ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 57/2022

Ședința publică din data de 02 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1329/A din 15 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 465 din 24 iunie 2021 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, secția Penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul - revizuent A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, raportate la art. 44 alin. (2) din C. pen. și la decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelantul - revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel (150 RON soluționare apel, 50 RON soluționare cerere de sesizare a Curții Constituționale).

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 627 RON, a rămas în sarcina statului și s-a dispus a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, în esență, curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 465 din 24 iunie 2021, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 459 alin. (3) lit. e), cu referire la art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul-petent A. împotriva sentinței penale nr. 421/24.05.2019 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1466/06.11.2019 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că pentru a fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

1) să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală;

2) decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii;

3) excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de revizuent;

4) hotărârea prin care cauza a fost soluționată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională;

5) consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Instanța a constatat că nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile enunțate anterior cu privire la admisibilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

De asemenea, a reținut că revizuentul a invocat că pedeapsa aplicată prin sentința a cărei revizuire se cere nu este legală, nefiind corect aplicate dispozițiile privind pluralitatea intermediară și modalitatea de sancționare a acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2021 și decizia nr. 3/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Analizând argumentele invocate de revizuentul condamnat, instanța a reținut că nu există o decizie a Curții Constituționale care să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a sentinței a cărei revizuire se cere prin care să fi fost declarată neconstituțională o normă legală aplicabilă în respectiva cauză.

De asemenea, analizând conținutul dosarului nr. x/2018 în care a fost pronunțată sentința penală nr. 421/24.05.2019 a Judecătoriei Sectorului 2 București, a cărei revizuire s-a cerut, instanța a reținut că nu a fost invocată nicio excepție de neconstituționalitate în respectiva cauză.

În ceea ce privește cazul de revizuire indicat de către revizuent, instanța a subliniat faptul că o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi asimilată unei decizii a Curții Constituționale, astfel că motivele invocate de către petent nu conduc la stabilirea unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termenul legal, a declarat apel revizuentul A..

De asemenea, apelantul - revizuent a invocat excepția neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 prin raportare la dispozițiile art. 16 din Constituția României, considerând că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale, apreciind că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 nu sunt în acord cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

În baza art. 335 alin. (1) C. pen., raportat la art. 44 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă comisă în data de 05.07.2014).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioada de 2 ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., care se execută, conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că inculpatul a săvârșit faptele în termenul de încercare de 3 ani a suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 717/28.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2010, definitivă prin nerecurare la 13.07.2011.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul C. pen. raportat la art. 83 C. pen. de la 1969, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 717/28.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2010, definitivă prin nerecurare la 13.07.2011.

S-a constatat că infracțiunea a fost săvârșită în concurs cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1709/14.10.2015 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 755/27.04.2016 a Curții de Apel București, respectiv:

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (fapta din perioada mai- noiembrie 2014);

- pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (fapta din 20.06.2014);

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., (faptă din 05.08.2014);

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., (faptă din 10.11.2014).

În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea liberării condiționate dispusă prin sentința penală nr. 273/30.01.2018 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă la 06.02.2018.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă, de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1709/14.10.2015 a Tribunalului București și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv: o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și două pedepse de câte 3 luni închisoare.

În baza art. 40 și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată inculpatului în cauză, de 8 luni închisoare, cu pedepsele aplicate acestuia, prin sentința penală nr. 1709/14.10.2015 a Tribunalului București, respectiv: o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și două pedepse de câte 3 luni închisoare, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 10 luni și 20 de zile închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, rezultând o pedeapsă de 4 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, privind noul C. pen. raportat la art. 83 C. pen. de la 1969, s-a adăugat pedeapsa anterioară neexecutată, de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 717/28.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, la pedeapsa rezultantă aplicată în cauză, de 4 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare, în final, inculpatul urmând a executa, în regim de detenție pedeapsa de 5 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate, inculpatul urmând să execute, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) și alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele accesorii aplicate, inculpatul urmând să execute, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., care se execută, conform art. 65 alin. (3) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive, din 10.11.2014 până la 21.07.2015, precum și perioada executată, din 23.06.2016 până la 06.02.2018, când a fost liberat condiționat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu referire la forma de pluralitate de infracțiuni incidentă în cauză și tratamentul sancționator aplicabil acesteia, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății în termenul de încercare de 3 ani al suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 717/28.06.2011, termen de încercare ce s-ar fi împlinit la data de 12.07.2014, deci subsecvent comiterii faptei în cauză (din 05.07.2014).

Pentru aceste argumente, instanța de fond a constatat că inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății în stare de pluralitate intermediară, și astfel, a fost reținută incidența dispozițiilor art. 44 alin. (1) C. pen.

S-a reținut că primul termen al pluralității intermediare este reprezentat de condamnarea definitivă la pedeapsa închisorii de 1 an, nefiind îndeplinite astfel condițiile recidivei postcondamnatorii conform art. 41 alin. (1) C. pen.

În acest sens, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică reținută de parchet în sarcina inculpatului, în sensul reținerii aplicabilității și a art. 44 C. pen., privind pluralitatea intermediară.

b. Prin decizia penală nr. 1466/A din data de 06 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 421/24.05.2019 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 10.11.2014 până la 21.07.2015, precum și perioada executată de la data de 23.06.2016 până la 06.02.2018, când a fost liberat condiționat.

Curtea de Apel București, secția I Penală a reținut că în mod legal au fost reținute dispozițiile art. 44 alin. (1) C. pen., ținând cont că inculpatul a săvârșit fapta ce face obiectul prezentei cauze în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală nr. 717/28.06.2011, infracțiunea fiind săvârșită în stare de pluralitate intermediară, dispunându-se în mod întemeiat, în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul C. pen. raportat la art. 83 C. pen. de la 1969, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 717/28.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosar nr. x/2010, definitivă prin nerecurare, la 13.07.2011.

Totodată, în mod legal s-a constatat că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în concurs cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1709/14.10.2015 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 755/27.04.2016 a Curții de Apel București, s-a dispus anularea liberării condiționate dispuse prin sentința penală nr. 273/30.01.2018 a Judecătoriei Sector 4 București, definitivă la 06.02.2018 din executarea pedepsei stabilite prin sentința penală mai sus menționată, iar în urma realizării operațiunilor de contopire a pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente, a rezultat pedeapsa de 5 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.

Curtea a reținut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri. În același timp, revizuirea are caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât prin folosirea ei se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

În ceea ce privește etapa admisibilității în principiu, Curtea a reținut că judecarea cererii de revizuire, indiferent de motivul invocat, presupune această primă etapă, care nu vizează însăși soluționarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a acesteia.

În cadrul verificării filtru a admisibilității în principiu instanța analizează, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

b. Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile enumerate la punctele (a) - (c), cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 457 C. proc. pen., sentința penală nr. 421 din data de 24 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, fiind o hotărâre definitivă prin care a fost soluționat fondul cauzei, a fost formulată de revizuentul A., care a avut calitatea de inculpat în cauza a cărei revizuire se solicită și a fost întocmită cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

c. Curtea a observat că prin cererea introductivă formulată revizuentul a solicitat îndreptarea erorii judiciare care s-ar fi produs în opinia sa ca urmare a operațiunilor de contopire a pedepselor cu aplicarea art. 44 C. pen. raportat la art. 39 C. pen., referitoare al pluralitatea intermediară, în conformitate cu decizia nr. 3/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Or, analizarea legalității și temeiniciei operațiunilor de contopire generate de intrarea în vigoare a noului C. pen. și aplicarea dispozițiilor tranzitorii prevăzute de Legea nr. 187/2012 în cazul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei reglementate de art. 83 C. pen. din 1969, nu sunt admise de sistemul de revizuire a hotărârilor judecătorești aflat în prezent în vigoare. Pe de o parte, s-a precizat că cele învederate de revizuent nu se pot circumscrie conceptului de eroare judiciară cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar pe de altă parte revizuirea nu este admisibilă când rezultă un scop anume, respectiv acela de a se aplica o altă pedeapsă în baza aceleiași prevederi penale avute în vedere de instanțele care au soluționat în mod definitiv cauza.

d. Trecând peste aspectele reliefate mai sus, Curtea a observat că motivele și împrejurările indicate în cererea introductivă nu dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare.

Prin sentința penală nr. 717/28.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2010, definitivă prin nerecurare, la 13.07.2011, revizuentul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 3 ani, termen care s-ar fi împlinit la data de 12.07.2014.

Revizuentul A. a săvârșit infracțiunea care a făcut obiectul dosarului x/2018 (rechizitoriul nr. x/2014 din data de 31.07.2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București), la data de 05.07.2014, fiind descoperită în aceeași zi.

Curtea a reținut că situația din speța dedusă controlului judecătoresc în procedura extraordinară a revizuirii se caracterizează prin faptul că revizuentul A., persoană condamnată în perioada în care îi era aplicată suspendarea condiționată a executării pedepsei potrivit C. pen. din 1969, a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului C. pen.

Această situație tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza C. pen. din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a C. pen., iar regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969.

Totodată, Curtea a constatat că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu se mai regăsește în C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituție privește modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, precum și motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia (în același sens, Deciziile Curții Constituționale nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015; nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015; nr. 632 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 24 noiembrie 2015).

Curtea a subliniat că în mod eronat revizuentul a indicat în sprijinul cererii sale decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât în situația sa juridică nu se punea problema aplicării unei legi penale mai favorabile intrate în vigoare ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Or, s-a arătat că scopul reglementării art. 6 C. pen. este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege, care este mai favorabilă, pe timpul executării acestei pedepse și până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare și, totodată, de a asigura egalitatea de tratament juridic și legalitatea în aplicarea pedepselor. S-a precizat că nu vor fi aplicabile dispozițiile art. 6 C. pen., în cazurile în care legea penală mai favorabilă a fost evaluată cu autoritate de lucru judecat în cursul procesului penal potrivit art. 5 C. pen. cu privire la aceleași infracțiuni.

Situația tratamentul sancționator dată de succesiunea legilor penale în timp în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei potrivit vechiul C. pen. a fost analizată prin decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care, potrivit C. pen. anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiționată a executării, care, conform art. 41 alin. (1) C. pen. nu îndeplinește condițiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii și, respectiv, o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiționate, se realizează potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul în care prin hotărârea definitivă s-a pronunțat o pedeapsă a închisorii. Astfel, s-a considerat că în urma revocării suspendării condiționate, pedeapsa închisorii stabilite anterior (de pildă, cazul revizuentului pedeapsa de 1 an închisoare pentru o infracțiune intenționată) se va cumula aritmetic cu pedeapsa închisorii aplicate pentru infracțiunea comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate.

Prin urmare, Curtea a constatat că apelul declarat de revizuent este nefondat și a fost respins potrivit dispozițiilor art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., urmând ca în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. acesta să fie obligat la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel, față de culpa sa procesuală obiectivată în formularea unei căi de atac nefondate. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 627 RON, a rămas în sarcina statului și s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la excepția de neconstituționalitate invocată în cadrul ședinței din data de 4 noiembrie 2021, Curtea a reținut următoarele:

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată, respectiv aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

b. O primă concluzie pe care Curtea a reținut-o a fost că textul de la art. 15 din Legea nr. 187/2012, criticat de către revizuentul - persoană condamnată A., era în vigoare și deși a fost analizat prin mai multe decizii ale Curții Constituționale, nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară (în acest sens, Deciziile Curții Constituționale nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015; nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015; nr. 632 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 24 noiembrie 2015; nr. 666 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015; nr. 682 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 27 noiembrie 2015; nr. 692 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 25 noiembrie 2015, și nr. 715 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015).

c. Având în vedere precizările orale din cadrul ședinței de judecată din data de 24 noiembrie 2021, privind invocarea prevederilor constituționale ale art. 16 din Constituție potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări [...], Curtea a realizat examenul legăturii cu cauza, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

S-a reținut că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată cu ocazia soluționării apelului formulat de revizuentul - condamnat, în temeiul art. 463 C. proc. pen. raportat la art. 408 - 425 C. proc. pen., împotriva sentinței penale nr. 465 din 24 iunie 2021 a Judecătoria Sectorului 2 București, secția Penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată.

S-a precizat că, pe cale jurisprudențială [Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)], Curtea Constituțională a stabilit două criterii/condiții pentru stabilirea/existența legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie întrunite cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, s-a apreciat că nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat [în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015); Decizia nr. 397 din 28 mai 2015 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015)].

Curtea Constituțională a reținut că excepția trebuie invocată într-un moment al procesului în care relevanța sa să poată fi apreciată pe baza stării de fapt și a probelor administrate. O excepție de neconstituționalitate invocată prematur sau tardiv va fi declarată irelevantă (a se vedea Decizia nr. 53 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 7 august 2000, Decizia nr. 425 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 30 septembrie 2005, Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, și Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015).

Or, în prezenta cauză, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. - dispoziții incidente în faza procesuală a fondului nu are legătură cu faza procesuală a căii extraordinare a revizuirii, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, așadar cu soluționarea apelului formulat împotriva sentinței penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată, fiind lipsită de relevanță. S-a subliniat că în procedura revizuirii nu sunt incidente normele de drept material penal privind individualizarea pedepsei, astfel cum s-a reținut mai sus.

Împotriva acestei soluții, revizuentul A. a declarat recurs și a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, raportate la art. 44 alin. (2) din C. pen. și la decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2020.

Examinând recursul formulat de revizuentul A. cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, dacă excepția este inadmisibilă, (...), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Sesizarea Curții Constituționale implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care poate fi folosită excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei (în acest sens, decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 28 iulie 2008 potrivit căreia instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii).

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost invocată de revizuentul A., prin apărător, într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II a Penală, având ca obiect apelul declarat de către revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 465 din 24 iunie 2021 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, secția Penală, prin care i s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, în primă instanță.

Apelantul revizuent a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 în raport de dispozițiile art. 16 din Constituția României privind egalitatea în drepturi (potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări).

Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de curtea de apel, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 nu are legătură cu soluționarea cauzei față de obiectul acesteia constând în revizuirea formulată în temeiul cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care prevede îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: 1) să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; 2) decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; 3) excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de revizuent; 4) hotărârea prin care cauza a fost soluționată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; 5) consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Instanța supremă a statuat, în mod constant, că cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Deopotrivă, se notează că admiterea unei excepții de neconstituționalitate poate constitui, în sine, un caz de revizuire potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., numai dacă acest mijloc de apărare a fost folosit în cauză înainte ca hotărârea să fi devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Or, în speță, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în calea extraordinară de atac a revizuirii cu ocazia soluționării apelului formulat de revizuent împotriva sentinței penale nr. 465 din 24 iunie 2021 a Judecătoriei Sectorului 2 București, secția Penală, procedură în care nu sunt incidente dispozițiile de drept material penal privind aplicarea și executarea sancțiunilor penale.

De altfel, decizia nr. 3/HP/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept menționată în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale, așa cum a reținut și Curtea de Apel București nu poate fi asimilată cu o decizie a Curții Constituționale. Pe de altă parte, în ceea ce privește legătura excepției cu soluționarea cauzei, din perspectiva cazului de revizuire invocat, excepția de neconstituționalitate ar fi trebuit să fie ridicată de revizuent în cauza în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, fiind circumscrisă posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții Constituționale doar la sfera persoanelor care au declanșat acest control.

Invocarea excepției de neconstituționalitate nu este justificată prin existența interesului specific al celui ce invocă excepția, relevanței și înrâuririi pe care dispozițiile legale ar mai putea să le aibă în speță față de stadiul procesual.

Pentru aceste considerente, față de lipsa unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate din cuprinsul deciziei penale nr. 1329/A din 15 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate din cuprinsul deciziei penale nr. 1329/A din 15 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 februarie 2022.