ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2879/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2879/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 37/P din data de 26 februarie 2013 pronunțată de către Tribunalul

Bihor, s-au hotărât următoarele:

În

baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. 7 C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B.L.F., la o pedeapsă

de 2 ani închisoare.

În

baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen. i s-au interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În

baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării

condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 2325 din 21 decembrie 2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă

prin neapelare la data de 4 ianuarie 2006.

În

baza art. 85 C. pen. s-a anulat beneficiul suspendării condiționate

a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală

nr. 431 din 23 octombrie 2006 a Judecătoriei Beiuș definitivă prin neapelare la

data de 6 niembrie 2006.

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele

stabilite inculpatului prin cele două hotărâri mai sus enunțate în pedeapsa cea

mai grea de 2 ani închisoare.

S-a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuș, definitivă prin

decizia penală nr. 670/R din 23 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea în pedeapsa

de1 an închisoare aplicată în cauză și pedeapsa de 2 ani închisoare rezultantă a

contopirii pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2325/2005

a Judecătoriei Oradea și 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 431/2006

a Judecătoriei Beiuș cu privire la care s-a dispus în baza art. 83 C. pen. executarea

alături.

În

baza art. 36 alin. (1), 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. s-a

contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de

1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuș

în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 luni

închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni

închisoare.

În

baza art. 83 C. pen. s-a dispus executarea alături de pedeapsa

de 2 ani și 2 luni închisoare stabilită mai sus a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată

de 2 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.

În

baza art. 71 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C.

pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 raportat la art. 118

lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de

600 euro, sau echivalentul acestei sume în RON la cursul oficial al zilei în care

se face plata de la inculpatul B.L.F. În baza art. 88 C. pen., art. 15 din

Legea nr. 302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului provizoriu în

vederea extrădării de la 22 iunie 2012 până la 10 iulie 2012 și din 11 iulie 2012

la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare

din 2010 emis în baza sentinței penale nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuș și emiterea

unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul

a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanța de

fond la data de 25 iulie 2012 în Dosarul cu nr. 7179/111/2012, condamnatul B.L.F.

a solicitat în baza art. 522

1

C. proc. pen. rejudecarea Dosarului

nr. 6844/111/2009 a Tribunalului Bihor.

În

motivarea cererii, a arătat că a fost judecat în lipsă de

către toate instanțele și că a fost extrădat la solicitarea statului român din Spania,

astfel că rejudecarea la cererea sa constituie una dintre garanțiile oferite de

legislația română celorlalte state pentru admisibilitatea cererilor de extrădare.

Rejudecarea la cererea condamnatului în lipsă este obligatorie în cazul în care

sunt întrunite condițiile legale, fără cerința unor condiții suplimentare, încălcarea

acestor prevederi imperative aducând o vătămare procesuală evidență ce nici nu mai

trebuie dovedită privitoare la dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv dreptul al apărare.

În

drept, s-au invocat dispozițiile art. 522

1

C. proc.

pen., art. 69 din Legea nr. 302/2004.

Din actele și lucrările dosarului, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 152/2010 a Tribunalului

Bihor, nemodificată prin decizia penală nr. 31/A/2011 a Curții de Apel Oradea, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 3571 din 13 octombrie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție s-a dispus în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. 37 lit. (a) C.

pen. condamnarea inculpatului B.L.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare în regim

de detenție cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen. i s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În

baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate

a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală

nr. 2325 din 21 decembrie 2005 a Judecătoriei Oradea, pronunțată în Dosarul nr.

8334/2003 al aceleiași instanțe.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul

suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului

prin sentința penală nr. 431 din 23 octombrie 2006 a Judecătoriei Beiuș, pronunțată

în Dosarul nr. 1556/2006 al aceleiași instanțe.

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele

stabilite inculpatului prin cele două hotărâri mai sus enunțate în pedeapsa cea

mai grea de 2 ani închisoare.

S-a dispus executarea pedepsei rezultante

de 2 ani închisoare de mai sus alături de pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare

aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă

de 5 ani închisoare în regim de detenție cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale

cu titlu de pedeapsă complementară.

În

fapt s-a reținut că în cursul lunii februarie 2009, în timp

ce se afla în țară, inculpatul O.M.C. s-a întâlnit cu inculpatul P.A.G. și i-a propus

acestuia din urmă să se deplaseze cu el în Viena pentru a face diferite cumpărături

prin folosirea de card-uri falsificate, de către inculpat.

Dând curs rezoluției infracționale și acceptând

propunerea inculpatului, într-o zi aceștia s-au deplasat în Viena unde au locuit

în același apartament.

În

ziua următoare sosirii în Viena, conform înțelegeri prealabile,

învinuitul P.A.G. a intrat într-un magazin de parfumuri, dar în momentul în care

a dorit să achite valoarea parfumurilor comandate (70-80 euro/parfum), vânzătorul

a observat că, card-ul ce i-a fost înmânat de către învinuit este falsificat, fapt

pentru care nu i l-a mai restituit în aceste împrejurări, inculpatul P.A.G. a ieșit

din acel magazin și în apropierea acestuia întâmplate.

Ulterior, cei doi s-au reîntors în apartamentul

menționat, de unde inculpatul O.M.C. a luat mai multe card-uri falsificate și s-au

deplasat în oraș pentru a achiziționa alte bunuri prin folosirea acestora. Astfel,

inculpatul O.M.C. a intrat într-un magazin de produse electronice de unde a intenționat

să cumpere asemenea bunuri, dar nu a reușit datorită faptului că, card-ul falsificat

de către el nu avea alocată nici o sumă de bani pe nr. de cont imprimat pe banda

magnetică.

A doua zi, inculpatul O.M.C. împreună cu

inculpatul P.A.G., prin același „modus operandi” și în aceleași împrejurări, au

încercat, respectiv, au cumpărat mai multe parfumuri prin folosirea card-urilor

falsificate, de către inculpat. În seara aceleiași zile, la solicitarea inculpatului

O.M.C., în apartamentul respectiv a sosit și inculpatul B.L.F. în prezența acestora,

inculpatul O.M.C. cu ajutorul instrumentelor de falsificat, descrise mai sus, a

donat mai multe card-uri, discutând totodată și împrejurările în care vor folosi

aceste card-uri.

În

dimineața zilei următoare, cu toții s-au deplasat în Viena

la un magazin de aparatură electronică, N. situat pe str. W. și la propunerea inculpatului,

inculpatul B.L.F. a

intrat în acesta cu scopul de cumpăra un

laptop și un play station, bunuri în valoare totală de 700 euro. În momentul în

care inculpatul B.L.F. a predat card-ul falsificat de către inculpatul O.M.C. și

inscripționat cu numele utilizatorului, precum și cartea sa de identitate vânzătorului

pentru a face plata acestor bunuri, agentul comercial după ce a verificat cu ajutorul

aparatului POS card-ul, a constatat că acesta este falsificat, moment în care s-a

deplasat la un telefon din respectiva unitate comercială. Învinuitul B.L.F. observând

intențiile acestuia, a ieșit repede din magazin, abandonând atât propria carte de

identitate cât și acel card falsificat, primit anterior de la inculpatul O.M.C.

și s-a întâlnit cu acesta din urmă și cu învinuitul P.A.G., cărora Ie-a comunicat

cele întâmplate.

Ulterior, pe aceeași stradă, într-un magazin

de parfumuri, a intrat inculpatul P.A.G. care a dorit să cumpere în jur de 3 parfumuri

în valoare de 70-80 euro fiecare. După ce a indicat vânzătoarei parfumurile solicitate,

i-a predat acesteia card-ul, falsificat și primit de la inculpatul O.M.C., pentru

a achita valoarea acestora, moment în care vânzătoarea a depistat că este falsificat

și l-a reținut. Învinuitul P.A.G. a părăsit de îndată magazinul respectiv, s-a întâlnit

cu cei doi în apropierea acestuia, iar după ce Ie-a relatat despre eșecul achiziției

respective, cu toții s-au reîntors la reședința lor.

În

data de 11 februarie 2009, inculpatul P.A.G. a revenit în

țară cu scopul de a se prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Bihor unde se află în supraveghere din data de 17 iulie 2007, în baza sentinței

penale 868/2007 a Judecătoriei Oradea, urmare a unei pedepse de 3 ani închisoare

cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere, la care a fost condamnat pentru

comiterea infracțiunii de furt calificat

În

aceeași zi, inculpatul O.M.C. împreună cu inculpatul B.L.F.

s-au deplasat la un magazin specializat în valorificarea de aparate forestiere,

unde a intrat doar inculpatul pentru a cumpăra un astfel de aparat (drujbă). Întrucât

magazinul respectiv nu era dotat cu sistem de plată electronică, inculpatul O.M.C.

nu a putut achiziționa un astfel de bun prin folosirea card-urilor falsificate,

pe care el avea asupra sa.

Întrucât

inculpatul B.L.F. nu mai avea asupra sa

nici un act de identitate, a luat legătura telefonică cu concubina sa, numita B.M.G.

și i-a cerut acesteia să vină în Viena cu o altă carte de identitate pe care anterior

învinuitul a declarat-o ca pierdută, dar ulterior a găsit-o.

După aproximativ 2 zile în Viena cu autoturismul

condus de către numitul S. au revenit inculpatul P.A.G. însoțit de concubina sa

și numita B.M.G., care i-a adus actul de identitate inculpatul B.L.F.

În

ziua următoare, conform înțelegerii prealabile, inculpatul

O.M.C. împreună cu inculpatul P.A.G. și B.L.F. s-au deplasat în localitatea B. situată

lângă Viena. La solicitarea inculpatului, într-un magazin de parfumuri a intrat

inculpatul P.A.G., și cu ajutorul unui cârd falsificat de către inculpat și inscripționat

cu numele M.R. a cumpărat 4 parfumuri în valoare de 280 euro. După ce acesta a ieșit

din magazin, în aceeași unitate comercială

a intrat și inculpatul B.L.F.

și cu un alt card falsificat de către inculpat a cumpărat două parfumuri în valoare

de 140 euro și 2 gel-uri de duș în valoare de 60 euro.

Ulterior, cu toții s-au deplasat la un

magazin de încălțăminte, unde inculpatul O.M.C. în prezența inculpaților a cumpărat

pentru fiecare câte o pereche de pantofi în valoare totală de 350-400 euro, prețul

acestora achitându-l la casieria unității cu un alt card falsificat de către el.

Pe urmă, în aceeași localitate în magazinul de parfumuri M. a intrat învinuitul

P.A.G. pentru a cumpăra alte parfumuri cu același card pe care l-a folosit și inițial,

dar în momentul în care a intenționat să achite valoarea acestora, aproximativ 300

euro, vânzătoarea a depistat faptul că respectivul card este falsificat. În aceste

condiții cu toții au revenit în Viena, iar în aceeași seară inculpatul O.M.C. împreună

cu inculpatul B.L.F. au valorificat într-un bar unul din parfumurile achiziționate

în condițiile arătate, cu suma de 50 euro, sumă de bani ce a rămas asupra inculpatul

B.L.F., care la reîntoarcerea în România a mai primit ca bonus de la inculpatul

O.M.C. un parfum în valoare de 100 euro.

La individualizarea judiciară a pedepsei

aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., gradul concret de pericol social al faptei comise

și circumstanțele reale ale săvârșirii acesteia, împrejurarea că inculpatul este

recidivist postcondamnatoriu săvârșind prezenta cauză în cadrul unor termene de

încercare stabilite prin hotărârile judecătorești mai sus enunțate, ceea ce probează

că deși a beneficiat de clemența instanței la primul conflict cu legea penală, nu

s-a îndreptat persistând în comiterea altor infracțiuni, conduita sa sinceră în

cursul urmăririi penale de recunoaștere a comiterii faptei, dar pe de altă parte

conduita sa procesuală constând în neprezentarea în fața instanței la nici unul

din termenele de judecată stabilite.

Potrivit art. 522

1

C. proc.

pen. „(1) În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european

de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată

de către instanța de fond care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

(2) Dispozițiile art. 405-408 se aplică

în mod corespunzător.”

Astfel, din conținutul acestor prevederi

a rezultat că a fost instituită o procedură nouă, specială, de judecată, ce are

ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului, prin contradictorialitate,

principiu care nu s-a putut aplica la judecarea în lipsă a inculpatului, rejudecarea

cauzei după extrădare putând fi solicitată exclusiv de către condamnatul extrădat.

Sub aspectul procedurii propriu-zise, legiuitorul

a făcut trimitere la dispozițiile privind rejudecarea, soluțiile după rejudecare,

calea de atac și revizuirea dispozițiilor civile de la calea extraordinară de atac

a revizuirii.

Procedura rejudecării după extrădare nu

constituie nicidecum un nou caz de revizuire, deși se poate ajunge ca prima instanță

să-și retracteze propria hotărâre, la desființarea unor hotărâri judecătorești definitive

sau la modificarea hotărârii de condamnare, atât în ce privește latura penală, cât

și în ce privește latura civilă.

Deși nu a fost reglementată distinct și

concret faza de admitere în principiu în procedura rejudecării cauzei după extrădare,

a cărei existență a rezultat, însă, din conținutul art. 405 alin. (1) C. proc. pen.

ce se aplică corespunzător, judecătorul este ținut, totuși, a face anumite verificări

prealabile privind obiectul acestei proceduri, și anume dacă hotărârea dată în cauză

este definitivă, asupra scopului extrădării persoanei condamnate, respectiv dacă

s-a făcut în vederea executării pedepsei sau în baza unui mandat de arestare preventivă,

ceea ce are drept consecință verificarea competenței de judecată și dispunerea în

consecință, asupra modului în care a avut loc judecata inițială, în sensul dacă

judecata a avut loc în lipsa condamnatului sau, dimpotrivă, acesta a fost prezent

la judecarea cauzei.

Prin încheierea de admitere în principiu

a cererii de rejudecare a cauzei, instanța de fond fixează și limitele în care va

avea loc rejudecarea, procedând în mod obligatoriu la audierea condamnatului, urmând

a examina probele propuse de condamnat, iar probele noi cerute de condamnat vor

fi analizate prin prisma caracterului pertinent și concludent al acestora, instanța

de fond pronunțându-se asupra tuturor probelor solicitate, fie în sensul admiterii

lor, în integralitate sau parțial, motivând respingerea celor pe care nu le găsește

pertinente și concludente, fie, dacă găsește că este necesar, readministrează din

nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecăți.

În

conformitate cu dispozițiile art. 522

1

C. proc.

pen. a căror aplicare este solicitată de către petentul O.M.C., rejudecarea după

extrădare, la cererea condamnatului, are loc numai în cazul persoanelor judecate

și condamnate în lipsă.

Pentru a fi respectată voința legiuitorului,

interpretarea corectă din punct de vedere gramatical și sistematic a sintagmei amintite,

nu poate fi decât aceea ce include

judecată până la rămânerea

definitivă a hotărârii.

Se mai impune precizarea că, Legea nr.

302/2004, legea specială în materie, privind cooperarea judiciară în materie penală,

prin art. 69, condiționează rejudecarea la cerere a cauzei, doar de condamnarea

extrădatului în lipsă și că, în toate cazurile în care se cerere extrădarea sau

predarea unui condamnat, Ministerul Justiției se angajează la asigurarea rejudecării

cauzei persoanei extrădate. De altminteri, art. 69 face referire în acest sens la

dispozițiile art. 32, potrivit cărora rejudecarea se garantează în cazul în care

se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunțate

printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa.

S-a apreciat că trebuie avută în vedere

și jurisprudența Curții Europene de la Strassbourg potrivit căreia dreptul la un

proces echitabil este încălcat atunci când instanța de fond se pronunță asupra temeiniciei

acuzației în materie penală, considerându-l vinovat pe inculpat fără ca acesta să

fi avut posibilitatea să fie audiat, aceasta indiferent de faza procesuală, respectiv

fond sau căile de atac. De altminteri și C. proc. pen. a fost modificat în acest

sens. Astfel, potrivit art. 378 alin. (1), respectiv art. 385

14

alin.

(1

1

) C. proc. pen., cu ocazia judecării apelului și respectiv recursului,

instanța de fond este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent,

printre altele și atunci când împotriva acestuia nu s-a pronunțat o hotărâre de

condamnare

În ședința publică din 26 februarie 2013

instanța de fond a pus în discuție admiterea în principiu a cererii de rejudecare,

ocazie cu care atât apărătorul petentului cât și reprezentantul D.I.I.C.O.T., Serviciul

Teritorial Oradea au arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 522

1

C. proc. pen. și au solicitat admiterea în principiu a cererii de rejudecare.

Văzând că în cauză sunt îndeplinite condițiile

privind admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, în conformitate

cu art. 522

1

raportat la art. 403 C. proc. pen., respectiv petentul B.L.F.

a fost arestat în Spania la 22 iunie 2012 în baza mandatului european de arestare

din 14 noiembrie 2011 emis de Tribunalul Bihor, în vederea executării pedepsei pronunțată

în cauza a cărei rejudecare a cerut-o fiind ulterior predat autorităților române,

există cererea expresă a condamnatului în acest sens și constatând că pe parcursul

judecății, atât în fond, cât și în căile de atac acesta nu a fost prezent, instanța

de fond a admis în principiu cererea și a fixat termen pentru rejudecare la data

de 26 februarie 2013, neimpunându-se citarea altor părți. Prezent fiind în instanță,

inculpatul a arătat că solicită aplicarea procedurii simplificate prevăzute de

art. 320

1

C. proc. pen. arătând că recunoaște în totalitate faptele reținute

în sarcina sa prin rechizitoriul ce i-a fost citit în instanță și este de acord

să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Instanța de fond a apreciat ca întemeiată

cererea de rejudecare conform art. 522

1

C. proc. pen. impunându-se modificarea

pedepsei aplicate inculpatului, astfel, în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr.

365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. și art. 37 lit.

a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea

inculpatului B.L.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În

baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen. i s-au interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

Instanța de fond în baza art. 83 C.

pen. a mai dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei

de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2325 din 21

decembrie 2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 4 ianuarie 2006.

În

baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea beneficiului suspendării

condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 431 din 23 octombrie 2006 a Judecătoriei Beiuș, definitivă prin

neapelare la data de 6 noiembrie 2006.

Faptele fiind în concurs în baza art. 33

lit. a) și art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului prin cele

două hotărâri mai sus enunțate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

S-a constatat că prin sentința penală

nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuș, definitivă prin decizia penală nr. 670/R din

23 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea s-a dispus condamnarea inculpatului

B.L.F. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea la data de 27 mai

2007 a infracțiunii de conducere fără permis prevăzută de art. 86 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul

suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 2325 din 21 decembrie 2005 a Judecătoriei

Oradea, pronunțată în Dosarul nr. 8334/2003 al aceleiași instanțe.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat

beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 431 din 23 octombrie 2006 a

Judecătoriei Beiuș, pronunțată în Dosarul nr. 1556/2006 al aceleiași instanțe.

Faptele fiind în concurs în baza art.

33 lit. a) și art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului

prin cele două hotărâri mai sus enunțate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani

închisoare, dispunându-se executarea acesteia în regim de detenție alătura pedepsei

aplicate în acea cauză.

Având în vedere că faptele pentru care

inculpatul a fost condamnat prin hotărârea sus menționat se află în concurs

real cu fapta ce formează obiectul cauzei fiind săvârșită înainte de

condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele, instanța de fond a descontopit

pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 146/2008 a

Judecătoriei Beiuș, definitivă prin decizia penală nr. 670/R din 23 noiembrie

2010 a Curții de Apel Oradea în pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în cauză

și pedeapsa de 2 ani închisoare rezultantă a contopirii pedepsei de 2 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2325/2005 a Judecătoriei Oradea și

1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 431/2006 a Judecătoriei Beiuș

cu privire la care s-a dispus în baza art. 83 C. pen. executarea alături.

În baza art. 36 alin. (1), 33 lit. a)

și 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în

prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.

146/2008 a Judecătoriei Beiuș în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la

care adaugă un spor de 2 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus

executarea alături de pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare stabilită mai sus

a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare rezultată ca urmare a contopirii

pedepselor cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă

complementară.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i

s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 completată și modificată prin Legea nr. 522/2004 raportat la art.

118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a

sumei de 600 euro, sau echivalentul acestei sume în RON la cursul oficial al

zilei în care se face plata de la inculpatul B.L.F., reprezentând beneficiul

realizat de acesta ca urmare a săvârșirii infracțiunii.

În baza art. 88 C. pen., art. 15 din

Legea nr. 302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului provizoriu

în vederea extrădării de la 22 iunie 2012 până la 10 iulie 2012 și perioada

executată de la 11 iulie 2012 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare

din 2010 emis în baza sentinței penale nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuș și emiterea

unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul

legal, a declarat apel inculpatul fără a-l motiva în scris. Cu ocazia susținerii

orale, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate și înlăturarea sporului

de 2 luni închisoare având în vedere că a recunoscut comiterea faptei, este căsătorit

și are doi copii. De asemenea, solicită a se avea în vedere cuantumul pedepselor

ce au fost aplicate coinculpaților.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

apelului declarat în cauză, cât și din oficiu, curtea de apel a reținut următoarele:

Inculpatul a formulat o cerere întemeiată

pe dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen. solicitând rejudecarea cauzei

în care s-a dispus condamnarea sa prin sentința penală nr. 152/2010 a Tribunalului

Bihor.

În

ședința publică din data de 26 februarie 2013, Tribunalul

Bihor a admis în principiu cererea formulată de inculpat.

A reținut Curtea de Apel Oradea că încadrarea

juridică este corectă, fapta inculpatului B.L.F., care în cursul lunii februarie

2009, împreună cu inculpații P.A.G. și O.M.C., folosind cârduri bancare falsificate

de acesta din urmă, a încercat, iar în unele cazuri a și reușit să cumpere diverse

bunuri (parfum, gel de duș, pantofi) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de punere în circulație a mijloacelor de plată electronică falsificate în formă

continuată prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai reținut că pedeapsa aplicată inculpatului

a fost just individualizată și corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen. în primul ciclu procesual, inculpatului i se aplicase o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În rejudecare, ținând seama de incidența dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., precum și de circumstanțele reale ale cauzei, forma continuată

a infracțiunii, numărul actelor componente, valoarea scăzută a bunurilor ce au fost

achiziționate prin folosirea cardurilor falsificate, dar și circumstanțele personale

ale inculpatului, antecedența sa penală, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă

de 2 ani închisoare.

Solicitarea inculpatului de a i se reduce

pedeapsa s-a constatat a fi neîntemeiată, reținându-se că instanța de fond a aplicat

o pedeapsă egală cu minimul special obținut în urma aplicării cauzei legale de reducere

a limitelor de pedeapsă înscrisă în art. 320

1

alin. (7) C. pen. iar coborârea

pedepsei sub acest minim este posibilă doar în situația în care instanța constată

existența unor circumstanțe atenuante. Recunoașterea faptei nu poate primi această

valență, având în vedere că inculpatul a adoptat această poziție procesuală doar

în fața instanței și în urma acesteia, inculpatul a beneficiat deja de o cauză legală

de reducere și anume cea prevăzută de art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., iar aceeași împrejurare nu poate fi valorificată de două ori. Alte elemente

ce ar putea fi reținute ca circumstanțe atenuante nu există în cauză.

A mai constatat Curtea de apel că prima

instanță a reținut că inculpatul a comis faptele din prezenta cauză în stare de

recidivă postcondamnatorie, primul termenul fiind constituit din pedepsele de 2

ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat aplicată prin sentința

penală nr. 2325/2005 a Judecătoriei Oradea definitivă la 4 ianuarie 2006 și 1 an

închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat aplicată prin sentința

penală nr. 431/2006 a Judecătoriei Beiuș, definitivă la 6 noiembrie 2006.

Întrucât

infracțiunea din prezenta cauză a fost

comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei

de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2325/2005 a Judecătoriei Oradea

s-a dispus revocarea beneficiului acesteia. Reținând că infracțiunea pentru care

a fost condamnat prin această hotărâre este concurentă cu cea pentru care s-a dispus

condamnarea sa prin sentința penală nr. 431/2006 a Judecătoriei Beiuș, s-a dispus

anularea suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, iar apoi,

s-a dispus contopirea pedepselor în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Totodată, s-a constatat că infracțiunea

din prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat prin sentința

penală nr. 146/2008 a Judecătoriei Beiuș definitivă prin dispoziția penală din

23 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea. Prin aceasta i s-a aplicat inculpatului

o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare compusă din pedeapsa de 1 an aplicată

în acea cauză la care s-a alăturat ca efect al revocării suspendării condiționate

o pedeapsă de 2 ani compusă din pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 2325/2005

a Judecătoriei Oradea și sentința penală nr. 431/2006 a Judecătoriei Beiuș (același

prim termen al recidivei ca și în prezenta cauză).

S-a mai reținut că operațiunea de contopire

nu este corect efectuată, instanța de fond aplicând întâi regulile privind concursul

de infracțiuni și apoi pe cele privind recidiva, încălcând astfel dispozițiile

art. 80 alin. (3) C. pen., dar aceasta nu mai poate fi corectată de instanța de

control judiciar, având în vedere că doar inculpatul a declarat apel, precum și

principiul prevăzut de art. 372 C. proc. pen. care interzice agravarea situației

în propria cale de atac.

În

ceea ce privește sporul de 2 luni închisoare aplicat pentru

concursul de infracțiuni, curtea de apel a apreciat că nu se impune înlăturarea

sa, așa cum a solicitat inculpatul având în vedere cuantumul pedepselor ce intră

în contopire.

S-a reținut însă că apelul inculpatului

este fondat, dar sub un alt aspect, instanța de fond deși a procedat la rejudecarea

cauzei, nu a dispus nici anularea sentinței penale nr. 152/2010 a Tribunalului Bihor

nemodificată prin dispoziția penală din 2011 a Curții de apel Oradea și definitivă

prin dispoziția penală din 13 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

și nici a formelor de executare emise în baza acesteia. Această dispoziție era obligatorie

deoarece, în caz contrar, inculpatul va avea două hotărâri definitive de condamnare

pentru aceeași faptă.

Prin decizia penală nr. 70/A/2013 din 23

mai 2013, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis

apelul

declarat de inculpatul B.L.F. împotriva sentinței penale nr. 37/P din 26

februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a desființat-o în sensul că:

Ca efect al admiterii cererii de rejudecare

după extrădare formulată de condamnatul B.L.F. a anulat sentința penală nr. 152/2010

a Tribunalului Bihor nemodificată prin decizia penală nr. 31/A/2011 a Curții de

Apel Oradea și definitivă prin dispoziția penală din 13 octombrie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și toate formele de executare emise

în baza acesteia.

A menținut restul dispozițiilor sentinței

apelate.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare

avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 70/A/2013

din 23 mai 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori, a declarat recurs inculpatul B.L.F.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 7179/111/2012.

La data de 26 septembrie 2013 când s-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.L.F. împotriva deciziei penale

nr. 70/A/2013 din 23 mai 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, s-a învederat de magistratul asistent că recurentul inculpat a

depus la dosarul cauzei o cerere autentificată la notariat prin care solicită retragerea

recursului și preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 7

noiembrie 2013 precizând că în Dosarul nr. 99/35/2013 care are ca obiect mandat

european de arestare aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, instanța a dispus amânarea

predării inculpatului până la soluționarea dosarului la Înalta Curte de Casație

și Justiție.

De

asemenea s-a mai

învederat că la data de 6 septembrie 2013 recurentul inculpat aflat

în

stare de arest în Penitenciarul Satu Mare, în prezența judecătorului

delegat, a declarat că își retrage recursul declarat și că nu dorește să fie prezent

în instanță și, pe de altă parte, prezența sa în instanță îl împiedică să fie selecționat

la muncă și să obțină vizită intimă cu soția. A mai învederat prin aceeași cerere

că un eventual transfer la București ar genera cheltuieli inutile cu transferarea

sa.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile

art. 385

4

C. proc. pen., față de declarația de retragere a recursului

formulat de inculpatul B.L.F. împotriva deciziei penale nr. 70/A/2013 din 23 mai

2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în mod expres

și personal, în condițiile art. 368 și art. 369 C. proc. pen. care se aplică în

mod corespunzător, va lua act de declarația de voință a recurentului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de retragerea recursului declarat

de inculpatul B.L.F. împotriva deciziei penale nr. 70/A/2013 din 23 mai 2013 a Curții

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

septembrie 2013.