ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2201/2011

Asupra recursului penal de față, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 1719 din 23 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Oradea , în baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul P.A.R. pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la o pedeapsă de 10 luni închisoare. În baza art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals în declarații, la o pedeapsă de 3 luni închisoare. A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea, definitivă la 04 martie 2009, în pedepsele componente de șase pedepse de câte 1 an închisoare fiecare, aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 86/2008, sentința penală nr. 225/2008 și sentința penală nr. 193/2008, toate ale Judecătoriei Beiuș, la care s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1939/2005 a Judecătoriei Oradea în dosar nr. 5545/2005 și s-a înlăturat sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit cele șase pedepse de câte 1 an închisoare fiecare, aplicate inculpatului prin sentințele penale nr. 86/2008, nr. 225/2008 și nr. 193/2008, toate ale Judecătoriei Beiuș, cu pedepsele aplicate în cauza de față, de 10 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 3 luni închisoare, și a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 2 luni închisoare, astfel că inculpatul P.A.R. va executa, în urma contopirii pedepselor, pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1939/2005 a Judecătoriei Oradea în dosar nr. 5545/2005, urmând ca inculpatul să execute și această pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, rezultată în urma contopirii, astfel că acesta execută, în final, pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului P.A.R. exercitarea drepturilor prevăzute de articolul 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată de la 19 iunie 2008 până la 14 iulie 2010. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea și s-a dispus emiterea unui nou mandat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. A fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La data de 08 mai 2007, în jurul orelor 07,45, organele de poliție rutieră au fost anunțate să se deplaseze pe B-dul D. din Oradea, unde a avut loc o tamponare.

La fața locului, organele de poliție au găsit autoturismul Renault cu nr. și pe conducătorul acestuia, martorul S.S., care a declarat că a fost tamponat din spate de autoturismul Dacia cu nr., al cărui conducător, în vârstă de 20-25 ani, a fugit de la locul accidentului abandonând autoturismul, lăsând în schimb cheile în contact. De asemenea, a mai arătat că de pe locul dreapta din față a autoturismului a coborât un alt tânăr în vârstă de 30-35 ani care, după ce i-a comunicat martorului că nu cunoaște cine este conducătorul autoturismului, a părăsit la rândul său locul faptei. În prezența martorului S.S., organele de poliție au procedat la controlul autoturismului Dacia în cauză, unde au găsit o borsetă în care se aflau mai multe documente, printre care certificatul de înmatriculare al autoturismului, de unde rezultă că proprietar al autoturismului este numitul M.D.V., precum și un contract de amanet, respectiv un certificat de garanție pe numele lui P.A.R.

Întrucât existau indicii că persoana care a condus autoturismul Dacia este inculpatul P.A.R., care nu poseda permis de conducere, acesta a fost citat la sediul Poliție Bihor la data de 09 mai 2007, unde a declarat în scris că este proprietarul autoturismului Dacia cu nr., pe care l-a cumpărat de la numitul M.D.V., pe baza unui contract olograf de vânzare cumpărare (f. 12), dar nu a condus autoturismul în ziua anterioară, acesta fiind condus de o persoană cu prenumele M., coleg de serviciu cu el, al cărui domiciliului nu îl cunoaște, dar că îl va prezenta organelor de poliție a doua zi. Deoarece inculpatul nu a indicat cu precizie vreo persoană care să fi condus autoturismul Dacia implicat în accident, organele poliției rutiere s-au sesizat din oficiu, la data de 14 mai 2007, față de P.A.R., sub aspectul săvârșirii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Instanța a constatat că, ulterior acestei sesizări din oficiu, în data de 29 mai 2007 la sediul Poliției Rutiere din cadrul IPJ Bihor s-a prezentat, din proprie inițiativă, sora inculpatului D.(fostă V.) R.A., care a declarat că la data de 08 mai 2007, a fost sunată de fratele său P.A.R., care se afla în Oradea, rugând-o să caute în localitatea Dușești, unde domiciliază martora, un șofer care să conducă mașina inculpatului până la Oradea. Martora a mai declarat că întrucât nu a găsit un șofer disponibil în satul respectiv, a urcat ea la volanul autoturismul fratelui său, deși nu avea permis de conducere, pe care l-ar fi condus din satul Dușești până pe str. D. din Oradea, unde ar fi tamponat din spate un alt autoturism.

Martora (fostă învinuită în cauză) a mai arătat că s-a speriat de faptul că a produs un accident rutier, motiv pentru care a fugit imediat de la locul accidentului, abandonând autoturismul Dacia cu nr. de înmatriculare pe B-dul D. din Oradea. Această martoră și-a menținut declarația respectivă, declarația acesteia fiind întărită și de cea a inculpatului P.A.R., care la data de 05 mai 2008, declarase că autoturismul său nu a fost condus de el la data produceri tamponării, ci de sora sa, aflând acest aspect ulterior, de la aceasta. S-a constatat apoi că martorul S.S.

a declarat, la data de 03 mai 2008, că după 3-4 zile de la producerea tamponării a fost sunat de către inculpatul P.A.R., după care s-a întâlnit personal cu aceasta și cu martora D.(V.)R.A., ocazie cu care aceasta i-a relatat că ea a fost persoana care a condus autoturismul Dacia la data de 08 mai 2007. Martorul S.S., de profesie avocat, a mai menționat cu acea ocazie că nu poate preciza dacă conducătorul autoturismului care l-a tamponat fusese bărbat sau femeie, deși anterior, după producerea accidentului, făcuse referire la „conducătorul autoturismului”, care era de 20-25 de ani, înalt și subțire, împrejurare din care se poate concluziona că a văzut că persoana care a condus autoturismul Dacia și care a fugit de la fața locului a fost, de fapt o persoană de sex masculin.

Martorul S.S. a fost reaudiat la data de 18 noiembrie 2009, ocazie cu care a declarat că a fost tamponat din spate de autoturismul Dacia, a coborât din mașină, iar un grup de persoane au indicat cu mâna înspre persoana care fugise de la locul accidentului, moment în care a zărit „o siluetă de aproximativ 1,80 m, construcție slabă, care părea a fi a unui bărbat tânăr”. Ulterior, la câteva zile de la momentul accidentului, martorul s-a prezentat la sediul Poliție Rutiere din Oradea, unde se afla și inculpatul P.A.R., iar la momentul în care agentul de poliție l-a întrebat dacă inculpatul a fost persoana care a condus autoturismul Dacia care l-a tamponat, martorul S.S. a răspuns că, potrivit constituției corpului, este plauzibil să fi fost persoana respectivă, însă nu a confirmat cu exactitate acest aspect, deoarece nu i-a văzut fața (f. 24-25).

Ulterior, fiind reaudiată la data de 08 decembrie 2009, martora D.R.A. a recunoscut că nu ea este cea care a condus autoturismul ci fratele său, P.A.R., care i-a relatat că, în acea dimineață, după ce a tamponat din spate un alt autovehicul, întrucât nu poseda permis de conducere, a abandonat autoturismul personal și a fugit de la fața locului printre blocuri. De asemenea, martora declară că inculpatul P.A.R. a rugat-o să declare în mod mincinos în fața organelor de poliție că ea de fapt a condus autoturismul, pentru ca acesta, care mai fusese condamnat anterior, să nu facă închisoare. Pentru a-și ajuta fratele, martora D.R.A. s-a deplasat la sediul Serviciului Poliției Rutiere din Oradea, unde a declarat în fals că ea a condus autoturismul în cauză, deși nu poseda permis de conducere.

Având în vedere aspectele relatate de sora sa, cu ocazia reaudierii sale în Penitenciarul Satu Mare din data de 02 februarie 2010, inculpatul a recunoscut că în data de 08 mai 2007, în jurul orei 07:45, a condus autoturismul Dacia, pe care îl cumpărase anterior de la numitul M.D., din Oradea, iar datorită neatenției, a lovit din spate un alt autovehicul care circula în fața sa, după care a coborât din mașină și a fugit de la fața locului, pentru a nu fi depistat de organele de poliție, în condițiile în care el nu posedă permis de conducere. Inculpatul a mai menționat că după ce a declarat în mod mincinos în fața organelor de poliție că persoana care a condus autoturismul se numește „M.”, a îndemnat-o pe sora sa, martora D.R.A.

să declare că ea a condus autoturismul la data mai sus menționată. Față de martora D.R.A., învinuită și ea inițial în cauză, s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de fals în declarații și aplicarea unei sancțiuni administrative - amenda de 400 lei. Potrivit comunicării Serviciului Public Comunitar regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor Bihor, inculpatul P.A.R. nu figurează în evidența conducătorilor auto ca fiind posesor de permis de conducere. Starea de fapt reținută mai sus rezultă din coroborarea datelor care rezultă din procesului-verbal de sesizare din oficiu, întocmit în 14 mai 2007 de polițiști din cadrul B.S.C.M.U.

Oradea, cu declarațiile martorei D.R.A., sora inculpatului, cu procesul verbal de control al autoturismului și cu procesul verbal de imobilizare a autoturismului, cu procesul verbal de predare a autoturismului, cu adresa Serviciului Public Comunitar regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor Bihor, cu declarațiile martorului S.S. precum și cu declarațiile inculpatului, care în cele din urmă a recunoscut săvârșirea faptelor. Constatând vinovăția inculpatului și ținând seama de procedura specială a recunoașterii vinovăției, instanța l-a condamnat conform dispozitivului hotărârii.

La individualizarea pedepselor aplicate în cauză, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., faptele comise de inculpat și pericolul social al faptelor, împrejurările în care au fost comise și urmările produse ori care s-ar fi putut produce, faptul că inculpatul a fost implicat, din culpa sa, într-un accident de circulație soldat însă cu avarii minore, a mai avut în vedere limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 în urma aplicării procedurii speciale prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., aplicându-se astfel pedepse între aceste limite speciale, fără a se mai reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., așa cum a solicitat apărarea.

Instanța de fond a constatat că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, având în vedere faptele acestuia de conducere a autoturismului Dacia 1310 pe drumurile publice aglomerate din Oradea la orele 07,45, având în autoturism încă un pasager, fără a poseda permis de conducere, după care, fiind implicat și într-un accident de circulație din culpa sa, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar apoi, știind că a fost condamnat inițial la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării pedepsei și că se afla în termenul de încercare, inculpatul a instigat-o pe sora sa să declare în fața organelor de poliție că de fapt ea a condus autoturismul implicat în accident, constituie fapte grave care necesită un tratament sancționator corespunzător.

Instanța de fond a reținut că inculpatul a executat o parte din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea, fiind eliberat condiționat la 14 iulie 2010. Față de noua pedeapsă rezultantă, instanța, în baza art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată de la 19 iunie 2008 până la 14 iulie 2010 (fila 26 dosar instanță) . Pe cale de consecință, instanța a anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea și a dispus emiterea unui nou mandat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs inculpatul P.R.A., solicitând instanței admiterea recursului penal formulat de inculpat, desființarea sentinței penale pronunțată de instanța de fond, pe care o consideră nelegala si nefondată si, pe cale de consecința, să se reanalizeze probele de la dosar, sa se procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicate si să se dispună pronunțarea unei pedepse just individualizată, cu reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) si c) C. pen. Prin decizia penală nr. 155/R din 1 martie 2011, definitivă, Curtea de Apel Oradea în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat recursul declarat de către inculpatul P.A.R., împotriva sentinței penale nr. 1719 din 23 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în întregime.

A obligat pe recurent să plătească statului cheltuieli judiciare în recurs. Curtea de Apel Oradea a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptei săvârșite de acesta încadrare juridică corespunzătoare și că a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestuia cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Instanța de recursa a considerat că aspectele critice formulate de către inculpat nu au nici un fundament atunci când consideră sporul aplicat de către instanța de fond ca fiind mare raportat la pedeapsa cea mai grea, stabilită în urma contopirilor efectuate.

Împotriva acestei decizii definitive a formulat recurs inculpatul P.A.R. la data de 4 martie 2011. Curtea de Apel Oradea a dispus în sensul menționat ca instanță de recurs, cauza aflându-se în etapa judecății căii de atac a recursului. Or, potrivit dispozițiilor art. 385/1 C. proc. pen.

pot fi atacate cu recurs: a) sentințele pronunțate de judecătorii in cazul infracțiunilor menționate in art. 279 alin. (2) lit. a), precum si in alte cazuri prevăzute de lege; b) sentințele pronunțate de tribunalele militare in cazul infracțiunilor menționate in art. 279 alin. (2) lit. a) si al infracțiunilor contra ordinii si disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; c) sentințele pronunțate de curțile de apel si Curtea Militară de Apel; d) sentințele pronunțate de secția penala si secția militară ale Curții Supreme de Justiție; e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunalele județene, tribunalele militare teritoriale, curțile de apel si Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

În consecință, față de cele reținute, având în vedere că inculpatul a formulat recurs împotriva unei decizii ce a fost soluționată, ca instanță de recurs de către Curtea de Apel Oradea, prin decizie definitivă, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpatul P.A.R. ca fiind inadmisibil și față de dispozițiile art. 192 C. proc. pen. va obliga recurentul inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.A.R. împotriva deciziei penale nr. 155/R din 1 martie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2011.