ÎCCJ, Decizia nr. 349/2021

Ședința publică din data de 18 octombrie 2021

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3 din data de 12 ianuarie 2021, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, cu majoritate, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 377 din data de 21 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu majoritate, a reținut că, în cauza de față, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, în sensul că nu toate actele emise de Curtea Constituțională pot crea cadrul procesual de declarare ca admisibilă a unei cereri de revizuire. O cerere de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, secția penală a instanței supreme a constatat că este admisibilă doar dacă se invocă o decizie a Curții Constituționale, iar nu o hotărâre ori un aviz, și doar dacă decizia Curții Constituționale este dintre cele prevăzute de art. 11 alin. (1) pct. A lit. (d) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Față de dispozițiile exprese din Codul de procedură penală mai sus menționate, nu este admisibilă o cerere de revizuire care se întemeiază pe o decizie pronunțată de Curtea Constituțională în exercitarea altor atribuții prevăzute de lege și descrise în art. 11 alin. (1) pct. A lit. a)-c), e-f, din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și nici o cerere de revizuire care se întemeiază pe hotărâri ori avize pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea atribuțiilor sale descrise în art. 11 alin. (1) pct. B și C din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Verificând dacă motivele invocate se circumscriu cazului pe care se întemeiază revizuirea, admiterea în principiu a cererii fiind condiționată de acest aspect (natura actului Curții Constituționale și conținutul acestuia), întrucât nu este suficientă doar menționarea unuia dintre cazurile prevăzute de lege, fiind necesar ca faptele și mijloacele de probă pe care se sprijină cererea să fie în concordanță cu temeiul invocat, Înalta Curte, secția penală a constatat că actul invocat are o altă natură juridică decât cea prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. Astfel, a apreciat că nu este admisibilă în principiu o cerere de revizuire care invocă textul de lege ce vizează existența unei decizii a Curții Constituționale prin care se soluționează o excepție de neconstituționalitate ridicată în dosarul de față (pronunțată de Curtea Constituțională în baza atribuțiilor prevăzute de lege conform art. 11 alin. (1) pct. A lit. (d) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale), iar din cuprinsul cererii să rezulte că aceasta se fundamentează pe o decizie a Curții Constituționale cu o natură juridică diferită, respectiv argumentele să vizeze o decizie a Curții Constituționale pronunțată în cadrul unui conflict de constituționalitate dintre două autorități ale statului.

Înalta Curte, secția Penală a constatat că doar una dintre aceste atribuții fundamentează conform C. proc. pen. o cerere de revizuire și anume cea prevăzută de art. 11 alin. (1) pct. A lit. (d) din lege și că nu este suficientă pentru admiterea în principiu a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. să existe o decizie a Curții Constituționale indiferent de natura acesteia.

Astfel, față de cele ce preced, analizând cerințele cazului reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. secția penală a Înaltei Curți a constatat că din conținutul normei legale invocată ca temei al cererii de revizuire reiese că trebuie îndeplinită condiția declarării neconstituționale a unei prevederi legale pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate ridicate în cauză în legătură cu respectiva prevedere. Prin urmare, una dintre cerințele obligatorii ale acestui caz de revizuire implică existența unei decizii de neconstituționalitate, or, decizia Curții Constituționale invocată în speță nu are natura juridică a unei astfel de decizii, în condițiile în care, prin aceasta, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra unei excepții de neconstituționalitate a unei prevederi legale, ci asupra unei cereri de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte.

Contrar aprecierii revizuentului, secția penală a instanței supreme a considerat că nu există similitudine între cerința ce se desprinde fără echivoc din conținutul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv constatarea neconstituționalității unui text de lege printr-o decizie a Curții Constituționale în acest sens, și situația invocată în susținerea cererii de revizuire, respectiv constatarea conflictului juridic de natură constituțională, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Prin urmare, s-a apreciat că motivele formulate de revizuentul A. în susținerea cererii de revizuire, din perspectiva aplicabilității Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019 a Curții Constituționale, excedează cazului de revizuire invocat.

Astfel, având în vedere că faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, în opinie majoritară, Înalta Curte, secția penală a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 3 din data de 12 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020, revizuentul A. a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 octombrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și cele ale apărătorului ales al revizuentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

În motivele de apel depuse la dosarul cauzei revizuentul a solicitat admiterea apelului declarat și, pe cale de consecință, să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată, constatând că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile cerute de art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală, criticând hotărârea primei instanțe prin prisma faptului că cerința prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. este îndeplinită întrucât această dispoziție este aplicabilă prin similitudine și în cazul unui conflict juridic de natură constituțională, atât timp cât în cadrul judecării apelului a ridicat excepția nulității absolute a sentinței nr. 377/2018 pronunțată de instanța fondului, excepție care a fost calificată ca motiv de apel de către instanța de apel și care a condus ulterior la formularea unei opinii separate în cadru deciziei penale nr. 142/2019, în sensul admiterii apelului pentru nerespectarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a prevederilor art. 29 din Legea nr. 78/2000.

Apelantul revizuent precizează că cererea de revizuire formulată are la bază Decizia CCR nr. 417/03.07.2019 prin care s-a constatat că a existat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte a completurilor de judecată specializate pentru judecarea infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. Prin aceeași decizie, se arată că Curtea Constituționala a stabilit ca acele cauze înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în prima instanță anterior hotărârii colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.. de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

În speță, revizuentul arată că a fost judecat în fond de către un complet nespecializat în judecarea cauzelor ce au ca obiect infracțiuni prevăzute de art. 29 din Legea nr. 78/2000 și consideră că există similitudine între o decizie a Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate și constatarea unui conflict juridic de natură constituțională cu privire la aplicarea nelegală a unui text de lege imperativ, în raport de considerentele și dispozitivul Deciziei CCR nr. 126/2016, ce dispune că "soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională."

Apelantul revizuent arată că textul legal astfel cum este redat în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu ar trebui interpretat restrictiv, în sensul restrângerii dreptului justițiabililor de a beneficia de o cale extraordinară de atac și că intenția legiuitorului a fost aceea de a da posibilitatea parților care au fost judecate și cu privire la care s-a pronunțat o hotărâre ce are la bază o prevedere legală declarată neconstituțională să poată beneficia de un remediu procesual.

Examinând apelul declarat de apelantul revizuent A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exer­citată împotriva hotărârilor judecătorești definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri, și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu, instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Conform dispozițiilor art. 453 din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi solicitată când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Pentru a fi incident temeiul invocat de către revizuent, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., este necesară îndeplinirea următoarelor condiții cumulative, neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții făcând inutilă analiza celor ulterioare, respectiv: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a hotărârii atacate; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de revizuent; hotărârea definitivă prin care cauza a fost soluționată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analizând prima condiție, respectiv să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că prin Decizia CCR nr. 417/03.07.2019, invocată de revizuent în susținerea cererii sale de revizuire, s-a soluționat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte a completurilor de judecată specializate pentru judecarea infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. În atare condiții, se observă că decizia Curții Constituționale susmenționată nu a fost pronunțată ca urmare a ridicării unei excepții de neconstituționalitate, așa cum cere textul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ci ca urmare a cererii formulate de președintele Camerei Deputaților de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlament, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, motiv pentru care excede cazului de revizuire invocat.

Altfel spus, Curtea Constituțională nu a pronunțat Decizia nr. 417/2019 în exercitarea atribuției prevăzute de art. 11 alin. (1) pct. A lit. d) din Legea 47/1992 (hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, precum și a celor ridicate de Avocatul Poporului), în conformitate cu procedura prevăzută de art. 29 din aceeași lege.

Dimpotrivă, instanța de contencios constituțional a pronunțat Decizia nr. 417/2019 în soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională dintre autorități publice, la cererea formulată de președintele Camerei Deputaților, în conformitate cu art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 47/1992.

Ca atare, nu este întrunită una dintre condițiile cumulative prevăzute de lege pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul procedură penală, care devine aplicabil numai în ipoteza în care Curtea Constituțională pronunță o decizie prin care admite o excepție de neconstituționalitate.

Nefiind în prezența unui control de constituționalitate fundamentat pe o excepție de neconstituționalitate, nu se poate considera că Decizia nr. 417/2019 a Curții Constituționale ar avea efectele statuate prin Decizia nr. 126/2016 ("o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică" - paragraful 33).

Completul de 5 judecători al instanței supreme notează că, în speță, se observă cu evidență că nu a fost admisă o excepție de neconstituționalitate ridicată în cauză cu privire la o prevedere legală pe care să se întemeieze hotărârea, astfel încât cererea de revizuire este considerată inadmisibilă și prin urmare apelul declarat în cauză de revizuent apare ca fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 3 din data de 12 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 3 din data de 12 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2021.