ÎCCJ, Decizia nr. 11/2022

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021.1, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum și a dispozițiilor articolului unic din Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021, formulată de inculpatul A..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, privind legătura cu soluționarea cauzei.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat că prin excepția invocată se tinde la modificarea sau completarea normei legale, atribuție care nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

O asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. (Decizia Curții Constituționale nr. 378 din 24 septembrie 2013, publicată în M. Of. nr. 723 din data de 25 noiembrie 2013).

În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, din care se reține Decizia nr. 229 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 8 iunie 2005, prin care Curtea a statuat că "nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite" și nici "nu-și poate asuma rolul de a crea, abroga sau de a modifica o normă juridică." În caz contrar, instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării".

Circumscrisă rolului său, Curtea Constituțională nu poate emite noi norme juridice, fie ele și numai cu rol complinitor, și nici să le modifice pe cele existente într-un sistem normativ (a se vedea în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 110 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 11 iunie 2013).

În consecință, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate arătată nu a fost determinată de o contradicție concretă a textelor criticate pentru neconstituționalitate cu prevederile constituționale, ci este o încercare de a transfera competența exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României, în sarcina instanței de contencios constituțional.

În acest context, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, în cauză, inculpatul A. nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în cauza de față neexistând o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea prezentei cauze.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum și a dispozițiilor articolului unic din Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021 din cuprinsul încheierii din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021.1, în termen procedural a formulat recurs recurentul - inculpat A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 17 decembrie 2021, în cauză fiind stabilit prim termen la data de 31 ianuarie 2022.

La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2022 au avut loc dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, precum și cele ale apărătorului ales al recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte, Completul de5 Judecători constată următoarele:

Sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992:

a) calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului, interesul părții care a cerut sesizarea Curții Constituționale;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, interesului procesual, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

d) verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare care nu se circumscrie limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția a fost ridicată de către una dintre părțile din proces (inculpatul A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea fondului cauzei, respectiv judecarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată, art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 207 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată, art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, art. 322 din C. pen. (trei infracțiuni), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 27.08.2021, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției.

Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile articolului unic din Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021.

Astfel, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:

(1) Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021:

"Senatul cere urmărirea penală a domnului senator A., fost ministru al sănătății în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, pentru fapte care fac obiectul Dosarului nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției".

Înalta Curte reține că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către recurentul A. îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispoziției legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că lipsește interesul sesizării Curții Constituționale. Astfel, nu este necesară invocarea excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, întrucât C. proc. pen. reglementează deja, prin procedura de cameră preliminară, competența judecătorului de a analiza legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. (art. 342 C. proc. pen.). Așadar, Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret în cauză, atât timp cât este deja reglementată examinarea legalității urmăririi penale de către un judecător.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, recurentul susține că, prin sintagma "la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori", i se interzice accesul la jurisdicția constituțională destinatarului unei hotărâri parlamentare individuale, aspect care, așa cum s-a arătat, nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie constatarea că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci critică modul de interpretare și aplicare la speță a dispozițiilor relevante de către judecătorul care a analizat legalitatea sesizării instanței.

Astfel, prin demersul efectuat, autorul excepției nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate, ci susține că dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ar trebui modificate, iar Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021 este contrară dispozițiilor constituționale întrucât, anterior, cu privire la aceleași fapte, Senatul României și-a epuizat dreptul de a cere sau de a refuza să ceară începerea urmăririi penale prin Hotărârea Senatului României nr. 41/23.09.2019.

Nu este însă necesară sesizarea Curții Constituționale pentru ca o instanță de judecată să analizeze apărările vizând nulitatea urmăririi penale. Scopul urmărit de recurent, analiza legalității sesizării instanței de judecată, este deja reglementat de lege și face obiectul procedurii de cameră preliminară, după cum s-a precizat anterior. În consecință, instanța constată că, raportat la Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021 a cărei neconstituționalitate o invocă recurentul, lipsește utilitatea sesizării Curții Constituționale.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Așadar, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerința prevăzută de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în sensul că nu există interesul sesizării Curții Constituționale, existând deja mecanismul de analiză a legalității urmăririi penale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum și a dispozițiilor articolului unic din Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021 din cuprinsul încheierii din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021.1.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum și a dispozițiilor articolului unic din Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021 din cuprinsul încheierii din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021.1.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.

Procesat de GGC - LM