ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 458/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 302/PI din 07 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2013,

cu privire la inculpatul A. s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează: din infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.; din infracțiunea prev. de 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 în infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 5 C. pen., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), (2) lit. c), art. 2

1

lit. b) C. pen. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 233, 234 alin. (1) lit. a), e) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., din infracțiunea prev. de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 5 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 295/2004 în infracțiunea prev. de art. 342 alin. (1), (5) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., din infracțiunea prev. de art. 141 din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., din infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1) lit. a)

1

, alin. (2) lit. a),d din Legea nr. 407/2006 în infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006, actualizată la data de 24 iulie 2015, cu aplic. art. 5 C. pen., din infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 371 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. și din infracțiunea prev. de art. 194 C. pen. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunea prev. de art. 371 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.;

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunea prev. de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. a), e) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k) C. pen. pe o perioadă de 3 ani și 6 luni după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. art. 342 alin. (1), (5) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în formă agravată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 342 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k) C. pen. pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 42 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006, actualizată la data de 24 iulie 2015, cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k)

C. pen. pe o perioadă de 1 an și 6 luni după executarea pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care fost adăugat un spor de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicând inculpatului A. pedeapsa rezultantă de 6 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 45 C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k) C. pen. pe o perioadă de 3 ani și 6 luni după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b), h), k) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv din perioada 06 iunie 2013-24 octombrie 2013.

Au fost respinse acțiunile civile formulate de Direcția Silvică Timiș și Agenția Națională pentru Administrare Fiscală - prin Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice Timiș.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea lamei de cuțit în lungime de 18 cm, și a mânerului de cuțit confecționat din lemn de corn cu lungimea de 11,3 cm, a dispozitivului cilindric din metal acoperit cu bandă textilă de culoare neagră, prevăzut cu un canal interior și cu un filet interior la una din extremități, a probelor - urme secundare ale tragerii ridicate de pe mâinile stânga și dreapta ale inculpaților A., B. și C., precum și a eprubetelor conținând urmele biologice recoltate din probele de culoare brun roșcată cu aspect de sânge din fața intrării în clubul Ibiza din Timișoara.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A., printre alții, la plata sumei de 3.500 lei.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate au declarat apel, printre alții, inculpatul A. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara.

Prin Decizia penală nr. 294/A din 10 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate, printre alții, de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 302/PI din 07 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/30/2013.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva aceleiași sentințe, a desființat sentința penală apelată și rejudecând:

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice, printre alții, de la inculpatul A..

A menținut celelalte prevederi ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În baza art. 272 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au fost reținute în sarcina acestuia.

Sub aspectul situației de fapt,

instanța de apel a reținut, în esență, că la data de 13 octombrie 2013, inculpații A., D., E., F., G. și H. au desfășurat activități de preluare, transport și depozitare a țigărilor provenite din contrabandă, în scopul obținerii de beneficii financiare, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă,

prev. de

art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (autor E.), respectiv complicitate la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (A., D., F., G. și H.).

S-a considerat că fapta inculpatului E., care prin amenințări cu un cuțit l-a deposedat pe victima I. de cantitatea de 8 baxuri cu țigări în valoare de 5.000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată în forma

prev. de

art. 211 alin. (1), (2) lit. c), art. 2

1

lit. b) C. pen. anterior, respectiv complicitate la această infracțiune, în ceea ce privește pe inculpații A. și D., întrucât autorul s-ar fi consultat cu aceștia înainte de săvârșirea presupusei infracțiuni și după ce aceștia ar fi luat măsuri de supraveghere a traseului între loc. Oravița și Moravița, aceeași faptă fiind reținută în sarcina inculpatului G., care ar fi supravegheat locul pe raza loc. Grădinari, angajându-se să asigure păstrarea bunurilor sustrase prin violență de către E. prin blocarea cu mașina a urmăritorilor.

Totodată, la data de 13 octombrie 2011 inculpatul D. i-a contactat pe inculpații A. și E., stabilind preluarea unei cantități de țigări în zona Oravița prin intermediul martorului I., preluarea cantităților de țigări făcându-se fără a plăti contravaloarea acestora, folosindu-se în acest sens de acte de inducere în eroare sau chiar acte de violență, sens în care persoanele implicate s-au deplasat în loc. Oravița, făcându-se în același timp și activități de verificare a traseului, inculpatul H. având sarcina de a efectua activități de supraveghere în loc. Grădinari.

Martorul I. s-a întâlnit cu inculpatul E., în parcarea magazinului din Oravița, iar inculpatul E. motivând că dorește să vizioneze țigările de contrabandă înainte de a face plata a scos un cuțit din haină cu care l-a amenințat pe martorul I., cerându-i pe un ton amenințător să plece din mașina în care se aflau țigările, martorul sărind speriat din mașina aflată în mers, inculpatul E. continuându-și deplasarea spre loc. Moravița contactându-l pe inculpatul A. pentru a se asigura că drumul este liber și nu este urmărit de I. sau prietenii acestuia.

În urma incidentului martorul I. împreună cu mai multe persoane printre care și martorul cu identitate protejată J. a sunat și la umărul de urgență 112, iar în final țigările transportate de inculpatul E. la indicația inculpatului A., au fost depozitate la domiciliul inculpatului F. în loc. Moravița, iar ca urmare a apelului la numărul de urgență, un echipaj de poliție aflat pe raza loc. Moravița a procedat la oprirea acestui inculpat care se afla la volanul autoturismului, pentru efectuarea de verificări imediat după ce acesta a părăsit casa inculpatului F., iar apoi condus la sediul poliției orașului Deta.

În ceea ce privește starea de fapt arătată mai sus s-a concluzionat că fapta inculpatului E. de a sustrage din detenția numitului I., la data de 13 octombrie 2011, în loc. Oravița, mai multe baxuri de țigări prin amenințarea acestuia cu acte de violență, folosindu-se de un cuțit în acest sens, în timp ce se aflau într-un autoturism, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, în forma prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.

De asemenea, având în vedere că inculpatul E. a sustras țigări provenite din contrabandă și apoi le-a transportat cu autoturismul, pe ruta Oravița - Moravița, pe care apoi l-a depozitat la locuința inculpatului F., s-a constatat că fapta sa întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă în forma prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Inculpații A. și D., ca urmare a unei înțelegeri prealabile cu inculpatul E., au acordat ajutor acestui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și contrabandă prin facilitarea întâlnirii acestuia cu numitul I., intermediarul tranzacției cu țigări provenite din contrabandă, l-au sfătuit pe inculpatul E. în legătură cu actele întreprinse de către acesta, s-au deplasat în loc. Oravița, au supravegheat zona, au contactat alte persoane și au dispus poziționarea acestora pe traseu pentru a supraveghea zona și a asigura în aceste condiții scăparea inculpatului E., precum și au asigurat locul de depozitar a țigărilor, faptele inculpaților A. și D. întrunind astfel elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 233,234 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., respectiv complicitate la contrabandă prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

O altă acuzație reținută de către instanțele de fond, constă în aceea că, în cursul anului 2011, inculpații A., B., C., K. și L., prin folosirea fără drept de arme, muniții și dispozitive interzise de lege, au participat la acțiuni de braconaj pe fondul de vânătoare Pișchia, care ar întruni în opinia procurorului, elementele constitutive ale infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 pct. 6 din Legea nr. 39/2003. S-a mai lansat acuzația referitoare la inculpații A., B., C., că, în data de 2/3 decembrie 2012 ar fi procurat o carabină cu amortizor pe care au utilizat-o la braconarea unui mistreț,

săvârșind, în opinia procurorului, infracțiunile de operațiuni fără drept cu dispozitive interzise prev. de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 5 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 295/2004, efectuarea fără drept de operațiuni cu arme și muniții prev. de art. 141 din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. și braconaj în formă calificată, prev. de art. 42 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a), d din Legea nr. 407/2006, arătându-se în același timp că inculpatul K. a facilitat activitatea infracțională de mai sus, pregătind terenul de vânătoare, prin ademenirea vânatului cu mâncare, a permis accesul inculpaților în locuința sa pentru pregătirea armelor și i-a însoțit pe inculpați pe fondul de vânătoare pentru braconaj, săvârșind în opinia procurorului infracțiunea de complicitate la infracțiunile de operațiuni fără drept cu dispozitive interzise prev. de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 5 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 295/2004, efectuarea fără drept de operațiuni cu arme și muniții prev. de art. 141 din Legea nr. 295/2004 rap. la art. 279 alin. (1) C. pen. și braconaj în formă calificată, prev. de art. 42 alin. (1) lit. a)

1

și alin. (2) lit. a), d din Legea nr. 407/2006.

Aceleași infracțiuni ca cele menționate mai sus au fost reținute în sarcina inculpatului L., paznic al Ocolului Silvic Pișchia, care, după o discuție prealabilă avută cu liderul grupului infracțional, i-a preluat pe inculpații A., B., C. și K., transportându-i pe fondul de vânătoare cu o mașină cu numere false de vânătoare, permițându-le acestora să braconeze prin utilizarea de dispozitive interzise (inculpatului L. s-a mai reținut și infracțiunea de conducere a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002).

S-a reținut că la data de 2 decembrie 2011, inculpatul A. a luat legătura telefonic cu inculpatul L. angajat în cadrul Cantonului Silvic Pișchia, în vederea desfășurării unor activități de braconaj în acel canton, iar primind acordul inculpatului, i-a comunicat inculpatului C. să facă pregătirile necesare, respectiv să pregătească o armă, fiind chemat pentru această activitate și inculpatul B., respectiv inculpatul K., care, având în vedere că locuia în localitatea Pișchia, avea misiunea să se ocupe de detaliile legate de deplasarea de la locuința sa din Pișchia până la fondul de vânătoare.

Inculpații au acționat conform înțelegerii, deplasându-se la fondul de vânătoare din zona Cantonului Silvic Pișchia, efectuând activități de braconaj în decursul a mai multe ore, trăgându-se focuri de armă, fără însă a se putea stabili cu certitudine dacă activitățile desfășurate au avut sau nu ca rezultat, rănirea sau uciderea vreunui animal.

După desfășurarea activităților menționate, inculpatul L. i-a transportat pe inculpați din zona cantonului la locuința inculpatului K. cu un autoturism, iar inculpații A., B. și C. au plecat spre Timișoara, pe traseu fiind însă opriți în trafic în localitatea Giarmata, de către organele de poliție, fiind găsite o

armă de vânătoare, un amortizor de armă, 4 cartușe, 3 cuțite de vânătoare și proiectoare, iar ca urmare a efectuării, ulterior, a unui raport de constatare tehnico-științifică (din 30 ianuarie 2012) fiind puse în evidență, pe arma de vânătoare și amortizor, reziduri de tragere, respectiv urme secundare ale împușcăturii, iar mai mult decât atât, s-a mai constatat, inclusiv prin alte două rapoarte de constatare tehnico-științifică (din 25 mai 2012 și din 03 februarie 2012), că arma ridicată este în stare de funcționare, că țeava armei a fost modificată și arma putea efectua trageri cu dispozitivul cilindric montat pe retezătura dinaintea țevii.

În cauză s-a mai efectuat și un alt raport de expertiză criminalistică, respectiv din 22 aprilie 2015, care de asemenea, a constatat că arma ridicată prezintă un dispozitiv tip amortizor, efectuat artizanal, specific dispozitivelor destinate diminuării zgomotului împușcăturii cauzat prin arderea unei încărcături.

Cu privire la rezultatul activităților de braconaj derulate de inculpați, s-a susținut în cuprinsul actului de sesizare a instanței că ar fi rezultat uciderea unui porc mistreț, motiv pentru care Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Ocolul Silvic Timișoara, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea mistrețului împușcat de inculpați, însă instanța constată că nu rezultă cu certitudine din ansamblul materialului probator că a avut loc rănirea sau uciderea mistrețului în cauză, întrucât, după tragerea unor focuri de armă, inculpații nu au găsit animalul, iar în mașina oprită de organele de poliție, în care se deplasau inculpații, nu a fost găsit nici un animal sau vreo urmă biologică care să ateste un eventual transport al acestuia, după cum nu a fost descoperit nici la cantonul Silvic din Pișchia nicio urmă a vreunui animal împușcat. Această situație rezultă și din faptul că inculpații, în convorbirile telefonice au arătat că nu au vânat nici un animal, astfel că în mod judicios s-a stabilit că în cauză rezultatul activităților de braconaj nu a avut un rezultat concret așa cum se susține în actul de inculpare, respectiv vânarea unui porc mistreț care să reprezinte apoi, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, un prejudiciu cert care să fie recuperat de către partea civilă.

Totodată, s-a reținut că fapta inculpaților A., B. și C. de a se deplasa în noaptea de 2/3 decembrie 2011 pe fondul de vânătoare Pișchia, de a pătrunde și a derula activități de căutare și urmărire a vânatului în vederea uciderii și dobândirii vânatului, având asupra lor o armă de vânătoare în stare de funcționare, care nu le aparțineau, pe care o dețineau fără drept și fără a poseda permis de vânătoare și fără a fi eliberată autorizație de vânătoare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., 342 alin. (1) și (5) C. pen., respectiv braconaj prev. de art. 42 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006, iar în ceea ce privește faptele inculpaților K. și L. de a-i ajuta pe inculpații A., B. și C. la derularea acțiunilor de braconaj, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev.

de art. 48 Code penal rap. la art. 342 alin. (1) C. pen. și al infracțiunii de complicitate la braconaj, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006, inculpatului L. reținându-i-se și agravanta prevăzută de art. 42 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, având în vedere că acesta avea atribuții de serviciu în domeniul vânătorii, având funcția de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Pișchia.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, în esență, s-au susținut următoarele:

Cu privire la pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a susținut că, din examinarea stării de fapt descrisă în actul de inculpare și în hotărârile judecătorești atacate prin prezentul recurs în casație, rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. a), e) C. pen., contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, de braconaj prevăzută de art. 42 din Legea nr. 42/2006 și de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie,

a arătat că obiectul material al acesteia, respectiv cantitatea nedefinită de țigări, a fost introdusă în autoturismul proprietatea inculpatului E. la data de 13 octombrie 2011, în mod voluntar, de către numitul I., presupusul proprietar al țigărilor, împrejurare în raport cu care nu mai poate fi reținută infracțiunea de tâlhărie, fapta nefiind prevăzută de legea penală. Numitul I. a pierdut stăpânirea de fapt asupra țigărilor întrucât, din punct de vedere al reglementărilor din dreptul civil, dispunerea de un bun încredințat cu orice titlu de către proprietarul sau posesorul său are valoare de cvasidelict și nu poate constitui furt, ca și condiție esențială pentru existența infracțiunii de tâlhărie.

Totodată, inculpatul a arătat că starea de fapt reținută de către instanțele de fond cu privire la această faptă nu este corectă.

În ceea ce privește infracțiunea de contrabandă,

prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, față de jurisprudența înaltei Curte de Casație și Justiție, din care se desprinde concluzia că ajutorul pe care l-a dat la transportul țigărilor nu este sancționat de legea penală. A invocat în acest sens Decizia în interesul Legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013 conform căreia infracțiunea de contrabandă poate fi comisă cu intenție directă, calificată prin îndeplinirea condiției ca făptuitorul să cunoască că bunurile provin din contrabandă sau că sunt destinate săvârșirii acesteia, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 32 din 11 decembrie 2015, prin care s-a statuat că sintagma „cunoscând că provin din contrabandă" privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în

țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

A susținut că nici acesta, nici inculpatul E. nu au cunoscut împrejurările în care I. a intrat în posesia țigărilor. Sintagma că inculpatul A. cunoștea că este vorba de țigări de contrabandă, folosită de către instanțele de fond și de către acuzare, nu este suficientă pentru a fi în prezența prevederilor incriminate de legea penală. A considerat că o dovadă în plus este și maniera în care a fost soluționată acțiunea civilă a Agenția Naționale de Administrației Fiscale, în sensul respingerii acesteia, întrucât pe baza probelor nu a putut fi stabilită cantitatea exactă de țigări. Instanțele de fond au reținut că țigările nu au fost găsite și indisponibilizate de către organele de urmărire penală, omițându-se efectuarea unei percheziții la locuința inculpatului Samuilă, ceea ce denotă imposibilitatea instanței de judecată de a aprecia asupra provenienței țigărilor, de a căror existență a fost convinsă la momentul soluționării cauzei și de a avea reprezentarea certă că acestea provin din contrabandă.

A apreciat că starea de fapt reținută de către instanțele de fond și incidența prevederilor legii penale în ceea ce îl privește se impune a fi reexaminată prin prisma art. 50 alin. (2) C. pen., având în vedere că circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului și participanților, numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

În ceea ce privește infracțiunea de braconaj,

reținută în sarcina sa, constând în derularea de acțiuni de căutare și urmărire având ca scop uciderea și dobândirea vânatului, a menționat că această faptă nu era prevăzută de legea penală la data comiterii ei, respectiv decembrie 2011 și nici la data întocmirii rechizitoriului.

La data întocmirii rechizitoriului, respectiv 25 iulie 2013, potrivit încadrării juridice dată de procuror acestor fapte, constituia infracțiunea de braconaj, vânătoarea fără autorizație, fapta fiind mai gravă dacă era săvârșită de două sau mai multe persoane împreună și pe timp de noapte.

A apreciat că, sub aspectul relevanței penale, este importantă accepțiunea dată de legiuitor activității materiale incriminate ca acțiune în cazul concret, vânătoarea care, la aceeași dată, era definită de art. 1 lit. u) din Legea nr. 407/2006 ca fiind „acțiunea de pândire, căutare, stăpânire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea sau uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele 1 și 1". Față de această precizare, a conchis că legea conferă relevanță penală doar unei activități finalizate cu capturarea sau uciderea animalelor sălbatice, ceea ce nu este cazul în speță. Inculpații au fost depistați în trafic după părăsirea fondului de vânătoare, fără a se descoperi în autoturismul cu care se deplasau vreun animal sălbatic sau vreo urmă biologică care să ateste transportul acestora, iar pe fondul de vânătoare nu s-a descoperit niciun animal ucis.

A susținut că forma infracțiunii de braconaj, constând în derularea de acțiuni de căutare și urmărire având ca scop uciderea și dobândirea vânatului, este prevăzută de legea penală de la data de 24 iulie 2015.

Referitor la infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor,

prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., a susținut că aceasta nu poate fi reținută în sarcina sa, chiar dacă a condus un vehicul în care se găsea o armă, față de împrejurarea că inculpații B. și C. aveau permise de port-armă valabile la acea dată, iar arma nu putea fi deținută, în mod simultan, de 3 persoane diferite.

Starea de fapt imputată inculpaților, de a fi depistați în trafic în dreptul localității Giarmata, jud. Timiș, în timp ce se deplasau cu autoturismul condus de inculpatul A., în care se afla o armă de foc, închisă într-o husă, nu are relevanță penală.

De asemenea, a apreciat că în cauză este incident și pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen., prin prisma modului în care a fost aplicată pedeapsa pentru pluralitatea de infracțiuni reținută în sarcina sa, în sensul că s-a aplicat legea nouă în condițiile în care toate faptele au fost săvârșite sub imperiul Codului penal anterior.

Prin Încheierea nr. 380/RC din 4 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. x/30/2013, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 294/A din 10 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate conduce la modificarea situației de fapt reținută de către instanța de apel și nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-a putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Se constată că inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. -„inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală'"- se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat

o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte constată că inculpatul A., prin motivele de casare invocate, susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. a), e) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., de complicitate la contrabandă, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 5 C. pen. și de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, în formă agravată, prevăzută de art. 342 alin. (1), (5) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

Cu privire la infracțiunea de braconaj, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006, actualizată la data de 24 iulie 2015, cu aplic. art. 5 C. pen., apreciază că aceasta nu era prevăzută de legea penală la data la care s-a reținut săvârșirea acesteia și nici la data la care a fost sesizată instanța prin rechizitoriu.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, raportat la dispozițiile art. 233 C. pen., că infracțiunea de tâlhărie constă în „Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea "

Tâlhăria este calificată, conform art. 234 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., reținute în sarcina recurentului-inculpat, când este săvârșită în următoarele împrejurări:

,,a) prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante;

e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport."

Recurentul-inculpat A. susține că infracțiunea de complicitate la tâlhărie, reținută în sarcina sa, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare. în esență, apreciază că acțiunea reținută ca si element material al infracțiunii de tâlhărie este un cvasidelict civil, ce nu poate avea conotații penale, în sensul că nu este îndeplinită una dintre condițiile elementului material al infracțiunii complexe de tâlhărie, anume acela de luare a unui bun din detenția sau posesia altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de și-l însuși pe nedrept, față de împrejurarea că martorul I. a introdus în mod voluntar țigările în autoturismul proprietatea inculpatului E.

De asemenea, a contestat aplicabilitatea art. 234 C. pen., respectiv forma agravată de săvârșire a faptei într-un mijloc de transport, față de împrejurarea că autoturismul în care s-a reținut săvârșirea faptei nu era destinat transportului în comun.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cazul infracțiunii de tâlhărie elementul material este constituit din două acțiuni conjugate: acțiunea de furt(acțiunea principală) și acțiunea de violență, de amenințare sau de folosire a altor constrângeri(acțiunea adiacentă).

Prin urmare, acțiunea principală constă, ca și la furt, din luarea bunului mobil din posesia victimei, fără consimțământul acesteia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.

Conform art. 916 C. civ., „Posesia este exercitarea in fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care ii stăpânește si care se comporta ca un proprietar."

Potrivit art. 917 alin. (1) C. civ., Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului fie in mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane."

Astfel, pentru ca stăpânirea unui bun să fie calificată drept posesie, trebuie să fie întrunite cumulativ două elemente: unul material, care presupune un contact direct cu lucrul și unul psihologic,care constă în voința celui care stăpânește bunul de a se comporta cu privire la acesta ca un adevărat proprietar.

Exercitarea elementului material al posesiei nu este însă echivalentă cu un contact permanent și nemijlocit cu bunul posedat, astfel încât simpla depozitare a bunului într-un loc cunoscut de posesor nu poate conduce la pierderea posesiei.

De altfel, conform art. 921 C. civ., posesia încetează prin: transformarea sa în detenție precară, înstrăinarea bunului, abandonarea bunului mobil sau înscrierea în cartea funciară a declarației de renunțare la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil, pieirea bunului, trecerea bunului în proprietate publică, înscrierea dreptului de proprietate al comunei, orașului sau municipiului, după caz, conform art. 889 alin. (2) și deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un an.

Prin urmare, introducerea voluntară de către martorul I. a mai multor baxuri de țigări în portbagajul autoturismulului, proprietatea inculpatului E., pentru a verifica calitatea acestora înaintea perfectării unui contract de vânzare-cumpărare, chiar dacă aceștia s-au înțeles asupra prețului, nu echivalează cu pierderea posesiei asupra țigărilor a martorului I., față de împrejurarea că, în cauză, nu a intervenit o înstrăinare a acestor bunuri.

Nici dobândirea dreptului de proprietate asupra țigărilor de către inculpatul E. prin prescripția achizitivă instantanee nu poate fi reținută în cauză. Recurentul-inculpat confundă prezumția de proprietate, prevăzută de art. 935 C. civ., cu dobândirea unui bun mobil prin posesia de bună credință(art. 937 C. civ.), ceea ce presupune încheierea unui act translativ de proprietate

oneros cu un neproprietar. Or, pentru a opera transferul posesiei țigărilor era necesar, cum corect au reținut instanțele de fond, ca între cei doi să se perfecteze o înțelegere cu privire la transferul dreptului de proprietate, ceea ce nu s-a întâmplat din moment ce, așa cum s-a arătat anterior, conform situației de fapt reținute în apel, înțelegerea urma să fie perfectată după verificarea de către inculpatul E. a calității țigărilor și plata prețului.

Martorul I. nu a abandonat sau uitat baxurile de țigări în autoturismul inculpatului E., ci acesta a fost nevoit să le abandoneze ca urmare a constrângerii exercitate asupra sa de către inculpat, care l-a amenințat cu un cuțit și l-a determinat să sară din autoturism în timpul mersului.

Fapta ilicită a inculpatului E. de a sustrage din detenția numitului I., la data de 13 octombrie 2011, în loc. Oravița, mai multe baxuri de țigări provenite din contrabandă, prin amenințarea acestuia cu acte de violență, folosindu-se în acest sens de un cuțit, în timp ce se aflau în autoturism, nu poate fi calificată ca fiind nici cvasidelict civil, cum susține apărarea, față de împrejurarea că, în această situație, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, corespunzătoare acțiunii reținute în sarcina inculpatului, se săvârșește din culpă, în timp ce instanțele de fond au reținut săvârșirea faptei de către inculpați cu intenție.

În ceea ce privește agravanta prevăzută la lit. e) a alin. (1) al art. 234 C. pen., respectiv săvârșirea faptei într-un mijloc de transport, se constată, pe de o parte, că legiuitorul nu distinge între vehiculele destinate transportului în comun și celelalte mijloace de transport, iar pe de altă parte, că rațiunea pentru care a fost reglementată această agravantă, respectiv faptul că opunerea victimei este mai ușor de înlăturat, nu impune o astfel de distincție.

În acest context, ajutorul dat de către recurentul-inculpat A. inculpatului E. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. a), e) C. pen.

Referitor la infracțiunea de complicitate la contrabandă, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurentul-inculpat contestă forma de vinovăție cu care instanța de fond a reținut săvârșirea faptei, susținând, contrar situației de fapt stabilită prin decizia curții de apel, că nu avea cunoștință că țigările provin din contrabandă, respectiv de modul cum aceste țigări au intrat pe teritoriul României, aspecte de fapt ce nu pot fi analizate și revizuite în calea de atac a recursului în casație, așa cum solicită acesta.

De asemenea, se constată că în ceea ce privește infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, informă agravată, prevăzută de art. 342 alin. (1) și (5) C. pen., recurentul-inculpat A. contestă tot situația de fapt stabilită de către Curtea de Apel Timișoara, în sensul că acesta a deținut, fără drept, o armă letală interzisă, susținând că această infracțiune nu poate fi reținută în sarcina sa, chiar dacă a condus un vehiculul în care se găsea acea armă, față de

împrejurarea că inculpații B. și C. aveau permise de port armă valabile la acea dată, iar arma nu putea fi deținută în mod simultan de 3 persoane diferite.

În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că, în modalitatea în care a fost reținută săvârșirea acestei infracțiuni, participația penală este posibilă în toate formele sale, inclusiv coautorat, aspect față de care împrejurarea că inculpații B. și C. aveau permise de port armă valabile este lipsită de relevanță.

Referitor la infracțiunea de braconaj, recurentul-inculpat A. susține că aceasta nu era prevăzută de legea penală la data de 2 decembrie 2011.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de apel de apel a apreciat că fapta inculpaților A., B. și C. de a se deplasa în noaptea de 2/3 decembrie 2011 pe fondul de vânătoare Pișchia, de a pătrunde și a derula activități de căutare și urmărire a vânatului în vederea uciderii și dobândirii vânatului, având asupra lor o armă de vânătoare în stare de funcționare, care nu le aparținea, pe care o dețineau fără drept și fără a poseda permis de vânătoare și fără a fi eliberată autorizație de vânătoare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de braconaj prev. de art. 42 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. c) din Legea nr. 407/2006.

Conform art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006 (forma actuală), constituie infracțiune de braconaj vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare.

Potrivit lit. c) a alin. (2) al art. 42 din Legea nr. 407/2006 (forma actuală), fapta este mai gravă când vânătoarea s-a realizat pe timp de noapte, cu excepția speciilor la care vânătoarea este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea și practicarea vânătorii.

Conform aceluiași articol, la data de 2 decembrie 2011 era sancționată la alin. (1) lit. a), „vânătoarea fără permis de vânătoare'", și la alin. (2) lit. d), „vânătoarea pe timp de noapte, cu excepția speciilor la care vânătoarea este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea și practicarea vânătorii."

În ceea ce privește definirea noțiunii de vânătoare, se constată că în ambele forme ale Legii nr. 407/2006, aceasta este identică: acțiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele 1 și 2, aflate în stare de libertate.

Din niciuna dintre aceste variante normative nu se poate deduce că o activitate de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire a animalelor din speciile menționate este calificată ca fiind vânătoare numai dacă se finalizează cu uciderea sau capturarea acestora. Uciderea sau capturarea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele 1 și 2 este finalitatea urmărită de autor, nu rezultatul infracțiunii.

Or, textul incriminator nu condiționează existența infracțiunii de obținerea rezultatului urmărit, respectiv capturarea sau uciderea vânatului, nici la data săvârșirii faptei, nici ulterior, aspect față de care se reține că infracțiunea de

braconaj era prevăzută de legea penală la data săvârșirii faptei, respectiv 2/3 decembrie 2011.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege'’, Înalta Curte reține că aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată, instanța de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, tocmai datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, așa cum s-a menționat anterior.

O pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

Acestea împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc), dar pot fi și de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).

Totodată, pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i se pot aplica, potrivit C. pen. anterior, în anumite condiții și pedepse accesorii și complementare constând în interzicerea unui sau mai multor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. anterior, al căror cuantum poate fi cenzurat pe calea cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată însă că recurentul-inculpat contestă legalitatea limitelor de pedeapsă doar raportat la greșita aplicare a art. 5 C. pen., susținând că în mod greșit instanța de apel a aplicat sporul obligatoriu prevăzut de C. pen., față de împrejurarea că toate faptele au fost săvârșite sub imperiul C. pen. anterior, critici ce nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În plus, având în vedere argumentele pe care apărarea le-a invocat în susținerea cazurilor de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că pentru respectarea unui just echilibru între principiul legalității, autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive și principiul securității raporturilor juridice, calea recursului în casație a fost limitată la cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. și vizează exclusiv situația de drept, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege, iar nu situația de fapt. Prin urmare, admiterea în principiu a recursului în casație raportat la ansamblul motivelor invocate de către inculpat în cuprinsul cererii, nu poate conduce la revizuirea situației de fapt sau la analiza legii penale mai favorabile inculpatului ori

să sancționeze sau să complinească argumentele instanței de apel, astfel de erori, chiar reale, neputând fi sancționate pe calea recursului în casație.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 294/A din 10 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă

.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 noiembrie 2016.