ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4915/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 85/ P din 10 martie 2006 a Tribunalului Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.E.E. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicațiunea art. 37 lit. a) C. pen., în condițiile art. 71 și 76 lit. b) C. pen., texte de lege, în temeiul cărora, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare. În baza art. 7 din Legea nr. 513/2002, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2003, a revocat beneficiul grațierii restului de 425 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 887/2002 a Judecătoriei Oradea, rest care va fi executat alături de pedeapsa de mai sus, stabilită.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de o zi, cu ordonanța din 4 septembrie 2005 și arestării preventive de la 5.092005 până la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut pe inculpat în stare de arest preventiv, măsura luată prin Încheierea nr. 61 din 5 septembrie 2005 a Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 93/2005. Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. II. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 71 și 76 lit. b) C. pen., fost condamnat inculpatul B.D.

la o pedeapsă de 4 ani închisoare. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de o zi, din 4 septembrie 2005 și arestării preventive de la 5.092005 până la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut pe inculpat în stare de arest preventiv, măsura luată prin Încheierea nr. 61 din 5 septembrie 2005 a Tribunalului Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă. Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C. civ. și art. 1003 C. civ., au fost obligați în solidar să plătească în favoarea părții civile V.S.S.

suma de 4.700.000 lei, cu titlu de despăgubiri. Au fost respinse celelalte cereri formulate de partea civilă. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, onorariile pentru apărătorii din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarea situație de fapt. În noaptea de 3 septembrie 2005, inculpații și partea vătămată V.S.S. s-au aflat în localul C.B. din localitatea Sălard. Când partea vătămată V.S.S. a părăsit localul, pe baza unei înțelegeri prealabile, cei doi inculpați au pornit în urmărirea acestuia.

Primul l-a ajuns inculpatul B.D., care doborât la pământ, după care, amândoi au continuat să-l lovească. Când partea vătămată V.S.S. nu s-a mai putut apăra, cei doi inculpați l-au dezbrăcat de haina de piele, în care se afla portofelul cu suma de 1.700.000 lei, i-au luat telefonul marca Simens, precum și saboții din piele, care îi căzuseră din picioare, plecând spre același local. Înainte de a intra, inculpatul S.E.E. a împărțit banii cu B.D., iar restul bunurilor le-a ascuns într-un șanț din apropiere. După câteva ore cei doi inculpați au plecat spre domiciliul lor, luând asupra lor și bunurile sustrase. Ajunși în apropierea caselor lor, care sunt apropiate, cei doi au hotărât ca bunurile să rămână la inculpatul S.E.E., pentru ca, ulterior, de comun acord, să stabilească ce vor face cu ele.

Acesta a ascuns haina de piele și saboții părții vătămate într-un lan de porumb din grădina sa, unde, au fost și găsite de organele de poliție, cu ocazia conducerii în teren. Inculpații au dat declarații, în mod repetat, în ambele faze ale procesului și, deși, nici unul dintre ei nu a negat participarea la fapta care face obiectul cauzei, au avut o atitudine oscilantă, încercând fiecare să acrediteze ideea că inițiativa infracțională a aparținut celuilalt și să minimalizeze propria sa participare. Prima instanță, văzând toate contradicțiile dintre declarațiile inculpaților, a înlăturat toate apărările acestora și a reținut ca probe în dovedirea vinovăției declarațiile părții vătămate V.S.S.

care, se coroborează cu toate celelalte probe administrate în cauză și anume procesul verbal de conducere în teren, planșele fotografice, declarațiile martorilor audiați, etc. În raport de ansamblul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut comiterea infracțiunii de tâlhărie, ca fiind dovedită în sarcina ambilor inculpați și în modalitatea descrisă de partea vătămată. Cu privire la încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor legale în materia grațierii condiționate, astfel că a schimbat încadrarea juridică a faptei, reținute în sarcina inculpatului S.E.E., din infracțiunea prevăzută de art. 211 lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților s-au avut în vedere criteriile desprinse din art. 72 C. pen., anume, gradul de pericol social al faptei, împrejurarea că inculpatul B.D. nu are antecedente penale și faptul că la data comiterii faptei avea 19 ani. Chiar dacă inculpații nu au avut o atitudine sinceră în totalitate și chiar dacă inculpatul S.E.E.

este recidivist, având în vedere urmările concrete ale faptei, în sensul că leziunile produse părții vătămate prin agresiune au necesitat 3 zile îngrijiri medicale iar paguba poate fi considerată minoră constând în sustragerea unei perechi de pantofi, a unei haine, a portmoneului ce conținea suma de 1.700.000 lei și a unui telefon mobil, obiecte, în majoritate restituite, că limita minimă prevăzută de lege, pentru infracțiunea comisă este deosebit de aspră, instanța a apreciat că se impune reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 și 76 lit. b) C. pen., condamnându-i pe cei doi inculpați, conform dispozitivului sentinței apelate. Apelurile declarate de inculpații S.E.E. și B.D.

împotriva sentinței penale nr. 85/ P din 10 martie 2006 a Tribunalului Bihor, au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia nr. 104/A/2006 din 6 iunie 2006. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece, n-ar exista probe directe, indubitabile, pentru reținerea faptei și a vinovăției, în sarcina sa. Recurentul a arătat că declarațiile părții vătămate sunt contradictorii neputând a fi luate ca probe absolutorii ale comiterii faptei imputabile, Că, el nu a procedat la deposedare, singura acțiune întreprinsă de el fiind acea piedică pusă părții vătămate.

Celălalt inculpat S.E.E. a fost cel care i-a aplicat mai multe lovituri, deposedând-o de bunurile pe care și le-a însușit și de care a dispus ulterior. Așa fiind, recurentul susține că nu i se putea reține infracțiunea de tâlhărie și că ar fi trebuit să fie achitat, mai ales că este de principiu, că orice dubiu, profită inculpatului. Recursul este nefondat. Contrar, celor susținute de recurent, sentința ca și decizia atacată sunt temeinice și legale, starea de fapt, vinovățiile inculpaților, inclusiv, a recurentului, fiind corect reținute în baza unui probator complet și just interpretat. Piedica pusă de recurent părții vătămate constituie o violență în sensul prevederilor art. 211 C. pen., care, conjugată cu violențele celuilalt inculpat și cu deposedarea celui păgubit de bunuri, dă configurația juridică a faptei, pentru care în mod just, s-a decis, că recurentul trebuie să răspundă.

În aceste condiții, Curtea va trebui să privească recursul de față, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului avocatului pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 104/ A din 6 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 4 septembrie 2005 la 30 august 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 august 2006.