ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 292/RC/2017

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 23 din 29 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Neamț, în Dosarul nr. x/103/2015, cu privire la A., în temeiul art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Neamț nr. x/D/P/2011, astfel:

- din art. 367 alin. (1) C. pen. în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- din art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen., în art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

- din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen., în art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

- din art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 48 C. pen. și art. 35 C. pen. în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

A fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 3 ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

- 3 ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

- 3 ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2

002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 86

1

C. pen. anterior raportat la art. 86

2

C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului A., de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău, pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) și c) C. pen. anterior, iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii, pe durata termenului de supraveghere.

În temeiul art. 86

3

C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice in

formații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

I s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 86

4

C. pen. anterior, cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 19 C. proc. pen., art. 1357 și 1373 C. civ. raportat la art. 119 alin. (1) și art. 120 C. proc. fisc. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B., C.

Au fost obligați inculpații D., E., F., G., H., I. și J., K., A., L., SC M. SRL și SC N. SRL, în solidar, să plătească părții civile B., C. suma de 1.572.531,53 lei - despăgubiri civile, ce va fi actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de C. proc. fisc.

A fost obligat inculpatul A., alături de alți inculpați cercetați în cauză, în solidar, să plătească părții civile B., C. suma de 1.371.127,53 lei - despăgubiri civile, ce va fi actualizată la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de C. proc. fisc.

În temeiul art. 249 C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/200, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., ș.a., până la concurența sumei de 1.371.127,53 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel A., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău și alți inculpați.

Prin Decizia penală nr. 1369 din 15 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău și, în consecință:

A fost desființată, în parte, sentința penală nr. 23/2016 a Tribunalului Neamț și, în rejudecare, printre altele:

A fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

- 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

- 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

Pedeapsa principală de executat pentru inculpatul A. a fost de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de executat 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior.

Au fost înlăturate dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispusă față de inculpatul A.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelată.

A fost respins, apelul declarat de A., ca nefondat.

A fost obligat A., ș.a. la plata sumei de 500 lei, fiecare, către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale în apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație A., ș.a.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 martie 2017.

Prin încheierea din data de 19 mai 2017, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale, pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. și pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. numai în ceea ce privește neîndeplinirea cerinței prevăzute de lege pentru existența subiectului activ al infracțiunii de spălare de bani.

S-a trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casație. S-a fixat termen la data de 13 iunie 2017, pentru când s-a citat inculpatul A.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu ale cererilor de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 1369/2016 din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de către inculpați, prin apărător ales, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., cuprinzând numele, prenumele și domiciliul procesual ales al părții care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată și semnătura.

Cu privire la inculpatul A., Înalta Curte a constatat că acesta a invocat în cererea de recurs în casație, cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în cererea de recurs în casație s-a susținut că inculpatul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003; evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005; evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005; complicitate la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 C. pen.

Astfel, s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, întrucât, potrivit doctrinei penale și jurisprudenței, „aderarea la o asociere constituită în scop infracțional constă în dobândirea calității de membru al asocierii și ea se poate manifesta expres (de pildă, prin depunerea unui jurământ) sau tacit (spre exemplu, prin desfășurarea unor activități din care rezultă că cel în cauză se consideră membru al grupului)”, iar, în cauză, nu există nicio probă că inculpatul A. a aderat la un grup infracțional. Dimpotrivă, chiar în considerentele deciziei penale atacate s-a reținut că „de la data de 17 iulie 2010, administrarea societății (SC M. SRL) a fost preluată integral de către inculpatul A., acesta ocupându-se, doar el, de toate activitățile societății până la 20 octombrie 2010", când societatea a fost preluată de altă persoană. Mai mult, din probele administrate (declarația inculpatului A. dată la Tribunalul Neamț, în ședința publică din 29 octombrie 2014; convorbirea telefonică înregistrată dintre inculpatul L. și D., redată la pagina 88 - 89 din Rechizitoriu) rezultă că inculpatul A. nu a aderat la grupul infracțional și nu a devenit un membru al grupului infracțional.

Așadar, s-a considerat că nu s-a dovedit acțiunea de aderare ca element al laturii obiective al infracțiunii, motiv pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și s-a solicitat achitarea inculpatului pentru această infracțiune.

Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) și cea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în cererea de recurs în casație s-a susținut că instanțele au ignorat apărările inculpatului A. și probele care confirmau aceste apărări din care rezultă lipsa intenției ca element al laturii subiective și inexistența unui prejudiciu cert produs de acesta, ca element al laturii obiective.

În acest sens, s-a arătat că sumele de bani reținute în rechizitoriu sunt eronate. De altfel, aceste sume au fost contestate și în procedura de cameră preliminară, iar apărările inculpatului sunt confirmate de un raport al Gărzii Financiare Buzău (Nota de constatare - Anexa 8, fila 1 și 2), din care rezultă că nu a virat în conturile celor două societăți suma de 2.068.150 lei (cum eronat s-a reținut prin rechizitoriu și prin sentință) ci că, în realitate, s-au virat în total 1.455.353,33 lei, sume care au rezultat din operațiuni reale și legale, nu din operațiuni fictive.

De asemenea, s-a menționat că instanța nu a analizat apărările inculpatului, potrivit cărora nu a înscris în contabilitatea societății nicio factură fictivă, fiind un cumpărător de bună - credință, și astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd imperativ că „în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate” iar „soluția de condamnare se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”.

Totodată, s-a invocat că nu s-a stabilit un prejudiciu concret în sarcina inculpatului, având în vedere că în hotărârile atacate s-a reținut un prejudiciu total, însă A. nu a făcut parte din grupul infracțional, iar în rechizitoriu s-a constatat că implicarea acestuia a fost minimală și temporară în presupusele activități infracționale.

Prin urmare, în opinia apărării, toate aceste date și împrejurări care dovedesc că inculpatul A. nu a aderat la gruparea infracțională condusă de inculpatul D., nu a achiziționat cereale fără documente legale și nu a întocmit în activitatea desfășurată facturi fiscale fictive, ar fi trebuit să conducă instanțele la concluzia că nu există probe care să dovedească, dincolo orice îndoială rezonabilă, existența intenției inculpatului de a prejudicia bugetul de stat prin acte de evaziune fiscală.

Cu privire la complicitatea la infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 29 alin. (1), lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, s-a apreciat că nu este îndeplinită cerința prevăzută de lege pentru existența subiectului activ al infracțiunii de spălare de bani.

Astfel, s-a arătat că, potrivit doctrinei de specialitate „participantul la infracțiunea principală (delictum principale din care provine bunul albit) nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor dacă are calitatea de subiect al primei infracțiuni deoarece el a devenit deținător al bunului prin comiterea faptei principale.” Așa fiind, s-a susținut că, într-o asemenea situație, față de subiectul activ al infracțiunii principale „ar fi încălcat principiul non bis in idem conform căruia o persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru aceeași faptă numai o singură dată”. La aceeași concluzie s-a ajuns și în jurisprudență, reținându-se că „infracțiunea de spălare a banilor, asemenea infracțiunii de tăinuire și favorizarea infractorului, este distinctă de infracțiunile prin care s-a obținut produsul lor”, iar „caracterul subsecvent al infracțiunii de spălare a banilor reiese din împrejurarea că ea derivă dintr-o altă infracțiune care constituie situația premisă. Deci, subiect activ al celor două infracțiuni, nu poate fi una și aceeași persoană.”

Mai mult, analizând sintagma textului incriminatoriu prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 „cunoscând că (bunurile, n. ns.) provin din săvârșirea de infracțiuni”, doctrina a arătat și jurisprudență a confirmat că această exprimare „este folosită de legiuitor pentru a exclude din sfera subiecților activi persoanele care au participat la comiterea infracțiunii din care provin bunurile care formează obiectul spălării banilor.” Prin urmare, s-a apreciat că „semnificația sintagmei cunoscând că bunul provine din săvârșirea de infracțiuni este tocmai aceea de a exclude din câmpul subiecților activi pe cei care au săvârșit infracțiuni din care provin bunurile”.

Așadar, în opinia apărării, soluția instanțelor de condamnare a inculpatului A. pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani este nelegală și netemeinică.

Înalta Curte a constatat că numai criticile privind neîndeplinirea cerinței prevăzute de lege pentru existența subiectului activ al infracțiunii de spălare de bani se circumscriu cazului de casare invocat (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), astfel că, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., sub acest aspect recursul în casație este admisibil în principiu.

Referitor la celelalte aspecte invocate de inculpatul A. (neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 întrucât nu s-a dovedit acțiunea de aderare ca element al laturii obiective al acestei infracțiuni; lipsa intenției ca element al laturii subiective și inexistența unui prejudiciu cert produs de inculpat, ca element al laturii obiective ale infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) și art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005), Înalta Curte a observat că, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel, argumentele recurentului inculpat constituind veritabile critici în cadrul soluționării cauzei în fond și în căile de atac devolutive integral, susțineri care nu pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, pe de o parte, s-a susținut că în cauză nu ar fi întrunite condițiile de tipicitate subiectivă, situație care nu poate fi verificată pe calea recursului în casație, întrucât dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”, cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) C. proc. pen. Ca atare, din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta constituie o contravenție/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prev. art. 16 lit. b) teza a II a C. proc. pen. - nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege).

Pe de altă parte, s-a constatat că motivele recurentului vizează insuficiența probatoriului avut în vedere de către instanța de apel la pronunțarea soluției de condamnare, solicitându-se o reevaluare a acestuia, ceea ce nu poate avea loc în calea extraordinară de atac a recursului în casație, statuările în fapt din hotărârea definitivă neputând fi cenzurate în nici un fel.

În plus, s-a apreciat că invocarea formală a unor critici nu poate conduce la constatarea admisibilității recursului în casație sub aspectul lipsei elementelor constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) și cea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, argumentele prezentate trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., s-a constatat că în motivarea cererii de recurs în casație s-a susținut că pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, instanța de apel a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege. În susținerea acestui caz de casare s-a arătat că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în vigoare în perioada 17 iulie 2010 - 20 octombrie 2010, când se reține că s-a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală), pedeapsa pentru această infracțiune era de la 5 ani la 11 ani închisoare. Or, având în vedere că instanța de apel a reținut, ca și cea de fond, circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) și aplicarea art. 76 lit. b) C. pen. anterior, precum și aplicarea art. 5 C. pen., pedeapsa trebuia coborâtă sub minimul special de 5 ani.

Înalta Curte a constatat că aspectele invocate de inculpatul A. se circumscriu cazului de casare invocat (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), astfel că, sub acest aspect, cererea de recurs în casație este admisibilă în principiu.

Concluzionând în ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A., Înalta Curte a constatat că aceasta este admisibilă pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. și pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. numai în ceea ce privește neîndeplinirea cerinței prevăzute de lege pentru existența subiectului activ al infracțiunii de spălare de bani.

În raport de aceste considerente, având în vedere că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește, în limitele celor anterior expuse, cerințele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu și trimisă completului competent, în vederea judecării pe fond, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., fiind fixat termen la data de 13 iunie 2017.

În dezbateri, la termenul de judecată de la data de 13 iunie 2017, recurentul, beneficiind de asistența juridică a unui apărător ales, a solicitat admiterea recursului în casație formulat, incidente fiind, în opinia acestuia, cazurile prevăzute de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) și art. 438 pct. 12 C. proc. pen. (vizând aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele legale).

În susținerea orală cu referire la incidența dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărătorul recurentului s-a limitat la cele statuate de judecătorul de filtru în încheierea de admitere în principiu, concentrându-și concluziile numai în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru existența subiectului activ al infracțiunii de spălare de bani. Făcând apel la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Deciziile nr. 147 din 19 ianuarie 2011 și nr. 3164 din 08 octombrie 2008) a susținut că în cauză s-a reținut că inculpatul A. a fost atât subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală sub forma autoratului, cât și subiect activ al infracțiunii de spălare de bani, astfel că soluția de condamnare pentru infracțiunea de complicitate la spălare de bani este nelegală, întrucât acesta a avut calitatea de subiect activ al infracțiunii principale de evaziune fiscală. Argumentele în acest sens sunt solidificate de către doctrină care a subliniat că participantul la infracțiunea principală nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare de bani dacă a avut calitatea de subiect activ al primei infracțiuni principale, întrucât acesta a devenit deținător al bunului, ca urmare a comiterii infracțiunii principale. Aceeași rațiune a avut-o și legiuitorul la momentul incriminării faptei, folosind sintagma „cunoscând că bunurile provin din săvârșirea unei infracțiuni” (art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002,

republicată, pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului,

excluzând din sfera subiecților activi ai infracțiunii de spălare de bani persoanele care au participat la săvârșirea infracțiunii principale.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a susținut nelegalitatea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală, întrucât, fiind aplicată circumstanța atenuantă prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen. anterior pedeapsa trebuia coborâtă sub limita minimă de 5 ani, dar nu mai jos de 1 an. De asemenea, a solicitat și o reindividualizare a pedepsei, apreciind că instanța de recurs în casație are această posibilitate, nefiind necesară trimiterea cauzei spre rejudecare, din moment ce vizează un motiv de nelegalitate.

Analizând recursul în casație formulat de A., astfel cum a fost admis în principiu prin încheierea 19 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. -

inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - instanța reține următoarele:

Înalta Curte constată că din perspectiva acestui caz de casare nu se poate realiza o analiză a conținutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Recurentul a criticat soluția de condamnare pentru participație la infracțiunea de spălare de bani (în forma complicității), argumentând că nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare de bani dacă a avut calitatea de subiect activ al infracțiunii principale, întrucât acesta a devenit deținător al bunului, ca urmare a comiterii infracțiunii principale și, astfel, s-ar încălca principiul ne bis in idem, conform căruia o persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru aceeași faptă numai o singură dată.

Înalta Curte observă că motivele apărării cu privire la soluția de condamnare privind

complicitatea la infracțiunea de spălare de bani

nu se referă la situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de apel, ci

ridică chestiune de drept, respectiv imposibilitatea subiectului activ al infracțiunii predicat (în speță, infracțiunea de evaziune fiscală) să fie subiect activ al infracțiunii de spălare de bani.

Potrivit legislației în vigoare la data săvârșirii faptei și aplicabile situației de fapt stabilite în speță [art.

29 alin. (1) lit. a) și b) din

Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare]

, constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani:

a)

schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b)

ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;

Se reține că, în cauză, pe baza probatoriul administrat, instanța de apel a stabilit că inculpatul A., în perioada iunie-noiembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, sub directa supraveghere a inculpaților D. și L., în calitate de administrator al SC M. SRL a primit și înscris în contabilitatea societății comerciale pe care o administra mai multe facturi fiscale fictive, emise de către inculpații I. și J., reprezentantul SC N. SRL și K., reprezentantul SC O. SRL, în scopul degrevării în mod artificial a acestor societăți comerciale de la plata obligațiilor datorate bugetului de stat, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada iunie - noiembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A. a acceptat achiziția cash de către ceilalți membri ai grupării infracționale, de cereale de la diverși producători, fără întocmirea unor documente care să ateste proveniența legală a acestor bunuri, în scopul de a obține sustragerea SC M. SRL de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

Totodată, același inculpat, în perioada iunie - noiembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la indicațiile directe ale inculpatului D., a procedat la virarea în mai multe rânduri în conturile SC N. SRL și SC O. SRL a sumelor de 928.100 lei și 1.140.050 lei (în total 2.068.150 lei), cunoscând că acestea vor fi ulterior spălate și folosite de către membrii grupării infracționale pentru reluarea circuitului ilicit, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, în forma complicității, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

Așadar, în sarcina inculpatului

A.

s-a stabilit că a ajutat la pierderea urmei provenienței criminale a sumelor obținute din săvârșirea infracțiunii predicat, printr-un act ulterior, manifestare a atributului de dispoziție asupra produsului infracțiunii,

de virare a banilor în conturile societăților menționate,

cunoscând că vor fi spălate de

membrii grupării infracționale.

În primul rând, se constată că în cauză nici nu se ridică problema de drept invocată de către apărare, căci recurentul inculpat nu este autorul ambelor infracțiuni de evaziune fiscală și de spălare de bani. Astfel cum s-a arătat, faptele sale ulterioare comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 s-au circumscris unor acte de ajutor dat celorlalți membri ai grupului infracțional în vederea spălării banilor obținuți prin evaziune fiscală.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că aceasta controversă din doctrină și practica judiciară a fost dezlegată prin Decizia nr. 16 din 08 iunie 2016 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. al României nr. 654 din 25 august 2016, prin care s-a statuat că

subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile

, „Subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile poate fi și subiect activ al infracțiunii de spălare de bani. Din punct de vedere teoretic, o asemenea posibilitate nu este interzisă de lege. Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, stipulează în art. 9 parag. 2 lit. a) că, în scopul punerii în practică sau ai aplicării măsurilor ce se dovedesc necesare pentru sancționarea în dreptul intern a faptelor ce constituie spălare de bani, „se poate prevedea că infracțiunile enunțate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârșit infracțiunea predicat.” La momentul aderării la Convenția de la Varșovia, statul român nu a exprimat însă nicio rezervă. Cum nici în Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, nu există vreo dispoziție care să împiedice reținerea în sarcina subiectului activ al infracțiunii din care provin bunurile și a infracțiunii de spălare de bani, rezultă că, din punct de vedere teoretic, un asemenea concurs de infracțiuni este posibil.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 73/2011. Sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, susținându-se că ar încălca principiul non bis in idem, deoarece persoana considerată vinovată de săvârșirea infracțiunii din care provin bunurile ce constituie obiect material al infracțiunii de spălare de bani este cercetată și urmărită încă o dată pentru însușirea acelorași bunuri, Curtea a arătat că dispozițiile legale criticate sub aspectul lipsei de previzibilitate sunt constituționale, deoarece acestea stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operațiunilor săvârșite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dint-o anumită infracțiune. Pentru ca principiul non bis in idem să-și găsească aplicarea, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. În situația concursului de infracțiuni însă, infractorului i se aplică o pedeapsă principală, fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispozițiile art. 4 parag. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție”(IX. B. Chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării, pct. 2).

În raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată nefondate criticile formulate din perspectiva cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte reține că aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată. Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de Codul penal pentru o anumită infracțiune. Există însă situații, și nu puține, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Acestea împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) - Decizia nr. 113/RC din 05 aprilie 2016; Decizia nr. 226/RC din 14 iunie 2016, Decizia nr. 63/RC din 02 martie 2016. Așadar, jurisprudența Înaltei Curți se referă, în esență, la instituții de drept material (dispoziții privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative).

Recurentul susține că în perioada 17 iulie 2010 - 20 octombrie 2010, când se reține că s-a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, legea în vigoare, și care a fost stabilită ca lege penală mai favorabilă, prevedea o pedeapsă pentru această infracțiune era de la 5 ani la 11 ani închisoare. Având în vedere că instanța de apel a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior, pedeapsa trebuia coborâtă sub minimul special de 5 ani conform art. 76 lit. b) C. pen. anterior.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, c

onstituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

a)

(...);

b)

omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c)

evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;

Potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, d

acă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.

În cauză, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. și la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

Stabilind vinovăția inculpatului cu privire la aceste fapte penale, instanța de apel, în procesul de individualizare a pedepsei a reținut incidența dispozițiilor art. 74 lit. a) cu trimitere la dispozițiile art. 76 lit. b) C. pen. anterior care prevăd efectele circumstanțelor atenuante.

În aceste condiții, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de Curtea de Apel Bacău pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. este în afara limitelor prevăzute de lege, întrucât, potrivit art. 76 lit. b) C. pen. anterior, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante aceasta trebuia coborâră sub minimul ei special de 5 ani, dar nu mai jos de 1 an.

S-a susținut de către Ministerul Public cu ocazia dezbaterilor, că în cauză au fost reținute și stări de agravare a pedepsei, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 80 alin. (2) C. pen. anterior, coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege nu era obligatorie.

Înalta Curte constată însă, pe de o parte, că dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen. anterior se referă la concursul între circumstanțe agravante (și nu la stări de agravare) și atenuante, și, pe de altă parte, că instanța de apel nu a înțeles să facă aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen. (în interpretarea largă dată de parchet și acceptată și în doctrină), ci a făcut trimitere expresă la prevederile art. 76 lit. b) C. pen. anterior care statuează asupra efectelor circumstanțelor atenuante. Mai mult, cu excepția infracțiunii de evaziune fiscală art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în cazul celorlalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului a coborât pedepsele în limitele prevăzute de art. 76 C. pen. anterior.

Ca atare, Înalta Curte constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. pedeapsa stabilită pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior situându-se în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 448 C. proc. pen., instanța, judecând recursul în casație, pronunță una dintre următoarele soluții:

(…);

Pct. 2. admite recursul în casație, casând hotărârea atacată, și:

a) (…) înlătură greșita aplicare a legii.

b)

dispune rejudecarea de către instanța de apel ori de către instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente celelalte cazuri de casare prevăzute la

art. 438

.

În ceea ce privește limitele în care poate proceda la judecarea cauzei și soluțiile pe care le poate pronunța atunci când motivul de casare vizează nelegalitatea decurgând din pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, odată ce constată nelegalitatea hotărârii, instanța de recurs în casație nu poate să și stabilească pedeapsa în concret, să individualizeze pedeapsa deoarece implică chestiuni de apreciere, de competența instanței de apel.

Ca atare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 448 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., ci prevederile art. 448 pct. (2) lit. b) C. proc. pen., urmând ca, instanța de apel, în rejudecare, să procedeze la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) C. pen., în limitele prevăzute de art. 76 lit. b) C. pen.

Pe cale de consecință, în raport de cele anterior expuse,

Înalta Curte, în urma admiterii recursului în casație, va proceda la restabilirea tratamentului sancționator prin înlăturarea din cadrul pedepselor concurente a pedepsei constatate ca fiind în afara limitelor legii. În acest sens, va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 aplicate inculpatului, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;

- 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;

- 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;

- 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 va contopi pedepsele de:

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;

- 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;

- 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., aplicate prin Decizia penală nr. 1369/2016 din 15 decembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969.

Va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, respectiv la Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală

, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., numai sub aspectul individualizării pedepsei.

Conform dispozițiilor art. 443 alin. (1) C. proc. pen.,

instanța examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat recurs în casație sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea.

Înalta Curte constată că inculpații D., E. și P. se află într-o situație juridică identică cu cea a inculpatului A., instanța de apel, pe lângă condamnarea pentru alte infracțiuni reținute în sarcina acestora, a dispus după cum urmează:

- 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la evaziune fiscală, prevăzută de art. art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a), 76 lit. b) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., reprezentând actele materiale pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriile nr. x/D/P/2011 și nr. x/D/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Neamț;

- 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., reprezentând actele materiale pentru care inculpata a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriile nr. x/D/P/2011 și nr. x/D/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Neamț;

- 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. de art. 64 alin. (1) lit. a)