ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3853/2009

Asupra recursului penal de față;

Analizând lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 313/P din 2.112007, Tribunalul Bihor, secția penală a dispus în baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul O.N.I.,  la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 - 64 C. pen. lit. a) teza II lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 alin. (4) C. pen. suspendă executarea pedepselor accesorii pe aceeași durată.

Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 65 alin. (2) rap. la alin. (1) și (3) C. pen., interzice drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II lit. b) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani conform art. 66 C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 28 noiembrie 2005 la 1 august 2006.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. dispune confiscarea sumei de 700 euro.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în urma denunțului numitului L.R. s-au efectuat cercetări în cauză și drept urmare prin procesele-verbale încheiate la 28 noiembrie 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale față de L.A. și O.N.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în aceea că în data de 27 din 28 noiembrie 2005 fiind de serviciu în gara Episcopia Bihor a pretins și primit de la numitul L.R. suma de 1.000 euro, respectiv 700 euro pentru a permite ieșirea din țară cu pașaport fals a numiților M.A. și C.A.

Inițial inculpatul O.N.I. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii însă ulterior a dat o declarație scrisă în care a recunoscut cele reținute în sarcina sa.

Astfel, inculpatul O.N.I. a declarat că în seara zilei de 27 noiembrie 2005 în jurul orelor 23:30 - 24:00 s-a întâlnit cu numitul L.R. de la care a primit suma de 700 euro în schimbul căreia urma să aplice ștampila în pașaportul românesc.

La terminarea serviciului în data de 28 noiembrie 2005 auzind de la L.A. că L.R. a fost prins de organele de poliție, a dus banii la domiciliul surorii sale de pe str. D. și i-a pus pe raftul de sus în dulapul din camera mare.

Arată de asemenea inculpatul că la începutul lunii noiembrie 2005, L.R. i-a dat suma de 700 euro pentru a aplica ștampila de ieșire în pașaportul unei femei fără a o implementa în baza de date ceea ce a și făcut după care a schimbat o bancnotă de 50 euro fiind ruptă la un colț iar restul de bani au rămas în dulapul surorii sale.

În legătură cu un cuplu format dintr-o femeie și un bărbat, inculpatul arată că L.R. i-a spus că va primi 700 euro de la o femeie dacă o va ajuta să părăsească țara prin aplicarea ștampilei în pașaport. Cu ocazia controlului efectuat în trenul Rapid 364-1, inculpatul a aplicat o ștampilă în pașapoartele celor două persoane după care bărbatul i-a dat 700 euro iar inculpatul a implementat în baza de date doar datele bărbatului.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță de fond a fost dovedită în declarațiile numitului L.R., declarațiile martorilor, procesul-verbal de percheziție domiciliară, raport de constatare tehnico-științifică traseologică, proces-verbal de citire a memoriei telefonului, proces-verbal de confruntare, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul O.N.I. solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pe motiv că fapta nu există iar în subsidiar achitarea în baza art. 10 lit. d) C. pen. pe motiv că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Prin Decizia penală nr. 42/A din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul O.N.I., împotriva Sentinței penale nr. 313/P/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o desființează în totalitate în sensul că:

Înlătură aplicarea dispozițiilor de condamnare a inculpatului O.N.I. în baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, a dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen., precum și a pedepselor accesorii în baza art. 71 alin. (4) C. pen., a dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. și 83 C. pen., 65 alin. (2) raportat la alin. (1) și (3) C. pen., 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen., art. 36 alin. (3) C. pen., art. 254 alin. (3) C. pen. și art. 191 C. proc. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul O.N.I., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen.

Constată că inculpatul a fost arestat preventiv de la 28 noiembrie 2005 la 1 august 2006.

Dispune restituirea către inculpat a sumei de 2100 euro ridicați de organele de urmărire penală.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că declarațiile învinuiților audiați în prezenta cauză dincolo de caracterul lor contradictoriu, nu pot constitui probe temeinice privind stabilirea vinovăției inculpatului O.N., întrucât având calitatea de învinuiți, aveau interese în cauză iar declarațiile lor sunt subiective.

Reține instanța de apel că M.A. și L.I. sunt cunoscuți cu antecedente penale astfel cum reiese din cazierul lor judiciar cu atât mai mult declarația acestora dată în fața organelor de urmărire penală putând fi apreciată ca subiectivă.

Reține instanța de apel că din probatoriul administrat în cauză nu reiese cu certitudine că fapta de luare de mită a fost săvârșită de inculpatul O.N. fiind cert doar faptul că L.R. a avut legături cu unul din polițiștii de frontieră căruia i-a remis anumite sume de bani însă deși folosește numele lui O., ca fiind respectiva persoana, totuși inculpatul nu poate fi condamnat doar pe baza declarației acestuia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivând că s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare.

Declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală, confruntarea intimatului L.R. cu inculpatul O.N.I., declarațiile intimatului C.A. sunt probe care dovedesc vinovăția inculpatului motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea hotărârii instanței de fond.

În susținerea recursului Parchetul invocă cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Critica adusă este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul Parchetului este fondat urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează:

Soluția de achitare a inculpatului O.N.I. dispusă de către instanță de prim control judiciar este nelegală și netemeinică probele administrate în cauză dovedind indubitabil că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii ce i se reține în sarcină.

În faza de urmărire penală, inculpatul O.N.I. a dat o declarație olografă aflată la dosar urm. pen. la data de 4 decembrie 2005, în care descrie în amănunțime, modalitatea în care a intrat în legătură cu martorul L.R., întâlnirile avute cu acesta precum și faptul că i-a remis sume de bani în sensul pentru a reuși, îndeplini sau a îndeplini defectuos sarcinile de serviciu.

Aceeași declarație a fost menținută de inculpat și cu ocazia audierii sale la data de 9 decembrie 2005, în prezența apărătorului ales, ocazie cu care acesta a menționat că declarația olografă a fost dată de bună voie.

Cu această ocazie, în prezența apărătorului ales B.A., inculpatul a recunoscut că la începutul lunii noiembrie 2005, în urma unui telefon de la L.R., s-a întâlnit cu acesta într-o parcare de lângă Cofetăria P. unde i-a spus că are o femeie și îl roagă să o ajute să iasă din țară deoarece are probleme cu pașaportul.

Arată inculpatul că L.R. a coborât din mașină și s-a întors la scurt timp dându-i suma de 700 euro. În aceeași zi fiind de serviciu, cu trenul de la ora 10, femeia respectivă a ieșit din țară, el făcându-i controlul documentelor fără a o implementa în baza de date.

Arată inculpatul că în dimineața zilei de 28 noiembrie 2005, după ce a aflat de la L.A. că L.R. a fost oprit de poliție la gară, a trecut pe la locuința sa din str. S. și de frică a luat aproximativ 3.000 euro în care erau incluși și banii pe care îi primise de la L.R. cu cele două ocazii și i-a dus la locuința surorii sale, de pe str. D. luându-și în același timp angajamentul că îi va preda procurorului.

La finalul declarației inculpatul face următoarea precizare: „aș dori să mai menționez că mai am o faptă, așa cum am arătat și în declarația olografă, de bună voie, care constă în primirea sumei de 700 euro și acești bani îi depun tot azi la parchet pe care i-am primit în tren. Prezenta declarație corespunde adevărului și am dat-o asistat fiind în permanență de apărătorul meu ales, avocat B.A.”.

Situația prezentată de inculpat corespunde declarațiilor date de către martorul denunțător L.R.

Cu ocazia confruntării dintre cei doi, martorul denunțător și-a menținut poziția în timp ce inculpatul O.N.I. nu a mai recunoscut că ar fi primit banii de la denunțător.

Faptul că inculpatul O.N.I. s-a întâlnit cu denunțătorul L.R. este confirmat și de numiții L.I. și M.A. care au arătat că cei doi s-au întâlnit, dând chiar și semnalmentele polițistului.

Faptul că cei doi martori sunt cunoscuți cu antecedente penale și ca atare declarațiile acestora sunt subiective așa cum reține instanța de apel, nu poate fi pus sub semnul întrebării și nici nu prezintă vreo relevanță în procesul de aflare a adevărului cât timp chiar inculpatul recunoaște că s-a întâlnit cu L.R. de la care a primit suma de 700 euro.

Este total nejustificată și neprobată în același timp motivația instanței de apel care stă la baza soluției de achitare a inculpatului, pe motiv că fapta nu a fost comisă de aceasta, cât timp chiar inculpatul descrie modul în care a comis actele materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni acesta dând dovadă de o sinceritate deosebită pe parcursul urmăririi penale.

Faptul că ulterior inculpatul a revenit asupra poziției inițiale negând comiterea faptei nu îndrituia instanța de apel să dispună achitarea inculpatului fără a corobora această declarație cu celelalte probe administrate în cauză.

De altfel motivarea inculpatului în sensul că declarația din 4 decembrie 2005 dată în fața procurorului prin care recunoaște fapta, ca urmare a faptului că i s-a promis de către procurorul care l-a audiat că dacă va recunoaște i se va aplica doar o sancțiune administrativă, este puerilă și total nejustificată cât timp inculpatul prin prisma funcției pe care o deținea - ofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție Bihor - putea să realizeze consecința declarațiilor sale. De altfel, fiind audiat în fața Înaltei Curți inculpatul a prezentat o altă variantă justificativă a schimbării declarației inițiale în sensul că a fost amenințat de procuror că dacă nu recunoaște fapta nu va fi liberat pe cauțiune.

Ori, sinceritatea de care a dat dovadă inculpatul nu poate fi pusă pe seama promisiunilor făcute de organul de urmărire penală, ci fiind pus în fața faptului împlinit, ca urmare a denunțului martorului L.R., acesta nu a mai putut nega evidența.

Susținerea instanței de apel în sensul că declarația de la dosarul de urmărire penală nu poate fi luată în considerare întrucât este luată în lipsa apărătorului, nu este reală cât timp la dosarul de urmărire penală inculpatul arată că își menține declarația olografă pe care a dat-o de bună voie, recunoaște fapta fiind inserată și mențiunea că a fost asistat în permanență de apărătorul ales.

Nu în ultimul rând Înalta Curte reține că prin procesul-verbal întocmit la data de 21 decembrie 2005 cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a declarat că recunoaște infracțiunile reținute în sarcina sa, regretă sincer săvârșirea faptelor și solicită să se aibă în vedere atitudinea pe care a avut-o în cursul cercetării penale cât și restituirea banilor și autodenunțul pe care l-a formulat.

Revenirea ulterioară a inculpatului asupra declarațiilor din faza de urmărire penală trebuia să ridice anumite semne de întrebare pentru instanța de apel, care nu a făcut altceva decât să acorde o forță probantă covârșitoare declarațiilor inculpatului din faza de cercetare judecătorească și fără a administra alte probe, a ajuns la concluzia greșită că inculpatul nu este autorul faptei de luare de mită în forma continuată.

Este cert că inculpatul și-a schimbat declarațiile cu scopul de a fi exonerat de răspunderea penală însă Înalta Curte reține că probele administrate în cele două faze ale procesului penal dovedesc indubitabil că inculpatul se face vinovat de rămânerea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. așa cum de altfel, în mod corect a reținut instanța de fond.

Față de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să admită recursul Parchetului, va casa decizia penală atacată și va menține Sentința penală nr. 313 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 42/A din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul O.N.I.

Casează în totalitate decizia penală atacată și menține Sentința penală nr. 313 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Bihor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2009.