ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2016

Decizia nr. 349/2016 Deliberând asupra apelului de față constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 641/A din 17 mai 2016 Curtea de Apel Timișoara, a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 446/A din 07 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/252/2015. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 150 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură. A dispus plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș, onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu.

Pentru a decide astfel, instanța Curții de Apel Timișoara a reținut următoarele: Prin Decizia penală nr. 446/A din 07 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/252/2015, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 33 din 02 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2015, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel. Pentru a pronunța această sentință penală Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin sentința penală nr. 33 din 02 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2015 în temeiul art. 335 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 41 alin. (1) C. pen. și 43 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1)0 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani de la data executării pedepsei închisorii, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen. În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 15 alin. (2) din Legea de punere în aplicare a C. pen.

s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei închisorii de 1 an și 2 luni aplicată prin sentința penală, nr. 11 din 14 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2013 această pedeapsă urmând a se executa alături de pedeapsa închisorii de 9 (nouă) luni dispusă prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 (un) an și 11 luni închisoare. S-a constatat că pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj înregistrat pe rol la data de 14 octombrie 2015 sub nr. x/252/2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

cu aplic. art. 41 C. pen., reținându-se în esență prin actul de sesizare că în seara zilei de 22 februarie 2015, în jurul orei 00.39, inculpatul A., a condus autoturismul, fără a poseda permis de conducere. S-a mai reținut că î n fața instanței de judecată inculpatul a solicitat să fie judecat în raport de disp.art. 374 C. proc. pen., instanța reținând că starea de fapt, așa cum a fost descrisă este confirmată de probele administrate în cauză și prin urmare, prima instanță a considerat că fapta, precum și vinovăția inculpatului au fost dovedite în totalitate. S-a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. de a conduce pe drumurile publice, la data de 22 februarie 2015, în jurul orei 00:39, autoturismul pe un drum public, fără a poseda permis de conducere constituie infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

La alegerea și individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, în baza criteriilor generale de individualizare, prev. în cuprinsul art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. În concret, instanța a reținut gravitatea infracțiunii comise prin raportare la starea de pericol creată pentru siguranța traficului rutier, conduita sa în cursul procesului penal, acesta colaborând cu organele judiciare și recunoscând fapta comisă în sarcina sa.

Împotriva sentinței penale nr. 33 din 2 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2013 a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 22 februarie 2016. Curtea de apel a constatat că apelul formulat este neîntemeiat, starea de fapt reținută de prima instanță fiind corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor coroborate cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut fapta, beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. pen., iar î n ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea a constatat că acesta reflectă gradul de pericol social al faptelor și al persoanei inculpatului.

Astfel, instanța de apel a apreciat că prin sentința penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de art. 74 alin. (1) C. pen. și că pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile comise au fost corect individualizate, fiind în măsură să asigure atingerea scopului de reeducare a inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale.

S-a mai considerat de către instanța de apel că î n speță, pedeapsa rezultantă de an și 11 luni închisoare, aplicată inculpatului apelant este justificată pentru a conduce la atingerea acestor deziderate, reținându-se perseverența infracțională a inculpatului în ceea ce privește comiterea aceluiași gen de fapte și care este evidențiată de mențiunile din cazierul judiciar al acestuia din care rezultă că acesta a fost condamnat - prin sentința penală nr. 11 din 14 ianuarie 2014 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă prin nerecurare - la 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracț.

prev de art. 184 alin. (4) și art. 184 alin. (2) C. pen. anterior -, pedepse care au fost contopite în cea mai grea, aceea de 1 an și 2 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Prin urmare, s-a considerat că aplecarea inculpatului spre comiterea acelorași genuri de fapte dovedește nesocotirea valorilor sociale, impunându-se executarea pedepsei în regim de detenție și în cuantumul stabilit de instanța de fond. Prin urmare, Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 33 din 02 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. x/252/2015. La data de 08 aprilie 2016 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/59/2016, contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 446/A din 07 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/252/2015.

În motivare contestatorul a susținut în esență că pentru termenul la care s-a soluționat cauza de către instanța de apel (07 aprilie 2016) s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința personal instanța despre această imposibilitate, fiind internat în spital datorită unei crize și transportat cu salvarea. În drept a fost invocat temeiul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen. Totodată, s-a solicitat suspendarea executării până la soluționarea definitivă a contestației, în temeiul art. 430 C. proc. pen. La termenul din 17 mai 2016 Curtea a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației, în raport de dispozițiile art. 431 C. proc. pen. Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc.

pen. una din cerințele de admisibilitate a contestației în anulare este aceea ca motivul pe care se sprijină contestația să fie unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. Această cerință presupune ca actele dosarului să releve anumite date concrete care să susțină în mod plauzibil împrejurarea faptică invocată de contestator și nu doar invocarea formală a unui caz de contestație în anulare. Potrivit art. 426 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. se poate face contestație în anulare atunci când partea, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

Prin urmare, Curtea de Apel Timișoara, a reținut că în speță nu sunt date care să releve incidența cazului de contestație în anulare invocat: din examinarea scrisorii medicale atașate la prezentul dosar rezultă că nu a fost vorba de o urgență medicală și nici nu s-a pus problema ca pacientul (inculpatul) să se fi aflat în stare de inconștiență ori să necesite internare - prin urmare nu a existat o imposibilitate de prezentare, inculpatul având posibilitatea ca după consultul medical să se prezinte la instanță, sau, dacă dorea să continue investigațiile, putea să anunțe instanța de apel; pe de altă parte, a existat posibilitatea concretă de înștiințare a instanței de apel și de către aparținătorii inculpatului, cât timp tatăl acestuia (care știa de problema de sănătate) a avut timp să angajeze un avocat chiar în dimineața de 07 aprilie 2016 (potrivit susținerilor inculpatului) iar avocatul s-a prezentat la instanța de apel în timp util (în motivele de apel avocatul menționează că a fost prezent în sala de ședință încă de la ora 08 50 și a obținut dosarul la studiu, anunțând grefierul de ședință că este avocatul ales, însă a plecat din sală la biroul său din Tribunal pentru a aduce actele medicale aduse de tatăl inculpatului).

Pentru aceste considerente, a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 446/A din 07 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/252/2015. Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, întrucât decizia apelată este definitivă. Potrivit art. 426 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. se poate face contestație în anulare atunci când partea, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate. Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc.

pen. una din cerințele de admisibilitate a contestației în anulare este aceea ca motivul pe care se sprijină contestația să fie unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. Această cerință presupune ca actele dosarului să releve anumite date concrete care să susțină în mod plauzibil împrejurarea faptică invocată de contestator și nu doar invocarea formală a unui caz de contestație în anulare. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României. Cu privire la sesizarea completului competent privind lămurirea unei chestiuni de drept, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 475 C. proc. pen. nu au incidență în cauză, întrucât decizia apelată nu are nicio cale de atac.

Pentru aceste considerente - Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul condamnatului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei decizii pronunțată de Curtea de Apel Timișoara într-o cauză ce a avut ca obiect contestația în anulare care a formulată împotriva unei decizii pronunțată în calea de atac a apelului și care este definitivă. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de către contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 641/A din 17 mai 2016 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/59/2016. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2016.