ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de

competență de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele;

Prin sentința penală nr. 805 din 7

iunie 2010

pronunțată de

Judecătoria Oradea, în baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 republicată

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul A.A. a fost condamnat, la

pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen. s-a dispus

revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 14 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea

definitivă prin decizia penală nr. 420/R din 20 septembrie 2007 a Curții de

Apel Oradea și s-a contopit restul de 1542 zile rămas neexecutat cu pedeapsa

aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1.542 zile

închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza II- a și b) C. pen., pe durata executării

pedepsei principale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Oradea din 10 noiembrie 2009 - dosar 5506/P/2009 - s-a dispus

punerea in mișcare a acțiunii penale și trimiterea in judecată a inculpatului A.A.,

pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui

autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă

prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 cu aplic. art.

37 lit. a) C. pen., reținându-se că în data de 23 iunie 2009, inculpatul a

condus pe b-dul Decebal din Oradea, autoturismul marca Renault cu numărul de

înmatriculare, fiind oprit pentru un control de rutină de către un echipaj al

poliției rutiere, constatându-se cu prilejul cercetărilor că inculpatul nu

poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Inculpatul, interogat fiind în cursul

urmăririi penale a recunoscut comiterea faptei.

Din conținutul dosarului, instanța de

fond a reținut că starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost pe deplin

dovedite cu probele administrate în cauză - declarația de recunoaștere a inculpatului

care se coroborează cu declarațiile martorului M.R. care a confirmat faptul că

inculpatul a fost oprit de către un echipaj al Poliției Rutiere în timp de

conducea un autoturism Renault pe str. Eroul Necunoscut din Oradea (în continuarea

Bulevardului Decebal), recunoscând în fața agenților de poliție că nu posedă

permis de conducere, precum și cu adresa Serviciului Public Comunitar Regim

Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Bihor, prin care se atestă

că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de

autovehicule (adresa nr. 47833 din 24 iulie 2009).

Fapta inculpatului de a conduce pe

drumurile publice autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare, în

condițiile în care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de

autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere

pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă

permis de conducere, fapta prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. 195/2002

republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., primul termen al recidivei

constituindu-1 infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la

pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

1709/2006 a Judecătoriei Oradea definitivă prin decizia penală nr. 420/R din 20

septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, din executarea căreia a fost liberat

condiționat la data de 30 septembrie 2008 cu un rest neexecutat de 1.542 zile.

La individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului, instanța de fond a ținut cont de limitele de pedeapsă, de gradul

de pericol social al faptei comise, de împrejurările in care a fost comisă

fapta - inculpatul a circulat pe drumurile publice în condițiile în care nu

avea permis de conducere care să îi confirme deținerea cunoștințelor teoretice

și practice pentru o astfel de activitate, a condus în mun. Oradea pe străzi

intens circulate, la ora de vârf, de persoana inculpatului, de atitudinea

sinceră a acestuia, dar și de starea de recidivă postcondamnatorie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 225/A/2010 pronunțată de

Tribunalul Bihor s-a admis apelul declarat de inculpatul A.A. împotriva

sentinței penale nr. 805 din 07 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Oradea pe

care a desființat-o și a descontopit pedeapsa de 1542 zile închisoare în

pedepsele componente de 1 an 2 luni închisoare aplicată în cauză și restul de

1542 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea.

A înlăturat dispoziția de revocare a

acestui rest, iar în baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a menținut liberarea

condiționată de sub efectul pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 1709/2006 a Judecătoriei Oradea.

S-au menținut restul dispozițiilor

sentinței apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre

tribunalul a avut în vedere că starea de fapt a fost corect reținută de către

instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză.

S-a reținut că încadrarea juridică

este corectă, și că la individualizarea pedepsei au fost respectate criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de fond având în vedere faptul că

inculpatul a condus autoturismul pe artere intens circulate, la oră de vârf,

fără a fi implicat în vreun eveniment rutier precum și de atitudinea sinceră pe

care a manifestat-o, dar și de antecedentele sale penale.

S-a considerat că apelul inculpatului

este întemeiat în ceea ce privește modul în care instanța de fond a înțeles să

aplice dispozițiile art. 61 C. pen.

Infracțiunea din prezenta cauză nu

face parte din categoria celor pentru care revocarea liberării condiționate

este obligatorie în cazul comiterii acesteia până la împlinirea pedepsei

anterioare. Prin urmare, instanța a trebuit să aprecieze asupra oportunității

revocării sau menținerii liberării condiționate având în vedere criteriile

legale.

Astfel, potrivit acestui text de lege,

dacă până la împlinirea duratei pedepsei, persoana liberată condiționat

săvârșește o nouă infracțiune, liberarea poate fi revocată ținându-se seama de

gravitatea faptei ulterioare. în speță, fapta ulterioară este în mod evident

mult mai puțin gravă decât cea anterioară, iar restul de pedeapsă rămas

neexecutat este consistent și mult mai mare (de aproape 4 ori mai mare) decât

pedeapsa aplicată în cauză astfel încât, având în vedere disproporția vădită

dintre cele două elemente ce ar intra în contopire, apreciem că nu se impune

revocarea liberării condiționate.

Împotriva acestei decizii inculpatul A.A.

a formulat recurs

iar

prin decizia penală 742/R/2010 a Curții de Apel Oradea a fost recalificată

calea de atac din recurs în Contestație la executare, în baza dispozițiilor art.

42 alin. (1) și (2) C. proc. pen. combinate cu prevederile art. 389 C. proc.

pen. cu referire la art. 386 lit. a) C. proc. pen., declinându-se competența de

soluționare a cauzei având ca obiect contestație în anulare formulată de

condamnatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 225/A din 20 septembrie 2010

pronunțată de Tribunalului Bihor în dosar numărul 19374/271/2009, în favoarea

Tribunalului Bihor și s-a trimis dosarul cauzei Tribunalului Bihor spre

soluționare.

Curtea de Apel Oradea având în vedere

că la termenul de judecată din 14 decembrie 2010 inculpatul a înțeles să-și

recalifice calea de atac ca fiind o contestație în anulare, în baza art. 42

alin. (1), (2) C. proc. pen., a dispus declinarea de competență de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Tribunalul Bihor primind cererea de

contestație în anulare, în urma declinării competenței de către Curtea de Apel

Oradea prin decizia penală nr. 36/A din 2 februarie 2011 în baza art. 42 C.

proc. pen. raportat la art. 389 C. proc. pen. și cu referire la art. 386 alin.

(1) lit. a) din același cod a declinat competența de soluționare a contestației

în anulare formulată de contestatorul A.A. împotriva deciziei penale nr. 255/A

din 20 septembrie 2010 a Tribunalului Bihor în favoarea Curții de Apel Oradea

și în baza art. 43 C. proc. pen. a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Curtea

de Apel Oradea și Tribunalul Bihor.

A constatat Curtea de Apel Oradea că,

potrivit dispozițiilor art. 389 C. proc. pen., competența de soluționare a

contestației în anulare revine instanței de recurs cu excepția cazului prevăzut

la art. 386 lit. d) C. proc. pen. În speță contestatorul și-a întemeiat cererea

pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și anume nelegala sa

citare, competența de soluționare revine instanței de recurs.

În examinarea conflictului negativ de

competență de față Înalta Curte

constată

că, instanța competentă să soluționeze cauza privind pe contestatorul A.A.,

este Curtea de Apel Oradea deoarece, în speță, chiar dacă nu s-a pronunțat o

hotărâre definitivă, potrivit dispozițiilor art. 389 alin. (1) C. proc. pen.

contestația în anulare se introduce la instanța de recurs care a pronunțat

hotărârea a cărei anulare se cere.

Contestația în anulare ca și cale

extraordinară de atac poate fi îndreptată doar împotriva hotărârilor penale

definitive și numai în cazurile și condițiile prevăzute limitativ și expres în

dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Având în vedere că în speță nu s-a

pronunțat o hotărâre în recurs, sentința penală rămânând definitivă în fața

instanței de apel, acest aspect este lipsit de relevanță și nu poate modifica

regulile de competență materială generală care exclud competența instanței de apel

de a soluționa o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

Instanța de recurs urmează ca prin

hotărârea ce o va pronunța să stabilească soluția cu privire la admisibilitatea

sau inadmisibilitatea unei contestații, atunci când hotărârea a rămas

definitivă la prima instanță sau la instanța de apel, în condițiile în care

partea nu a declarat apel, ori după caz recurs.

Față de considerentele expuse în baza

art. 43 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va stabili că în cauză competența

de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A.A. revine Curții de Apel

Oradea, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe contestatorul A.A. în favoarea Curții de Apel Oradea,

instanță căreia i se va trimite dosarul spre competentă soluționare.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

iulie 2011.