ÎCCJ, Secția penală

Decizia

nr. 243/RC/2017

Deliberând asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 197 din data de 01 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/115/2015, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, din art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru infracțiunea de dare de mită.

În baza art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat același inculpat, A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului A. să exercite drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. 1969, cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. 1969, cu excepția dreptului de a alege, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 86

1

C. pen. 1969 s-a suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, iar în baza art. 86

2

C. pen. 1969, s-a fixat un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86

3

C. pen. 1969 s-a impus inculpatului să se supună următoarelor măsuri:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune;

- să anunțe schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depășește 8 zile;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

- să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probațiune, în limitele legii.

În baza art. 359 C. proc. pen. 1968, s-a atras atenția inculpatului A. asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare ori pentru neîndeplinirea măsurilor de supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a stabilit că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat același inculpat B., la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de luare de mită și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 (un) an și 8 luni închisoare, rezultând de executat de către inculpat o pedeapsă de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

Totodată, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 398 și art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații A. și B.

Prin Decizia penală nr. 1440/A din 23 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 197 din 01 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/115/2015.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de inculpatul B. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva aceleiași sentințe penale.

S-a desființat sentința penală apelată numai cu privire la cuantumul sporului aplicat inculpatului B. și al pedepsei rezultante.

S-a menținut în rest sentința penală apelată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr. 1440/A din 23 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 03 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1440/A din data de 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/115/2015 și a trimis cauza completului competent pentru judecarea recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație, inculpatul a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și motivarea acestuia.

În esență, prin motivele expuse, s-a arătat că decizia penală atacată de validare a condamnării inculpatului în ceea ce privește infracțiunile de dare de mită și cumpărare de influență este greșită.

Au fost reiterate susținerile din apel cu privire la infracțiunea de dare de mită, în sensul că inculpatul nu a avut vreo legătură directă sau indirectă cu membrii Comisiei de licitație, toate discuțiile purtându-se prin intermediul coinculpatului B., care la rândul său nu avea vreo autoritate în procedura de achiziție publică ce se urmărea a fi accesată.

De asemenea, s-a susținut că nu a interacționat cu cei îndrituiți a verifica ofertele și a dispune cu privire la modul de lucru în procedura de achiziție publică la care se înscrisese cu firma pe care o deținea, toate discuțiile purtându-se prin intermediul conducătorului instituției C. care nu avea posibilitatea concretă nici din punct de vedere legal și nici

din perspectiva

autorității să influențeze modul de atribuire a contractului.

Totodată, a menționat că, prin soluțiile pronunțate, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au validat

modul de gândire al anchetatorilor care susțineau că urmare discuțiilor purtate între inculpat și șeful instituției C. din județul Caraș Severin (interceptate telefonic și ambiental) a reieșit împrejurarea că împreună cu acesta ar fi pus la cale un mecanism infracțional, în urma căruia urma ca inculpatul să câștige o licitație la nivelul comunei Sacu, fiind reținută afirmația coinculpatului Anculia „membrii comisiei îs ai noștri". De asemenea, s-a susținut că nu a existat consemnată vreo legătură directă sau indirectă între respectivele persoane și coinculpat ca dovadă a influenței pe care acesta și-ar fi arogat-o asupra respectivelor persoane, nesusținută de nicio altă probă, fiind insuficientă să fundamenteze o hotărâre de condamnare pentru faptele imputate.

S-a mai arătat că instanța de apel nu a fost în măsură să combată susținerile din perspectiva cuantumului promis cu titlu pretins de mită sau preț al cumpărării influenței, în contextul în care sumele vehiculate depășeau cu mult oferta depusă de societate în cadrul procedurii de licitație.

Sub acest aspect, apărarea a invocat în susținere

că nu au fost descrise acte materiale care să se fi comis în mod concret și prin care să se adeverească suspiciunea instanței concretizată în considerentele hotărârii instanței de apel ca o afirmație reală că prin manevrele puse la cale alături de coinculpatul B. s-ar fi urmărit să se încaseze toată suma ce ar fi fost dispusă C. să o plătească pentru implementarea contractului la nivelul com. Sacu.

Totodată, apărarea inculpatului a arătat că

se impune

achitarea acestuia pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. de la 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut în sarcina inculpatului că, în perioada februarie - aprilie 2012, ar fi promis inculpatului B. remiterea a jumătate din suma de 55.000 euro (rezultată din eventuala obținere a contractului de achiziție publică, după scăderea T.V.A., a impozitului pe profit, a eventualelor lucrări executate parțial, precum și a sumei ce trebuia remisă martorului D.), pentru ca acesta în calitate de director executiv al C. Caraș-Severin, să emită o adresă către autoritatea contractantă prin care să se elimine competitorii participanți la licitație.

În altă ordine de idei, s-a considerat că numitul B. nu ar fi avut competența decizională necesară și suficientă pentru a influența o achiziție publică, față de care C., instituția la care coinculpatul activa era străină de modul de desfășurare și atribuire a contractului.

Totodată, s-a susținut referitor la

acuzația adusă acestuia confirmată prin hotărârea primei instanțe, că vizează în mod concret pretinsa promisiune pe care inculpatul A. i-ar fi făcut-o coinculpatului B., de a-i remite acestuia jumătate din suma de 55.000 euro, în condițiile în care, prin operațiuni matematice raportate la suma ofertată, s-ar fi impus subvenționarea din sursele proprii ale inculpatului a activității infracționale a coinculpatului și a martorului D. pentru a câștiga licitația, logică după care inculpatul ar fi trebuit să iasă în pagubă.

Ca atare, s-a solicitat să se constate că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, întrucât condițiile impuse funcționarului la infracțiunea de dare de mită sunt în strânsă corelare cu atribuțiile sale de serviciu, impunând ca acesta fie să îndeplinească, fie să nu îndeplinească, fie să întârzie îndeplinirea vreunui act, fie să facă un act contrar îndatoririlor sale, ceea ce în situația de față nu e cazul, întrucât acțiunea asumată de coinculpatul B. îi depășea competențele neavând legătură cu procedura în sine.

De asemenea, inculpatul prin avocat a precizat că nici din perspectiva elementului material, infracțiunea de dare de mită pentru care inculpatul a fost condamnat, nu se poate considera ca fiind consumată, căci nu a existat promisiunea fermă, apreciindu-se în mod eronat din interpretarea unor discuții particulare al căror caracter privat a fost metamorfozat în acuzații dure printr-un demers al Direcției Naționale Anticorupție deosebit de intrusiv în viața particulară a inculpatului.

Inculpatul prin intermediul apărătorului ales a arătat că se impune achitarea sa și pentru infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută și pedepsită de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina acestuia.

În susținerea opiniei exprimate, s-a arătat că pentru a se dispune condamnarea inculpatului în raport cu această infracțiune, s-a reținut faptul că, în perioada februarie - aprilie 2012, i-ar fi promis coinculpatului B. că va remite suma de 20.000 euro pentru influențarea martorului D. ca să fie avantajat în vederea obținerii unui contract de achiziție publică, printr-o licitație organizată de autoritatea contractantă com. Sacu, jud. Caraș-Severin.

Totodată, inculpatul prin avocat a precizat că,

din perspectiva conținutului constitutiv al acestei infracțiuni, pe de o parte, a arătat că nu a respins expres o solicitare și nu a acționat în mod tipic spre a încerca să cumpere influența unui funcționar, iar pe de altă parte nu a avut reprezentarea că numitul B. ar avea o influență reală asupra martorului D., aspect întărit de conduita societății în cadrul licitației și faptul că nu l-a abordat direct pe primarul com. Sacu, deși îl cunoștea. A mai arătat că martorul D. nu putea influența, conform competențelor sale, comisia de atribuire a contractului.

Având în vedere aceste aspecte, apărarea a susținut că faptele inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Pentru toate considerentele arătate, s-a opinat în sensul admiterii recursului în casație promovat de inculpat, cu consecința achitării sale pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat.

În concluzie, s-a solicitat a se observa că,

în drept, s-

au invocat dispozițiile art. 433, art. 434 alin. (1), art. 436 alin. (1), art. 437, art. 438 alin. (1) pct. 7 și art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) prima teză C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurentul inculpat A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 197 din 01 iunie 2016 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1440/A din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara la pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru infracțiunile de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție, recursul în casație devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Recursul în casație reprezintă, așadar, un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, fiind analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

În cauză, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Înalta Curte de Casație și Justiție notează că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege.

Prin decizia recurată s-a reținut că, în perioada februarie - aprilie 2012, inculpatul B. a promis inculpatului A. că are influență asupra primarului comunei Sacu jud. Caraș - Severin și a membrilor comisiei de licitație, pentru a-l determina pe acesta să-și încalce atribuțiile de serviciu în sensul de a-l favoriza cu ocazia desfășurării unei proceduri de achiziție publică, astfel încât să i se atribuie contractul având ca obiect „Curățirea și întreținerea pășunilor pe raza com. Sacu”, iar pentru aceasta, a pretins pentru martorul D., primarul com. Sacu, suma de 20000 euro.

De asemenea, inculpatul B., în aceeași perioadă, a promis inculpatului A. că, în calitatea pe care o deținea, de director executiv al C. Caraș-Severin, va determina atribuirea către acesta a contractului de achiziție publică, prin emiterea unei adrese către autoritatea contractantă care să ducă la eliminarea competitorilor cu oferte situate sub cea propusă de el, iar pentru aceasta a pretins ca suma de bani de 55.000 euro rezultată din atribuirea acelui contract, să fie împărțită în mod egal cu inculpatul A.

Totodată, prin decizia atacată s-a reținut că inculpatul A., în perioada februarie - aprilie 2012, a promis inculpatului B. că va remite suma de 20000 euro pentru influențarea martorului D. ca să îl avantajeze la obținerea unui contract de achiziție publică printr-o licitație organizată de autoritatea contractantă, com. Sacu, jud. Caraș-Severin.

De asemenea, inculpatului A., în perioada februarie - aprilie 2012, a promis inculpatului B. remiterea a jumătate din suma de 55000 euro (rezultată din eventuala obținere a contractului de achiziție publică, după scăderea T.V.A., impozitului pe profit, a eventualelor lucrări executate parțial, precum și a sumei ce trebuia remisă inculpatului D.) pentru ca acesta, în calitate de director executiv al C. Caraș-Severin, să emită o adresă către autoritatea contractantă prin care să se elimine competitorii participanți la licitație.

Din analiza motivelor de recurs în casație, Înalta Curte consideră că, în realitate, se solicită

o rejudecare a cauzei prin reaprecierea probelor și stabilirea unei alte situații de fapt.

Însă, situația de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel nu poate fi modificată pe calea recursului în casație, astfel că reevaluarea conținutului mijloacelor de probă nu poate fi realizată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., în condițiile în care

recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Din situația de fapt, stabilită de instanța de apel în urma aprecierii probelor administrate în cursul procesului penal, reies a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În acest sens, se precizează că

instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac reprezintă un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului în urma cercetării judecătorești, ci desființarea deciziei dacă aceasta este contrară legii.

În susținerea cazului de recurs în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. a mai invocat că instanța de apel a ignorat apărările sale, însă acestea constituie critici relative la exercitarea dreptului la un proces echitabil, ceea ce, potrivit legii, nu se subsumează niciunui caz de recurs în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat,

recursul în casație declarat de inculpatul

A. împotriva Deciziei penale nr. 1440/A din data de 23 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

recurentul - inculpat

A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. 6 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 360 lei

, va rămâne în sarcina statului

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1440/A din data de 23 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 90 lei, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 360 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2017.