ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4915/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85/ P din

10 martie 2006 a Tribunalului Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost

schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul S.E.E. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

C. pen., și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicațiunea art. 37 lit.

a) C. pen., în condițiile art. 71 și 76 lit. b) C. pen., texte de lege, în

temeiul cărora, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 513/2002,

așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2003, a revocat beneficiul

grațierii restului de 425 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2

ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 887/2002 a

Judecătoriei Oradea, rest care va fi executat alături de pedeapsa de mai sus,

stabilită.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de o zi, cu ordonanța din 4

septembrie 2005 și arestării preventive de la 5.092005 până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a menținut pe inculpat în stare de arest preventiv, măsura luată prin

Încheierea nr. 61 din 5 septembrie 2005 a Tribunalului Bihor, în baza căreia

s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 93/2005.

Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., cu titlu de

pedeapsă accesorie.

II. În baza art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) C. pen. și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 71

și 76 lit. b) C. pen., fost condamnat inculpatul B.D. la o pedeapsă de 4 ani

închisoare.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de o zi, din 4 septembrie 2005 și

arestării preventive de la 5.092005 până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.,

a menținut pe inculpat în stare de arest preventiv, măsura luată prin

Încheierea nr. 61 din 5 septembrie 2005 a Tribunalului Bihor, în baza căreia

s-a emis mandatul de arestare preventivă.

Pe durata prevăzută de art. 71 alin.

(2) C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen.,

raportat la art. 998, 999 C. civ. și art. 1003 C. civ., au fost obligați în

solidar să plătească în favoarea părții civile V.S.S. suma de 4.700.000 lei, cu

titlu de despăgubiri.

Au fost respinse celelalte cereri

formulate de partea civilă.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C.

proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 250 RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, onorariile pentru

apărătorii din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt.

În noaptea de 3 septembrie 2005,

inculpații și partea vătămată V.S.S. s-au aflat în localul C.B. din localitatea

Sălard. Când partea vătămată V.S.S. a părăsit localul, pe baza unei înțelegeri

prealabile, cei doi inculpați au pornit în urmărirea acestuia. Primul l-a ajuns

inculpatul B.D., care doborât la pământ, după care, amândoi au continuat să-l

lovească. Când partea vătămată V.S.S. nu s-a mai putut apăra, cei doi inculpați

l-au dezbrăcat de haina de piele, în care se afla portofelul cu suma de

1.700.000 lei, i-au luat telefonul marca Simens, precum și saboții din piele,

care îi căzuseră din picioare, plecând spre același local.

Înainte de a intra, inculpatul S.E.E.

a împărțit banii cu B.D., iar restul bunurilor le-a ascuns într-un șanț din

apropiere.

După câteva ore cei doi inculpați au

plecat spre domiciliul lor, luând asupra lor și bunurile sustrase. Ajunși în

apropierea caselor lor, care sunt apropiate, cei doi au hotărât ca bunurile să

rămână la inculpatul S.E.E., pentru ca, ulterior, de comun acord, să

stabilească ce vor face cu ele. Acesta a ascuns haina de piele și saboții

părții vătămate într-un lan de porumb din grădina sa, unde, au fost și găsite

de organele de poliție, cu ocazia conducerii în teren.

Inculpații au dat declarații, în mod

repetat, în ambele faze ale procesului și, deși, nici unul dintre ei nu a negat

participarea la fapta care face obiectul cauzei, au avut o atitudine oscilantă,

încercând fiecare să acrediteze ideea că inițiativa infracțională a aparținut

celuilalt și să minimalizeze propria sa participare.

Prima instanță, văzând toate

contradicțiile dintre declarațiile inculpaților, a înlăturat toate apărările

acestora și a reținut ca probe în dovedirea vinovăției declarațiile părții

vătămate V.S.S. care, se coroborează cu toate celelalte probe administrate în

cauză și anume procesul verbal de conducere în teren, planșele fotografice,

declarațiile martorilor audiați, etc.

În raport de ansamblul probator

administrat în cauză, prima instanță a reținut comiterea infracțiunii de

tâlhărie, ca fiind dovedită în sarcina ambilor inculpați și în modalitatea

descrisă de partea vătămată.

Cu privire la încadrarea juridică

dată faptei prin rechizitoriu, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor

legale în materia grațierii condiționate, astfel că a schimbat încadrarea

juridică a faptei, reținute în sarcina inculpatului S.E.E., din infracțiunea

prevăzută de art. 211 lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen.

La individualizarea pedepselor

aplicate inculpaților s-au avut în vedere criteriile desprinse din art. 72 C.

pen., anume, gradul de pericol social al faptei, împrejurarea că inculpatul B.D.

nu are antecedente penale și faptul că la data comiterii faptei avea 19 ani.

Chiar dacă inculpații nu au avut o

atitudine sinceră în totalitate și chiar dacă inculpatul S.E.E. este

recidivist, având în vedere urmările concrete ale faptei, în sensul că

leziunile produse părții vătămate prin agresiune au necesitat 3 zile îngrijiri

medicale iar paguba poate fi considerată minoră constând în sustragerea unei

perechi de pantofi, a unei haine, a portmoneului ce conținea suma de 1.700.000

lei și a unui telefon mobil, obiecte, în majoritate restituite, că limita

minimă prevăzută de lege, pentru infracțiunea comisă este deosebit de aspră,

instanța a apreciat că se impune reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute

de art. 74 și 76 lit. b) C. pen., condamnându-i pe cei doi inculpați, conform

dispozitivului sentinței apelate.

Apelurile declarate de inculpații S.E.E.

și B.D. împotriva sentinței penale nr. 85/ P din 10 martie 2006 a Tribunalului

Bihor, au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori, prin decizia nr. 104/A/2006 din 6 iunie 2006.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.D., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie deoarece, n-ar exista probe directe, indubitabile, pentru

reținerea faptei și a vinovăției, în sarcina sa.

Recurentul a arătat că declarațiile

părții vătămate sunt contradictorii neputând a fi luate ca probe absolutorii ale

comiterii faptei imputabile, Că, el nu a procedat la deposedare, singura

acțiune întreprinsă de el fiind acea piedică pusă părții vătămate. Celălalt

inculpat S.E.E. a fost cel care i-a aplicat mai multe lovituri, deposedând-o de

bunurile pe care și le-a însușit și de care a dispus ulterior. Așa fiind,

recurentul susține că nu i se putea reține infracțiunea de tâlhărie și că ar fi

trebuit să fie achitat, mai ales că este de principiu, că orice dubiu, profită

inculpatului.

Recursul este nefondat.

Contrar, celor susținute de

recurent, sentința ca și decizia atacată sunt temeinice și legale, starea de

fapt, vinovățiile inculpaților, inclusiv, a recurentului, fiind corect reținute

în baza unui probator complet și just interpretat. Piedica pusă de recurent

părții vătămate constituie o violență în sensul prevederilor art. 211 C. pen.,

care, conjugată cu violențele celuilalt inculpat și cu deposedarea celui

păgubit de bunuri, dă configurația juridică a faptei, pentru care în mod just,

s-a decis, că recurentul trebuie să răspundă.

În aceste condiții, Curtea va trebui

să privească recursul de față, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, în baza

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând,

astfel, hotărârea atacată.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului avocatului pentru

apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva

deciziei penale nr. 104/ A din 6 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii

și arestării preventive de la 4 septembrie 2005 la 30 august 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 august 2006.