ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 69/2016

Decizia nr. 69/2016

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 28 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Oravița,

în Dosarul nr. x/273/2014, în baza art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 41 alin. (1), art. 78 raportat la art. 77 lit. b) și e) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părții vătămate B.

În baza art. 205 alin. (1) și (3) lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 41 alin. (1), art. 78 raportat la art. 77 lit. b) și e) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, parte vătămată fiind C.

În baza art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 41, art. 78, raportat la art. 77 lit. b) și e) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, parte vătămată fiind C.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani, în condițiile art. 39 lit. c) C. pen., urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 9 ani închisoare, privativă de libertate.

În

baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispuse pe parcursul procesului penal cu privire la inculpatul A.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a) C. proc. pen., art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 03 septembrie 2014 la zi.

Conform dispozițiilor art. 54 rap. la art. 55 C. pen. cu referire la opozițiile art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și o) C. pen. s-a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa închisorii și pedepsele accesorii și complementare începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ. s.-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B., prin-reprezentant legal D. și a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 30.000 lei, cu titlu de daune morale.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale și la plata sumei de 10.000 lei daune morale către partea civilă E.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe penale

au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 744/A din 29 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 79 din data de 28 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Oravița în Dosarul nr. x/273/2014.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, împotriva aceleiași sentințe, pe care a desființat-o în latura penală și, rejudecând în aceste limite, s-a făcut aplicarea art. 43

5

C. pen. și s-au înlăturat dispozițiile art. 78 C. pen. rap. la art. 77 lit. b) și e) C. pen.

Instanța de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. de la pedeapsa de 3 ani închisoare la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) și (3) lit. a), b) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. de la pedeapsa de 7 ani închisoare la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen.

În baza art. 67 C. pen., s-au aplicat inculpatului A., pe lângă fiecare dintre pedepsele principale - 2 pedepse de câte 4 ani și 6 luni închisoare și o

pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, dispuse pentru săvârșirea a două infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) și (3) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen. și o infracțiune de viol prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege și dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde părțile vătămate desfășoară activități socia-e. pe durata unui termen de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) și o) C. pen. de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (ca pedeapsă accesorie).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale astfel cum au fost majorate prin decizia Curții de Apel, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse ce nu se execută, respectiv 3 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. rap. la art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și d) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege și dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde părțile vătămate desfășoară activități sociale, pe durata unui termen de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) și o) C. pen. de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (ca pedeapsă accesorie).

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, cu îndeplinirea obligației de informare prevăzută de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008.

În baza art. 112 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat cuțitul ridicat cu ocazia cercetării la fața locului, menționat în procesul verbal din 04 septembrie 2014.

De asemenea, instanța de apel a menținut în rest sentința atacată, precum și starea de arest a inculpatului.

În baza art. 422 C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa principală perioada arestului preventiv a inculpatului de la data de 28 aprilie 2015 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, iar în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stas. în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii,

la data de 17 septembrie 2015, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03 decembrie 2015, în vederea examinării, în cameră de consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație ce a format obiectul Dosarului nr. x/273/2014, în vederea discutării admisibilității în principiu a acesteia.

Prin Încheierea nr. x/RC din 22 ianuarie 2016,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/273/2014, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 29 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C10, în compunere de 3 judecători.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen. Înalta Curte a constatat următoarele:

Decizia penală nr. 744/A din 29 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată în termenul prevăzut de lege.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casație a fost formulată prin ir.îermediul unui avocat care poate formula concluzii în fața instanței supreme, fiind respectate cerințele art. 436 alin. (2) C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu conține cerințele prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen. în cuprinsul acesteia nefiind menționate numele, prenumele, domiciliul profesional al avocatului părții, la cererea de recurs în casație fiind atașată o copie a legitimației apărătorului care a formulat recursul în casație, avocat F., cu drept de a pune concluzii la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu privire la celelalte cerințe de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că cererea de recurs în casație conține numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 744/A a Curții de Apel Timișoara) și semnătura apărătorului care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a constatat că în cuprinsul motivelor de recurs este indicat cazul de casare prevăzut de art. 43 8 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esență, în cuprinsul cererii de recurs în casație, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză, susținând că nu se poate reține săvârșirea faptelor de lipsire de libertate și viol în lipsa unor probe directe, astfel că soluția Curții de Apel București este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată pe baza unui probatoriu plin de echivoc.

În opinia apărării, fapta de lipsire de libertate nu există, părțile vătămate s-au aflat și în prezenta altor persoane, nu doar în prezenta inculpatului, iar în ceea ce privește fapta de viol, s-a arătat că declarația părții vătămate C. este subiectivă și un act de răzbunare și din nicio probă nu rezultă infracțiunea consumată de viol.

În consecință, s-a arătat în cuprinsul recursului în casație că lipsa probelor cu privire la existența actului sexual ar trebui sa conducă la concluzia ca iapta penală nu există, apreciind astfel că, în mod greșit, inculpatul a fost trimis m judecată și condamnat pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o nefiind întrunite elementele constitutive pentru reținerea faptei de viol.

Motive pentru care, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 -438 din C. proc. pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare indicat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de inculpat, Înalta Curte a apreciat că aceasta urmează a fi discutată în condiții de contradictorialitate în fața completului competent să se pronunțe asupra recursului în casație.

Analizând recursul în casație

declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 29 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", criticile acestuia vizând greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate prev. de art. 205 alin. (1) și (3) lit. a), b) C. pen. și viol prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen.

În concret, prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat a apreciat că se impune achitarea sa, având în vedere că probatoriul administrat în cauză (depozițiile martorilor și raportul de constatare medico-legală asupra părții vătămate minore C.) relevă faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care acesta a fost condamnat, sens în care, a apreciat că faptele imputate acestuia și pentru care, în mod greșit s-a dispus condamnarea sa, nu sunt prevăzute de legea penală.

În argumentare, în esență, apărarea inculpatului a arătat că, în lipsa unor probe directe nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea faptelor de lipsire de libertate, întrucât părțile vătămate s-au aflat și în prezenta altor persoane, nefiind întrunite elementele constitutive nici în ceea ce privește fapta de viol, prin inexistența vreunui act sexual între inculpat și partea vătămată C., declarația acesteia fiind apreciată de inculpat subiectivă și un act de răzbunare pe fondul discuțiilor pe care le avea cu mama acesteia cu privire la un imobil.

Având în vedere criticile aduse deciziei atacate se constată că, în realitate, prin motivele de recurs în casație nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rej.udecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel.

Înalta Curte notează că, prin criticile referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de viol, în sensul că nu există dovada consumării vreunui act sexual cu minora C., iar din depozițiile martorilor și raportul de constatare medico-legală nu s-a confirmat existența faptei, se invocă netemeinicia hotărârii atacate cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului.

Se constată că, prin cererea de recurs în casație se solicită în realitate reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, ce constituie veritabile critici în cadrul soluționării cauzei în fond și în căile de atac devolutive integral, critici care în mod evident nu constituie motive de casație și care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situația de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Or, în raport cu limitele recursului în casație, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanța nu poate analiza starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate și modul de apreciere al probatoriului, fiind atributul exclusiv al instanței de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casație, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 29 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A. de suspendare a executării hotărârii atacate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 29 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 martie 2016.