracterizează persoana inculpatului, care a avut o poziție de negare a

vinovăției sale, la care se adaugă și statutul său de recidivist

postcondamnatoriu pe care îl are, se constată că pedeapsa de 5 ani închisoare

nu poate fi apreciată ca severă, executarea ei fiind în măsură să contribuie la

realizarea prevederilor art. 52 C. pen.

Pentru considerentele arătate,

urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul L.A. este nefondat și

va fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.A. împotriva deciziei penale nr. 221/ A din 20

noiembrie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada executată de la 13 iulie 2000 la 12 februarie 2001 și

timpul arestării preventive de la 19 iunie 2003 la 3 februarie 2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

februarie 2004.