ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2018

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 332 din 21 martie 2018 pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, calculat conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 85 din C. pen. din 1968, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 224/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 08.10.2013, prin nerecurare.

În baza art. 97 din C. pen., s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr. x/2013 rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare.

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 224/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 08.10.2013, prin nerecurare sunt concurente cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare.

În baza art. 5 din C. pen., s-au reținut, ca lege penală mai favorabilă, dispozițiile art. 36 din C. pen. din 1968, și în consecință, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare, în pedepsele componente de:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie prevăzută de art. 32 rap. la art. 233, 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. (fapta din 25/26.03.2012).

- 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

- sporul de 3 luni închisoare.

S-au repus în individualitatea lor pedepsele mai sus descontopite și s-a înlăturat sporul de 3 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (2) din C. pen. din 1968, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968, s-au recontopit pedepsele de mai sus (2 ani închisoare; 9 luni închisoare; 2 ani închisoare), s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare și, în consecință, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare să fie executată alăturat pedepsei de 9 luni închisoare aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenție.

S-au menținut dispozițiile privind pedeapsa accesorie aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare, privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată executată.

S-au menținut dispozițiile privind pedeapsa complementară aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare, privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, calculat conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 312/A/2018 din data de 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 332/21.03.2018 a Judecătoriei Oradea.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentinței penale nr. 332/21.03.2018 a Judecătoriei Oradea.

S-a desființat hotărârea atacată și rejudecând cauza, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente de:

- 9 luni închisoare aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen.

- 2 ani 3 luni închisoare, pe care o descontopește la rândul său în:

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 244/18.09.2013 a Judecătoriei Beiuș rămasă definitivă prin nerecurare la data de 08.10.2013;

- 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.07.2014;

- 9 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.07.2014 și s-a înlăturat sporul de 3 luni închisoare.

S-au menținut dispozițiile privind anularea suspendării executării pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 244/18.09.2013 a Judecătoriei Beiuș, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 08.10.2013 și sentința penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuș, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.07.2014.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-au contopit pedepsele individuale aplicate prin sentințele penale mai sus arătate (2 ani închisoare, 2 ani închisoare și 9 luni închisoare), în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adaugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 11 luni închisoare, inculpatului A. aplicându-i-se pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a cumulat aritmetic pedeapsa aplicată în cauză de 9 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă de mai sus de 2 ani și 11 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute, în regim privativ de libertate, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare.

S-a menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate care nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 312/A/2018 din data de 26 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 17 august 2018, prin apărător ales.

Prin încheierea din 19 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A/2018 din 26 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori și a trimis cauza completului 10, în compunere de 3 judecători.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a constatat că motivele expuse de către recurentul inculpat A. se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., iar cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen.

În cadrul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat că, prin decizia instanței de apel, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare pentru comiterea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Astfel, cu privire la pluralitatea de infracțiuni, recurentul inculpat a arătat că instanța de apel a reținut că este incidentă legea penală nouă, conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, deoarece una din infracțiunile ce intră în structura pluralității, și anume cea care face obiectul prezentei cauze, este comisă sub legea actuală, aceasta constituind al doilea termen al recidivei.

S-a mai arătat că s-a făcut aplicarea dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni pentru stabilirea primului termen al recidivei, iar apoi cele ale recidivei postcondamnatorii, sens în care instanța a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse repuse în individualitatea lor, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 11 luni închisoare.

De asemenea, recurentul inculpat a menționat că, făcându-se aplicarea regulilor de la recidiva postcondamnatorie (cumulul aritmetic) cu al doilea termen al recidivei de 9 luni închisoare, a rezultat o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare, conform art. 43 alin. (1) din C. pen.

Sub acest aspect recurentul inculpat a apreciat că au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar pedeapsa ce putea fi aplicată era de 3 ani închisoare, astfel cum a reținut instanța de fond.

Recurentul inculpat a opinat că aplicarea celor 8 luni de închisoare se situează în afara limitelor legale de pedeapsă având în vedere că fapta, ce a făcut obiectul prezentei cauze, a fost comisă la data de 26.02.2017, în termenul de încercare de 4 ani stabilit prin sentința penală nr. 224/18.09.2013, dată în dosarul cu nr. x/2013 al Judecătoriei Beiuș.

Astfel, s-a apreciat că instanța de judecată l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă principală de 9 luni închisoare, sens în care, conform deciziei nr. 42/13.10.2008 pentru examinarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, reglementate prin dispoziții cu caracter imperativ, au efecte diferite sub aspectul stabilirii cuantumului pedepsei finale, astfel încât, în baza principiului legalității pedepselor, trebuie să se aplice pedeapsa pentru infracțiunea dedusă judecății, să se dispună anularea suspendării condiționate a executării pedepsei pronunțate anterior, apoi să se contopească, potrivit regulilor de la concurs de infracțiuni, pedeapsa a cărei executare a fost inițial suspendată condiționat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, iar pedeapsa rezultantă astfel determinată să se contopească după caz, conform regulilor de la recidiva postcondamnatorie, cu cea stabilită pentru faptă săvârșită în termenul de încercare.

În acest sens, recurentul inculpat a arătat că fapta care face obiectul prezentului dosar a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie.

Astfel, raportat la situația juridică mai sus expusă, recurentul inculpat a apreciat că se impune descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă la data de 09.07.2014 prin neapelare, în pedepsele de 2 ani (pentru infracțiunea de tentativă la tâlhărie), 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis, și sporul de 3 luni închisoare, apoi recontopirea pedepselor de mai sus, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care să se adauge sporul de 3 luni închisoare, sens în care pedeapsa rezultantă ar fi de 2 ani și 3 luni închisoare, conform art. 36 alin. (2) din C. pen. anterior.

De asemenea, recurentul inculpat a opinat că, în urma analizei stării de recidivă postcondamnatorie, pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare trebuie adăugată la pedeapsa de 9 luni închisoare stabilită de instanța de fond și menținută prin decizia recurată, sens în care pedeapsa de executat ar fi de 3 ani închisoare.

În concluzie, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație și înlăturarea greșitei aplicări a legii, în sensul de a înlătura cele 8 luni de închisoare aplicate peste limita legală ca urmare a incidenței regulilor privitoare la pluralitatea de infracțiuni, astfel cum a fost reținută de prima instanță.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat, pentru considerațiile ce se vor arăta în continuare.

Preliminar examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. permite atacarea hotărâririlor definitive atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin sintagma pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul incriminator în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei.

De regulă, se consideră că o pedeapsă depășește limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracțiune.

Există, însă, și situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, ca urmare a reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în delimitarea sferei de aplicabilitate a cazului de recurs în casație prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., s-a statuat în sensul incidenței acestuia nu doar în cazul unor erori de drept produse urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară sau inferioară limitelor legale speciale.

Astfel, cazul de recurs în casație menționat a constituit temei pentru casarea deciziilor penale, printre altele, în ipoteza greșitei rețineri a stării de recidivă, atunci când primul termen al acesteia era reprezentat de o condamnare pentru infracțiuni comise în timpul minorității (decizia penală nr. 278/RC/2016), sau cea a aplicării greșite a dispozițiilor art. 43 din C. pen. referitoare la pedeapsa în caz de recidivă (decizia penală nr. 124/RC/2015), ori a stabilirii greșite a legii penale mai favorabile (decizia penală nr. 496/RC/2017), respectiv a greșitei revocări a suspendării sub supraveghere (decizia penală nr. 370/RC/2017), nelegalitățile constatate de instanța de recurs în casație determinând stabilirea unor pedepse nelegale.

În acest context jurisprudențial, Înalta Curte apreciază că stabilirea eronată a tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, având ca finalitate aplicarea unei pedepse rezultante nelegale se circumscrie cazului de recurs în casație prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

Se constată că inculpatul A. a fost condamnat prin decizia penală recurată la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru comiterea, la data de 26.02.2017, a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta suferise anterior alte două condamnări, după cum urmează:

Prin sentința penală nr. 224/18.09.2013 a Judecătoriei Beiuș, rămasă definitivă la data de 08.10.2013, prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani, a cărei executare a fost suspendată condiționat conform dispozițiilor art. 81 din C. pen. anterior. Din sentința penală atașată la dosar rezultă că pedeapsa de 2 ani închisoare a fost aplicată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. de 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), g), i) din C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) din același cod, actele materiale fiind comise de inculpat la datele de 28.12.2012 și 02.01.2013.

Prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuș, rămasă definitivă la data de 09.07.2014, prin neapelare, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare și, în baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării acestei pedepse, pe un termen de supraveghere în cuantum de 3 ani. Din sentința penală atașată la dosar rezultă că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, în forma tentativei, prev. de art. 32 rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., faptă comisă la data de 26.03.2012 și la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., faptă comisă la data de 26.03.2013. În baza art. 38 și 39 din C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare (reprezentând o treime din pedeapsa de 9 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare.

În raport de condamnările anterioare ale inculpatului, s-a reținut că acesta a comis infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie. Astfel, după rămânerea definitivă a celor două hotărâri menționate, inculpatul a comis infracțiunea din prezenta cauză în termenul de încercare al ambelor suspendări a executării pedepselor aplicate. Or, așa cum s-a reținut prin decizia atacată, infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa prin cele două hotărâri anterior menționate sunt concurente.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că anularea suspendării executării pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 244/18.09.2013 și prin sentința penală nr. 172/18.06.2014, ambele pronunțate de Judecătoria Beiuș, dispuse prin prezenta sentință penală și menținute prin decizia penală recurată, nu mai poate fi cenzurată de instanța de recurs, întrucât nu produce niciun efect asupra cuantumului pedepsei rezultante.

Revenind la motivele de recurs formulate de inculpat, raportat la antecedentele penale ale acestuia relevate anterior, se constată că primul termen al recidivei postcondamnatorii îl constituie un concurs de infracțiuni, comise sub imperiul C. pen. anterior, pentru care s-au aplicat pedepse prin sentința penală nr. 224/18.09.2013 a Judecătoriei Beiuș și sentința penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuș.

Pentru stabilirea pedepsei rezultante în cauză se impune, ca prim pas, să fie stabilită pedeapsa rezultantă pentru primul termen al recidivei, iar la aceasta se va adăuga pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ce face obiectul prezentei judecăți.

Prin motivele de recurs în casație, inculpatul A. a criticat modul de efectuare a operațiunii de contopire a pedepselor de către instanța de apel, așa încât se constată că motivele de recurs ale acestuia vizează prima operațiune ce urmează a fi efectuată în cauză.

Curtea de apel a stabilit că, pentru rezolvarea pluralității de infracțiuni, este incidentă legea nouă, conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, deoarece una din infracțiunile ce intră în structura pluralității și anume cea care face obiectul prezentei cauze și care constituie al doilea termen al recidivei este comisă sub legea actuală. Ca atare, instanța de apel a aplicat dispozițiile legislației în vigoare privind regimul sancționator al concursului de infracțiuni pentru stabilirea primului termen al recidivei, respectiv, prevederile art. 38 și art. 39 din C. pen., iar apoi cele ale recidivei postcondamnatorii.

Înalta Curte constată că cele trei fapte, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 224/18.09.2013 a Judecătoriei Beiuș și prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 a Judecătoriei Beiuș, au fost comise înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen. Or, pluralitatea sub forma concursului de infracțiuni, care constituie primul termen al recidivei, a luat naștere sub imperiul legii vechi, așa încât nu pot fi aplicate dispozițiile ulterioare agravante ale legii noi. Pe cale de consecință, infracțiunile concurente fiind săvârșite anterior intrării în vigoare a C. pen., tratamentul sancționar al concursului de infracțiuni este cel prevăzut de legea în vigoare la momentul constituirii pluralității de infracțiuni, respectiv prevederile art. 36 alin. (2) din C. pen. anterior, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior. În acest context, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 10 din Legea nr. 187/2012 nu sunt incidente, având în vedere că infracțiunile din structura pluralității au fost comise, în totalitate, sub legea veche.

Față de cele arătate, se impune înlăturarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, prevederi care nu sunt incidente în stabilirea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, sub forma concursului de infracțiuni, pentru care inculpatul a fost condamnat anterior, toate faptele fiind comise de acesta anterior intrării în vigoare a legii penale noi.

Așadar, ulterior descontopirii pedepsei principale rezultante de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicate inculpatului prin decizia penală atacată, în pedepsele componente repuse astfel în individualitatea lor, Înalta Curte, în baza art. 36 alin. (2) din C. pen. anterior, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, urmează a contopi pedepsele de: 2 ani închisoare - aplicată prin sentința penală nr. 224/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Beiuș, respectiv de 2 ani închisoare și 9 luni închisoare - aplicate prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care va adăuga sporul de 3 luni închisoare, din sentința penală nr. 172/18.06.2014, pronunțată de Judecătoria Beiuș, stabilind o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare.

În al doilea pas, va aplica regimul sancționator al pluralității de infracțiuni, sub forma recidivei, constatând, în raport de infracțiunea comisă de inculpat ce face obiectul prezentei cauze, incidența prevederilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, dat fiind că această infracțiune din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă.

Pe cale de consecință, în baza art. 43 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 10 din Legea nr. 187/2012, Înalta Curte va dispune ca pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare să fie executată alăturat pedepsei de 9 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenție.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în casație declarat de inculpatul A., va casa în parte, decizia penală nr. 312/A/2018 din 26 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori și, rejudecând, va înlătura greșita aplicare a legii, conform celor mai sus menționate.

Deopotrivă, va menține celelalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii penale.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că inculpatul A. a fost încarcerat în executarea pedepsei începând cu data de 27.06.2018, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 366/2018 din 26.06.2018 emis de Judecătoria Oradea.

Față de cele reținute, urmează a se deduce perioada executată de inculpatul A., de la 27.06.2018 la zi.

Totodată, se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 366/2018 din 26.06.2018 al Judecătoriei Oradea și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispozițiilor prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casație declarat de inculpat rămân în sarcina statului.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 260 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A/2018 din 26 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată și rejudecând:

Descontopește pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 și, în baza art. 36 alin. (2) din C. pen. anterior, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, contopește pedepsele de: 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 224/18.09.2013, pronunțată de Judecătoria Beiuș, respectiv de 2 ani închisoare și 9 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 172/18.06.2014 pronunțată de Judecătoria Beiuș în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul de 3 luni închisoare, din sentința penală nr. 172/18.06.2014, pronunțată de Judecătoria Beiuș, stabilind o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 10 din Legea nr. 187/2012, dispune ca pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare să fie executată alăturat pedepsei de 9 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenție.

Menține celelalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii.

Deduce perioada executată de la 27.06.2018 la zi.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 366/2018 din 26.06.2018 al Judecătoriei Oradea și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit dispozițiilor prezentei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 260 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2018.