ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2201/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2201/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față, constată următoarele :

Prin sentința penală

nr. 1719 din 23 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Oradea

, în baza art. 86 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul P.A.R.

pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui

autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la o

pedeapsă de 10 luni închisoare.

În baza art. 89 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat același

inculpat pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără

încuviințarea organelor de poliție, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei

infracțiuni, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 25 C.

pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat

pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals în declarații, la o pedeapsă

de 3 luni închisoare.

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea, definitivă la 04 martie 2009,

în pedepsele componente de șase pedepse de câte 1 an închisoare fiecare,

aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 86/2008, sentința penală nr. 225/2008

și sentința penală nr. 193/2008, toate ale Judecătoriei Beiuș, la care s-a

adăugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 1939/2005 a Judecătoriei Oradea în dosar nr. 5545/2005 și

s-a înlăturat sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 36 alin.

(1) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit cele șase pedepse de câte 1 an

închisoare fiecare, aplicate inculpatului prin sentințele penale nr. 86/2008,

nr. 225/2008 și nr. 193/2008, toate ale Judecătoriei Beiuș, cu pedepsele

aplicate în cauza de față, de 10 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și

3 luni închisoare, și a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare,

la care s-a adăugat un spor de 1 an și 2 luni închisoare, astfel că inculpatul P.A.R.

va executa, în urma contopirii pedepselor, pedeapsa de 2 ani și 8 luni

închisoare.

În baza art. 83 C.

pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6

luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1939/2005 a

Judecătoriei Oradea în dosar nr. 5545/2005, urmând ca inculpatul să execute și

această pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 2 ani și 8

luni închisoare, rezultată în urma contopirii, astfel că acesta execută, în

final, pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen., s-a interzis inculpatului P.A.R. exercitarea drepturilor prevăzute

de articolul 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării

pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 36 alin.

(3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată de

la 19 iunie 2008 până la 14 iulie 2010.

A fost anulat

mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 31/2009 a

Judecătoriei Oradea și s-a dispus emiterea unui nou mandat după rămânerea

definitivă a prezentei hotărâri.

A fost obligat

inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 08 mai

2007, în jurul orelor 07,45, organele de poliție rutieră au fost anunțate să se

deplaseze pe B-dul D. din Oradea, unde a avut loc o tamponare. La fața locului,

organele de poliție au găsit autoturismul Renault cu nr. și pe conducătorul

acestuia, martorul S.S., care a declarat că a fost tamponat din spate de

autoturismul Dacia cu nr., al cărui conducător, în vârstă de 20-25 ani, a fugit

de la locul accidentului abandonând autoturismul, lăsând în schimb cheile în

contact. De asemenea, a mai arătat că de pe locul dreapta din față a

autoturismului a coborât un alt tânăr în vârstă de 30-35 ani care, după ce i-a

comunicat martorului că nu cunoaște cine este conducătorul autoturismului, a

părăsit la rândul său locul faptei. În prezența martorului S.S., organele de

poliție au procedat la controlul autoturismului Dacia în cauză, unde au găsit o

borsetă în care se aflau mai multe documente, printre care certificatul de

înmatriculare al autoturismului, de unde rezultă că proprietar al

autoturismului este numitul M.D.V., precum și un contract de amanet, respectiv

un certificat de garanție pe numele lui P.A.R.

Întrucât existau

indicii că persoana care a condus autoturismul Dacia este inculpatul P.A.R.,

care nu poseda permis de conducere, acesta a fost citat la sediul Poliție Bihor

la data de 09 mai 2007, unde a declarat în scris că este proprietarul

autoturismului Dacia cu nr., pe care l-a cumpărat de la numitul M.D.V., pe baza

unui contract olograf de vânzare cumpărare (f. 12), dar nu a condus

autoturismul în ziua anterioară, acesta fiind condus de o persoană cu prenumele

M., coleg de serviciu cu el, al cărui domiciliului nu îl cunoaște, dar că îl va

prezenta organelor de poliție a doua zi. Deoarece inculpatul nu a indicat cu

precizie vreo persoană care să fi condus autoturismul Dacia implicat în

accident, organele poliției rutiere s-au sesizat din oficiu, la data de 14 mai

2007, față de P.A.R., sub aspectul săvârșirii de conducere pe drumurile publice

a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Instanța a constatat

că, ulterior acestei sesizări din oficiu, în data de 29 mai 2007 la sediul

Poliției Rutiere din cadrul IPJ Bihor s-a prezentat, din proprie inițiativă,

sora inculpatului D.(fostă V.) R.A., care a declarat că la data de 08 mai 2007,

a fost sunată de fratele său P.A.R., care se afla în Oradea, rugând-o să caute

în localitatea Dușești, unde domiciliază martora, un șofer care să conducă

mașina inculpatului până la Oradea. Martora a mai declarat că întrucât nu a

găsit un șofer disponibil în satul respectiv, a urcat ea la volanul

autoturismul fratelui său, deși nu avea permis de conducere, pe care l-ar fi

condus din satul Dușești până pe str. D. din Oradea, unde ar fi tamponat din

spate un alt autoturism. Martora (fostă învinuită în cauză) a mai arătat că s-a

speriat de faptul că a produs un accident rutier, motiv pentru care a fugit

imediat de la locul accidentului, abandonând autoturismul Dacia cu nr. de înmatriculare

pe B-dul D. din Oradea. Această martoră și-a menținut declarația respectivă,

declarația acesteia fiind întărită și de cea a inculpatului P.A.R., care la

data de 05 mai 2008, declarase că autoturismul său nu a fost condus de el la

data produceri tamponării, ci de sora sa, aflând acest aspect ulterior, de la

aceasta.

S-a constatat apoi că

martorul S.S. a declarat, la data de 03 mai 2008, că după 3-4 zile de la

producerea tamponării a fost sunat de către inculpatul P.A.R., după care s-a

întâlnit personal cu aceasta și cu martora D.(V.)R.A., ocazie cu care aceasta

i-a relatat că ea a fost persoana care a condus autoturismul Dacia la data de

08 mai 2007. Martorul S.S., de profesie avocat, a mai menționat cu acea ocazie

că nu poate preciza dacă conducătorul autoturismului care l-a tamponat fusese

bărbat sau femeie, deși anterior, după producerea accidentului, făcuse referire

la „conducătorul autoturismului”, care era de 20-25 de ani, înalt și subțire,

împrejurare din care se poate concluziona că a văzut că persoana care a condus

autoturismul Dacia și care a fugit de la fața locului a fost, de fapt o

persoană de sex masculin. Martorul S.S. a fost reaudiat la data de 18 noiembrie

2009, ocazie cu care a declarat că a fost tamponat din spate de autoturismul

Dacia, a coborât din mașină, iar un grup de persoane au indicat cu mâna înspre

persoana care fugise de la locul accidentului, moment în care a zărit „o

siluetă de aproximativ 1,80 m, construcție slabă, care părea a fi a unui bărbat

tânăr”. Ulterior, la câteva zile de la momentul accidentului, martorul s-a

prezentat la sediul Poliție Rutiere din Oradea, unde se afla și inculpatul P.A.R.,

iar la momentul în care agentul de poliție l-a întrebat dacă inculpatul a fost

persoana care a condus autoturismul Dacia care l-a tamponat, martorul S.S. a

răspuns că, potrivit constituției corpului, este plauzibil să fi fost persoana

respectivă, însă nu a confirmat cu exactitate acest aspect, deoarece nu i-a

văzut fața (f. 24-25).

Ulterior, fiind

reaudiată la data de 08 decembrie 2009, martora D.R.A. a recunoscut că nu ea

este cea care a condus autoturismul ci fratele său, P.A.R., care i-a relatat

că, în acea dimineață, după ce a tamponat din spate un alt autovehicul,

întrucât nu poseda permis de conducere, a abandonat autoturismul personal și a

fugit de la fața locului printre blocuri. De asemenea, martora declară că

inculpatul P.A.R. a rugat-o să declare în mod mincinos în fața organelor de

poliție că ea de fapt a condus autoturismul, pentru ca acesta, care mai fusese

condamnat anterior, să nu facă închisoare. Pentru a-și ajuta fratele, martora D.R.A.

s-a deplasat la sediul Serviciului Poliției Rutiere din Oradea, unde a declarat

în fals că ea a condus autoturismul în cauză, deși nu poseda permis de

conducere.

Având în vedere

aspectele relatate de sora sa, cu ocazia reaudierii sale în Penitenciarul Satu

Mare din data de 02 februarie 2010, inculpatul a recunoscut că în data de 08

mai 2007, în jurul orei 07:45, a condus autoturismul Dacia, pe care îl

cumpărase anterior de la numitul M.D., din Oradea, iar datorită neatenției, a

lovit din spate un alt autovehicul care circula în fața sa, după care a coborât

din mașină și a fugit de la fața locului, pentru a nu fi depistat de organele

de poliție, în condițiile în care el nu posedă permis de conducere. Inculpatul

a mai menționat că după ce a declarat în mod mincinos în fața organelor de poliție

că persoana care a condus autoturismul se numește „M.”, a îndemnat-o pe sora

sa, martora D.R.A. să declare că ea a condus autoturismul la data mai sus

menționată.

Față de martora D.R.A.,

învinuită și ea inițial în cauză, s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub

urmărire penală pentru infracțiunea de fals în declarații și aplicarea unei

sancțiuni administrative - amenda de 400 lei.

Potrivit comunicării

Serviciului Public Comunitar regim Permise de Conducere și Înmatriculări a

Autovehiculelor Bihor, inculpatul P.A.R. nu figurează în evidența

conducătorilor auto ca fiind posesor de permis de conducere.

Starea de fapt

reținută mai sus rezultă din coroborarea datelor care rezultă din

procesului-verbal de sesizare din oficiu, întocmit în 14 mai 2007 de polițiști

din cadrul B.S.C.M.U. Oradea, cu declarațiile martorei D.R.A., sora

inculpatului, cu procesul verbal de control al autoturismului și cu procesul

verbal de imobilizare a autoturismului, cu procesul verbal de predare a

autoturismului, cu adresa Serviciului Public Comunitar regim Permise de

Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor Bihor, cu declarațiile martorului S.S.

precum și cu declarațiile inculpatului, care în cele din urmă a recunoscut

săvârșirea faptelor.

Constatând vinovăția

inculpatului și ținând seama de procedura specială a recunoașterii vinovăției,

instanța l-a condamnat conform dispozitivului hotărârii.

La individualizarea

pedepselor aplicate în cauză, instanța a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., faptele comise de inculpat și pericolul social al

faptelor, împrejurările în care au fost comise și urmările produse ori care

s-ar fi putut produce, faptul că inculpatul a fost implicat, din culpa sa,

într-un accident de circulație soldat însă cu avarii minore, a mai avut în

vedere limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 în urma aplicării procedurii speciale

prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., aplicându-se astfel pedepse

între aceste limite speciale, fără a se mai reține în favoarea inculpatului

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., așa

cum a solicitat apărarea.

Instanța de fond a

constatat că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante judiciare în

favoarea inculpatului, având în vedere faptele acestuia de conducere a autoturismului

Dacia 1310 pe drumurile publice aglomerate din Oradea la orele 07,45, având în

autoturism încă un pasager, fără a poseda permis de conducere, după care, fiind

implicat și într-un accident de circulație din culpa sa, a părăsit locul

accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar apoi, știind că a

fost condamnat inițial la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării

pedepsei și că se afla în termenul de încercare, inculpatul a instigat-o pe

sora sa să declare în fața organelor de poliție că de fapt ea a condus

autoturismul implicat în accident, constituie fapte grave care necesită un

tratament sancționator corespunzător.

Instanța de fond a

reținut că inculpatul a executat o parte din pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea,

fiind eliberat condiționat la 14 iulie 2010. Față de noua pedeapsă rezultantă,

instanța, în baza art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată

inculpatului durata executată de la 19 iunie 2008 până la 14 iulie 2010 (fila

26 dosar instanță) .

Pe cale de

consecință, instanța a anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza

sentinței penale nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea și a dispus emiterea unui

nou mandat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei

hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs inculpatul P.R.A.,

solicitând instanței admiterea recursului penal formulat de inculpat,

desființarea sentinței penale pronunțată de instanța de fond, pe care o

consideră nelegala si nefondată si, pe cale de consecința, să se reanalizeze

probele de la dosar, sa se procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicate si

să se dispună pronunțarea unei pedepse just individualizată, cu reținerea de

circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) si c) C. pen.

Prin decizia penală

nr. 155/R din 1 martie 2011,

definitivă, Curtea de Apel Oradea în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat recursul declarat de

către inculpatul P.A.R., împotriva sentinței penale nr. 1719 din 23 decembrie

2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în întregime.

A obligat pe recurent

să plătească statului cheltuieli judiciare în recurs.

Curtea de Apel Oradea

a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a

stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a materialului

probator administrat în cauză, dând faptei săvârșite de acesta încadrare

juridică corespunzătoare și că a efectuat o justă individualizare a pedepsei

aplicată inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestuia cât

și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute

de art. 72 C. pen.

Instanța de recursa a

considerat că aspectele critice formulate de către inculpat nu au nici un

fundament atunci când consideră sporul aplicat de către instanța de fond ca

fiind mare raportat la pedeapsa cea mai grea, stabilită în urma contopirilor

efectuate.

Împotriva acestei

decizii definitive a formulat recurs inculpatul P.A.R.

la data de 4 martie

2011.

Curtea de Apel Oradea

a dispus în sensul menționat ca instanță de recurs, cauza aflându-se în etapa

judecății căii de atac a recursului.

Or, potrivit

dispozițiilor art. 385/1 C. proc. pen.

pot fi atacate cu recurs:

a) sentințele

pronunțate de judecătorii in cazul infracțiunilor menționate in art. 279 alin.

(2) lit. a), precum si in alte cazuri prevăzute de lege;

b) sentințele

pronunțate de tribunalele militare in cazul infracțiunilor menționate in art.

279 alin. (2) lit. a) si al infracțiunilor contra ordinii si disciplinei

militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

c) sentințele

pronunțate de curțile de apel si Curtea Militară de Apel;

d) sentințele

pronunțate de secția penala si secția militară ale Curții Supreme de Justiție;

e) deciziile

pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunalele județene, tribunalele militare

teritoriale, curțile de apel si Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor

prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

În consecință, față

de cele reținute, având în vedere că inculpatul a formulat recurs împotriva

unei decizii ce a fost soluționată, ca instanță de recurs de către Curtea de

Apel Oradea, prin decizie definitivă, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct.

1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpatul P.A.R. ca

fiind inadmisibil și față de dispozițiile art. 192 C. proc. pen. va obliga

recurentul inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de inculpatul P.A.R. împotriva deciziei penale nr. 155/R din 1 martie 2011 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 mai 2011.